Remus-Damian BUDĂI^*

ABSTRACT

The study aims to undertake a legislative, historical and current exploration concerning the organization and functioning of the judicial police in our country, while also offering some solutions for improving activities during the investigative stage of criminal proceedings, focusing on the relationship between prosecutors and the investigative bodies of the judicial police. As such, it analyzes previous legal provisions, the current constitutional and legal framework, the conditions and procedure for appointment to the judicial police, the organization and responsibilities of the judicial police, the evaluation of the criminal investigation bodies of the judicial police, the withdrawal of judicial police approval, the cessation of the status of investigative body of the judicial police, and the specific rules governing the investigation of those holding such a status.

Key words: the judicial police, prosecutor, double subordination, the approval of the Prosecutor General, the withdrawal of judicial police approval.

1. Introducere

De mai mulți ani, subiectul poliției judiciare a stârnit mereu interes și, uneori, chiar controverse în rândul profesioniștilor urmăririi penale din România, procurori și organe de cercetare ale poliției judiciare. Cum ar trebui să se manifeste cel mai eficient relația dintre procuror și polițist? Unde ar trebui să funcționeze poliția judiciară, la Ministerul Afacerilor Interne, la Ministerul Justiției sau direct la Ministerul Public? Este necesară o structură denumită, ca atare, ”Poliția judiciară”? Ar trebui ca funcția de cercetare penală să fie apanajul poliției sau să fie legiferate și alte organe cu atribuții specializate?

Toate aceste întrebări și-au găsit unele răspunsuri în legislația actuală, considerată, în unele opinii, îndestulătoare, dar în altele, încă insuficientă pentru o abordare eficientă a urmăririi penale. Cert este că, în prezent, potrivit dispozițiilor din Legea nr. 304/2022 privind organizarea judiciară^[1], ar trebui adoptată o nouă lege a poliției judiciare, act normativ care, din păcate, întârzie să apară.

Studiul de față își propune să facă o incursiune legislativă, istorică și actuală referitoare la organizarea și funcționarea poliției judiciare din țara noastră și să ofere câteva soluții pentru îmbunătățirea activităților desfășurate în etapa efectuării urmăririi penale, pe coordonatele raportului dintre procurori și organele de cercetare ale poliției judiciare.

În acest context, sunt analizate dispozițiile legale anterioare, cadrul constituțional și legal actual, condițiile și procedura de desemnare în poliția judiciară, organizarea și atribuțiile poliției judiciare, evaluarea organelor de cercetare penală ale poliției judiciare, retragerea avizului de poliție judiciară, încetarea calității de organ de cercetare al poliției judiciare și normele specifice prin care are loc cercetarea celor ce dețin o asemenea calitate.

2. Scurt istoric al poliției judiciare în România

2.1. Codul de procedură penală de la 1864

Noțiunea de poliție judiciară era total diferită de cea de astăzi, în sensul că nu definea o anumită categorie de polițiști, ci o funcție a procesului penal. Obiectul funcției poliției judiciare era descoperirea infracțiunilor, administrarea probelor în legătură cu acestea și trimiterea în judecată a persoanelor care le-au săvârșit^[2]. Cu alte cuvinte, exercitarea funcției de poliție judiciară era similară efectuării urmăririi penale de astăzi. În acest context, termenul de ofițer de poliție judiciară era mult mai larg decât cel din prezent, cuprinzând nu doar polițiști, ci orice persoană cu atribuții judiciare în legătură cu această funcție a procesului penal^[3].

Ceea ce denumim astăzi organele de cercetare ale poliției judiciare erau, în Codul de procedură penală de la 1864, ofițerii de poliție auxiliari ai procurorului, aceștia având dedicat un capitol întreg din cod^[4]. Procurorul putea să însărcineze pe unul din ofițerii poliției auxiliare să facă o parte din actele de competența sa.

2.2. Codul de procedură penală de la 1936

Se menține aceeași concepție a legiuitorului de a considera poliția judiciară o funcție a procesului penal. Ca etape ale investigației anterioare trimiterii în judecată erau reglementate primele cercetări, urmărirea și instrucția. Funcția de poliție judiciară se realiza în etapa primelor cercetări, care avea ca scop strângerea informațiilor sau probelor necesare pentru punerea în mișcare a acțiunii penale^[5].

Potrivit art. 196 din cod, poliția judiciară se exercita de către Ministerul public de pe lângă tribunal, sub supravegherea procurorului general de pe lângă Curtea de Apel, precum și de toți funcționarii care, după lege, aveau calitatea de ofițeri de poliție judiciară.

Ofițerii de poliție judiciară funcționau prin numire sau detașare la parchetele de pe lângă tribunale^[6]. Bineînțeles, aceștia erau în subordinea parchetelor^[7].

Termenul de poliție judiciară dispare în anul 1949 întrucât, după instaurarea regimului comunist, prin Decretul nr. 25/1949 pentru înființarea miliției, poliția și jandarmeria au fost desființate^[8]. După acest moment, apar termenii de organ de anchetă penală^[9] și organ de cercetare penală^[10]. Urmărirea penală se efectua de către organele de anchetă penală, atunci când ancheta penală era obligatorie. În cazurile în care ancheta penală nu era obligatorie, urmărirea penală se efectua și de organele de cercetare penală.

2.3. Codul de procedură penală de la 1968

Potrivit art. 201 (intitulat „organele de urmărire penală”), urmărirea penală se efectua de către procurori și de către organele de cercetare penală. Organele de cercetare penală erau organele de cercetare ale securității, organele de cercetare ale miliției și organele de cercetare speciale^[11].

După 1990, se revine la termenul de poliție, astfel încât vom regăsi organele de cercetare penală ale poliției printre organele de cercetare penală.

Termenul de poliție judiciară va reveni în uz abia în anul 2003, când prin modificarea Constituției a fost introdus art. 131 alin. (3), în conformitate cu care parchetele funcționează pe lângă instanțele de judecată, conduc și supraveghează activitatea de cercetare penală a poliției judiciare, în condițiile legii^[12]. În doctrină, s-a arătat că este singurul loc din Constituție unde este folosit cuvântul ”poliție”^[13], aspect care nu este întrutotul exact, deoarece există și art. 130, care face referire la poliția instanțelor.

3. Cadrul constituțional actual și terminologia folosită

3.1. Modificările constituționale din 2003 reprezintă, și în prezent, baza de legiferare a aspectelor care au legătură cu poliția judiciară.

În legătură cu cadrul constituțional creat, în doctrină s-a arătat că el are un caracter de mare noutate, de natură să înlăture unele paralelisme în procesul penal și să asigure mai multă operativitate și eficiență^[14]. Totuși, în doctrină, comentariile pe marginea acestui articol sunt, în general, foarte reduse, rezumându-se la constatarea rolului conducător al Ministerului Public față de poliția judiciară.

3.2. Un prim aspect care trebuie analizat este acela dacă este constituțională inexistența uneia sau mai multor structuri care să se numească, ca atare, „poliția judiciară”, în contextul în care legea fundamentală folosește, în mod explicit, această expresie și nu pe aceea de „organe de cercetare ale poliției judiciare”. Din această perspectivă, ar trebui să fie realizată o dezbatere foarte serioasă cu privire la o problemă ignorată până acum, și anume existența obligației constituționale de a se înființa un corp aparte de polițiști, de nivel central, denumit ”poliția judiciară”, cu toate chestiunile tehnico-administrative ce ar deriva din acest aspect sau, cel puțin, de a înființa entități în cadrul structurilor specializate, care să aibă denumirea distinctă de ”poliție judiciară”.

Deși se preia terminologia legii fundamentale, în primul articol al Legii nr. 364/2004 privind organizarea și funcționarea poliției judiciare, republicată^[15], se menționează că poliția judiciară este organizată și funcționează în cadrul structurilor specializate ale Ministerului Afacerilor Interne. Or, este discutabilă totuși modalitatea de organizare a poliției judiciare în țara noastră, în condițiile în care orice activitate de organizare presupune existența unei ierarhii, a unui regulament de organizare și funcționare sau necesitatea planificării și coordonării unitare a activității. S-ar putea analiza, cel mult, o oarecare organizare disparată, la nivelul unor componente eterogene, dar în niciun caz o organizare structurală de nivel general sau pe structuri specializate, așa cum pare a-și fi dorit legiuitorul constituant.

Paradoxal, termenul de poliție judiciară nu este întâlnit nici măcar în denumirile structurilor specializate ale Ministerului Afacerilor Interne sau unor alte entități subordonate acestora. Există polițiști care au atribuții de cercetare penală în structurile de investigații criminale, crimă organizată, economice, rutiere, de ordine publică, de arme și explozibili, de transporturi, de control intern, de frontieră, dar unde este acea ”poliție judiciară” prevăzută de Constituție? Trebuie remarcat că în țări cu legislație similară României există entități care sunt denumite ca atare^[16].

Apreciez că, pentru a respecta voința legiuitorului constituant, fie toate structurile specializate ar trebui organizate într-o structură generală denumită poliția judiciară, fie acestea ar trebui să aibă în componență entități distincte care să poarte denumirea de poliție judiciară, din care să facă parte toți polițiștii care sunt abilitați să desfășoare activități de cercetare penală. În prezent, modalitatea de organizare a poliției judiciare pare că se abate nu doar de la dispozițiile constituționale, ci și de la cele ale art. 1 din Legea nr. 364/2004 privind organizarea și funcționarea poliției judiciare, republicată.

3.3. Un alt aspect de interes este acela că, deși este folosit termenul de ”poliție”, legea fundamentală nu limitează organizarea poliției judiciare doar la Ministerul Afacerilor Interne sau la o anumită structură din acest minister. Cu alte cuvinte, poliția judiciară ar putea exista, constituțional, spre exemplu, și în cadrul Ministerului Justiției sau direct în Ministerul Public. De asemenea, nu este interzisă înființarea prin lege a unor structuri de poliție judiciară în cadrul unor alte ministere, cum ar fi Ministerul Finanțelor ori Ministerul Mediului, în scopul cercetării unor infracțiuni specifice unor domenii de activitate, după cum nu există nicio interdicție de a crea structuri de poliție judiciară chiar și în alte entități din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, cum ar fi Jandarmeria.

Trebuie remarcat că termenul de ”poliție” nu poate reprezenta apanajul unui anume minister sau unei anumite structuri, dovadă că legiuitorul a creat entități cu denumirea de poliție și în subordinea altor ministere sau structuri, cum ar fi poliția militară din cadrul Ministerului Apărării Naționale^[17], poliția penitenciară^[18] sau poliția locală din subordinea primăriilor^[19].

Aș menționa că, din punctul meu de vedere, ar fi de dorit să existe o reglementare modernă, în care activitățile specifice poliției judiciare să poată fi realizate de mai multe entități. Astfel, o anume ”concurență” ar putea stimula desfășurarea unor activități de calitate și, pe de altă parte, s-ar evita anumite situații de posibile incompatibilități – spre exemplu, când o sesizare penală ar viza șefii poliției, procurorii ar putea să conlucreze cu organele de cercetare penală din structura jandarmeriei, și invers. Modelul de organizare francez este bine-cunoscut în această privință^[20].

3.4. O altă chestiune care trebuie remarcată este că legiuitorul constituant nu a reglementat și organele de cercetare speciale, de aceea cred că este discutabilă soluția legislativă de a reglementa distinct organele de cercetare speciale, acestea trebuind, mai degrabă, înglobate în ceea ce Constituția a denumit ”poliția judiciară”. Subliniez că nu pun în discuție necesitatea efectuării de activități de urmărire penală de către organele pe care le denumim, în prezent, organe de cercetare penală speciale, ci necesitatea constituțională ca acestea să-și desfășoare activitățile în cadrul poliției judiciare, ceea ce nu trebuie să însemne doar în cadrul Ministerului Afacerilor Interne.

3.5. Tot Constituția prevede că procurorul conduce și controlează activitatea de cercetare penală a poliției judiciare. Ca atare, legea fundamentală nu exclude posibilitatea ca organele de cercetare penală ale poliției judiciare să desfășoare și alte activități decât acelea de cercetare penală.

4. Cadrul legislativ actual și terminologia folosită

4.1. Legea nr. 364/2004 privind organizarea și funcționarea poliției judiciare

Legea conține reglementări relativ sumare, având doar zece articole.

Terminologia constituțională de poliție judiciară este preluată doar de primele două articole. Se menționează că poliția judiciară este organizată și funcționează doar în cadrul Ministerului Afacerilor Interne^[21] și că este constituită doar din anumiți polițiști, desemnați după o procedură specială^[22]. Acești polițiști, care pot fi atât ofițeri, cât și agenți de poliție, au calitatea de organe de cercetare ale poliției judiciare^[23].

Legea conține prevederi cu privire la acordarea avizului de desemnare în poliția judiciară, retragerea avizului, încetarea calității de organ de cercetare al poliției judiciare și câteva mențiuni vizând evaluarea profesională, aspecte care au dedicate secțiuni speciale în prezentul studiu. În acest sens, actul normativ este completat de Ordinul nr. 90/2014 privind procedura de acordare a avizului conform pentru funcționarea organelor de cercetare penală ale poliției judiciare și a organelor de cercetare speciale^[24] și de Ordinul nr. 179/3119/C/2014 pentru aprobarea Regulamentului privind întocmirea și comunicarea referatului de evaluare profesională de către conducătorul parchetului sub coordonarea, controlul și conducerea căruia își desfășoară activitatea polițiștii din cadrul poliției judiciare^[25]. Aceste aspecte sunt tratate, pe larg, în capitolele 6, 10, 11 și 12 ale prezentului studiu.

4.2. Codul de procedură penală

Codul folosește terminologia constituțională de poliție judiciară doar în art. 56 alin. (1), care preia practic, în prima parte, textul din art. 133 alin. (3) din Constituție^[26]. Este mai degrabă preferată sintagma de organe de cercetare penală ale poliției judiciare. Alături de procuror și organele de cercetare speciale, organele de cercetare penală ale poliției judiciare sunt calificate ca organe de urmărire penală^[27].

În multe dispoziții sunt reluate relativ similar aspecte reglementate și de Legea nr. 364/2004 privind organizarea și funcționarea poliției judiciare, cum ar fi cele privind raporturile cu procurorul, cu șefii nemijlociți sau chiar și unele chestiuni referitoare la avizul de poliție judiciară și la retragerea acestuia^[28].

De asemenea, există dispoziții care stabilesc competența organelor de cercetare ale poliției judiciare^[29].

Aspectele referitoare la competența și efectuarea urmăririi penale de către organele de cercetare penală ale poliției judiciare sunt tratate în capitolul 7 al prezentului studiu.

4.3. Legea nr. 218/2002 privind organizarea și funcționarea Poliției Române, republicată^[30]

Articolul 27 alin. (1), care prevede că ministrul afacerilor interne, cu avizul procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, desemnează polițiști care au calitatea de organe de cercetare ale poliției judiciare, este, în principiu, desuet, deoarece potrivit art. 2 din Legea nr. 364/2004 privind organizarea și funcționarea poliției judiciare, republicată, aceștia sunt desemnați prin act administrativ de către persoana care are competența de numire în funcție, deci nu doar de către ministrul afacerilor interne.

Potrivit art. 22 alin. (7) din Legea nr. 218/2002 privind organizarea și funcționarea Poliției Române, republicată, competențele emiterii actelor administrative privind nașterea, modificarea, suspendarea și încetarea raportului de serviciu al polițistului se stabilesc prin ordin al ministrului afacerilor interne, în condițiile legii. În acest sens, este în vigoare Ordinul nr. 140/2016 privind activitatea de management resurse umane în unitățile de poliție ale Ministerului Afacerilor Interne^[31], care definește, în art. 4 lit. e), numirea în funcție ca manifestarea de voință cu caracter unilateral, exercitată în condițiile legii prin emiterea unui act administrativ de către persoana cu competență de gestiune a resurselor umane, având ca finalitate stabilirea funcției exercitate de persoana numită. Potrivit art. 4 lit. d) din același ordin, competența de gestiune a resurselor umane reprezintă un drept conferit de actele normative în vigoare prin care ministrul afacerilor interne, alte persoane care ocupă funcții de demnitate publică în cadrul MAI sau, după caz, persoanele care ocupă funcții de conducere realizează managementul resurselor umane. Anexa 11 a ordinului (având titlul ”Competențele de gestiune a resurselor umane”) stabilește, în art. 1 alin. (1), competența emiterii actelor administrative privind numirea în funcție, modificarea și suspendarea raportului de serviciu al polițistului. Din analiza articolului rezultă că ministrul afacerilor interne are competențe doar în raport cu anumite categorii de polițiști^[32].

Articolul 27 alin. (2) din lege stabilește competența de efectuare a urmăririi penale în cazul săvârșirii unor infracțiuni de către polițiștii care au calitatea de organe de cercetare ale poliției judiciare.

Articolul 7 din lege conține prevederi speciale pentru Inspectoratul General al Poliției Române, și anume desfășurarea de activități de investigare și cercetare a infracțiunilor deosebit de grave, circumscrise crimei organizate, criminalității economico-financiare sau bancare, a altor infracțiuni ce fac obiectul cauzelor penale aflate în supravegherea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. Apreciez că dispozițiile referitoare la rolul Inspectoratului General al Poliției Române de unitate centrală a poliției care conduce, îndrumă și controlează activitatea unităților de poliție subordonate nu pot fi aplicate în ceea ce privește aspectele care țin de efectuarea urmăririi penale deoarece, în această situație, competența aparține exclusiv procurorului, potrivit art. 8 alin. (3) din Legea nr. 364/2004 privind organizarea și funcționarea poliției judiciare și art. 303 alin. (2) teza a II-a din Codul de procedură penală (în continuare C.pr.pen.).

4.4. Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 104/2001 privind organizarea și funcționarea Poliției de Frontieră Române^[33]

Organele de cercetare ale poliției judiciare din cadrul Poliției de Frontieră Române efectuează cercetarea penală pentru orice infracțiune care nu este dată în mod obligatoriu în competența altor organe de cercetare, dacă infracțiunea este comisă în punctele de trecere a frontierei de stat, în apele de frontieră, pe Dunărea interioară, brațul Măcin, Dunărea maritimă, Canalul Dunăre-Marea Neagră, Canalul Sulina situat în afara zonei de frontieră, apele maritime interioare și marea teritorială, precum și zona contiguă și zona economică exclusivă ale României^[34]. Cu alte cuvinte, organele de cercetare penală ale poliței judiciare care își desfășoară activitatea în cadrul Poliției de Frontieră Române au o competență generală de cercetare în raport cu locurile stabilite de lege.

Totuși, pentru constatarea infracțiunilor de frontieră și a infracțiunilor din domeniul criminalității transfrontaliere și efectuarea cercetărilor în legătură cu acestea, polițiștii de frontieră pot depăși zona de competență, acționând, împreună cu organele specializate ale poliției, pe întregul teritoriu al țării. Similar, operează o extindere a competenței teritoriale și în situațiile de extindere a cercetărilor de pe apă la cele de pe uscat, caz în care polițistul de frontieră colaborează cu organele competente, potrivit legii^[35].

Inspectoratul General al Poliției de Frontieră (unitatea centrală a Poliției de Frontieră Române) are competență teritorială pentru întreaga zonă de responsabilitate a poliției de frontieră, exercită conducerea și răspunde de întreaga activitate a poliției de frontieră și desfășoară activități de investigare și cercetare a infracțiunilor deosebit de grave circumscrise crimei organizate, migrației ilegale și criminalității transfrontaliere comise în zona de competență teritorială a Poliției de Frontieră^[36]. Aceeași mențiune pe care am făcut-o relativ la Inspectoratul General al Poliției Române este valabilă și pentru Inspectoratul General al Poliției de Frontieră, și anume că dispozițiile referitoare că rolul său de unitate centrală a poliției care conduce și răspunde de întreaga activitate a poliției de frontieră nu pot fi aplicate în ceea ce privește aspectele care țin de efectuarea urmăririi penale deoarece, în această situație, competența aparține exclusiv procurorului, potrivit art. 8 alin. (3) din Legea nr. 364/2004 privind organizarea și funcționarea poliției judiciare și art. 303 alin. (2) teza a II-a C.pr.pen.

4.5. Legea nr. 360/2002 privind Statutul polițistului^[37]

Această lege are relativ puține dispoziții dedicate în mod special organelor de cercetare ale poliției judiciare.

Art. 27⁴⁶ alin. (2) pct. V stabilește condițiile de vechime pentru funcțiile de șef birou care presupun atribuții de poliție judiciară – 2 ani vechime în specialitatea studiilor necesare exercitării funcției sau 3 ani vechime în calitate de organ de cercetare al poliției judiciare.

De asemenea, în art. 59 alin. (4), referitor la procedura răspunderii disciplinare a polițiștilor, se menționează că polițiștii desemnați cu efectuarea cercetării prealabile se nominalizează numai din rândul polițiștilor care au calitatea de organe de cercetare penală ale poliției judiciare sau care au studii juridice și, de regulă, sunt cel puțin egali în grad sau în funcție cu polițistul cercetat.

4.6. Legea nr. 304/2022 privind organizarea judiciară

În lege sunt reluate dispoziții din Legea nr. 364/2004 privind organizarea și funcționarea poliției judiciare sau din Codul de procedură penală referitoare la rolul procurorului în raport cu organele de cercetare ale poliției judiciare^[38].

Pe de altă parte, în art. 70 alin. (5) se menționează că organizarea și funcționarea poliției judiciare se stabilesc prin lege specială. Din conținutul strict al dispoziției legale nu pare clar dacă legiuitorul a avut în vedere adoptarea unei noi legi referitoare la poliția judiciară sau s-a referit la dispozițiile legii în vigoare. Totuși, având în vedere modul de redactare al art. 157 alin. (1) („Până la data intrării în vigoare a legii privind organizarea și funcționarea poliției judiciare, prevăzută la art. 70 alin. (5)…”), este evident că s-a avut în vedere o nouă lege, pe care însă legiuitorul, până în prezent, nu s-a grăbit să o adopte.

Legea nr. 304/2022 privind organizarea judiciară a restrâns posibilitatea detașării ofițerilor și agenților de poliție judiciară în cadrul Ministerului Public, inclusiv a ofițerilor și agenților de poliție judiciară desemnați în vederea desfășurării activităților prevăzute la art. 142 alin. (1) C.pr.pen. în cadrul Ministerului Public. Potrivit articolului menționat anterior, procurorul pune în executare supravegherea tehnică ori poate dispune ca aceasta să fie efectuată de organul de cercetare penală sau de lucrători specializați din cadrul poliției. Întrucât față de asemenea ofițeri nu se mai poate dispune, în prezent, detașarea, s-a prevăzut necesitatea adoptării unui ordin comun al procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și al ministrului afacerilor interne, prin care se vor reglementa măsurile de cooperare^[39].

În legătură cu detașarea, potrivit art. 157 alin. (2) și art. 11 din Legea nr. 49/2022 privind desființarea Secției pentru investigarea infracțiunilor din justiție, precum și pentru modificarea Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală^[40], în vederea efectuării cu celeritate și în mod temeinic a activităților de descoperire și de urmărire a infracțiunilor săvârșite de judecători și procurori, sunt detașați în cadrul parchetelor ofițeri și agenți de poliție judiciară, la propunerea nominală a procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, de către ministrul afacerilor interne, pe o perioadă de cel mult 3 ani, cu posibilitatea prelungirii o singură dată pentru o perioadă de 3 ani, cu acordul acestora. Acești ofițeri și agenți de poliție judiciară pot fi detașați atât la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția de urmărire penală, cât și la parchetele de pe lângă curțile de apel. În situația detașării, aceștia vor putea efectua acte de urmărire penală doar în cauzele în care făptuitorii sunt magistrați.

Articolul 158 prevede că pentru ofițerii și agenții de poliție judiciară detașați în cadrul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism și al Direcției Naționale Anticorupție, inclusiv în cadrul Structurii de sprijin a procurorilor europeni delegați în România din cadrul Direcției Naționale Anticorupție, rămân aplicabile dispozițiile prevăzute în legile speciale aplicabile acestora.

4.7. Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 78/2016 pentru organizarea și funcționarea Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative^[41]

Actul normativ prevede trei tipuri de ofițeri și agenți de poliție judiciară aflați în coordonarea procurorilor: cei organizați în cadrul structurilor specializate în combaterea criminalității organizate, la nivel central și teritorial, cei detașați în cadrul direcției, precum și cei care, nefuncționând în cadrul structurilor specializate în combaterea criminalității organizate, primesc un aviz din partea procurorului-șef al Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism^[42].

Trebuie făcută precizarea că acest aviz nu este avizul necesar desemnării ca organ de cercetare penală al poliției judiciare, ci un al doilea aviz, care are ca scop efectuarea de acte de cercetare penală sub coordonarea procurorilor din cadrul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism.

În ceea ce-i privește pe polițiștii de poliție judiciară organizați în cadrul structurilor specializate în combaterea criminalității organizate, desemnarea lor se face de către ministrul afacerilor interne, cu avizul conform al procurorului-șef al Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism. O eventuală retragere a avizului conduce la încetarea efectivă a activității ofițerului sau a agentului de poliție judiciară în cadrul structurilor de poliție specializate în combaterea criminalității^[43]. Această retragere a avizului nu înseamnă, automat, pierderea calității de organ de cercetare al poliției judiciare.

Atât ofițerii și agenții de poliție judiciară din cadrul structurilor specializate în combaterea criminalității organizate, cât și ceilalți ofițeri și agenți de poliție judiciară care au primit avizul conform din partea procurorului-șef al Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism efectuează numai acele acte de cercetare penală dispuse de procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism^[44]. Cu alte cuvinte, un polițist de poliție judiciară care are avizul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, chiar dacă nu funcționează într-o structură specializată de combatere a criminalității organizate, nu mai poate efectua acte de cercetare penală dispuse, în alte cauze, de procurori care funcționează în afara direcției specializate.

Detașarea ofițerilor și agenților de poliție judiciară se dispune, la solicitarea procurorului-șef al Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, de către ministrul afacerilor interne, pe o perioadă de 6 ani, cu posibilitatea prelungirii din 3 în 3 ani, cu acordul acestora. Încetarea detașării se poate dispune înaintea perioadei pentru care s-a dispus detașarea, prin ordin motivat al procurorului-șef al Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism. Pe durata detașării, ofițerii și agenții de poliție judiciară nu pot primi de la organele ierarhic superioare din cadrul Ministerului Afacerilor Interne nicio însărcinare. Atribuțiile prevăzute de lege pentru ministrul afacerilor interne privind drepturile și răspunderile ce revin ofițerilor și agenților de poliție judiciară detașați se exercită de procurorul-șef al Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism. Salarizarea celor detașați este similară celei aplicabile polițiștilor detașați în cadrul Direcției Naționale Anticorupție^[45].

Actele întocmite de ofițerii și agenții de poliție judiciară din dispoziția scrisă a procurorului Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism sunt efectuate în numele acestuia^[46].

4.8. Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 43/2002 privind Direcția Națională Anticorupție^[47]

Spre deosebire de Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, ofițerii și agenții de poliție judiciară din cadrul Direcției Naționale Anticorupție funcționează în cadrul structurii doar prin detașare și fără a mai avea nevoie de un alt aviz care să dubleze avizul acordat pentru desemnarea în organele de cercetare penală ale poliției judiciare. Acești polițiști formează poliția judiciară a Direcției Naționale Anticorupție, își desfășoară activitatea numai în cadrul Direcției Naționale Anticorupție, sub autoritatea exclusivă a procurorului-șef al acestei direcții^[48], fiind repartizați prin ordin al acestuia în cadrul secțiilor, serviciilor sau al altor compartimente de activitate, și pot efectua numai acele acte de cercetare penală dispuse de procurorii Direcției Naționale Anticorupție, sub directa conducere, supraveghere și controlul acestora^[49]. Actele întocmite de ofițerii de poliție judiciară din dispoziția scrisă a procurorului sunt efectuate în numele acestuia^[50].

Detașarea se face, la propunerea nominală a procurorului-șef al Direcției Naționale Anticorupție, prin ordin al ministrului afacerilor interne, iar numirea în funcție se face prin ordin al procurorului-șef al direcției^[51]. Detașarea se dispune pe o perioadă de 6 ani, cu posibilitatea prelungirii, cu acordul polițistului. Detașarea încetează înaintea împlinirii perioadei pentru care s-a dispus prin revocarea din funcție dispusă prin ordin motivat al procurorului-șef al direcției^[52].

Atribuțiile prevăzute de lege pentru ministrul administrației și internelor privind drepturile și răspunderile ce revin ofițerilor și agenților de poliție judiciară se exercită de procurorul-șef al direcției, iar atribuțiile privind acordarea gradelor profesionale se exercită de ministrul administrației și internelor, la propunerea procurorului-șef al direcției^[53].

4.9. Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 120/2005 privind operaționalizarea Direcției generale anticorupție din cadrul Ministerului Administrației și Internelor^[54]

Direcția generală anticorupție este structura specializată a Ministerului Administrației și Internelor, înființată în scopurile de prevenire și combatere a corupției în rândul personalului ministerului^[55].

Lucrătorii poliției judiciare din cadrul Direcției generale anticorupție au competența să efectueze, în condițiile prevăzute de lege, activități de prevenire și descoperire precum și actele de cercetare penală dispuse de procurorul competent, privind infracțiunile prevăzute de Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție, săvârșite de personalul Ministerului Administrației și Internelor^[56].

Este de observat că, în prezent, Ministerul Administrației și Internelor a devenit Ministerul Afacerilor Interne, în contextul în care, prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 96/2012 privind stabilirea unor măsuri de reorganizare în cadrul administrației publice centrale și pentru modificarea unor acte normative^[57], s-a înființat Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, prin reorganizarea Ministerului Dezvoltării Regionale și Turismului și prin preluarea activității în domeniul administrației publice, a structurilor și a instituțiilor specializate în acest domeniu de la Ministerul Administrației și Internelor^[58].

4.10. Legea nr. 6/2021 privind stabilirea unor măsuri pentru punerea în aplicare a Regulamentului (UE) 2017/1.939 al Consiliului din 12 octombrie 2017 de punere în aplicare a unei forme de cooperare consolidată în ceea ce privește instituirea Parchetului European (EPPO)^[59]

În aplicarea Regulamentului EPPO, în cadrul Direcției Naționale Anticorupție a fost înființată Structura de sprijin a procurorilor europeni delegați în România, în care funcționează și 5 ofițeri și agenți de poliție judiciară, aceștia desfășurându-și activitatea sub directa conducere, supraveghere și control al procurorului european delegat^[60].

Pe lângă polițiștii din Structura de sprijin, procurorii europeni pot să efectueze activități și prin intermediul ofițerilor și agenților de poliție judiciară care își desfășoară activitatea în cadrul Ministerului Afacerilor Interne, dispozițiile procurorilor fiind obligatorii^[61].

5. Condițiile emiterii avizului de desemnare în poliția judiciară

5.1. Dispozițiile legale

Pentru a accede în poliția judiciară, polițistul trebuie să îndeplinească, cumulativ, mai multe condiții, care stau la baza emiterii avizului de poliție judiciară^[62]:

a) să ocupe sau să urmeze să ocupe o funcție prevăzută cu atribuții specializate în activitățile de constatare a infracțiunilor, de strângere a datelor în vederea începerii urmăririi penale și de urmărire penală;

b) să fie licențiat în drept sau absolventul unei instituții de învățământ a Ministerului Afacerilor Interne care pregătește polițiști ori al unui program de formare profesională organizat, în instituțiile de formare profesională ale Ministerului Afacerilor Interne, potrivit specificului activităților poliției judiciare;

c) să nu se afle într-o situație de incompatibilitate, potrivit art. 2 alin. (4);

d) să fi obținut calificativul de cel puțin «bine» la ultimele trei evaluări anuale de serviciu;

e) să nu se afle sub efectul unei sancțiuni disciplinare;

f) față de acesta să nu se fi pus în mișcare acțiunea penală.

Dacă sunt întrunite toate aceste condiții, emiterea avizului de poliție judiciară este obligatorie, respingerea neputând să fie făcută pe considerente de oportunitate, întrucât legiuitorul folosește expresia ”se acordă”, și nu pe aceea ”se poate acorda”. De asemenea, oportunitatea nu ar putea fi avută în vedere nici de cel care efectuează propunerea de acordare a avizului, cât timp polițistul ocupă postul care presupune calitatea de organ de cercetare penală a poliției judiciare, cu condiția îndeplinirii și a celorlalte condiții prevăzute de lege.

5.2. Existența calității de polițist

În poliția judiciară pot fi desemnate doar persoane care au dobândit statutul de polițist (ofițeri sau agenți de poliție), în condițiile Legii nr. 360/2002 privind Statutul polițistului^[63]. Ca atare, este exclusă posibilitatea de a funcționa ca organe de cercetare ale poliției judiciare a unor persoane care nu au statutul de polițist, chiar dacă își desfășoară activitatea în cadrul Ministerului Afacerilor Interne. De asemenea, așa cum am mai arătat, chiar dacă sunt și ele abilitate să efectueze, în anumite situații, acte de cercetare penală, organele de cercetare specială nu fac parte din poliția judiciară. Spre exemplu, un ofițer din Ministerul Apărării Naționale nu poate dobândi calitatea de ofițer de poliție judiciară, dar poate dobândi, în calitate de militar, calitatea de organ de cercetare specială. Pe de altă parte, un subofițer din Ministerul Apărării Naționale nu poate dobândi calitatea de ofițer de poliție judiciară, dar nici pe aceea de organ de cercetare specială, deoarece pe aceasta din urmă o pot avea doar ofițerii.

5.3. Funcția ocupată

Polițistul trebuie să ocupe sau să urmeze să ocupe o funcție prevăzută cu atribuții specializate în activitățile de constatare a infracțiunilor, de strângere a datelor în vederea începerii urmăririi penale și de urmărire penală.

Termenul ”a ocupa” trebuie privit în sensul prevăzut de Legea nr. 360/2002 privind Statutul polițistului, Capitolul al II-lea, Secțiunea a IV-a – „Ocuparea posturilor vacante”. În esență, ocuparea posturilor de execuție și de conducere se poate face prin numire, mutare, concurs sau examen^[64].

Expresia ”urmează să ocupe” trebuie privită în sensul că polițistul urmează să funcționeze pe postul ce presupune avizul de poliție judiciară la o dată ulterioară. De altfel, de la data numirii în funcție și până la data desemnării ca organ de cercetare penală al poliției judiciare, polițistul nu poate desfășura activități specifice urmăririi penale^[65]. Spre exemplu, a absolvit Academia de Poliție la 1 iulie și este numit în funcția de polițist, urmând să își înceapă activitatea la 1 septembrie într-o structură de investigații criminale. Având în vedere certitudinea ocupării funcției specializate la 1 septembrie, avizul de poliție judiciară poate să fie cerut chiar anterior acestei date.

Expresia ”urmează să ocupe” nu se referă la polițiștii împuterniciți temporar pe o funcție. Împuternicirea reprezintă exercitarea cu caracter temporar a atribuțiilor unei funcții de conducere, pe un post vacant sau pe un post temporar vacant al cărui titular este împuternicit pe o altă funcție de conducere ori nu este prezent în unitate mai mult de 30 de zile calendaristice consecutiv, cu excepția perioadei concediului de odihnă^[66].

În ceea ce privește funcția specializată, apreciez că activitățile de constatare a infracțiunilor, de strângere a datelor în vederea începerii urmăririi penale și de urmărire penală sunt cumulative, nu alternative. De altfel, în poliția judiciară nu ar putea exista funcții specializate doar în constatarea infracțiunilor, în condițiile în care Codul de procedură penală a reglementat categoria specială a organelor de constatare, iar activitatea de strângere a datelor în vederea începerii urmăririi penale nu mai este de actualitate din moment ce, în prezent, nu mai sunt reglementate actele premergătoare începerii urmăririi penale (dacă actul de sesizare al organelor de urmărire penală îndeplinește condițiile legale, există obligativitatea începerii urmăririi penale cu privire la faptă). Ca atare, elementul cel mai important al funcției specializate este activitatea de urmărire penală.

Aspectele referitoare la funcția specializată ocupată sau care urmează să fie ocupată trebuie prevăzute, ca atare, în fișa postului. De altfel, necesitatea deținerii sau obținerii avizului de desemnare în poliția judiciară se prevede în fișa postului ca o condiție necesară ocupării acestuia^[67]. În acest sens, în statele de organizare ale unităților din structura aparatului central al Ministerului Afacerilor Interne, din structura Inspectoratului General al Poliției Române, Inspectoratului General al Poliției de Frontieră Române, Direcției Generale Anticorupție, precum și din structurile subordonate acestora, sunt prevăzute posturile cu atribuții specifice organelor de cercetare penală ale poliției judiciare^[68].

5.4. Studiile absolvite

Dispozițiile legale prevăd, alternativ, trei tipuri de studii pe care le poate deține polițistul care urmează să dobândească calitatea de organ de cercetare penală al poliției judiciare.

O primă variantă este aceea de a fi licențiat în drept. Condiția nu este îndeplinită dacă licența este în orice altă specializare, dar polițistul are cursuri postuniversitare sau de masterat în domeniul dreptului.

O altă variantă este aceea de a fi absolvit o instituție de învățământ a Ministerului Afacerilor Interne care pregătește polițiști. Aceasta este situația celor care au absolvit Academia de poliție sau școlile de agenți de poliție. Condiția nu este îndeplinită în cazul în care persoana a absolvit, spre exemplu, forme de învățământ care pregătesc jandarmi sau pompieri, chiar dacă sunt organizate tot de Ministrul Afacerilor Interne.

Cea de a treia variantă este aceea a fi absolvit un program de formare profesională organizat, în instituțiile de formare profesională ale Ministerului Afacerilor Interne, potrivit specificului activităților poliției judiciare. Este situația unor polițiști angajați din sursă externă și care urmează cursuri strict specializate în domeniul poliției judiciare. Condiția nu este îndeplinită în situația în care polițistul participă la seminare sau forme de pregătire profesională continuă, chiar dacă s-ar referi la activitatea de urmărire penală, deoarece acestea nu presupun o absolvire.

5.5. Inexistența unei situații de incompatibilitate

Calitatea de organ de cercetare penală al poliției judiciare este incompatibilă cu orice altă funcție publică sau privată, cu excepția funcțiilor didactice din învățământul superior^[69]. Se poate observa că, în calitatea funcției de organ judiciar pe care i-o conferă Codul de procedură penală organului de cercetare penală, interdicțiile acestuia sunt similare celor magistraților. În consecință, apreciez că practica referitoare la incompatibilitățile magistraților este aplicabilă și polițiștilor care dețin aviz de poliție judiciară.

În practică, pentru probarea inexistenței unei incompatibilități, polițistului i se cere o declarație pe proprie răspundere.

5.6. Evaluarea de serviciu

Unui polițist i se poate acorda, în cadrul evaluării de serviciu, unul dintre următoarele calificative: «foarte bine», «bine», «satisfăcător», «nesatisfăcător»^[70].

Evaluarea unui polițist poate fi anuală sau parțială^[71]. Pentru acordarea avizului de poliție judiciară are relevanță doar evaluarea de serviciu anuală. Polițistul trebuie să fi obținut calificativul de cel puțin «bine» la ultimele trei evaluări anuale de serviciu pentru a putea accede în poliția judiciară. Condiția nu se aplică la numirea în prima funcție de polițist, iar pentru polițistul care nu are 3 ani de activitate în Ministerul Afacerilor Interne, se aplică pentru evaluările de serviciu întocmite^[72].

5.7. Inexistența efectului unei sancțiuni disciplinare

Dispozițiile legale nu prevăd inexistența unei sancțiuni disciplinare în cariera polițistului, ci inexistența efectului unei sancțiuni disciplinare.

Polițistul se află sub efectul unei sancțiuni disciplinare timp de 6 luni de la aplicare, pentru sancțiunea disciplinară a mustrării scrise; timp de un an de la expirarea termenului pentru care au fost aplicate sancțiunile disciplinare ale diminuării salariului funcției de bază cu 5-20% pe o perioadă de 1-3 luni sau amânării promovării în grade profesionale sau funcții superioare pe o perioadă de 1-3 ani; timp de un an de la aplicarea sancțiunii disciplinare a trecerii într-o funcție inferioară până la cel mult nivelul de bază al gradului profesional deținut; timp de 7 ani de la data aplicării, în cazul sancțiunii disciplinare a destituirii din poliție^[73].

5.8. Inexistența calității de inculpat

Față de polițistul care urmează să acceadă în poliția judiciară nu trebuie să fie pusă în mișcare acțiunea penală, neavând importanță dacă infracțiunea pentru care este cercetat este săvârșită cu intenție sau din culpă, faza procesuală în care se află (urmărire penală, cameră preliminară, judecată) și nici timpul scurs de la momentul dispunerii măsurii.

5.9. Situații speciale în care se poate afla polițistul

În situația în care s-a dispus condamnarea polițistului prin hotărâre judecătorească definitivă, la pedeapsa închisorii cu suspendarea executării pedepsei sau amenzii penale pentru o infracțiune săvârșită din culpă care nu este în legătură cu serviciul, avizul de desemnare în poliția judiciară se acordă dacă polițistul îndeplinește cumulativ condițiile prevăzute de lege și s-au împlinit 3 ani de la aprobarea menținerii în activitate^[74]. Trebuie făcută precizarea că, atunci când s-a dispus condamnarea prin hotărâre judecătorească definitivă, la pedeapsa închisorii cu suspendarea executării pedepsei sau amenzii penale pentru o infracțiune săvârșită din culpă care nu este în legătură cu serviciul, menținerea în activitate a polițistului se analizează la nivelul unității din care acesta face parte^[75].

În situația în care față de polițist s-a pronunțat o hotărâre judecătorească definitivă de renunțare la aplicarea pedepsei sau de amânare a aplicării pedepsei, avizul se acordă numai în situația în care polițistul îndeplinește cumulativ condițiile prevăzute de lege și hotărârea privește o infracțiune săvârșită din culpă care nu este în legătură cu serviciul^[76]. Per a contrario, dacă față de polițist s-a pronunțat o hotărâre judecătorească definitivă de renunțare la aplicarea pedepsei sau de amânare a aplicării pedepsei pentru o infracțiune intenționată sau pentru o infracțiune din culpă care este în legătură cu serviciul, avizul de poliție judiciară nu se mai poate acorda.

În situația în care polițistului i s-a retras avizul de desemnare în poliția judiciară, un nou aviz se acordă dacă polițistul îndeplinește cumulativ condițiile prevăzute de lege și au trecut cel puțin 2 ani de la data retragerii avizului^[77]. Deși legea nu face nicio distincție în acest sens, de lege ferenda ar trebui reglementată, în mod particular, situația polițistului față de care s-a dispus clasarea sau achitarea, întrucât, în asemenea situații, existența termenului de 2 ani nu pare a se mai justifica.

6. Procedura de desemnare în poliția judiciară

6.1. Etapele procedurii

Pentru a putea desfășura activități de cercetare penală, polițistul trebuie să facă parte din poliția judiciară. Procedura legală presupune întocmirea unei note de fundamentare, acordarea avizului de poliție judiciară și emiterea actului administrativ de numire în poliția judiciară.

6.2. Nota de fundamentare

Competența întocmirii notei de fundamentare aparține persoanei care are competența de numire în funcție.

În anexa nr. 11 a Ordinului nr. 140/2016 privind activitatea de management resurse umane în unitățile de poliție ale Ministerului Afacerilor Interne, denumită ”Competențele de gestiune a resurselor umane”, este stabilită inclusiv competența emiterii actelor administrative privind numirea în funcție.

Așadar, potrivit art. 1 alin. (1) din anexă, competența aparține:

a) ministrului afacerilor interne, pentru:

1. șefii unităților aparatului central al MAI și adjuncții acestora; 2. șefii unităților aflate în subordinea/în cadrul MAI și adjuncții acestora; 3. șefii unităților subordonate unor unități ale aparatului central al MAI; 4. personalul care încadrează cabinetele demnitarilor; 5. personalul transferat, delegat sau detașat în afara MAI indiferent dacă aceasta din urmă se realizează sau nu prin numirea pe o funcție prevăzută în Statul anexă “M”;

b) șefilor unităților aparatului central al MAI, pentru: 1. personalul unității, cu excepția personalului care încadrează cabinetele demnitarilor sau Statul anexă “M”; 2. adjuncții șefilor unităților subordonate;

c) șefilor unităților aflate în subordinea MAI, pentru: 1. personalul unității și al unităților subordonate nemijlocit, fără structură de resurse umane, cu excepția personalului care încadrează cabinetele demnitarilor sau Statul anexă “M”; 2. șefii unităților aflate în subordinea/în cadrul acestora precum și adjuncții acestora;

d) șefilor unităților prevăzute la lit. c) pct. 2, pentru personalul unității, cu excepția personalului care încadrează cabinetele demnitarilor sau Statul anexă «M»;

e) șefilor unităților subordonate unor unități ale aparatului central al MAI, pentru personalul unității, cu excepția personalului care încadrează cabinetele demnitarilor sau Statul anexă «M».

Șefii unităților prevăzuți la art. 1 alin. (1) lit. c) pot delega, cu aprobarea ministrului afacerilor interne, competențele de gestiune a resurselor umane către șefii unităților prevăzuți la alin. (1) lit. d), în această situație șefii unităților prevăzuți la alin. (1) lit. c) stabilind și structura de resurse umane competentă a gestiona activitatea de resurse umane privind personalul unității care face obiectul delegării de competență.

Nota de fundamentare trebuie să cuprindă date despre întrunirea cumulativă a condițiilor de desemnare în poliția judiciară și atribuțiile din fișa postului^[78].

După întocmire, nota de fundamentare se înaintează procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, însă nu direct, ci, potrivit Ordinului nr. 90/2014 privind procedura de acordare a avizului conform pentru funcționarea organelor de cercetare penală ale poliției judiciare și a organelor de cercetare speciale, prin intermediul unor șefi de parchete^[79]. Astfel, acestea se trimit prim-procurorilor parchetelor de pe lângă tribunalele în al căror circumscripție activează unitatea de poliție judiciară în cadrul căreia funcționează sau va funcționa polițistul; la fel și în cazurile polițiștilor care fac parte din unitățile teritoriale ale Inspectoratului General al Poliției Române, ale Inspectoratului General al Poliției de Frontieră Române și ale Direcției Generale Anticorupție. Pentru polițiștii care funcționează în cadrul aparatelor centrale ale Inspectoratului General al Poliției Române, ale Inspectoratului General al Poliției de Frontieră Române și ale Direcției Generale Anticorupție, acestea se trimit procurorului-șef al Secției de urmărire penală din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

6.3. Avizul de desemnare în poliția judiciară

Competența emiterii avizului de desemnare în poliția judiciară aparține procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție ori procurorului desemnat în acest sens^[80].

Avizul este unul conform, astfel că desemnarea în poliția judiciară nu este posibilă în lipsa acestuia. În doctrină, s-a arătat că avizul conform se caracterizează prin faptul că organul competent să adopte sau să emită actul administrativ este obligat să-l solicite unei alte autorități publice, determinate de lege, și este obligat să se conformeze acestuia^[81].

În vederea emiterii sale se verifică îndeplinirea cumulativă a condițiilor de desemnare în poliția judiciară. În situația în care sunt întrunite, cumulativ, toate condițiile legale, procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție sau procurorul desemnat are obligația emiterii avizului, respingerea acordării acestuia neputând avea în vedere, în prezent, considerente de oportunitate. Ca atare, în cazul respingerii propunerii privind acordarea avizului de desemnare în poliția judiciară, o nouă solicitare poate fi formulată oricând dacă, între timp, sunt îndeplinite toate condițiile privind acordarea acestuia^[82].

În doctrină s-a arătat că avizul nu este un act administrativ, ci o operațiune administrativă (denumiri similare fiind acelea de act premergător emiterii unui act administrativ sau formă procedurală prealabilă actului administrativ) care nu poate fi atacată separat în justiție, ci numai odată cu actul administrativ pe care l-au precedat, art. 18 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 prevăzând, în acest sens, că instanța este competentă să se pronunțe și asupra legalității operațiunilor administrative care au stat la baza emiterii actului supus judecății. Poate fi însă dedus judecății refuzul de efectuare a unei operațiuni administrative pentru exercitarea sau protejarea dreptului ori a interesului legitim, în temeiul art. 8 teza finală din Legea nr. 554/2004^[83]. De asemenea, în practica judiciară s-a arătat că avizul, indiferent că are caracter consultativ, facultativ sau conform, nu este un act administrativ, ci o operațiune procedurală anterioară emiterii actului. El nu produce efecte juridice de sine stătătoare. Deosebirea dintre actul administrativ și aviz (operațiune administrativă) prezintă importanță practică în special în cazul litigiilor de contencios administrativ, deoarece instanța judecătorească poate controla numai actele administrative atacate în justiție, dar nu poate controla, în cazul acțiunii directe, în mod distinct de actul administrativ, operațiunile administrative pe baza cărora a fost emis acel act^[84].

În concret, referitor la natura juridică a avizului de desemnare în poliția judiciară, în doctrină s-a arătat că avizul nu are caracter de act administrativ, în sensul art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 (actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice), și, ca atare, nu poate fi atacat în contenciosul administrativ separat de ordinul emis pentru numirea în poliția judiciară, o acțiune în contencios administrativ introdusă numai împotriva ordinului care implică avizul procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție fiind inadmisibilă^[85].

Pe de altă parte, s-a arătat că, în cazul în care se respinge acordarea avizului conform pentru încadrarea în poliția judiciară, acțiunea este admisibilă, în temeiul art. 8 alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 554/2004, ca refuz exprimat expres de autoritatea publică, de îndeplinire a unei operațiuni administrative^[86]. În practica judiciară s-a statuat că ordinele emise de procurorul general prin care se refuză avizarea numirii în funcție nu sunt acte administrative propriu-zise, ci acte administrative asimilate, prin care se manifestă refuzul de avizare, refuz sancționabil nu printr-o situație de anulare a acestuia, ci prin obligarea la emiterea avizului^[87].

6.4. Numirea în poliția judiciară

Competența aparține, similar întocmirii notei de fundamentare, tot persoanei care are competența de numire în funcție.

Practic, în contextul în care această persoană a întocmit nota de fundamentare, iar ulterior a fost emis avizul conform de desemnare în poliția judiciară, actul administrativ de numire în poliția judiciară reprezintă o simplă formalitate.

7. Organizarea poliției judiciare. Dubla subordonare

7.1. Organizarea poliției judiciare

După cum am arătat anterior, în capitolul 3, este cel puțin discutabil dacă, în prezent, este respectat art. 131 alin. (3) din Constituție, în contextul în care nu există reglementată o structură aparte care să poarte denumirea de ”poliție judiciară” și nici măcar în structurile în cadrul cărora își desfășoară activitatea polițiștii care au calitatea de organe de cercetare ale poliției judiciare nu există componente cu denumirea de ”poliție judiciară”.

Desigur, există entități care, prin natura lor, sunt destinate poliției judiciare (cum ar fi cele de investigații criminale sau cele de combatere a criminalității organizate) și în care putem vorbi de existența unei organizări a activităților specifice datorită faptului că, în aceste componente, cvasitotalitatea polițiștilor desfășoară activități de cercetare penală. În aceste situații, organizarea activității de poliție judiciară derivă din organizarea intrinsecă, firească oricărei structuri. Totuși, este dificil să se afirme că ar exista o organizare a poliției judiciare în situația unor structuri în care componenta principală nu este cea de cercetare penală, cum ar fi, de exemplu, cele de poliție rutieră sau de ordine publică.

Analiza organigramei celei mai mari structuri de poliție din România, Direcția Generală de Poliție a Municipiului București, demonstrează aspectul menționat anterior^[88]. Astfel, în ceea ce privește Brigada Rutieră București, deși are în componență 6 servicii, niciunul dintre acestea nu amintește în vreun fel de existența poliției judiciare. Abia în cadrul Serviciului de Accidente Rutiere există un birou (din cele patru) a cărui denumire are o legătură certă cu activitatea de cercetare penală, și anume Biroul Cercetări Infracțiuni Rutiere, cu toate că există polițiști care dețin aviz de poliție judiciară și care își desfășoară activitatea și în alte componente ale Brigăzii de Poliție Rutieră^[89]. Referitor la Serviciul de Ordine Publică, abilitat totuși, în anumite situații, să desfășoare activități de cercetare penală prin raportare la atribuția regulamentară de combatere a infracțiunilor cu impact asupra climatului de ordine și siguranță publică, acesta are în componență două birouri (Biroul siguranță publică și Biroul sisteme de pază) și un compartiment de secretariat, neexistând niciun element din care să rezulte vreo organizare a poliției judiciare^[90]. În ceea ce privește Serviciul de control intern, deși una dintre atribuții este efectuarea cercetării penale cu privire la faptele cu caracter penal săvârșite de polițiști, nu rezultă că ar exista o organizare a activităților de poliție judiciară^[91]. Similar, în ceea ce privește Serviciul pentru siguranța animalelor, deși una dintre atribuții este efectuarea de activități pentru constatarea infracțiunilor din competență și efectuează cercetarea penală, în conformitate cu dispozițiile legale, sub supravegherea procurorului^[92]. La Brigada de Poliție pentru Transportul Public se găsesc două compartimente, ambele cu denumirea ”compartimentul investigații criminale”, aflate în cadrul a două birouri diferite (Biroul de ordine publică din cadrul Serviciului de poliție metrou și, respectiv, Biroul de flagrant din cadrul Serviciului de poliție pentru transportul public de suprafață)^[93].

Se poate lesne observa că cea mai mare unitate de poliție din România, care desfășoară complexe și multiple activități de cercetare penală, nu are o organizare de sine-stătătoare a poliției judiciare și nu are nicio componentă care să poarte denumirea, prevăzută chiar în legea fundamentală a țării, de poliție judiciară. Dincolo de dispozițiile constituționale și legale, este firesc să ne întrebăm de ce este preferată o asemenea funcționare eterogenă în locul înființării unei structuri care ar trebui să se numească, cât se poate de simplu, ”Poliția judiciară a Direcției Generale de Poliție a Municipiului București” și în care să își desfășoare activitatea toți polițiștii care au calitatea de organe de cercetare penală.

Lucrurile funcționează similar și în ceea ce privește unitatea centrală, Inspectoratul General al Poliției Române, întrucât nici în această structură nu regăsim vreo entitate care să se numească poliția judiciară.

Și atunci, ce este, de fapt, în prezent, poliția judiciară în România? Nimic altceva decât totalitatea polițiștilor care au obținut calitatea de organ de cercetare penală al poliției judiciare și care își desfășoară activitatea disparat, în diverse structuri de poliție, a căror atribuție principală nu este întotdeauna activitatea de cercetare penală.

7.2. Dubla subordonare

În esență, activitatea polițiștilor desemnați ca organe de cercetare penală ar trebui să constea, în mod firesc, în principal, în efectuarea activităților de cercetare penală.

În dispozițiile art. 131 alin. (3) din Constituție, se precizează că procurorul conduce și supraveghează activitatea de cercetare penală a poliției judiciară, deci nu orice activitate a acesteia.

Dispozițiile constituționale sunt preluate și în art. (5) alin. (1) din Legea nr. 364/2004 privind organizarea și funcționarea poliției judiciare: procurorul conduce, supraveghează și controlează nemijlocit activitatea de urmărire penală desfășurată de organele de cercetare penală ale poliției judiciare. De asemenea, potrivit art. 56 alin. (1) C.pr.pen., procurorul conduce și controlează nemijlocit activitatea de urmărire penală a poliției judiciare. Ideea este reluată și în dispozițiile art. 70 alin. (2) din Legea nr. 304/2022 privind organizarea judiciară, unde se arată că organele de poliție judiciară își desfășoară activitatea de cercetare penală, în mod nemijlocit, sub conducerea și supravegherea procurorului, fiind obligate să aducă la îndeplinire dispozițiile acestuia.

Ca atare, este evident că procurorul nu are competențe legale decât cu privire la un singur segment din activitatea poliției judiciare, cel de cercetare penală. Desigur, în activitatea practică, în ceea ce privește structurile strict specializate în cercetarea penală (cum ar fi, de exemplu, cele de investigații criminale), această latură reprezintă baza activității acestora. Totuși, inclusiv acestea au și competențe strict polițienești, cum ar fi desfășurarea unor activități de prevenire a săvârșirii unor categorii de fapte sau de punere în executare a unor mandate de arestare. Pe de altă parte, în ceea ce privește structurile mai puțin specializate în cercetarea penală (cum ar fi polițiștii din structurile de ordine publică sau cele de la posturile rurale), activitățile de poliție judiciară pot fi sporadice, baza activității acestora constând, de cele mai multe ori, în alte tipuri de activități.

Pornind de la toate aceste realități faptice și legale, în dispozițiile art. 5 alin. (1) din Legea nr. 364/2004 privind organizarea și funcționarea poliției judiciare s-a specificat că, în desfășurarea altor activități profesionale decât cele conduse și supravegheate, potrivit legii, de către procuror, polițiștii care au calitatea de organe de cercetare penală ale poliției judiciare se subordonează șefilor ierarhici. De asemenea, potrivit art. 8 alin. (2), s-au stabilit pentru șefii ierarhici inclusiv competențe în strânsă legătură cu cauzele penale, și anume posibilitatea de a da polițiștilor care fac parte din poliția judiciară dispoziții și îndrumări în efectuarea activităților de constatare a infracțiunilor și de strângere a datelor în vederea identificării autorilor infracțiunilor și începerii urmăririi penale.

Șefilor ierarhici li se interzice însă expres să dea orice fel de îndrumare privind activitatea de cercetare penală, aspect care reiese atât din art. 8 alin. (3) din Legea nr. 364/2004 privind organizarea și funcționarea poliției judiciare^[94], cât și din art. 303 alin. (3) teza a II-a C.pr.pen.^[95].

Deși delimitările de mai sus ar părea, teoretic, destul de clare, ele sunt marcate totuși, sub unele aspecte, de o anumită ambiguitate, cauzate inclusiv de situația că, de la intrarea în vigoare a noului cod de procedură penală, legea poliției judiciare n-a fost pusă, întru totul, în acord cu acesta. Sub imperiul vechiului cod de procedură exista etapa actelor premergătoare, în care se efectuau diverse tipuri de verificări până la momentul începerii urmăririi penale. În prezent, această etapă nu a mai fost reglementată, iar dacă actul de sesizare îndeplinește formal toate condițiile prevăzute de lege, există obligativitatea începerii urmăririi penale^[96]. În acest sens, se poate pune în discuție actualitatea prevederii posibilității șefilor ierarhici de a da îndrumări în vederea strângerii datelor în vederea identificării autorilor infracțiunilor, în contextul în care faza actelor premergătoare începerii urmăririi penale în prezent nu mai există, iar activitățile de identificare a autorilor se realizează numai după începerea urmăririi penale, prin administrarea probatoriului. De asemenea, nu mai este de actualitate prevederea potrivit căreia șefii ierarhici pot da îndrumări pentru strângerea datelor în vederea începerii urmăririi penale, tot pe considerentul inexistenței etapei actelor premergătoare.

Pare că, odată cu apariția noului cod de procedură penală, șefii ierarhici ai polițiștilor care fac parte din poliția judiciară nu mai pot da îndrumări acestora decât în ceea ce privește activitatea de constatare a infracțiunilor și, eventual, cu privire la activități conexe cercetării penale, dar care nu fac parte din cercetarea penală propriu-zisă, cum ar fi, spre exemplu, activitatea de prindere efectivă (fizică) a participanților la săvârșirea infracțiunii.

În acest context, cred că apare ca necesară o discuție pe o temă deloc abordată, și anume informațiile din dosarul penal la care pot avea acces șefii ierarhici ai polițiștilor din poliția judiciară. Apare astfel o problemă foarte reală – în situația în care cercetarea penală este realizată de un anume polițist, dacă acesta are obligația sau, dimpotrivă, interdicția de a oferi datele din dosar șefului sau șefilor ierarhici. Situația se poate complica și mai mult în cazul în care șeful ierarhic nici măcar nu are aviz de poliție judiciară. În raport cu dispozițiile legale, apreciez că, în condițiile în care șefii ierarhici nu pot da îndrumări în ceea ce privește modalitatea de cercetare penală, aceștia nu pot avea acces, fără acordul procurorului, la datele din dosar. Pe de altă parte, tot atât de adevărat este că, deseori, polițistul care ar efectua actele de cercetare penală ar fi pus, în mod practic, în situația dificilă de a administra probe în dosarul penal fără a-i comunica șefului său direct activitățile desfășurate, în condițiile în care, în anumite situații, este necesar un sprijin logistic sau de altă natură. Dificultățile se pot amplifica dacă vom avea în vedere și latura relațională rezultând din relația de subordonare existentă, existând posibilitatea generării unor situații paradoxale sau chiar conflictuale. Un alt aspect care trebuie avut în vedere este situația în care, pe fondul sau sub pretextul lipsei de personal, celelalte activități, desfășurate de organele de cercetare penală în afara dosarelor penale, aflate, așadar, în competența șefilor ierarhici, se transformă dintr-o excepție într-o regulă.

Așa cum am mai arătat și cu alt prilej, consider că dubla subordonare, în modalitatea în care este reglementată în prezent, poate crea serioase inconveniente practice, mai ales acolo unde abilitățile de comunicare și relaționare între procurori și șefii ierarhici ai polițiștilor pot fi deficitare^[97].

Una dintre soluțiile pe care le văd posibile este stabilirea prin lege că polițiștii din politia judiciară vor efectua numai activități de cercetare penală, iar alte activități (care vor trebui să fie precizate în mod strict), doar cu titlu excepțional și numai cu aprobarea anterioară a șefului structurii teritoriale de parchet. De asemenea, trebuie stabilite precis activitățile pe care un șef ierarhic din poliție le poate efectua într-un dosar în lucru la un subordonat de-ai săi, plecând de la premisa că inclusiv șeful polițistului trebuie să aibă aviz de poliție judiciară. Chestiunile s-ar simplifica foarte mult dacă ar exista o organizare mai coerentă, pe structuri clare de poliție judiciară.

8. Diferențe față de alte organe prevăzute de lege

8.1. Diferența față de organele de constatare

Organele de cercetare penală, adică polițiștii care fac parte din poliția judiciară și organele de cercetare speciale, sunt cuprinse în categoria procesuală a organelor judiciare, alături de procurori, judecătorii de drepturi și libertăți, judecătorii de cameră preliminară și instanțele judecătorești^[98]. De asemenea, alături de procurori, organele de cercetare penală fac parte din organele de urmărire penală^[99].

Organele de constatare nu sunt nici organe judiciare și nici organe de urmărire penală, legiuitorul incluzându-le în categoria altor subiecți procesuali, împreună cu martorii, experții, interpreții, agenții procedurali, organele speciale de constatare, precum și cu orice alte persoane sau organe prevăzute de lege având anumite drepturi, obligații sau atribuții în procedurile judiciare penale^[100].

Organe de constatare, pe lângă alte categorii, pot fi și organele de ordine publică și siguranță națională, pentru infracțiunile constatate în timpul exercitării atribuțiilor prevăzute de lege^[101]. Ca atare, polițiștii care nu au calitatea de organ de cercetare penală al poliției judiciare pot fi, în situațiile în care constată infracțiuni, organe de constatare, întocmind în acest sens un proces-verbal de constatare^[102]. Spre deosebire de organele de constatare, organele de cercetare penală ale poliției judiciare, în situația în care constată săvârșirea unei infracțiuni, vor întocmi un proces-verbal de sesizare din oficiu^[103]. Atât procesul-verbal de constatare, cât și procesul-verbal de sesizare din oficiu reprezintă acte de sesizare ale organelor de urmărire penală^[104].

Spre deosebire de organele de cercetare penală ale poliției judiciare, organele de constatare nu pot efectua acte de urmărire penală. Rolul acestora este strict prevăzut de dispozițiile legale, în sensul că, în situația constatării unor infracțiuni, sunt obligate să conserve locul săvârșirii infracțiunii și să conserve sau să ridice mijloacele materiale de probă, iar în cazul infracțiunilor flagrante, au dreptul să efectueze percheziții corporale sau ale vehiculelor, să-l prindă pe făptuitor și să-l prezinte de îndată organelor de urmărire penală^[105]. De asemenea, au dreptul să dispună recoltarea de probe biologice în cazul conducerii unui vehicul de către o persoană aflată sub influența băuturilor alcoolice sau a altor substanțe, numai dacă există consimțământul persoanei^[106]. Polițiștii care acționează ca organe de constatare pot fi audiați ca martori în procesul penal^[107].

8.2. Diferența față de organele de cercetare speciale

Similar organelor de cercetare penală ale poliției judiciare, organele de cercetare penală speciale fac parte din categoria organelor judiciare, dar și din categoria organelor de urmărire penală, desfășurându-și activitatea de urmărire penală sub conducerea și supravegherea procurorului^[108]. Organele de cercetare speciale nu fac parte din ceea ce numim, în prezent, ”poliția judiciară”, neavând o reglementare constituțională propriu-zisă, deși este de discutat dacă nu cumva legiuitorul constituant a avut în vedere înglobarea în noțiunea de ”poliție judiciară” atât a organelor de cercetare penală ale poliției judiciare, cât și a organelor de cercetare speciale.

Spre deosebire de organele de cercetare penală ale poliției judiciare, organele de cercetare penală sunt constituite doar din ofițeri anume desemnați în condițiile legii, care au primit avizul conform al procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție^[109], pot desfășura acte de urmărire penală, corespunzător specializării structurii din care fac parte, numai în cazul săvârșirii infracțiunilor de către militari sau în cazul săvârșirii infracțiunilor de corupție și de serviciu prevăzute de Codul penal săvârșite de către personalul navigant al marinei civile, dacă fapta a pus sau a putut pune în pericol siguranța navei sau navigației ori a personalului^[110].

În prezent, organele de cercetare speciale din cadrul Ministerului Apărării Naționale beneficiază de o reglementare legală similară poliției judiciare, prin dispozițiile capitolului al IV-lea din Legea nr. 273/2023 privind organizarea și funcționarea poliției militare, fiind organizate în cadrul Direcției poliție militară^[111].

9. Atribuțiile organelor de cercetare penală ale poliției judiciare

9.1. Efectuarea urmăririi penale sub supravegherea procurorului

În legătură cu sesizarea din oficiu realizată de organele de cercetare penală, s-a pus problema, în practica judiciară, dacă, în contextul în care acestea constată săvârșirea unor infracțiuni, mai pot efectua ulterior acte de urmărire penală în cauză sau devin incompatibile. Deși s-a încercat tranșarea acestei probleme prin pronunțarea unor hotărâri prealabile, Înalta Curte de Casație și Justiție a constatat, de fiecare dată, inadmisibilitatea sesizărilor formulate de Tribunalul Satu-Mare^[112], respectiv de Tribunalul Bihor^[113]. Din punctul meu de vedere, organul de urmărire penală care a observat în mod direct, asemenea unui martor ocular, săvârșirea unei infracțiuni, devine incompatibil să mai efectueze urmărirea penală. Evident, calitățile de organ de urmărire penală și de martor sunt incompatibile și, deși nu se prevede expres, calitatea de martor trebuie să aibă întâietate asupra calității de organ de urmărire penală. Cred că dispozițiile art. 64 alin. (1) lit. c), aplicabile inclusiv organelor de urmărire penală^[114], care prevăd că organul judiciar devine incompatibil dacă ”a fost martor în cauză”, trebuie interpretate că se aplică nu doar persoanei anterior audiată, în mod formal, în calitate de martor, ci și unei persoane care face parte din organele judiciare care a perceput personal, anterior deschiderii cauzei penale, o anumită situație de fapt în legătură cu respectiva cauză penală, indiferent dacă, ulterior, va fi sau nu necesară audierea acesteia în calitate de martor. Trebuie totuși observat că sfera constatării unei infracțiuni flagrante, în sensul conferit de Codul de procedură penală^[115], este mult mai largă decât situația în care organul judiciar percepe, în mod direct, asemenea unui martor ocular, săvârșirea unei infracțiuni, ca atare organul judiciar nu devine incompatibil în toate cazurile în care întocmește un proces-verbal de sesizare din oficiu în legătură cu o infracțiune flagrantă.

În ceea ce privește efectuarea propriu-zisă a urmăririi penale, trebuie menționat că organele de cercetare penală au o competență generală. Cu alte cuvinte, ori de câte ori nu se prevede obligativitatea efectuării urmăririi penale de către procuror^[116], competența aparține organelor de cercetare penală ale poliției judiciare. Nu se are în vedere și competența organelor de cercetare speciale deoarece acestea nu pot acționa decât în sfera de competență a procurorilor care desfășoară obligatoriu o activitate de urmărire penală proprie.

Modalitățile de desfășurare a cercetărilor de către organele de cercetare ale poliției judiciare sub supravegherea realizată de procuror sunt detaliate în art. 299-303 C.pr.pen.

În primul rând, organele de cercetare penală au obligația de a-l informa pe procuror despre activitățile pe care urmează să le efectueze^[117]. Modalitatea de informare se va stabili, în concret, de către procuror, în general trebuind alese metode mai puțin formale (neexistând obligativitatea unei informări scrise) și, în situația în care volumul de muncă supravegheat este foarte mare, care sunt situațiile în care se impune a fi realizată această informare. Corelativ informării, procurorul poate să ceară spre verificare orice dosar de la organul de cercetare penală, care este obligat să îl trimită de îndată^[118]. Deși legea nu stabilește un termen fix, apreciez că procurorul poate să dispună, în concret, termenul în care dosarul să fie trimis.

Apoi, procurorul are posibilitatea să asiste la efectuarea oricărui act de urmărire penală sau să îl efectueze personal. Deși nu se prevede expres, apreciez că, atunci când procurorul doar asistă la efectuarea actului, va trebui totuși să semneze actul respectiv, iar când actul va fi efectuat personal de procuror, în prezența organului de cercetare penală, va trebui să fie semnat și de acesta din urmă. Efectuarea personală a actului de către procuror nu înseamnă preluarea cauzei în urmărire penală proprie, ci reprezintă o modalitate distinctă de exercitare a supravegherii^[119].

Procurorul poate să dispună cu privire la efectuarea oricărui act de urmărire penală, iar dispozițiile date de procuror nu sunt doar obligatorii, ci și prioritare pentru organele de cercetare penală^[120]. Ca atare, ca efect al dublei subordonări, în situația în care polițistul are de îndeplinit o sarcină externă unui dosar penal, stabilită pe linie ierarhică de către șefii din poliție, va trebui să dea întâietate dispozițiilor procurorului. Consider că, în activitatea de supraveghere exercitată, procurorul trebuie să dispună prin ordonanță și prin ”notă de îndrumare”, aceasta din urmă nefiind prevăzută de Codul de procedură penală.

Tot procurorul este cel îndrituit să ia măsuri de reunire a cauzelor^[121], în situația în care reunirea se impune potrivit dispozițiilor procesual-penale^[122].

Procurorul poate să dispună și trecerea cauzei la alt organ de cercetare penală^[123]. Trecerea cauzei poate fi dispusă, atunci când este necesară, la un organ de cercetare penală aflat pe aceeași linie ierarhică cu organul căruia îi este luată cauza, dar și la un organ ierarhic superior acestuia. Deși nu există o prevedere expresă în acest sens, consider că trebuie adăugată și condiția ca procurorul să poată să efectueze supravegherea organului căruia îi este trimisă cauza. Spre exemplu, un procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 București nu ar putea să treacă dosarul la un organ de cercetare penală din alt sector din București, dar ar putea să dispună trecerea la orice organ de cercetare penală din Sectorul 1, la Direcția Generală de Poliție a Municipiului București sau la Inspectoratul General al Poliției Române. În mod practic, la dispunerea acestei măsuri, procurorul ar trebui să țină cont și de specializarea organelor de cercetare penală sau de situațiile în care este necesară reunirea mai multor dosare; altfel, trecerea cauzei la alt organ nu și-ar mai îndeplini scopul de a realiza o urmărire penală superioară calitativ celei inițiale.

În situația în care polițistul realizează acte sau măsuri procesuale nelegale sau netemeinice, procurorul le va infirma motivat^[124].

De asemenea, în varianta în care organul de cercetare penală nu îndeplinește dispozițiile date de procuror, acesta are mai multe variante de lucru^[125].

O primă variantă este aceea de a sesiza conducătorul organului de cercetare penală, care are obligația ca în termen de 3 zile de la sesizare să comunice procurorului măsurile dispuse. Termenul de 3 zile este un termen procedural, care se calculează potrivit dispozițiilor art. 269 alin. (2) C.pr.pen., adică nu se va lua în calcul ziua de la care începe să curgă termenul, nici ziua în care acesta se împlinește. Se poate sesiza o oarecare contradicție între dispozițiile legale care prevăd că organele ierarhic superioare ale poliției judiciare nu pot da îndrumări sau dispoziții privind cercetarea penală și cele privind obligativitatea luării unor măsuri față de polițist. Totuși, trebuie observat că, în această situație, măsurile care pot fi luate față de polițist sunt de ordin administrativ, procurorul neavând competențe în acest sens.

Pe de altă parte, procurorul are și varianta de a nu sesiza conducătorii administrativi ai organului de cercetare penală, ci de a aplica o amendă judiciară în situația în care polițistul nu îndeplinește nejustificat sau îndeplinește greșit ori cu întârziere lucrările de citare sau de comunicare a actelor procedurale, de transmitere a dosarelor, precum și a oricăror alte lucrări, dacă s-au provocat întârzieri în desfășurarea procesului penal^[126] (amenda judiciară fiind între 100 și 1000 de lei) sau în situația în care polițistul nu îndeplinește nejustificat dispozițiile scrise ale procurorului, în termenul stabilit de acesta (amenda judiciară fiind între 500 și 5000 de lei)^[127].

De asemenea, în anumite situații, se poate solicita retragerea avizului de poliție judiciară, aspect asupra căruia voi reveni în capitolul 11 al studiului.

9.2. Efectuarea urmăririi penale prin delegare

În situația în care urmărirea penală se efectuează, potrivit dispozițiilor legale, în mod obligatoriu de către procuror, acesta poate efectua anumite acte de urmărire penală prin intermediul organelor de cercetare penală, sens în care va emite o ordonanță de delegare, temeiul juridic corect în baza căruia trebuie emis actul procesual fiind art. 324 alin. (3) C.pr.pen. În mod greșit, în practică, sunt reținute uneori dispozițiile art. 59 alin. (1) C.pr.pen^[128] sau art. 201 alin. (1) C.pr.pen^[129].

În practica judiciară s-a pus problema dacă este corect întocmită o ordonanță de delegare în care se menționează „identificarea și audierea în calitate de martori a persoanelor care au cunoștință de activitatea infracțională pentru care este începută urmărirea penală”. Cu privire la acest aspect, într-o decizie de speță s-a arătat că, „în legătură cu caracterul prea general al ordonanței de delegare, atâta timp cât audierea de martori a fost inclusă în dispoziția scrisă a procurorului prin care delega organul de cercetare penală în respectivul dosar, lipsa identității fiecărui martor care urmează a fi audiat de organul de cercetare penală nu poate duce la constatarea nulității ordonanței, nici un text legal neprevăzând acest aspect sub sancțiunea nulității. Procurorul este cel care stabilește modalitatea concretă de delegare raportat la criterii precum natura actului ce se impune a fi efectuat, stadiul procesual al cauzei. Mai mult, în cauză se poate observa că era începută doar urmărirea penală in rem, nu era cunoscută identitatea persoanelor care ar fi putut avea cunoștință de aspectele de interes în cauză pentru a putea fi nominalizate în vederea audierii”^[130].

10. Evaluarea activității organelor de cercetare penală ale poliției judiciare

10.1. Aspecte generale referitoare la evaluarea polițiștilor

Evaluarea polițiștilor se face potrivit dispozițiilor art. 26-26⁶ din Legea nr. 360/2002 privind Statutul polițistului.

Evaluarea de serviciu poate fi anuală sau parțială, constă în evaluarea activității profesionale individuale și a conduitei polițistului, este realizată de către șeful nemijlocit și se aprobă de șeful ierarhic al acestuia.

Polițistului i se întocmește evaluare de serviciu anuală numai dacă perioada de activitate desfășurată este, cumulat, de cel puțin 6 luni inclusiv. Perioada evaluată este cuprinsă între 1 ianuarie și 31 decembrie din anul pentru care se face evaluarea, evaluarea realizându-se între 1 ianuarie și 15 februarie din anul următor perioadei evaluate.

Evaluarea de serviciu parțială se întocmește doar în anumite situații: la acordarea gradului profesional următor; la modificarea sau suspendarea raportului de serviciu, care produce consecințe pe o perioadă mai mare de 60 de zile calendaristice, sau la încetarea raportului de serviciu; la modificarea sau suspendarea raportului de serviciu, care produce consecințe pe o perioadă mai mare de 60 de zile calendaristice; în unele situații, la încetarea raportului de serviciu al persoanei care are competența de a întocmi evaluarea; în alte situații decât cele menționate anterior, atunci când activitatea desfășurată de polițist este mai mare de 30 de zile.

10.2. Particularități ale evaluării organelor de cercetare penală ale poliției judiciare

La evaluarea profesională a polițiștilor din cadrul poliției judiciare care se realizează de către șeful nemijlocit se va ține cont și de referatul conducătorului parchetului sub coordonarea, controlul și conducerea căruia își desfășoară activitatea aceștia^[131].

Prin raportare la dispozițiile art. 6 alin. (4) din Legea nr. 364/2004 privind organizarea și funcționarea poliției judiciare, prin ordin comun al ministrului afacerilor interne și al procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a fost adoptat Regulamentul privind întocmirea și comunicarea referatului de evaluare profesională de către conducătorul parchetului sub coordonarea, controlul și conducerea căruia își desfășoară activitatea polițiștii din cadrul poliției judiciare^[132].

În ordin se specifică cine sunt conducătorii parchetelor îndrituiți să întocmească referatele de evaluare^[133]:

a) prim-procurorii parchetelor de pe lângă judecătorii, în cazul evaluării profesionale a lucrătorilor de poliție judiciară, care își desfășoară activitatea în cadrul: posturilor de poliție, secțiilor de poliție rurală, polițiilor de stațiuni, polițiilor orășenești și polițiilor municipale ale inspectoratelor de poliție județene, secțiilor de poliție și polițiilor de sector ale Direcției Generale de Poliție a Municipiului București, precum și în cadrul punctelor și sectoarelor poliției de frontieră organizate la nivelul Poliției de Frontieră Române;

b) prim-procurorii parchetelor de pe lângă tribunale, în cazul evaluării profesionale a lucrătorilor de poliție judiciară, care își desfășoară activitatea în cadrul aparatului central al inspectoratelor de poliție județene și al Direcției Generale de Poliție a Municipiului București, precum și în cadrul serviciilor teritoriale ale poliției transporturi, al secțiilor de poliție autostrăzi, al Serviciului de Poliție Delta Dunării, al Serviciului de poliție transporturi maritime, precum și în cadrul serviciilor din inspectoratele teritoriale ale Poliției de Frontieră și Garda de Coastă;

c) procurorii generali ai parchetelor de pe lângă curțile de apel, în cazul evaluării profesionale a lucrătorilor de poliție judiciară, care își desfășoară activitatea în cadrul serviciilor de operațiuni speciale ale Poliției Române;

d) procurorii-șefi ai serviciilor teritoriale ale Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, în cazul evaluării profesionale a lucrătorilor de poliție judiciară ce își desfășoară activitatea în cadrul brigăzilor de combatere a criminalității organizate ale Poliției Române, precum și a lucrătorilor de poliție judiciară din cadrul structurilor teritoriale ale Poliției de Frontieră, care și-au desfășurat activitatea sub coordonarea, controlul și conducerea structurilor teritoriale a Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism;

e) procurorul-șef al Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, în cazul evaluării profesionale a lucrătorilor de poliție judiciară, care își desfășoară activitatea în cadrul Direcției de combatere a criminalității organizate de la nivelul Inspectoratului General al Poliției Române, precum și lucrătorilor de poliție judiciară din cadrul Inspectoratului General al Poliției de Frontieră Române care și-au desfășurat activitatea sub coordonarea, controlul și conducerea structurii centrale a Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism;

f) procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în cazul evaluării profesionale a lucrătorilor de poliție judiciară care își desfășoară activitatea în cadrul celorlalte structuri ale Inspectoratului General al Poliției Române, ale Inspectoratului General al Poliției de Frontieră și ale Direcției Generale Anticorupție, precum și în cadrul Corpului de control al ministrului afacerilor interne.

În ceea ce privește procedura de evaluare, șefii structurilor de poliție trebuie să solicite conducătorului parchetului competent, cu 30 de zile înainte de perioada realizării evaluării anuale profesionale, întocmirea referatului de evaluare.

Conducătorul parchetului căruia i-a fost transmisă solicitarea de întocmire a referatului de evaluare poate solicita procurorilor sub coordonarea, controlul, conducerea cărora polițiștii și-au desfășurat activitatea realizarea unor aprecieri cu caracter general, cu privire la polițiștii evaluați. Aprecierile vizează calitatea actelor întocmite și operativitatea în soluționarea cauzelor, precum și modul de relaționare cu organele judiciare.

Ulterior, în termen de 30 de zile de la momentul în care i-a fost solicitată evaluarea, conducătorul parchetului întocmește un referat care va cuprinde aprecieri generale privind activitatea de constatare a infracțiunilor și de urmărire penală desfășurată de polițiști, cu prezentarea unor recomandări privind îmbunătățirea activității de urmărire penală, aprecieri specifice cu privire la activitatea polițiștilor care au obținut rezultate superioare și aprecieri specifice cu privire la activitatea polițiștilor care au obținut rezultate inferioare. Referatul se comunică șefului structurii de poliție care l-a solicitat.

Apreciez că este necesară îmbunătățirea cadrului legal de evaluare a polițiștilor de poliție judiciară de către conducătorii parchetelor, întrucât, în prezent, referatul de evaluare, așa cum este reglementat, este ineficient. Astfel, nu se întocmește un referat pentru fiecare polițist, ci modelul prevăzut în ordin are în vedere evaluarea pe unități de poliție. Modelul de referat cuprinde mai degrabă elemente de generalitate decât date concrete, cum ar fi numărul actelor de urmărire penală întocmite sau complexitatea probatoriului administrat. De asemenea, cred că ar trebui modificate dispozițiile legale în sensul de a se specifica, în concret, elementele din evaluarea anuală a polițistului care aparțin aprecierii conducătorului parchetului, și nu doar a se menționa, la modul general, că „se va ține cont” și de referatul de evaluare. Consider că reglementarea actuală conduce mai degrabă către o evaluare generală și formalistă decât spre o evaluare particulară și pragmatică.

11. Retragerea avizului de poliție judiciară

11.1 Neîndeplinirea dispozițiilor scrise ale procurorului^[134]

În această situație, polițistul nu efectuează, pur și simplu, actul dispus de procuror într-o cauză penală.

Competența propunerii retragerii avizului aparține numai procurorului care conduce și supraveghează activitatea de urmărire penală desfășurată de organul de cercetare penală al poliției judiciare. Acesta trebuie să ceară avizul consultativ al procurorului superior ierarhic și avizul consultativ al șefului unității în care este încadrat polițistul^[135].

Competența retragerii avizului aparține procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție ori procurorului desemnat în acest sens.

Pentru a se ajunge la retragerea avizului, dispozițiile date de procuror trebuie date în scris (în principiu, prin emiterea unor ordonanțe), nefiind suficiente dispozițiile verbale, chiar și dacă s-ar proba cu certitudine existența unei dispoziții verbale.

Neîndeplinirea poate fi atât intenționată, cât și culpabilă, întrucât legea nu distinge.

Deși nu se prevede expres, neîndeplinirea trebuie să fie nejustificată, pentru că, în situația în care ar exista o justificare (spre exemplu, polițistul s-a aflat în concediu, iar procurorul nu a cunoscut acest fapt sau polițistul a desfășurat activități urgente într-o altă cauză, cu un grad mai mare de complexitate, supravegheată de un alt procuror) nu trebuie să se recurgă la măsura retragerii avizului. De aceea, înainte de propune retragerea avizului, procurorul ar trebui să analizeze și opinia polițistului în legătură cu actele neîndeplinite.

În acest caz, spre deosebire de neîndeplinirea defectuoasă, nu este reglementată condiția repetabilității. Totuși, textul de lege face referire la neîndeplinirea ”dispozițiilor”, deci nu la neîndeplinirea unei singure dispoziții, astfel că, în fapt, trebuie să existe o repetabilitate a conduitei polițistului.

Nu este necesar ca, pentru a se lua măsura retragerii avizului, procurorul să recurgă inițial la celelalte măsuri alternative prevăzute de dispozițiile art. 303 alin. (3) C.pr.pen., și anume sesizarea conducătorului organului de cercetare penală sau aplicarea unei amenzi judiciare. Totuși, având în vedere că măsura retragerii avizului este cea mai gravă sancțiune care poate interveni față de un polițist din poliția judiciară, procurorul trebuie să analizeze dacă o măsură alternativă nu este, din punct de vedere al proporționalității, mai corectă și chiar mai eficientă. Din această perspectivă, măsura retragerii avizului ar trebui să intervină doar în situațiile cele mai grave.

Cu privire la neîndeplinirea dispozițiilor date de procuror, Curtea Constituțională a menționat că, în ceea ce privește neîndeplinirea de către polițist a obligațiilor ce îi revin în activitatea desfășurată în calitatea de organ de cercetare penală al poliției judiciare, conținutul reglementării este fără echivoc, vizând situația când nu au fost îndeplinite obligațiile ce derivă din funcția ocupată. S-a reținut că, potrivit Dicționarului explicativ al limbii române, înțelesul cuvântului „corespunzător” este „care corespunde, care se potrivește, care este potrivit sau conform cu…, care se află în conformitate cu …; adecvat, potrivit, nimerit”. Termenul „necorespunzător” este antonim, având înțelesul „care nu este corespunzător, adecvat cu …”. Prin urmare, s-a apreciat că legea are în vedere cazurile în care activitatea organului de cercetare al poliției judiciare poate fi considerată inadecvată atingerii obiectivului său^[136].

11.2. Îndeplinirea defectuoasă și repetată a dispozițiilor scrise ale procurorului^[137]

În această situație, polițistul îndeplinește actele dispuse de procuror, dar într-un mod deficitar din punct de vedere al temeiniciei sau al legalității.

Competența propunerii retragerii avizului aparține numai procurorului care conduce și supraveghează activitatea de urmărire penală desfășurată de organul de cercetare penală al poliției judiciare. Acesta trebuie să ceară avizul consultativ al procurorului superior ierarhic și avizul consultativ al șefului unității în care este încadrat polițistul^[138].

Competența retragerii avizului aparține procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție ori procurorului desemnat în acest sens.

Similar cazului anterior, îndeplinirea defectuoasă poate fi intenționată sau culpabilă.

Spre deosebire de situația neîndeplinirii, nu se pune problema unei eventuale justificări a îndeplinirii defectuoase deoarece, în acest caz, îndeplinirea deficitară nu poate fi scuzabilă, ci dovedește, cel puțin, existența unor carențe profesionale.

Este necesară o repetabilitate a situațiilor, deci existența a cel puțin două.

De asemenea, nu este necesar ca procurorul să recurgă inițial la măsurile alternative ale sesizării conducătorului organului de cercetare penală și aplicării unei amenzi judiciare.

11.3. Apariția unei stări de incompatibilitate^[139]

Competența propunerii retragerii avizului aparține procurorului care conduce și supraveghează activitatea de urmărire penală desfășurată de organul de cercetare penală al poliției judiciare, dar și șefului unității în care este încadrat polițistul. De asemenea, procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție ori procurorul desemnat în acest sens se poate sesiza din oficiu^[140].

Competența retragerii avizului aparține procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție ori procurorului desemnat în acest sens.

Asemenea magistraților, calitatea de organ de cercetare penală al poliției judiciare este incompatibilă cu orice altă funcție publică sau privată, cu excepția funcțiilor didactice din învățământul superior.

În această situație, incompatibilitatea devine cunoscută în perioada desfășurării activității de organ de cercetare penală al poliției judiciare pentru că, dacă ar fi existat anterior, nu ar mai fi fost acordat avizul de poliție judiciară.

11.4. Punerea în mișcare a acțiunii penale^[141]

Competența propunerii retragerii avizului aparține procurorului care conduce și supraveghează activitatea de urmărire penală desfășurată de organul de cercetare penală al poliției judiciare, dar și șefului unității în care este încadrat polițistul. De asemenea, procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție ori procurorul desemnat în acest sens se pot sesiza din oficiu^[142].

Competența retragerii avizului aparține procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție ori procurorului desemnat în acest sens.

Punerea în mișcare a acțiunii penale intervine în perioada desfășurării activității de organ de cercetare penală al poliției judiciare pentru că, dacă ar fi existat anterior, nu ar mai fi fost acordat avizul de poliție judiciară.

Nu are importanță dacă infracțiunea pentru care este cercetat polițistul este săvârșită cu intenție sau din culpă, faza procesuală în care se află (urmărire penală, cameră preliminară, judecată) și nici timpul scurs de la momentul dispunerii punerii în mișcare a acțiunii penale.

Apreciez că, de lege ferenda, punerea în mișcare a acțiunii penale față de polițist ar trebui să conducă la suspendarea de drept a calității de poliție judiciară, până la finalizarea definitivă a cauzei, când ar trebui să intervină, după caz, încetarea calității de organ de cercetare al poliției judiciare sau încetarea suspendării și reluarea activității de cercetare penală.

12. Încetarea calității de organ de cercetare penală al poliției judiciare

12.1. Încetarea raporturilor de serviciu

Potrivit dispozițiilor legale, încetarea raporturilor de serviciu ale polițiștilor are loc în următoarele situații: prin pensionare, la pierderea capacității de muncă, la împlinirea limitei de vârstă în grad profesional, la cerere, la numirea într-o altă funcție publică, prin demisie, la destituirea din poliție, la acordarea calificativului nesatisfăcător, de două ori, când este condamnat prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă (cu excepția cazurilor în care s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere sau amenzii penale pentru infracțiuni săvârșite din culpă, pe baza aprobării persoanelor care au acordat gradele profesionale), pentru alte motive sau nevoi ale Ministerului Afacerilor Interne, pe parcursul perioadei de punere la dispoziție, atunci când nu s-a putut realiza numirea într-o funcție, când nu promovează examenul de definitivare, când s-a stabilit că a fost încadrat în mod fraudulos în poliție, când polițistul nu a susținut, din motive imputabile, evaluarea psihologică în termen de 3 luni de la data suspendării raportului de serviciu^[143].

Încetarea calității de organ de cercetare penală al poliției judiciare operează de drept de la momentul intervenirii situației și se constată, prin act administrativ, de către persoana care are competența de numire a polițistului^[144].

12.2. Numirea într-o funcție care nu presupune existența avizului de desemnare în poliția judiciară

În această situație, polițistul care ocupă o funcție care presupune existența avizului de poliție judiciară este numit într-o funcție care nu necesită acest aviz.

Încetarea calității de organ de cercetare penală al poliției judiciare operează de drept de la momentul numirii și se constată, prin act administrativ, de către persoana care are competența de numire a polițistului.

De lege ferenda, consider că într-o asemenea situație, legea ar trebui să reglementeze suspendarea calității de organ de cercetare penală al poliției judiciare. Astfel, în situația în care polițistul ar reveni pe o funcție care necesită aviz de poliție judiciară, nu ar mai fi necesară emiterea unui nou aviz, ci doar să se constate încetarea situației de suspendare.

12.3. Transferul

Transferul polițistului se realizează, cu aprobarea ministrului afacerilor interne, la instituțiile de apărare, ordine publică și securitate națională.

Transferul se realizează în interesul serviciului, cu acordul polițistului sau la cererea polițistului^[145].

Încetarea calității de organ de cercetare penală al poliției judiciare operează de drept de la momentul transferului și se constată, prin act administrativ, de către persoana care are competența de numire a polițistului.

12.4. Suspendarea raporturilor de serviciu

Suspendarea raportului de serviciu are ca efect suspendarea îndeplinirii atribuțiilor de către polițist.

Raportul de serviciu al polițistului se suspendă de drept din inițiativa sau la cererea sa^[146].

Raportul de serviciu al polițistului se suspendă de drept când este arestat preventiv sau în arest la domiciliu, când se află sub control judiciar sau control judiciar pe cauțiune și s-a dispus interdicția exercitării profesiei, când îndeplinește o funcție de conducere salarizată în cadrul organizațiilor sindicale, constituite potrivit legii, când este numit într-o funcție în cadrul cabinetului demnitarului, în afara Ministerului Afacerilor Interne, când este dispărut, iar dispariția a fost constatată prin hotărâre judecătorească definitivă, când a fost instituită carantina, în condițiile legii (cu excepția situațiilor în care carantina se instituie la locul de muncă sau în care activitatea profesională se desfășoară, pe perioada carantinei, de la domiciliu sau telemuncă), când există un caz de forță majoră sau când nu susține evaluarea psihologică obligatorie^[147].

Încetarea calității de organ de cercetare penală al poliției judiciare operează de drept de la momentul suspendării raportului de serviciu și se constată, prin act administrativ, de către persoana care are competența de numire a polițistului.

12.5. Retragerea avizului de desemnare în poliția judiciară

În situația în care se dispune retragerea avizului de poliție judiciară, are loc, pe cale de consecință, încetarea calității de organ de cercetare penală al poliției judiciare.

Este singura situație în care încetarea calității de organ de cercetare penală al poliției judiciare nu are loc de drept, ci la momentul în care se dispune retragerea avizului. Chiar dacă avizul se retrage de către procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție ori procurorul desemnat în acest sens, încetarea trebuie constatată, prin act administrativ, de către persoana care are competența de numire a polițistului.

13. Cercetarea polițiștilor care au calitatea de organ de cercetare penală al poliției judiciare

13.1. Cercetarea penală

Urmărirea penală se efectuează în mod obligatoriu de procuror în cazul infracțiunilor săvârșite de polițiștii care au calitatea de organe de cercetare ale poliției judiciare^[148].

În afară de această dispoziție, urmărirea penală a ofițerilor sau agenților de poliție judiciară se desfășoară după regulile comune din Codul de procedură penală.

13.2. Cercetarea disciplinară

Pentru faptele de indisciplină săvârșite de organele de cercetare penală ale poliției judiciare, procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție poate solicita ministrului afacerilor interne declanșarea cercetării prealabile pentru angajarea răspunderii disciplinare^[149].

În afară de această dispoziție, răspunderea disciplinară a organelor de cercetare penală ale poliției judiciare are loc în condițiile Legii nr. 360/2002 privind Statutul polițistului.

14. Concluzii

Având în vedere aspectele menționate în cuprinsul studiului, se pot formula câteva idei de modificare legislativă, în scopul eficientizării desfășurării activităților organelor de cercetare penală ale poliției judiciare și, implicit, îmbunătățirii activităților de urmărire penală, care să vizeze, în esență:

a. Organizarea poliției judiciare în acord cu prevederile constituționale, sub forma unor structuri care să aibă în denumire expresia ”poliția judiciară”, acestea urmând să desfășoare doar activități de urmărire penală, iar alte tipuri de activități, în mod excepțional și numai cu acordul prealabil al conducătorului unității de parchet;

b. Reglementarea precisă a activităților pe care un șef ierarhic din poliție le poate efectua într-un dosar în lucru la un subordonat de-ai săi, plecând de la premisa că inclusiv șeful polițistului trebuie să aibă aviz de poliție judiciară;

c. Includerea în categoria poliției judiciare și a organelor de cercetare speciale;

d. Realizarea activităților de cercetare penală și de către alte structuri specializate, dinăuntrul sau din afara Ministerului Afacerilor Interne (spre exemplu, înființarea de structuri de poliție judiciară în cadrul organelor jandarmeriei, organelor fiscale sau organelor vamale);

e. Stabilirea, în urma unor analize, a unui număr strict de persoane care pot deține avizul de poliție judiciară;

f. Accederea în poliția judiciară să se realizeze numai în urma unor cursuri specifice, organizate sau măcar coordonate de Ministerul Public, finalizate cu o examinare;

g. Posibilitatea procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție să respingă propunerea de acordare a avizului de desemnare în poliția judiciară inclusiv pe considerente de oportunitate motivată;

h. Redefinirea funcției prevăzute cu atribuții specializate de poliție judiciară, în sensul menținerii doar a competențelor de efectuare a urmăririi penale, deoarece activitățile de constatare a infracțiunilor sunt specifice organelor de constatare, iar activitatea de strângere a datelor în vederea începerii urmăririi penale este desuetă, în condițiile în care nu mai există actele premergătoare urmăririi penale;

i. Legiferarea unor cazuri de suspendare a calității de organ de cercetare al poliției judiciare, alături de cazurile de încetare a calității;

j. Emiterea unui nou ordin intern, în cadrul Ministerului Public, privind procedura de acordare a avizului conform pentru funcționarea organelor de cercetare penală ale poliției judiciare și a organelor de cercetare speciale, întrucât ordinul actual nu mai corespunde, în suficiente aspecte, nevoilor practice;

k. Sporirea rolului Ministerului Public în evaluarea, promovarea și cercetarea disciplinară a polițiștilor din poliția judiciară; l. Pregătirea profesională a ofițerilor de poliție judiciară în ceea ce privește cercetarea penală să se desfășoare în coordonarea Ministerului Public.

---

*Procuror-șef serviciu – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Serviciul pentru coordonarea activității în domeniile prioritare ale Ministerului Public; formator al Institutului Național al Magistraturii; redactor – Revista „Pro Lege”, e-mail: budai_remus@mpublic.ro.

[1] Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1104 din 16 noiembrie 2022.

[2] Poliția judiciară urmărește descoperirea crimelor, delictelor și contravențiunilor, adună probele despre dânsele și dă pe făptuitorii lor în judecata tribunalelor însărcinate cu aplicarea pedepselor (art. 13).

[3] Poliția judiciară va fi exercitată sub autoritatea Curților de apel de comisarii și subcomisarii de poliție, de ministerul public de pe lângă tribunalele corecționale sau județene, de ofițerii și subofițerii de dorobanți și de jandarmi, de judecătorii de instrucțiune, de primari și de ajutorii lor, de subprefecți și ajutorii lor, precum și de judecătorii de ocoale, jandarmii rurali, notarii comunelor rurale, șefii de gară, de vamă (art. 14).

[4] Capitolul al IV-lea, cartea I.

[5] Primele cercetări constau în efectuarea oricăror investigațiuni menite a descoperi crimele, delictele și contravențiunile, precum și pe făptuitorii lor. Primele cercetări trebuesc terminate îndată ce s’au strâns informațiuni sau probe pentru atingerea scopului de mai sus (art. 185).

[6] Pe lângă parchetul fiecărui tribunal funcționează, numiți sau detașați, unul sau mai mulți ofițeri de poliție judiciară, după aprecierea Ministerului Justiției, de acord cu Ministerul Internelor, spre a efectua cercetările ordonate de parchet, precum și delegațiunile date de judecătorii de instrucție (art. 197).

[7] Ofițerul de poliție judiciară este dator să se supună necondiționat ordinelor parchetului în privința cercetărilor. El le efectuează înștiințând parchetul despre măsurile luate și despre rezultatul lor. Când în organizarea poliției există servicii speciale de poliție judiciară, detașările prevăzute mai sus se fac din personalul acelor servicii (art. 203).

[8] Publicat în Monitorul Oficial, Partea I-a, nr. 19 din 23 ianuarie 1949.

[9] În organele de anchetă erau incluși anchetatorii penali din Procuratură și din Securitate (art. 186¹).

[10] Din organele de cercetare penală făceau parte organele anume desemnate ale miliției, comandanții unităților militare și comisarii militari (art. 186²).

[11] Ca organe de cercetare ale securității si miliției funcționau lucrători operativi anume desemnați din Ministerul Afacerilor Interne și din Consiliul Securității Statului.

[12] Constituția României, republicată, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 767 din 31 octombrie 2003.

[13] D.C. Valea, Fundamentele constituționale ale activității de ordine și siguranță publică, în Universul Juridic Premium nr. 11/2023, consultat pe https://lege5.ro/App/Document/ge2demjwgmztm/fundamentele-constitutionale-ale-activitatii-de-ordine-si-siguranta-publica.

[14] M. Constantinescu, A. Iorgovan, I. Muraru, E.S. Tănăsescu, Constituția României revizuită. Comentarii și explicații, Editura All Beck, 2004, p. 276.

[15] Republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 305 din 24 aprilie 2014, cu modificările și completările ulterioare.

[16] Spre exemplu, în Franța – La direction nationale de la police judiciaire, în Belgia – Police Judiciaire Fédérale, în Portugalia – Polícia Judiciária.

[17] Potrivit Legii nr. 273/2023 privind organizarea și funcționarea poliției militare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 938 din 17 octombrie 2023.

[18] Potrivit Legii nr. 145/2019 privind statutul polițiștilor de penitenciare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 631 din 2 august 2019, cu modificările și completările ulterioare.

[19] Potrivit art. 4 alin. (1) din Legea poliției locale nr. 155/2010, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I nr. 339 din 8 mai 2014, cu modificările și completările ulterioare, poliția locală se organizează și funcționează, prin hotărâre a autorității deliberative a administrației publice locale, ca un compartiment funcțional în cadrul aparatului de specialitate al primarului/primarului general sau ca instituție publică de interes local, cu personalitate juridică.

[20] Ș. Stan, D.N. Dumitru, Aspecte comparative privind poliția judiciară în alte state ale UE, cu o privire particulară asupra proiectului de lege privind reforma poliției judiciare franceze, în Pro Lege, nr. 1/2023, disponibil la adresa https://revistaprolege.ro/revista-pro-lege-nr-1-2023/.

[21] Art. 1 din Legea nr. 364/2004.

[22] Potrivit art. 2 din Legea nr. 364/2004 privind organizarea și funcționarea poliției judiciare, poliția judiciară este constituită din ofițeri și agenți de poliție, care au dobândit statutul de polițist în condițiile Legii nr. 360/2002 privind Statutul polițistului, desemnați prin act administrativ de către persoana care are competența de numire în funcție a acestora, după obținerea avizului de desemnare în poliția judiciară sau sunt desemnați și funcționează în alt mod, potrivit unor legi speciale.

[23] Art. 3 din Legea nr. 364/2004.

[24] Ordin intern al Ministerului Public (nepublicat).

[25] Publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 906 din 12 decembrie 2014.

[26] Potrivit art. 56 alin. (1) C.proc.pen., procurorul conduce și controlează nemijlocit activitatea de urmărire penală a poliției judiciare și a organelor de cercetare penală speciale, prevăzute de lege.

[27] Art. 55 alin. (1) lit. b) C.pr.pen.

[28] Art. 55 alin. (4), (6), art. 303 C.pr.pen.

[29] Art. 57 C.pr.pen.

[30] Republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 170 din 2 martie 2020, cu modificările și completările ulterioare.

[31] Publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 702 din 9 septembrie 2016, cu modificările și completările ulterioare.

[32] Potrivit art. 1 alin. (1) lit. a) din Anexa 11 a ordinului, competența revine ministrului de interne pentru: șefii unităților aparatului central al MAI și adjuncții acestora; șefii unităților aflate în subordinea/în cadrul MAI și adjuncții acestora; șefii unităților subordonate unor unități ale aparatului central al MAI; personalul care încadrează cabinetele demnitarilor; personalul transferat, delegat sau detașat în afara MAI indiferent dacă aceasta din urmă se realizează sau nu prin numirea pe o funcție prevăzută în Statul anexă “M”.

[33] Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 351 din 29 iunie 2001, cu modificările și completările ulterioare.

[34] Art. 24 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 104/2001.

[35] Art. 24 alin. (2) și (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 104/2001.

[36] Art. 7 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 104/2001.

[37] Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 440 din 24 iunie 2002, cu modificările și completările ulterioare.

[38] Art. 3, art. 67 lit. b), art. 70 alin. (2) din Legea nr. 304/2022 privind organizarea judiciară.

[39] Art. 159 alin. (1) din Legea nr. 304/2022.

[40] Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 244 din 11 martie 2022.

[41] Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 938 din 22 noiembrie 2016, cu modificările și completările ulterioare.

[42] Art. 2 alin. (1) lit. b) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 78/2016.

[43] Art. 6 alin. (1) și (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 78/2016.

[44] Art. 6 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 78/2016.

[45] Art. 7 alin. (2), (4), (5), (8), (9) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 78/2016.

[46] Art. 7 alin. (6) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 78/2016.

[47] Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 244 din 11 aprilie 2002, cu modificările și completările ulterioare.

[48] Art. 10 alin. (1), (2) și (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 43/2002.

[49] Art. 5 alin. (5) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 43/2002.

[50] Art. 10 alin. (5) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 43/2002.

[51] Art. 10 alin. (5) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 43/2002.

[52] Art. 10 alin. (6) și (6¹)din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 43/2002.

[53] Art. 10 alin. (8) teza a II-a din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 43/2002.

[54] Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 809 din 6 septembrie 2005, cu modificările și completările ulterioare.

[55] Art. 1 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 120/2005.

[56] Art. 1 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 120/2005.

[57] Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 884 din 22 decembrie 2012.

[58] Art. 1 și 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 96/2012.

[59] Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 167 din 18 februarie 2021.

[60] Art. 16 alin. (1) și art. 17 alin. (1) din Legea nr. 6/2021.

[61] Art. 17 alin. (1) din Legea nr. 6/2021.

[62] Potrivit art. 2¹ alin. (1) din Legea nr. 364/2004 privind organizarea și funcționarea poliției judiciare.

[63] Potrivit art. 2 alin. (1) din Legea nr. 364/2004.

[64] Potrivit art. 27³⁴ și art. 27³⁵ din Legea nr. 360/2002.

[65] Potrivit art. 2¹ alin. (7) din Legea nr. 364/2004.

[66] Potrivit art. 27¹⁵ din Legea nr. 360/2002.

[67] Potrivit art. 2¹ alin. (8) din Legea nr. 364/2004.

[68] Potrivit art. 4alin. (1) din Legea nr. 364/2004.

[69] Potrivit art. 2 alin. (4) din Legea nr. 364/2004.

[70] Potrivit art. 26³ alin. (3)din Legea nr. 360/2002.

[71] Potrivit art. 26 alin. (3) din Legea nr. 360/2002.

[72] Potrivit art. 2¹ alin. (6) din Legea nr. 364/2004.

[73] Potrivit art. 62⁷ din Legea nr. 360/2002.

[74] Potrivit art. 2¹ alin. (2) din Legea nr. 364/2004.

[75] Potrivit art. 27⁶⁰ din Legea nr. 360/2002.

[76] Potrivit art. 2¹ alin. (3) din Legea nr. 364/2004.

[77] Potrivit art. 2¹ alin. (4) din Legea nr. 364/2004.

[78] Potrivit art. 3 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 364/2004.

[79] Potrivit art. 1 al Ordinului nr. 90/2014.

[80] Potrivit art. 55 alin. (4) C.pr.pen.

[81] D.C. Mâță, Drept administrativ, vol. II, Editura Universul Juridic, 2024, p. 55.

[82] Potrivit art. 3 alin. (2) din Legea nr. 364/2004.

[83] G. Bogasiu, Legea contenciosului administrativ, comentată și adnotată, ediția a V-a, Editura Universul Juridic, 2022, p. 98.

[84] Înalta Curte de Casație și Justiție, S. de contencios administrativ și fiscal, dec. nr. 1923 din 6 aprilie 2012, citată în lucrarea G. Bogasiu, Legea contenciosului administrativ, comentată și adnotată, ediția a V-a, Editura Universul Juridic, 2022, p. 76.

[85] S.M. Daneliuc, Avizul conform al procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție pentru numirea, promovarea și eliberarea polițiștilor în/din funcțiile structurilor de poliție judiciară și încetarea calității de organ de cercetare penală al poliției judiciare, consultat pe https://revistaprolege.ro/aviz-conform-procuror-general-numire-promovare-eliberare-politisti-structuri-politie-judiciara/#ftn9.

[86] S.M. Daneliuc, idem.

[87] Înalta Curte de Casație și Justiție, S. de contencios administrativ și fiscal, dec. nr. 3694/2011, citată de S.M. Daneliuc, idem.

[88] Organigrama poate fi consultată pe site-ul https://b.politiaromana.ro/.

[89] A se vedea pagina https://bpr.politiaromana.ro/ro/brigada-rutiera-bucuresti/organigrama.

[90] A se vedea pagina https://b.politiaromana.ro/ro/structura/servicii-centrale/serviciul-ordine-publica.

[91] A se vedea pagina https://b.politiaromana.ro/ro/structura/servicii-centrale/serviciul-control-intern.

[92] A se vedea pagina https://b.politiaromana.ro/ro/structura/servicii-centrale/serviciul-pentru-protectia-animalelor.

[93] A se vedea pagina https://b.politiaromana.ro/ro/structura/servicii-centrale/brigada-de-politie-pentru-transportul-public.

[94] Organele ierarhic superioare ale polițiștilor care fac parte din poliția judiciară nu pot să dea îndrumări sau dispoziții privind cercetarea penală, procurorul fiind singurul competent în acest sens.

[95] Organele ierarhic superioare ale poliției judiciare sau ale organelor de cercetare penală speciale nu pot da îndrumări sau dispoziții privind cercetarea penală.

[96] Potrivit art. 305 alin. (1) C.pr.pen., când actul de sesizare îndeplinește condițiile prevăzute de lege, organul de urmărire penală dispune începerea urmăririi penale cu privire la fapta săvârșită ori a cărei săvârșire se pregătește, chiar dacă autorul este indicat sau cunoscut.

[97] R. Budăi, Poliția judiciară: când ai doi șefi, de care să asculți?, disponibil pe https://adevarul.ro/blogurile-adevarul/politia-judiciara-cand-ai-doi-sefi-de-care-sa-2088079.html.

[98] Potrivit art. 30 lit. a) C.pr.pen.

[99] Potrivit art. 55 alin. (1) lit. b) C.pr.pen.

[100] Potrivit art. 34 C.pr.pen., care folosește termenul, neadecvat, de organe speciale de constatare.

[101] Potrivit art. 61 alin. (1) lit. c) C.pr.pen.

[102] Potrivit art. 198 alin. (2), teza a II-a, C.pr.pen.

[103] Potrivit art. 292 lit. c) C.pr.pen.

[104] Potrivit art. 288 alin. (1) C.pr.pen.

[105] Potrivit art. 61 alin. (2) C.pr.pen.

[106] Potrivit art. 190 alin. (8) C.pr.pen.

[107] Potrivit art. 114 alin. (4) C.pr.pen.

[108] Potrivit art. 55 alin. (6) C.pr.pen.

[109] Potrivit art. 55 alin. (5) C.pr.pen.

[110] Potrivit art. 57 C.pr.pen.

[111] Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 938 din 17 octombrie 2023.

[112] Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, dec. nr. 83/2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 170 din 21 februarie 2022.

[113] Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, dec. nr. 36/2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 686 din 12 iulie 2022.

[114] Potrivit art. 65 alin. (1) C.pr.pen.

[115] Potrivit art. 293 C.pr.pen., este flagrantă infracțiunea descoperită în momentul săvârșirii sau imediat după săvârșire [alin. (1)]. Este, de asemenea, considerată flagrantă și infracțiunea al cărei făptuitor, imediat după săvârșire, este urmărit de organele de ordine publică și de siguranță națională, de persoana vătămată, de martorii oculari sau de strigătul public ori prezintă urme care justifică suspiciunea rezonabilă că ar fi săvârșit infracțiunea sau este surprins aproape de locul comiterii infracțiunii cu arme, instrumente sau orice alte obiecte de natură a-l presupune participant la infracțiune [(alin. (2)].

[116] Potrivit art. 56 alin. (3) și (4) C.pr.pen., precum și în alte situații prevăzute în legi speciale, cum ar fi dispozițiile art. 27 alin. (2) din Legea nr. 218/2002.

[117] Potrivit art. 300 alin. (2) C.pr.pen.

[118] Potrivit art. 300 alin. (4), teza I, C.pr.pen.

[119] Potrivit art. 300 alin. (4), teza a II-a, C.pr.pen.

[120] Potrivit art. 303 alin. (2) C.pr.pen.

[121] Potrivit art. 301 alin. (3) C.pr.pen.

[122] Potrivit art. 43 C.pr.pen.

[123] Potrivit art. 302 alin. (1) și (2) C.pr.pen.

[124] Potrivit art. 304 alin. (1) C.pr.pen.

[125] Potrivit art. 303 alin. (3) C.pr.pen.

[126] Potrivit art. 283 alin. (1) lit. a) C.pr.pen.

[127] Potrivit art. 283 alin. (4) lit. m) C.pr.pen.

[128] Potrivit acestui articol, „când anumite acte de urmărire penală trebuie să fie efectuate în afara razei teritoriale în care se face urmărirea, procurorul sau, după caz, organul de cercetare penală poate să le efectueze ori poate dispune efectuarea lor prin comisie rogatorie sau prin delegare”.

[129] Potrivit acestui articol, „organul de urmărire penală sau instanța de judecată poate dispune, în condițiile arătate la art. 200 alin. (1) și (2) [referitoare la comisia rogatorie – n.n.], efectuarea unui act de procedură și prin delegare. Delegarea poate fi dată numai unui organ sau unei instanțe de judecată ierarhic inferioare”.

[130] C. Ap. Timișoara, dec. nr. 109/2019, din 10 iunie 2019, consultată pe https://lege5.ro/App/Hotarare/gu4tambqgaydambqg43tkojshe/.

[131] Potrivit art. 6 alin. (3) din Legea nr. 364/2004.

[132] Ordinul nr. 179/2014, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 906 din 12 decembrie 2014.

[133] Potrivit art. 3 din Ordinul nr. 179/2014.

[134] Potrivit art. 6 alin. (1) lit. a), teza I din Legea nr. 364/2004.

[135] Potrivit art. 6 alin. (2) din Legea nr. 364/2004.

[136] Curtea Constituțională a României, Decizia nr. 833/2020 din 17 noiembrie 2020, referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 6 alin. (1) și (2) din Legea nr. 364/2004 privind organizarea și funcționarea poliției judiciare și ale art. 58¹ din Legea nr. 360/2002 privind Statutul polițistului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 114 din 3 februarie 2021.

[137] Potrivit art. 6 alin. (1) lit. a), teza a II-a din Legea nr. 364/2004.

[138] Potrivit art. 6 alin. (2) din Legea nr. 364/2004.

[139] Potrivit art. 6 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 364/2004.

[140] Potrivit art. 6 alin. (2¹) din Legea nr. 364/2004.

[141] Potrivit art.6 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 364/2004.

[142] Potrivit art. 6 alin. (2¹) din Legea nr. 364/2004.

[143] Potrivit art. 66 din Legea nr. 360/2002.

[144] Potrivit art. 6 alin. (2³)din Legea nr. 364/2004.

[145] Potrivit art. 27¹⁸ din Legea nr. 360/2002.

[146] Potrivit art. 27² din Legea nr. 360/2002.

[147] Potrivit art. 27²⁵ din Legea nr. 360/2002.

[148] Potrivit art. 27 alin. (2) din Legea nr. 218/2002.

[149] Potrivit art. 7 alin. (1) din Legea nr. 364/2004.