ABSTRACT

The evaluation of non reformatio in pejus principle is made in concrete rather than in abstract. If, regarding its practical application, there are difficulties, the magistrate makes use of the incidental correlative rules, giving priority to the principle of humanism at the expense of a procedural norm.

It is admissible the request of effective execution of the sentence formulated by the defendant to whom the court in the first instance has adopted the decision to postpone the punishment for a 2-year oversight period, as there is only a seeming worsening of the situation in its own way of attack, given the more burdensome nature of supervision in relation to the concrete and short-term situation of the appellant.

Keywords: postponement of punishment, appeal, non reformatio in pejus, principle of humanity, punishment subject to effective execution, supervision, suspension of punishment.

Prin Sentința penală nr. 595/2016 a Judecătoriei Alba Iulia, inculpatul a fost condamnat la pedeapsa amenzii în cuantum de 3.000 lei pentru săvârșirea infracțiunii de nerespectare a regimului materialelor pirotehnice prevăzute în art. 37 lit. a) din Legea nr. 126/1995[1] privind regimul materiilor explozive cu aplicarea art. 61 alin. (2) și (4) lit. b) din noul Cod penal (în continuare C.pen.) și art. 396 alin. (10) din noul Cod de procedură penală. A fost amânată aplicarea pedepsei pe un termen de supraveghere de 2 ani.

S-a reținut că, în luna decembrie 2014, inculpatul a vândut, fără drept, 1.200 de articole pirotehnice.

Inculpatul a formulat apel, solicitând ca pedeapsa aplicată să fie executată efectiv, sub motivul că având contract de muncă, în curs de executare, în Anglia, s-ar afla în imposibilitate obiectivă de a se încadra în rigorile supravegherii impuse de către Serviciul de Probațiune din România.

Prin Decizia penală nr. 20/A/2017 a Curții de Apel Alba Iulia, apelul a fost admis și s-a stabilit pedeapsa la suma de 1.000 lei, urmând ca aceasta să fie executată. S-au înlăturat dispozițiile privind amânarea aplicării pedepsei.

S-a motivat că încălcarea principiului non reformatio in pejus este doar aparentă și că în raport de caracterul minimal al atingerii relațiilor sociale protejate de norma incriminatoare reeducarea inculpatului se poate realiza prin excluderea supravegherii.

(C. Ap. Alba Iulia, Dec. pen. nr. 20/A/2017, nepublicată)

Comentariu. Soluția este judicioasă și reprezintă o aplicare directă a principiului general al umanismului (în speță, cu referire la regimul sancționator), suveran în raport cu un principiu special de drept procesual, cel al neagravării situației în propria cale de atac (non reformatio in pejus).

În esență, soluția relevă carențele de fond ale regimului pedepselor instaurat prin noul Cod penal, care, în contrapunere cu formele de individualizare promovate în democrațiile europene, a marcat un regres. Eliminarea formei de individualizare a suspendării pure și simple a executării pedepsei (art. 81 din Codul penal anterior), compatibilă cu imensa majoritate a cauzelor privind pe infractorii primari care au săvârșit infracțiuni de pericol social minimal, este nejustificată social și economic.

Efectul educativ al supravegherii nou reconfigurate este discutabil, cum s-a văzut în speța analizată; totodată, creează un impact împovărător asupra bugetelor naționale care întrețin aparatul de supraveghere. Orientarea judecătorului spre soluții paliative nu este în măsură să regleze funcționarea de fond a sistemului actual de pedepse.

NOTA REDACȚIEI

Legiuitorul noului Cod penal a introdus o instituție necunoscută dreptului nostru, și anume amânarea aplicării pedepsei. Potrivit art. 83 alin. (1) C.pen., instanța poate dispune amânarea aplicării pedepsei, stabilind un termen de supraveghere, dacă sunt întrunite condițiile legale. Pe durata termenului de supraveghere, persoana față de care s-a dispus amânarea aplicării pedepsei trebuie să respecte măsurile de supraveghere și să execute obligațiile ce îi revin, în condițiile stabilite de instanță [art. 84 alin. (2) C.pen.].

În speță, prima instanță a dispus ca inculpatul să se supună unor măsuri de supraveghere, printre care și aceea de a se prezenta la serviciul de probațiune, la datele fixate de acesta, incompatibile cu situația inculpatului, acesta lucrând în altă țară.

În Codul penal anterior (din 1969) exista o instituție care suspenda pur și simplu executarea pedepsei, fie că aceasta era închisoarea, fie amenda, și anume suspendarea condiționată a executării pedepsei (art. 81). Pe durata termenului de supraveghere (încercare, în accepțiunea Codului penal anterior), nu se stabileau măsuri de supraveghere, condamnatul având doar obligația de a nu mai săvârși vreo infracțiune, precum și aceea de a achita obligațiile civile stabilite prin hotărârea din condamnare, iar dacă își îndeplinea aceste obligații, la expirarea termenului de supraveghere, condamnatul era reabilitat de drept. În noul Cod penal nu a mai fost preluată această instituție. Nu se cunoaște motivul pentru care legiuitorul noului Cod penal a renunțat la această instituție, deși doctrina nu reclamase acest lucru, iar în practică ea își găsise utilitate, fiind folosită pe scară largă, alături de suspendarea executării pedepsei sub supraveghere[2].

[1] Republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 177 din 12 martie 2014.

[2] Gh. Ivan, M.-C. Ivan, Drept penal. Partea generală conform noului Cod penal, ediția 3, revizuită și adăugită, Editura C.H. Beck, București, 2017, p. 262.