Lovirea sau alte violențe. Analogia ca modalitate de stabilire a legii penale mai favorabile. Împăcarea. Nesoluţionarea acţiunii civile
ABSTRACT
When establishing the more favorable criminal law, the first instance considered the way of judicial individualization of the execution of the punishment of the defendants, to the provisions of art. 16 par. (2) of the Law no. 187/2012 for the implementation of Law no. 286/2009 on the Criminal Code, with the subsequent amendments, which even though they do not refer to the conditional suspension of the execution of the punishment, but only to the one under surveillance, by extension, also speaks about it.
In the appeal by the I.L. criminal proceedings against the defendant R.R. for committing the offense of offense or other violence provided in art. 180 par. (2) of the previous Criminal Code (since 1969).
According to art. 180 par. (4) of the abovementioned code, correctly held by the court of law as the more favorable criminal law applicable in the case, reconciliation removes criminal liability in the case of offense of offense or other violence. However, in the public hearing on January 6, 2015, I.L. and the defendant R.R., present before the court, showed that they were reconciled.
Under all circumstances, the civil action brought against the defendant R.R.
Key words: analogy, offense, reconciliation, more favorable criminal law, hitting or other violence, not solving civil action.
I. Prezentare speță. Actul de sesizare a instanței. Prin Rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Aleșd din data de 24 aprilie 2013, au fost trimiși în judecată inculpații R.R., C.A. și C.C.Z., fiind acuzați de săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe prevăzute în art. 180 alin. (2) din Codul penal anterior (în continuare C.pen. din 1969), constând în aceea că la data de 10 noiembrie 2012 i-au aplicat persoanei vătămate I.L. mai multe lovituri, cauzându-i leziuni pentru vindecarea cărora au fost necesare un număr de 16-18 zile de îngrijiri medicale.
Hotărârea instanței de fond. Prin Sentința penală nr. 108/2014, pronunțată de către Judecătoria Aleșd, în baza art. 5 din noul Cod penal (în continuare C.pen.)[1], văzând și decizia Curții Constituționale a României nr. 265/2014[2], au fost condamnați inculpații pentru săvârșirea infracțiunii sus-menționate la pedeapsa închisorii cu suspendarea condiționată a executării acesteia, fiind totodată obligați la plata de despăgubiri civile în favoarea parții civile I.L.
Etapele stabilirii legii penale mai favorabile. Având în vedere succesiunea de legi penale intervenite în cursul procedurii penale desfășurate față de inculpați, instanța de fond, văzând dispozițiile art. 5 C.pen., precum și decizia Curții Constituționale a României nr. 265/2014, a constatat că, în ceea ce privește infracțiunea reținută în sarcina inculpaților R.R., C.A. și C.C.Z., în mod global, pe fiecare caz în parte, este mai favorabilă legea penală veche. Aceasta pentru că inculpaților li se poate aplica suspendarea condiționată a executării pedepsei conform art. 81 și art 82 C.pen. din 1969.
La verificarea incidenței legii penale mai favorabile, într-o primă etapă, instanța analizează corespondența dintre încadrările juridice valabile până la momentul intrării în vigoare a noilor legi și încadrările juridice din legea nouă, precum și limitele de pedeapsă prevăzute în legile succesive. În acest sens, s-a reținut în concret că pentru infracțiunea de lovire sau alte violențe, sunt incidente dispozițiile art. 180 alin. (2) C.pen. din 1969, deși limitele de pedeapsă cu închisoare sunt aceleași și în cazul textului corespondent din noul Cod penal [art. 193 alin. (1)].
În a doua etapă, la stabilirea legii penale mai favorabile, s-a avut în vedere modul de individualizare judiciară a executării pedepsei inculpaților, față de dispozițiile art. 16 alin. (2) din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal[3], cu modificările ulterioare, care chiar dacă nu fac referire la suspendarea condiționată a executării pedepsei, ci doar la acea sub supraveghere, prin extindere, vorbește și despre aceasta. Astfel, pentru determinarea legii penale mai favorabile cu privire la suspendarea executării pedepsei conform art. 5 C.pen., instanța a luat în considerare sfera obligațiilor impuse condamnatului și efectele suspendării potrivit legilor succesive, cu prioritate față de durata termenului de încercare sau supraveghere. Față de aceste criterii, s-a reținut ca fiind mai favorabilă pentru inculpați legea penală veche, întrucât permite suspendarea condiționată a executării pedepsei, spre deosebire de noul Cod penal care nu mai reglementează o astfel de instituție.
În plus, potrivit noului Cod penal, inculpatul trebuie să-și manifeste disponibilitatea de a presta o muncă neremunerată în folosul comunității pentru a se putea dispune amânarea aplicării pedepsei ori suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei, prilej cu care ar trebui să se supună și unor măsuri de supraveghere obligatorii sau chiar unor obligații suplimentare, în condițiile stabilite de către instanță.
În privința pedepselor accesorii și complementare, instanța a făcut aplicarea art. 12 alin. (1) din Legea nr. 187/2012, conform căruia în cazul succesiunii de legi penale intervenite până la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, pedepsele accesorii și complementare se aplică potrivit legii care a fost identificată ca lege mai favorabilă în raport cu infracțiunea comisă.
Apelul declarat. Împotriva Sentinței penale nr. 108/2014 a Judecătoriei Aleșd a formulat apel partea civilă I.L., solicitând admiterea acestuia, desființarea sentinței apelate, în sensul încetării procesului penal pornit împotriva inculpatului R. R..
În motivarea apelului penal, partea civilă a arătat că s-a împăcat cu inculpatul R.R.
Apelul soluționat. Examinând sentința apelată din oficiu și prin prisma motivelor invocate, instanța de apel a reținut următoarele:
Potrivit art. 180 alin. (4) C.pen. din 1969, reținut în mod corect de către instanța de fond ca fiind legea penală mai favorabilă aplicabilă în cauză, împăcarea înlătura răspunderea penală în cazul infracțiunii de lovire și alte violențe.
Conform art. 132 alin. (2) C.pen. din 1969, împăcarea era personală și producea efecte numai dacă intervenea până la rămânerea definitivă a hotărârii.
În ședința publică din data de 6 ianuarie 2015, partea civilă I.L. și inculpatul R.R., prezenți în fața instanței, au arătat că s-au împăcat.
Având în vedere starea de fapt și considerentele sus-expuse, în baza art. 421 pct. 2 lit. a) din noul Cod de procedură penală (în continuare C.pr.pen.), instanța de apel a admis apelul penal declarat de către partea civilă I.L. împotriva Sentinței penale nr. 108/2014 a Judecătoriei Aleșd pe care a desființat-o, în sensul că:
1. A înlăturat dispozițiile privind condamnarea inculpatului R.R. la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe prevăzute în art. 180 alin. (2) C.pen. din 1969 cu aplicarea art. 81 din același cod și art. 5 C.pen.
2. În baza art. 396 alin. (6) raportat la art. 16 alin. (1) lit. g) C.pr.pen. cu referire la art. 180 alin. (4) C.pen. din 1969, a încetat procesul penal pornit împotriva inculpatului R.R. pentru comiterea infracțiunii sus-menționate.
3. A înlăturat dispoziția privind obligarea inculpatului R.R. la plata despăgubirilor civile acordate părții civile I.L.
4. În temeiul art. 397 raportat la art. 25 alin. (5) C.pr.pen., a lăsat nesoluționată acțiunea civilă formulată cu privire la inculpatul R.R.
5. A menținut restul dispozițiilor sentinței apelate.
6. În baza art. 275 alin. (3) C.pr.pen., a statuat ca cheltuielile judiciare avansate de stat să rămână în sarcina acestuia, urmând ca onorariul apărătorului desemnat din oficiu, avocatul C.M., în sumă de 200 lei, să fie achitat din fondurile Ministerului Justiției.
(C. Ap. Oradea, S. pen., Dec. pen. nr. 5/2015)
II. Notă parțial aprobativă. 1. Articolul 16 din Legea nr. 187/2012[4] face referire numai la suspendarea executării pedepsei sub supraveghere. Cu toate acestea, se poate folosi interpretarea prin analogie (dar numai în favoarea persoanei vizate de acest legal)[5], așa cum a procedat instanța de fond. Oricum, instituția suspendării condiționate a executării pedepsei – prevăzută numai în legea penală veche – era mai favorabilă pentru inculpați în comparație cu aceea a suspendării executării pedepsei sub supraveghere – prevăzută atât în legea penală veche, cât și în aceea nouă.
2. Printre cauzele care înlătură răspunderea penală se numără și împăcarea; reglementarea acesteia este diferită în noul Cod penal față de aceea din Codul penal anterior. De pildă, împăcarea poate interveni numai în cazul în care punerea în mișcare a acțiunii penale s-a făcut din oficiu, potrivit art. 159 C.pen.[6], spre deosebire de art. 132 C.pen. din 1969[7], când ea putea opera și atunci când acțiunea penală se punea în mișcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate.
În raport cu incriminarea nouă (art. 193 C.pen.[8]), împăcarea nu mai poate înlătura răspunderea penală, așa cum era în legea penală anterioară (art. 180 C.pen. din 1969[9]).
3. Împăcarea, în ambele legi penale, stinge acțiunea civilă. Luând în considerare și dispozițiile art. 25 C.pr.pen.[10], actualmente, nu se mai poate lăsa nesoluționată acțiunea civilă, în cazul împăcării, ci trebuie respinsă. Instanța de apel și-a întemeiat însă soluția pe forma alin. (5) al articolului sus-menționat [anterioară modificării prin Legea nr. 9/2017[11] (pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 14/2017 privind abrogarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 13/2017 pentru modificarea și completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal și a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, precum și pentru modificarea Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală)], când legiuitorul, în mod eronat, introdusese în noul Cod de procedură penală, printre cazurile de nesoluționare a acțiunii civile, și împăcarea, deși aceasta, odată intervenită, stingea/stinge automat acțiunea civilă.
[1] ,,Art. 5. Aplicarea legii penale mai favorabile până la judecarea definitivă a cauzei
(1) În cazul în care de la săvârșirea infracțiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea mai favorabilă.
(2) Dispozițiile alin. (1) se aplică și actelor normative ori prevederilor din acestea declarate neconstituționale, precum și ordonanțelor de urgență aprobate de Parlament cu modificări sau completări ori respinse, dacă în timpul când acestea s-au aflat în vigoare au cuprins dispoziții penale mai favorabile.”
[2] Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 372 din 20 mai 2014.
Prin decizia sus-menționată, s-a constatat că dispozițiile art. 5 C.pen. sunt constituționale în măsura în care nu permit combinarea prevederilor din legi succesive în stabilirea și aplicarea legii penale mai favorabile.
[3] Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 757 din 12 noiembrie 2012.
[4] ,,Art. 16
(1) Măsura suspendării sub supraveghere a executării pedepsei aplicată în baza Codului penal din 1969 se menține și după intrarea în vigoare a Codului penal, până la împlinirea termenului de încercare stabilit prin hotărârea de condamnare.
(2) Pentru determinarea legii penale mai favorabile cu privire la suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei conform art. 5 din Codul penal, instanța va avea în vedere sfera obligațiilor impuse condamnatului și efectele suspendării potrivit legilor succesive, cu prioritate față de durata termenului de încercare sau supraveghere.”
[5] Cu privire la interpretarea prin analogie, a se vedea, pe larg, Gh. Ivan, M.-C. Ivan, Drept penal. Partea generală conform noului Cod penal, ediția 3, revizuită și adăugită, Editura C.H. Beck, București, 2017, p. 32-33.
[6] ,,Art. 159. Împăcarea
(1) Împăcarea poate interveni în cazul în care punerea în mișcare a acțiunii penale s-a făcut din oficiu, dacă legea o prevede în mod expres.
(2) Împăcarea înlătură răspunderea penală și stinge acțiunea civilă.
(3) Împăcarea produce efecte numai cu privire la persoanele între care a intervenit și dacă are loc până la citirea actului de sesizare a instanței.
(4) Pentru persoanele lipsite de capacitate de exercițiu, împăcarea se face numai de reprezentanții lor legali, iar persoanele cu capacitate de exercițiu restrânsă se pot împăca cu încuviințarea persoanelor prevăzute de lege.
(5) În cazul persoanei juridice, împăcarea se realizează de reprezentantul său legal sau convențional ori de către persoana desemnată în locul acestuia. Împăcarea intervenită între persoana juridică ce a săvârșit infracțiunea și persoana vătămată nu produce efecte față de persoanele fizice care au participat la comiterea aceleiași fapte.
(6) În cazul în care infracțiunea este săvârșită de reprezentantul persoanei juridice vătămate, dispozițiile art. 158 alin. (4) se aplică în mod corespunzător.”
[7] ,,Art. 132. Împăcarea părților
(1) Împăcarea părților în cazurile prevăzute de lege înlătură răspunderea penală și stinge și acțiunea civilă.
(2) Împăcarea este personală și produce efecte numai dacă intervine până la rămânerea definitivă a hotărârii.
(3) Pentru persoanele lipsite de capacitate de exercițiu împăcarea se face numai de reprezentanții lor legali. Cei cu capacitate de exercițiu restrânsă se pot împăca cu încuviințarea persoanelor prevăzute de lege. Împăcarea produce efecte și în cazul în care acțiunea penală a fost pusă în mișcare din oficiu.”
[8] ,,Art. 193. Lovirea sau alte violențe
(1) Lovirea sau orice acte de violență cauzatoare de suferințe fizice se pedepsesc cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.
(2) Fapta prin care se produc leziuni traumatice sau este afectată sănătatea unei persoane, a cărei gravitate este evaluată prin zile de îngrijiri medicale de cel mult 90 de zile, se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 5 ani sau cu amendă.
(3) Acțiunea penală se pune în mișcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate.”
[9] ,,Art. 180. Lovirea sau alte violențe
(1) Lovirea sau orice acte de violență cauzatoare de suferințe fizice se pedepsesc cu închisoare de la o lună la 3 luni sau cu amendă.
(11) Faptele prevăzute la alin. (1) săvârșite asupra membrilor familiei se pedepsesc cu închisoare de la 6 luni la un an sau cu amendă.
(2) Lovirea sau actele de violență care au pricinuit o vătămare ce necesită pentru vindecare îngrijiri medicale de cel mult 20 de zile se pedepsesc cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.
(21) Faptele prevăzute la alin. (2) săvârșite asupra membrilor familiei se pedepsesc cu închisoare de la unu la 2 ani sau cu amendă.
(3) Acțiunea penală se pune în mișcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate. În cazul faptelor prevăzute la alin. (11) și (21) acțiunea penală se pune în mișcare și din oficiu.
(4) Împăcarea părților înlătură răspunderea penală, producându-și efectele și în cazul în care acțiunea penală a fost pusă în mișcare din oficiu.”
[10] ,,Art. 25. Rezolvarea acțiunii civile în procesul penal
(1) Instanța se pronunță prin aceeași hotărâre atât asupra acțiunii penale, cât și asupra acțiunii civile.
(2) Când acțiunea civilă are ca obiect repararea prejudiciului material prin restituirea lucrului, iar aceasta este posibilă, instanța dispune ca lucrul să fie restituit părții civile.
(3) Instanța, chiar dacă nu există constituire de parte civilă, se pronunță cu privire la desființarea totală sau parțială a unui înscris sau la restabilirea situației anterioare săvârșirii infracțiunii.
(4) Abrogat.
(5) În caz de achitare a inculpatului sau de încetare a procesului penal, în baza art. 16 alin. (1) lit. b) teza întâi, lit. e), f) – cu excepția prescripției, i) și j), în caz de încetare a procesului penal ca urmare a retragerii plângerii prealabile, precum și în cazul prevăzut de art. 486 alin. (2), instanța lasă nesoluționată acțiunea civilă.
(6) Instanța lasă nesoluționată acțiunea civilă și în cazul în care moștenitorii sau, după caz, succesorii în drepturi ori lichidatorii părții civile nu își exprimă opțiunea de a continua exercitarea acțiunii civile sau, după caz, partea civilă nu indică moștenitorii, succesorii în drepturi ori lichidatorii părții responsabile civilmente în termenul prevăzut la art. 24 alin. (1) și (2).”
[11] Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 144 din 24 februarie 2017.