Reyhan MUSTAFA^*

Carmen DAMIAN^**

Procedura prin care se ajunge la desființarea ordonanței de clasare poate fi, conform celor două opinii exprimate în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, fie infirmarea soluției de clasare de către procurorul ierarhic superior, redeschiderea urmăririi penale în baza art. 335 alin. (1) din Codul de procedură penală și sesizarea judecătorului de cameră preliminară pentru confirmarea redeschiderii urmăririi penale, fie promovarea unei cereri de revizuire a hotărârii judecătorului de cameră preliminară care a respins plângerea în procedura prevăzută de art. 340 – art. 341 din Codul de procedură penală, rejudecarea plângerii împotriva soluției, admiterea acesteia, urmată de desființarea ordonanței de clasare și trimiterea cauzei la procuror pentru completarea urmăririi penale.

Alegerea între cele două proceduri aparent posibile presupune analizarea a cel puțin următoarelor repere: actul supus retractării, condițiile necesar a fi îndeplinite conform Codului de procedură penală pentru fiecare dintre cele două instituții, menirea celor două instituții în legea procesual penală, scopul urmărit prin alegerea făcută.

Conform art. 46 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, un stat răspunzător pentru un fapt ilicit are obligația să asigure restituirea, care constă în restabilirea situației existentă anterior săvârșirii faptului ilicit, cu condiția ca restituirea să nu fie „imposibilă din punct de vedere material” și „să nu implice o obligație disproporționată față de beneficiul rezultat din restituire în loc de despăgubire”[1].

Lipsa anchetei efective este un „fapt ilicit” care ar putea fi corectat prin redeschiderea anchetei, în funcție de constatările Curții Europene a Drepturilor Omului și de situația concretă a speței respective, evident cu respectarea dispozițiilor din dreptul intern.

Potrivit practicii și standardelor Curții Europene a Drepturilor Omului (în continuare Curtea EDO), „hotărârea definitivă de condamnare sau achitare” nu este în mod necesar o soluție pronunțată de un judecător și nici nu trebuie să ia forma unei hotărâri. Este de ajuns ca prin acel act să fi fost examinat fondul cauzei, iar pentru a putea efectua o astfel de examinare este esențial ca autoritatea responsabilă cu luarea hotărârii să fie învestită în dreptul național cu o competență decizională care să îi permită să examineze fondul cauzei (Mihalache împotriva României, paragr. 97^[2]). Astfel, soluția de clasare prin care a fost examinat fondul cauzei este o hotărâre definitivă în sensul Convenției.

Totodată, din modalitatea în care este reglementată plângerea împotriva soluțiilor procurorului de neurmărire și netrimitere în judecată (art. 340 din Codul de procedură penală), precum și soluționarea plângerii de către judecătorul de cameră preliminară (art. 341 din Codul de procedură penală), în Titlul I, partea specială a Codului de procedură penală „Urmărirea penală”, cele două instituții reprezintă: prima, o veritabilă cale de atac ordinară, specifică soluțiilor de clasare date la finalizarea urmăririi penale, iar a doua, o hotărâre dată în calea de atac specifică soluțiilor de clasare, hotărâre prin care se verifică soluția procurorului.

„Hotărârea” supusă retractării ca urmare a unei hotărâri de condamnare a Curții EDO este soluția procurorului de netrimitere în judecată, și nu soluția judecătorului de cameră preliminară prevăzută de art. 341 Cod procedură penală. Pentru retractarea soluției procurorului, legiuitorul a prevăzut în mod distinct procedura din art. 335 alin. (1) din Codul procedură penală prin care ordonanța de clasare este infirmată, iar redeschiderea urmăririi penale este supusă confirmării judecătorului de cameră preliminară.

Procedura reglementată de dispozițiile art. 340 din Codul de procedură penală și de art. 335 alin. (1) și (2) din același cod este o procedură „în oglindă” cu aceea care reglementează căile ordinare și extraordinare de atac (apelul și revizuirea) împotriva unei hotărâri judecătorești. Ca și revizuirea, care vizează retractarea soluției instanței de fond, motiv pentru care revizuirea se depune la și se soluționează de către instanța care a judecat cauza în primă instanță, infirmarea (retractarea) soluției de clasare se dispune de către organul de urmărire penală, fie procurorul care a dispus soluția, fie procurorul ierarhic superior, după caz.

Atât doctrina[3], cât și practica judiciară (inclusiv Curtea Constituțională a României în decizii prin care a examinat constituționalitatea dispozițiilor art. 335 alin. (4) din Codul de procedură penală)[4] sunt de acord că procedura de confirmare a ordonanței de redeschidere a urmăririi penale este o garanție procesuală a caracterului echitabil al actului de redeschidere a urmăririi penale acordată participanților la procesul penal, conform dispozițiilor art. 21 alin. (3) din Constituție și ale art. 6 paragraful (1) din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

Procedura și condițiile pentru retractarea unei hotărâri definitive sunt expresia principiului convențional ne bis in idem, în special a excepțiilor de la aplicabilitatea acestui principiu, astfel cum rezultă din art. 4 paragr. 2 din Protocolul 7 la Convenție^[5], existența unor probe noi sau descoperirea unui viciu fundamental în procedurile anterioare.

În reglementarea procesual penală națională, excepțiile de la aplicabilitatea principiului ne bis in idem sunt obiectivate în două instituții procesuale distincte: revizuirea hotărârilor penale definitive, prevăzută de art. 452 – art. 465 din Codul de procedură penală, și redeschiderea urmăririi penale prin infirmarea/revocarea ordonanței prin care s-a dispus clasarea, prevăzută de art. 335 alin. (1) și (2) din Codul de procedură penală.

În cazul revizuirii, existența unei hotărâri a Curții EDO prin care s-a constatat o încălcare a drepturilor sau libertăților fundamentale este un motiv sui generis (art. 465 Cod de procedură penală) de retractare a hotărârii judecătorești definitive.

În cazul redeschiderii urmăririi penale, existența unei hotărâri a Curții EDO prin care s-a constatat o încălcare a drepturilor sau libertăților fundamentale echivalează cu lipsa „împrejurării pe care se întemeia clasarea”, procedura în cursul urmăririi penale fiind afectată de un „viciu fundamental, încălcarea drepturilor și libertăților fundamentale ale persoanei”. Astfel, în situația în care Curtea a constatat lipsa anchetei efective, condițiile în care urmărirea penală a fost efectuată, neobservate la momentul adoptării soluției de clasare sau la momentul soluționării plângerilor împotriva soluției, dar evidente conform expunerii Curții, nu mai susțin incidența cazului de clasare inițial[6].

Remedierea consecințelor încălcării drepturilor sau libertăților fundamentale, dacă vreuna dintre consecințele grave ale încălcării Convenției pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale continuă să se producă, se realizează prin redeschiderea urmăririi penale în baza art. 335 alin. (1) din Codul de procedură penală de procurorul ierarhic superior celui ce a dispus soluția, redeschiderea fiind supusă confirmării judecătorului de cameră preliminară conform art. 335 alin. (4) din Codul de procedură penală.

Folosirea unor căi de retractare diferite pentru ordonanțele procurorului rămase definitive prin trecerea termenului de formulare a plângerii la judecătorul de cameră preliminară și ordonanțele procurorului rămase definitive[7] ca urmare a pronunțării unei încheieri de judecătorul de cameră preliminară în procedura reglementată de dispozițiile art. 340 – art. 341 din Codul de procedură penală (cererea de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 465 din Codul de procedură penală) creează un regim juridic diferit pentru situații juridice identice. Redeschiderea urmăririi penale este un remediu procesual unic atras de „inexistența împrejurărilor pe care s-a întemeiat clasarea”, astfel că nu se justifică proceduri diferite în cadrul cărora să se constate aceeași situație juridică, proceduri atrase de un factor extrinsec situației juridice ce urmează a fi analizate, și anume existența/lipsa hotărârii judecătorului de cameră preliminară.

Promovarea unei cereri de revizuire care vizează faza urmăririi penale excedează procedura reglementată de art. 465 din Codul de procedură penală. Astfel, potrivit art. 465 alin. (3) din Codul de procedură penală, cererea se introduce la „instanță”, organ judiciar cu atribuții doar în cadrul funcției de judecată. De asemenea, potrivit art. 465 alin. (9) din Codul de procedură penală, instanța se pronunță prin „decizie”, act procedural specific funcției de judecată. Funcția de verificare a legalității trimiterii ori netrimiterii în judecată exercitată de judecătorul de cameră preliminară presupune pronunțarea unor „încheieri” ca acte procedurale. Așadar, cererile de revizuire îndreptate împotriva încheierii judecătorului de cameră preliminară vor da naștere la o procedură de soluționare a cererii creată pe cale jurisprudențială și prin analogie, ceea ce contravine principiului legalității.

Curtea Constituțională a analizat în numeroase decizii dispozițiile art. 341 din Codul de procedură penală, iar în ceea ce privește procedura și hotărârea judecătorului de cameră preliminară pronunțată în această procedură, în cea mai recentă dintre decizii a reținut că procedura instituită prin prevederile art. 340 și art. 341 din Codul de procedură penală are caracter special, legiuitorul urmărind să asigure celeritatea procedurii și obținerea în mod rapid a unei hotărâri definitive prin care să fie exercitat controlul judiciar cu privire la soluția procurorului; plângerea presupune un examen al ordonanței procurorului, atacată sub aspectul legalității acesteia; în cauzele reglementate prin dispozițiile art. 340 – art. 341 din Codul de procedură penală nu se judecă infracțiunea care a format obiectul cercetării sau urmăririi penale, ci soluția de neurmărire sau netrimitere în judecată dispusă de procuror^[8].

Sediul materiei revizuirii și modalitatea în care este reglementată procedura revizuirii sunt argumente suplimentare în susținerea ideii că revizuirea vizează doar soluțiile date în cadrul funcției de judecată.

În plus, alegerea revizuirii ca soluție pentru retractarea ordonanțelor de clasare nu ține seama de alte situații existente în practică (respingerea plângerii împotriva ordonanței de clasare ca tardivă de către judecătorul de cameră preliminară, de exemplu), de termenele aferente revizuirii și de procedura care urmează promovării unei astfel de cereri, incompatibile cu celeritatea cu care trebuie efectuată urmărirea penală.

Mai mult, la alegerea uneia dintre cele două căi procedurale trebuie să se țină seama de izvorul problemei de rezolvat: în cazul lipsei anchetei efective sunt încălcate drepturile persoanei vătămate, iar dosarul în care s-a produs încălcarea este închis prin clasare. În cazul lipsei procesului echitabil sunt încălcate drepturile inculpatului, iar dosarul în care s-a produs încălcarea este închis printr-o hotărâre judecătorească definitivă care a soluționat fondul cauzei (și l-a condamnat pe inculpat).

Ca urmare, cele două situații sunt fundamental diferite raportat la stadiul procesului penal, astfel că procedurile de urmat pentru desființarea actului prin care procesul penal a fost închis trebuie să fie cele aferente fiecărui stadiu: urmărire penală sau executarea hotărârilor penale, după caz. În concluzie, apreciem că procedura prin care se poate ajunge la infirmarea ordonanței de clasare, chiar și în situația în care Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat o încălcare a drepturilor sau libertăților fundamentale într-o cauză în care judecătorul de cameră preliminară a respins plângerea contra soluției procurorului de neurmărire sau netrimitere în judecată, ca și în orice altă situație în care se constată că nu a existat cazul de clasare, este redeschiderea urmăririi penale, redeschidere supusă confirmării judecătorului de cameră preliminară. Această soluție are temei legal în dispozițiile art. 335 din Codul de procedură penală, are ca efect reluarea urmăririi penale conform dispozițiilor art. 285 și următoarele din Codul de procedură penală, respectă necesitatea de a acționa cu celeritate (specific urmăririi penale) pentru ca statul răspunzător să își execute obligația de a restabili situația existentă anterior săvârșirii faptului ilicit (faptul ilicit fiind ancheta ineficientă care a dus la soluția de clasare) și este în concordanță cu rolul Ministerului Public în sistemul judiciar.

* Procuror – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Serviciul de îndrumare și control, e-mail: mustafa_reyhan@mpublic.ro.

** Procuror șef-serviciu – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Serviciul de îndrumare și control, e-mail: damian_carmen@mpublic.ro.

[1] Ghid privind art. 46 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Forța obligatorie și executarea hotărârilor. Actualizat la 30 aprilie 2021, disponibil pe site-ul https://www.echr.coe.int/Documents/Guide_Art_46_RON.pdf.

[2] Disponibilă pe site-ul https://hudoc.echr.coe.int/fre#{%22itemid%22:[%22001-194601%22]}.

[3] M. Udroiu (coord.), Codul de procedură penală, Comentarii pe articole, Editura C.H. Beck, București, 2015, p. 879; N. Volonciu (coord.), Noul Cod de procedură penală comentat, Editura Hamangiu, 2014, p. 835.

[4] Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, Decizia nr. 27/2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 919 din 11 decembrie 2015.

[5] Art. 4 din Protocolul nr. 7 – Dreptul de a nu fi judecat sau pedepsit de două ori

„1. Nimeni nu poate fi urmărit sau pedepsit penal de către jurisdicțiile aceluiași stat pentru săvârșirea infracțiunii pentru care a fost deja achitat sau condamnat printr-o hotărâre definitivă, conform legii și procedurii penale ale acestui stat.

2. Dispozițiile paragrafului precedent nu împiedică redeschiderea procesului, conform legii și procedurii penale a statului respectiv, dacă fapte noi ori recent descoperite sau un viciu fundamental în cadrul procedurii precedente sunt de natură să afecteze hotărârea pronunțată.

[6] Exemplu: Clasarea s-a dispus pentru că sunt incidente dispozițiile art. 16 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură penală, dar Curtea Europeană a Drepturilor Omului constată că ancheta nu a fost efectivă pentru că: nu a fost efectuată de un organ independent față de autoritățile acuzate că ar fi responsabile, nu a fost aptă să determine cauzele morții/vătămărilor, să conducă la identificarea și pedepsirea persoanelor responsabile, nu a fost realizată cu diligență și celeritate. În aceste condiții, constatate de Curtea EDO, nu se mai poate susține că este dovedită incidența dispozițiilor art. 16 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură penală, astfel că o concluzie în sensul că nu a existat cazul de clasare este legală. Aspectele relevate de Curte nu sunt noi, ele existau la momentul adoptării soluției de clasare, dar au fost ignorate/neobservate.

[7] Folosim această noțiune pentru ordonanțe având în vedere terminologia Codului de procedură penală actual.

[8] Decizia nr. 516 din 15 iulie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1110 din 22 noiembrie 2021.