Decizia Curții Constituționale a României nr. 521 din 5 octombrie 2023 referitoare la obiecția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 2-11 din Legea privind unele măsuri pentru continuarea activității de către persoanele care îndeplinesc condițiile de pensionare, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative

ABSTRACT

The right to work and the right to pension are two fundamental rights, expressly guaranteed by the Constitution. The exercise of these rights can be restricted in the case of completely exceptional situations, but it cannot be suppressed in any way. Suppression should not be understood expressis verbis, but can also be inferred from a mode of regulation from which it results implicitly, such as their suspension in the case of the imposition of an option right that exclusively confers the way of their alternative exercise. A law drafted by the Parliament in the summer of 2023, and which regulated restrictive measures of the pension-salary sum for pensioners from the public system who wanted to continue their activity, was assessed as unconstitutional when referred to the High Court of Cassation and Justice. Violation of fundamental rights to work, pension and private property, as well as non-compliance with the principle of non-retroactivity of the law are, in essence, the findings of the constitutional court regarding the entire regulatory act subject to control.

Keywords: the right to work, the right to pension, the pension-salary combination in the public system, the right to private property.

1. Prin legea privind unele măsuri pentru continuarea activității de către persoanele care îndeplinesc condițiile de pensionare, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative (PL-x nr. 421/2021), Parlamentul a încercat să aducă anumite modificări de substanță situației persoanelor reîncadrate în sistemul public, după ce s-au pensionat din același sistem, și care cumulează pensia cu salariul. Mai exact, categoria menționată de persoane, atunci când îndeplinește condițiile de pensionare, va beneficia de dreptul de a opta între a-și continua activitatea ca salariat – caz în care dreptul la pensie se suspendă – și de a se pensiona și a-și înceta astfel activitatea ca salariat.

2. Depus fiind spre promulgare, Înalta Curte de Casație și Justiție a sesizat forul constituțional, în procedura controlului de constituționalitate înainte de promulgare, obiectând că actul normativ astfel adoptat încalcă legea fundamentală dintr-o perspectivă multiplă. Se invocă astfel, printre altele, încălcarea dispozițiilor art. 1 alin. (3) privind statul de drept și alin. (5) în componentele sale privind calitatea legii și respectarea Constituției și a supremației sale, ale art. 16 alin. (1) privind egalitatea în fața legii, ale art. 41 alin. (1) privind dreptul la muncă, precum și cele ale art. 53 privind restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți.

3. Prin Decizia nr. 521/2023[1], Curtea Constituțională a admis obiecția precizată și a constatat faptul că dispozițiile legii astfel adoptate sunt neconstituționale în raport cu dispozițiile art. 1 alin. (3) și alin. (5), ale art. 41 alin. (1), ale art. 44, precum și ale art. 47 alin. (2) din legea fundamentală.

4. În motivarea obiecției formulate, Înalta Curte de Casație și Justiție a evidențiat că legea criticată:

– încalcă dispozițiile art. 1 alin. (3) și (5) din legea fundamentală, în condițiile în care obiectul acesteia vizează și modificarea statutului magistraților, iar legiuitorul nu a solicitat, în cadrul procedurii de legiferare, și avizul Consiliului Superior al Magistraturii, obligație impusă de disp. art. 39 alin. (3) din Legea nr. 305/2022[2], de jurisprudența constituțională anterioară sau de instrumente juridice internaționale (paragr. 4);

– în lipsa unei justificări reale privind măsura interzicerii cumulului (…), soluția legislativă adoptată, privind suspendarea plății pensiei, constituie o ingerință în respectarea bunurilor, incompatibilă cu disp. art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenția EDO, iar dreptul la opțiune reglementat în acest mod reprezintă o restrângere a dreptului fundamental la muncă (paragr. 7);

– încalcă principiul constituțional al egalității în drepturi, în condițiile în care, deși se reclamă „constrângerile bugetare și reducerea costurilor suportate din bugetul de stat în privința cheltuielilor de personal”, art. 4 din legea analizată instituie o serie de excepții de la această regulă, unele dintre ele fără nicio justificare obiectivă și rezonabilă (paragr. 8).

5. După ce a trecut în revistă aspectele legate de admisibilitatea obiecției, Curtea a trecut la analiza pe fond a acesteia, concertându-se pe aspectele ce vizează legiferarea interdicției cumulului pensiei cu salariul din perspectiva dreptului la muncă, dreptului la pensie, dreptului de proprietate privată și neretroactivității legii.

6. Observând faptul că legiuitorul a făcut, în expunerea de motive, referință la jurisprudența sa anterioară (Dec. nr. 375/2005[3] și Dec. nr. 1414/2009[4]), Curtea a evidențiat, pe de o parte, că legiuitorul, interferând cu disp. art. 53 din Constituție, are posibilitatea de a interzice cumulul, cu condiția ca măsura să fie aplicată nediscriminatoriu sau interdicția să fie întemeiată pe contextul excepțional al unei crize financiare și economice mondiale, iar pe de altă parte că legea supusă verificării nu este fundamentată pe ideea restrângerii exercițiului unor drepturi/libertăți, ci pe un aspect sociologic – ideea de îmbătrânire activă la locul de muncă – și unul statistic – există 88.134 de salariați cumularzi la 1 ianuarie 2020 – (paragr. 51-52).

7. Făcând trimitere la conținutul dreptului fundamental reglementat de art. 41 din Constituție astfel cum este reflectat în propria jurisprudență, Curtea a arătat faptul că reglementarea obligației cumularzilor de a opta între continuarea activității, ipoteză în care plata pensiei se suspendă, și încetarea activității, reprezintă o condiționare a exercitării dreptului la muncă în sfera publică de neexercitarea dreptului la pensie, ceea ce înseamnă că are loc o îngrădire a dreptului la muncă, măsura fiind echivalentă unei interdicții de a mai lucra în mediul public a persoanelor pensionare (paragr. 57).

8. În plus, reține Curtea, beneficiul pensiei nu conduce la prezumția că pensionarul nu poate exercita dreptul la muncă și nu conferă legiuitorului o marjă de apreciere cu privire la stabilirea locurilor de muncă în care pensionarul poate sau nu să lucreze – inclusiv în funcție de sursa de finanțare a respectivelor locuri de muncă. În concluzie, cumulul pensiei cu salariul reprezintă opțiunea beneficiarului de valorificare a celor două drepturi fundamentale, iar nu opțiunea legiuitorului, ca rezultat al unor măsuri de politică socială. Așa fiind, aspectele sociologice (ideea de îmbătrânire activă la locul de muncă, fără a cumula), statistice (numărul de angajați cumularzi) sau impactul financiar nu pot/poate constitui motive/motiv de îngrădire a exercitării drepturilor fundamentale. Prin urmare, Curtea constată că dispozițiile criticate încalcă prevederile art. 41 alin. (1) din Constituție (paragr. 59).

9. Cu referire la dreptul la pensie, Curtea reține că prin dispozițiile legii criticate s-a încălcat art. 47 alin. (2) din Constituție [alături de art. 1 alin. (5)], întrucât legiuitorul are competența constituțională de a stabili condițiile pe care subiectul de drept trebuie să le îndeplinească pentru a beneficia de dreptul la pensie, concretizat prin emiterea deciziei de pensionare, însă nu are competența constituțională de a stabili condiții ulterioare emiterii deciziei de pensionare care să pună în discuție însuși beneficiul pensiei, așa cum a făcut în conținutul actului normativ criticat. Astfel, legiuitorul trebuie să fie preocupat de exigența constituțională referitoare la crearea cadrului normativ pentru valorificarea dreptului la pensie, și nu să introducă condiții ulterioare dobândirii dreptului la pensie care să conducă la pierderea, chiar temporară, a acestuia (paragr. 62-63). Instanța de contencios constituțional punctează că aceste aprecieri sunt valabile și în privința pensiilor de serviciu, întrucât acestea sunt tot prestații din partea statului, chiar dacă nu își au fundamentul direct în disp. art. 47 alin. (2) din legea fundamentală.

10. Prin efectul pierderii cuantumului pensiei aferent perioadei de suspendare, Curtea a constatat că reglementarea analizată încalcă și dispozițiile art. 44 din legea fundamentală privind dreptul de proprietate privată (paragr. 64).

11. În fine, observând faptul că dispozițiile art. 2 din actul normativ analizat condiționează exercitarea dreptului la muncă de exprimarea în scris a opțiunii angajatului pentru continuarea activității, Curtea apreciază că acest fapt echivalează cu intervenția unei legi ulterioare asupra raportului juridic de muncă încheiat înainte de intrarea în vigoare a acestei legi. Or, potrivit principiului neretroactivității legii civile, al legitimei așteptări și al securității juridice, legiuitorul nu poate interveni asupra raporturilor de muncă aflate în desfășurare, condiționând continuarea acestora de suspendarea plății pensiei (paragr. 60).

Notă

Prin Legea nr. 360/2023 privind sistemul public de pensii (noua lege a pensiilor)[5], se reglementează practic același drept de opțiune, constatat ca fiind neconstituțional, pentru persoanele ce dobândesc vocație de a se pensiona în sistemul public: pot opta între varianta de „acordare a pensiei pentru limită de vârstă” și cea de „continuare a activității, cu acordul anual al angajatorului” [art. 46 alin. (2)].

[1] Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1043 din 17 noiembrie 2023.

[2] Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1105 din 16 noiembrie 2022.

[3] Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 591 din 8 iulie 2005.

[4] Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 796 din 23 noiembrie 2009.

[5] Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1089 din 4 decembrie 2023.