PREZUMȚIA DE NEVINOVĂȚIE ȘI CALITATEA ACTULUI DE URMĂRIRE PENALĂ

CONSTANTIN SIMA^*

Procuror șef serviciu – Parchetul de pe lângă

Înalta Curte de Casație și Justiție

Conf. univ. dr., Facultatea de drept,

Universitatea Titu Maiorescu, București

ABSTRACT

The entire activity of the prosecutor has to be developed under the sign of continuous increase of the quality of prosecution. In the following there are going to be presented a few errors found in the current activity of the prosecutor’s offices.

Key words: the unification of judicial practice, the agreement for admission of guilt, taking over a case

Unul dintre obiectivele majore ale formării continue pentru anul 2016 este unificarea practicii judiciare.

În realizarea acestui obiectiv se înscriu eforturile constante din ultima vreme având ca obiect unificarea practicii judiciare, aspect pe cât de discutat, pe atât de controversat.

Potrivit art. 6 alin. (2) din Convenția Europeană a drepturilor omului, orice persoană suspectă de o infracțiune este prezumată nevinovată până ce vinovăția sa va fi legal stabilită.

Acest text, reluat ca principiu fundamental constituțional de art. 23 alin. (11) din Constituția României, alături de principiile legalității și al dreptului la apărare și ca principiu fundamental de art. 4 alin. (1) C.pr.pen., reprezintă un imperativ pentru activitatea procurorului: asigurarea calității actului de urmărire penală.

Calitatea actului de urmărire penală, respectarea strictă a principiilor dreptului penal și dreptului procesual penal sunt condiții sine qua non ale existenței statului de drept, ambele fiind condiționate, la rândul lor, de asigurarea unui înalt nivel de pregătire profesională procurorului.

Funcționarea Ministerului Public ca structură ierarhică facilitează o rapidă circulație a informației profesionale, care favorizează buna pregătire profesională a procurorului.

Sistemul ierarhic presupune difuzarea rapidă a bunelor practici, a soluțiilor corecte de jurisprudență și chiar a erorilor care trebuie evitate.

Nu cred că trebuie ca, din teamă, să nu facem cunoscută o greșeală care să poată fi evitată de alți procurori.

Iată de pildă, la întocmirea acordului de recunoaștere a vinovăției, unii procurori nu au verificat atent limitele de pedeapsă aplicabile (Parchetul de pe lângă Judecătoria Cluj Napoca).

În alte cauze, la întocmirea acordului de recunoaștere a vinovăției s-a apreciat greșit modalitatea de executare în contextul în care, fapta fiind comisă în cadrul termenului de încercare, nu se putea aplica decât o pedeapsă în regim de detenție (Parchetul de pe lângă Judecătoria Strehaia) ori nu s-a observat că, pentru acea infracțiune, acțiunea penală se pune în mișcare la plângerea prealabilă a persoanelor sau instituțiilor expres prevăzute de lege, această condiție nefiind îndeplinită (DIICOT: Biroul Teritorial Giurgiu) ori s-a omis aplicarea pedepsei complementare (Parchetul de pe lângă Judecătoria Săveni), ori nu s-a observat că inculpatul era minor și nu putea încheia un astfel de acord (Parchetul de pe lângă Judecătoria Săveni) sau a stabilit o singură pedeapsă pentru două infracțiuni (Parchetul de pe lângă Judecătoria Toplița). Într-o altă cauză urmărirea s-a desfășurat fără aducerea la cunoștință a calității de suspect, ceea ce a dus la restituirea cauzei (Parchetul de pe lângă Tribunalul Iași) și inculpatul nu a fost informat cu privire la data audierii martorilor (Parchetul de pe lângă Tribunalul Vâlcea) ori pur și simplu nu s-a observat că în cauză asistența juridică este obligatorie, potrivit art. 90 alin. (1) lit. a) C.pr.pen. (Parchetul de pe lângă Judecătoria Gura Humorului) sau nu s-a extins urmărirea penală pentru alte fapte reținute în rechizitoriu (Parchetul de pe lângă Judecătoria Iași).

Dar, dincolo de aceste cazuri, care prezintă neglijențe sau erori grosiere, sunt și reale probleme de drept care fac necesară cunoașterea și aplicarea unei jurisprudențe unitare.

Astfel, la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești a fost preluată o cauză pentru supravegherea sau efectuarea urmăririi penale, punându-se problema dacă această cauză poate fi restituită parchetului ierarhic inferior de la care fusese preluată fără a fi soluționată.

Secția de resurse umane și documentare s-a pronunțat, cu opinie separată a unui procuror, că dacă există o dispoziție legală privind preluarea, nu există o dispoziție legală privind restituirea sau trimiterea, astfel că o cauză odată preluată trebuie soluționată de organul care a preluat-o. Acest punct de vedere a fost aprobat de conducerea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

La Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor a fost preluată o cauză, privind infracțiuni la legea circulației, de la parchetul ierarhic inferior și, constatând că urmărirea penală era completă, procurorul care preluase cauza a dispus trimiterea în judecată fără a mai efectua vreun alt act de urmărire penală.

Camera preliminară a Tribunalului Bihor a restituit cauza, apreciind că prin trimiterea în judecată de către procurorul de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor, care nu audiase pe inculpat, pe martori și nu efectuase niciun act de urmărire penală, s-a adus atingere dreptului inculpatului la un proces echitabil.

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea consideră greșită decizia instanței, iar Secția de resurse umane și documentare, ținând seama de faptul că o cauză odată preluată nu mai poate fi restituită de procuror organului de la care a fost preluată, recomandă, prin notă de studiu întocmită pe această problemă, audierea părților de către procurorul ce urmează a da soluția, pentru a evita interpretarea că se încalcă dreptul la un proces echitabil. Rezolvarea acestei probleme este în curs de validare.

Un alt parchet a ridicat problema condițiilor în care pot fi aplicate dispozițiile art. 334 alin. (4) C.pen., câtă vreme nu este definită noțiunea de „vehicul înmatriculat în alt stat, care nu are drept de circulație în România”. Într-o astfel de situație este necesară intervenția legiuitorului, întrucât această noțiune nu a fost explicată satisfăcător nici de organul de specialitate, Direcția Poliției Rutiere din cadrul IGPR, și nici de doctrină. Interpretarea diferențiată a acestui text a condus la soluții total opuse (condamnare, respectiv achitare) în cadrul aceleiași instanțe.

Într-o altă cauză s-a ridicat problema dacă inculpatul poate fi audiat în procedura comisiei rogatorii interne, în condițiile în care o parte a doctrinei tace, iar o altă parte afirmă că, deși este un act procedural, audierea inculpatului, dată fiind importanța și caracterul personal al unui astfel de act de urmărire penală, nu se poate realiza în cadrul comisiei rogatorii interne (Gr. H. Teodoru, I. Neagu).

Secția de resurse umane și documentare a apreciat că atunci când legiuitorul a voit ca un astfel de act să fie efectuat prin comisie rogatorie a afirmat-o în mod expres, cum este cazul comisiei rogatorii internaționale, dar în cazul comisiei rogatorii interne nu există impedimente majore care să facă imposibilă audierea inculpatului de către procurorul care soluționează cauza. Acest punct de vedere a fost însușit de conducerea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Toate aceste situații pun problema unificării practicii judiciare. Dar pentru a unifica practica judiciară este necesar să o cunoaștem.

În prezent, atât curțile de apel cât și Înalta Curte de Casație și Justiție publică în buletinele lunare 1-2 decizii a căror relevanță este discutabilă.

În aceste condiții de lipsă a practicii, cred că revine procurorilor din toate compartimentele, dar în special din cel judiciar, sarcina să identifice și să transmită Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție practica relevantă.

În prezent, la Secția de resurse umane și documentare se lucrează la un proiect de ordin prin care procurorii din compartimentul judiciar să aibă obligația de a identifica lunar, cel puțin două decizii relevante, pe care să le transmită Secției de resurse umane și documentare, care, după examinarea lor, să le facă cunoscute tuturor colegilor.

Cunoașterea și unificarea practicii judiciare este o condiție a calității actului de urmărire penală, iar calitatea actului de urmărire penală este un imperativ în activitatea Ministerului Public, la care fiecare dintre noi suntem onorați să contribuim.

* constantin_sima@mpublic.ro