ABSTRACT

There was a tacit understanding so as to commit murder, which the defendant T.A. confirmed by finding himself close to the other defendant, P.C.C., at the moment immediately before the injured person was hit by the latter, as well as by their fleeing together from the crime scene.

As, in compliance with the provisions of art. 187 of the new Criminal Code, one must take into consideration the penalty set out by art. 188 par. (1) of the same code, namely from 10 to 20 years, the duration of the defendant’s admission to a detention center cannot, according to art. 125 par. (2) sentence II of the new Criminal Code, be shorter than 5 years, even if the offense of murder committed by the underage defendant remained in the phase of attempted murder.

Key words: motifs altering the penalty, complicity by tacit adhesion, duration of admission in a detention center, underage defendant, murder, attempted murder.

I. Prezentare speță. Prin Sentința penală din 15 decembrie 2014, pronunțată de către Tribunalul Sibiu:

1. În baza art. 48 cu referire la art. 32 din noul Cod penal (în continuare C.pen.) raportat la art. 188 alin. (1) și (2) din același cod, cu aplicarea art. 38 și art. 77 lit. d) C.pen., art. 375 și art. 396 alin. (10) din noul Cod de procedură penală (în continuare C.pr.pen.), a fost condamnat inculpatul T.A. la pedeapsa principală de 3 ani și 4 luni închisoare și la pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute în art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C.pen., pe o perioadă de 2 ani, pentru săvârșirea tentativei la infracțiunea de omor în forma complicității.

2. În temeiul art. 32 raportat la art. 228 C.pen. cu referire la art. 229 alin. (2) lit. b) și art. 232 din același cod, cu aplicarea art. 375 și art. 396 alin. (10) C.pr. pen., a fost condamnat inculpatul T.A. la pedeapsa de 9 luni închisoare pentru comiterea tentativei la infracțiunea de furt calificat în forma complicității.

3. Potrivit art. 39 alin. (1) lit. b) C.pen., au fost contopite pedepsele aplicate inculpatului sus-menționat, urmând ca acesta să execute pedeapsa cea mai grea de 3 ani și 4 luni închisoare sporită la 3 ani și 7 luni închisoare, precum și interzicerea exercitării drepturilor prevăzute în art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C.pen.

4.În baza art. 67 alin. (1) C.pen., i s-a aplicat inculpatului T.A. pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute în art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C.pen., respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, precum și dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, pe o perioadă de 2 ani după executarea pedepsei principale.

5. Conform art. 399 alin. (1) C.pr.pen., a fost menținută măsura arestării preventive a inculpatului T.A.

6. În temeiul art. 72 alin. (1) C.pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată durata reținerii și a arestării preventive a inculpatului T.A., începând din data de 11 septembrie 2014 la zi.

7. În baza art. 65 C.pen., i s-a aplicat inculpatului sus-menționat pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute în art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C.pen., pe durata executării pedepsei.

8. Potrivit art. 7 din Legea nr. 76/2008 privind organizarea și funcționarea Sistemului Național de Date Genetice Judiciare (denumit în continuare S.N.D.G.J.)[1], cu modificările și completările ulterioare, s-a dispus prelevarea de probe biologice de la inculpatul T.A. în vederea introducerii profilului genetic în baza de date a S.N.D.G.J.

9. În temeiul art. 5 alin. (5) din Legea nr. 76/2008, a fost informat inculpatul T.A. că probele biologice recoltate vor fi utilizate pentru obținerea și stocarea în S.N.D.G.J. a profilului genetic.

10. În baza art. 32 raportat la art. 188 alin. (1) și (2) C.pen., art. 228 cu referire la art. 229 alin. (2) lit. b) și art. 232 din același cod, cu aplicarea art. 113 alin. (3), art. 125 alin. (1) și (2) și art. 129 C.pen., art. 375 și art. 396 alin. (10) C.pr.pen., s-a luat față de inculpatul-minor P.C.C. măsura educativă privativă de libertate a internării într-un centru de detenție, pe o perioadă de 2 ani, pentru săvârșirea infracțiunilor de omor în forma tentativei și de furt calificat în forma tentativei, infracțiuni aflate în concurs real.

11. Conform art. 127 raportat la art. 72 alin. (1) C.pen., a fost dedusă perioada reținerii și a arestului preventiv al inculpatului P.C.C. din data de 11 septembrie 2014 până la zi din durata măsurii internării într-un centru de detenție.

12. În temeiul art. 399 alin. (1) și (4) C.pr.pen., a fost menținută starea de arest a inculpatului P.C.C., măsură executorie.

13. În baza art. 399 alin. (3) lit. d) și art. 241 alin. (1) lit. d) C.pr.pen., s-a dispus punerea în libertate a inculpatului P.C.C. la rămânerea executorie a hotărârii și transferarea acestuia într-un centru de detenție.

14. Potrivit art. 7 din Legea nr. 76/2008, s-a dispus prelevarea de probe biologice de la inculpatul P.C.C. în vederea introducerii profilului genetic în baza de date a S.N.D.G.J.

15. În baza art. 5 alin. (5) din Legea nr. 76/2008, a fost informat inculpatul T.A. (prima instanță a dorit să se refere la inculpatul P.C.C., și nu la T.A.) că probele biologice recoltate vor fi utilizate pentru obținerea și stocarea în S.N.D.G.J. a profilului genetic.

16. În temeiul art. 19 și art. 397 alin. (1) C.pr.pen. combinat cu art. 1381-1383 și art. 1391-1392 din noul Cod civil, a fost admisă acțiunea civilă formulată de către părțile civile Serviciul Județean de Ambulanță S. și Spitalul Clinic Județean de Urgență S. și, în consecință, au fost obligați inculpații T.A. și P.C.C. (inculpatul-minor P.C.C. în solidar cu partea responsabilă civilmente T.F.) să plătească următoarele sume:

a) 914,07 lei cu dobânzi și penalități până la stingerea datoriei către Serviciul de Ambulanță Județean S. (fiecare inculpat câte 457,03 lei), reprezentând cheltuieli cu transportul și îngrijirile medicale acordate părții civile K.L.;

b) 1720,73 lei cu dobânzi și penalități până la stingerea datoriei către Spitalul Clinic Județean de Urgență S. (fiecare inculpat câte 860,03 lei), reprezentând cheltuieli cu îngrijirile medicale acordate părții civile K.L.

17. A fost admisă în parte acțiunea civilă exercitată de către partea civilă K.L. și, în consecință, au fost obligați inculpații T.A. și P.C.C. (inculpatul-minor P.C.C. în solidar cu partea responsabilă civilmente T.F.) la plata sumei de 10.000 euro daune morale, respectiv câte 5.000 euro fiecare.

18. Au fost respinse restul pretențiilor civile solicitate de către partea civilă K.L.

19. Conform art. 404 alin. (4) lit. d) C.pr.pen. raportat la art. 112 alin. (1) lit. b) C.pen., a fost confiscată o bucată de scândură din lemn de 180 de centimetri (în continuare cm) și 2,5 cm grosime depusă la Camera de corpuri delicte a Tribunalului Sibiu.

20. În baza art. 274 alin. (1) și (2) C.pr.pen., au fost obligați inculpații T.A. și P.C.C. la plata cheltuielilor judiciare avansate de către stat, în faza urmăririi penale și a judecății, în cuantum de 2.000 lei (câte 1.000 lei fiecare), inculpatul-minor P.C.C. în solidar cu partea responsabilă civilmente T.F.

21. Onorariile avocaților din oficiu s-a dispus a fi suportate din fondul Ministerului Justiției.

Pentru a pronunța Sentința penală din 15 decembrie 2014, prima instanță a constatat următoarele:

Prin Rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu din data de 2 octombrie 2014, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaților:

– P.C.C. pentru săvârșirea tentativei la infracțiunea de furt calificat prevăzută în art. 32 raportat la art. 228 cu referire la art. 229 alin. (2) lit. b) și art. 232 C.pen. și a tentativei la infracțiunea de omor prevăzută în art. 32 raportat la art. 188 alin. (1) și (2) din același cod, cu aplicarea art. 38 și art. 113 alin. (3) și urm. C.pen.;

– T.A., în stare de arest preventiv, pentru comiterea tentativei la infracțiunea de furt calificat prevăzută în art. 32 raportat la art. 228 cu referire la art. 229 alin. (2) lit. b) și art. 232 C.pen. și a complicității la tentativă la omor prevăzută în art. 48 cu referire la art. 32 raportat la art. 188 alin. (1) și (2) din același cod, cu aplicarea art. 38 și art. 77 lit. d) C.pen.

În actul de trimitere în judecată s-au reținut următoarele:

Persoana vătămată K.L. este angajată la societatea SC G. SA M., în calitate de muncitor.

Începând cu luna august 2014, K.L. a primit, din partea conducerii societății, atribuții de agent de pază, având sarcina de a asigura paza bunurilor din incinta unității.

La data de 4 septembrie 2014, paznicul K.L. a lucrat în schimbul I, efectuând serviciul de patrulare prin curtea unității.

În jurul orelor 12,00-12,30, aflându-se pe platforma societății, în zona unde se află o fostă hală de producție, dezafectată, în apropiere de complexul comercial B., cu care se învecinează, K.L. a observat doi tineri pe care-i cunoștea din vedere și pe care i-a mai văzut și cu alte ocazii prin curtea unității, sustrăgând fier vechi.

Cei doi au ieșit dintr-o magazie, având asupra lor o bucată de scândură din lemn, lungă de circa 2 metri și lată de circa 10-20 cm.

K.L. s-a apropiat de cei doi tineri și le-a cerut să iasă din fabrică. Aceștia au făcut câțiva pași în direcția ieșirii din societate, motiv pentru care K.L. s-a întors cu spatele spre ei, având convingerea că aceștia au dat curs cererii sale de a părăsi curtea unității. Însă s-au întors spre paznic și unul dintre ei i-a aplicat o lovitură cu scândura pe care o aveau asupra lor, în cap, acesta căzând la pământ și sângerând puternic.

K.L. care avea asupra sa un telefon mobil, de serviciu, cu care vorbise, cu puțin timp înainte de a fi lovit în cap cu scândura, cu colega sa de serviciu, F.M.R., a reușit, cu un ultim efort să o apeleze pe aceasta și să-i ceară ajutor, spunându-i că nu mai poate și pronunțând cuvântul „cap”. Aceasta a anunțat imediat pe șeful de secție, D.F., și pe directorul unității, A.D., care s-au deplasat cu o mașină la locul faptei.

L-au găsit pe K.L. pe aleea uzinală, în zona de est a societății, lângă fosta hală de producție, în prezent dezafectată.

K.L. era întins la pământ, prezenta o acumulare de sânge în zona cefei și avea o rană deschisă în partea stângă a capului, deasupra urechii stângi, iar pe jos erau trei bălți de sânge, una mai mare, iar două mai mici.

K.L. a reușit să le comunice celor doi șefi ai săi, veniți la fața locului, înainte de a sosi organele de poliție și ambulanța, care au fost anunțate între timp, că a fost lovit în cap cu o scândură din lemn, fiind vorba de doi bărbați pe care i-a surprins în curtea fabricii și cărora le-a cerut să părăsească unitatea.

La scurt timp de la săvârșirea faptei, s-a stabilit că cei doi tineri care au fost surprinși de paznicul K.L. în incinta SC G. SA M., la data de 4 septembrie 2014, cu intenția de a sustrage bunuri din unitate și care i-au aplicat paznicului o lovitură cu o scândură în cap, sunt inculpații T.A. și P.C.C., frați, aceștia locuind în apropierea societății.

Cei doi au fost văzuți de către martorii R.A.L. și D.N., imediat după ce au părăsit curtea SC G. SA M., îndreptându-se grăbit spre blocul unde locuiau.

După săvârșirea faptei, inculpații T.A. și P.C.C. s-au dus la domiciliu, unde se afla mama lor, T.F., și căreia T.A. i-a spus ce s-a întâmplat.

Apoi, cei doi inculpați au părăsit domiciliul și municipiul M., plecând, T.A. la S., iar P.C.C. în satul T., în apropiere de orașul B., sustrăgându-se astfel urmăririi penale efectuate în cauză.

Inculpații au fost identificați de către organele de poliție la o săptămână de la comiterea faptei și prezentați procurorului pentru a fi audiați în cauză. Aceștia au declarat că, la data de 4 septembrie 2014, s-au hotărât să meargă în incinta societății SC G. SA M., unde au mai fost și cu alte ocazii și de unde au luat fier vechi din secțiile dezafectate, pentru a face rost de material lemnos în vederea confecționării unei cuști pentru iepurii pe care-i aveau la domiciliu; în acest scop, au intrat, fără a avea permisiunea sau aprobarea vreunei persoane, în incinta societății, unde au găsit o bucată de scândură și unele ambalaje pe care au intenționat să le ia și să le ducă acasă la ei, moment în au fost surprinși de paznicul K.L.

Inculpatul P.C.C. a susținut că paznicul K.L. s-a apropiat de el și l-a prins de umeri, aplicându-i câteva palme peste față; a zbierat, pentru a auzi fratele său, T.A., care s-ar fi aflat la o distanță de circa 40-50 de metri de el, după care a luat de jos o scândură și, de frică, i-a aplicat o lovitură cu scândura, în cap, paznicului, acesta căzând la pământ, unde a și rămas, nemaiputând să se ridice și nici să spună ceva.

Inculpații au recunoscut că, după comiterea faptei, au plecat de la domiciliu în alte localități, fiindu-le frică.

Cu privire la susținerile inculpaților asupra modalității comiterii agresiunii asupra paznicului K.L. în rechizitoriu s-au relevat următoarele:

Cei doi inculpați au declarat că cel care l-a lovit cu scândura în cap pe paznic a fost inculpatul P.C.C., iar aceasta a avut loc după ce paznicul l-ar fi agresat pe el, aplicându-i câteva palme peste față, iar în momentul lovirii paznicului, cu scândura, inculpatul T.A. s-ar fi aflat la câțiva zeci de metri de acel loc.

În momentele anterioare agresiunii suferite de K.L., inculpații au fost împreună, unul lângă altul, aspect care reiese din declarațiile acestuia și din relatările martorilor A.D. și D.F., sosiți imediat la locul faptei și care au aflat direct de la paznic acest lucru.

După ce paznicul K.L. a fost doborât la pământ, unde a rămas întins, cei doi inculpați au părăsit împreună locul faptei, incinta societății, fugind spre casă, iar apoi părăsind domiciliul și municipiul M., mai multe zile, s-au sustras urmăririi penale.

Paznicul K.L. a arătat, în declarația sa, că pe cei doi i-a mai surprins și cu alte ocazii, în incinta unității, iar aceștia au avut și atunci un comportament agresiv, atât față de el, cât și față de alți paznici, aruncând cu pietre în paznici, de fiecare dată când erau surprinși în unitate.

Din raportul de constatare medico-legală din 11 septembrie 2014 al Serviciului de Medicină Legală Județean S. rezultă că K.L. a suferit, la data de 4 septembrie 2014, un traumatism cranio-cerebral cu fracturi craniene și dilacerare meningo-cerebrală, care s-a putut produce prin lovire cu un corp contondent aplicată asupra capului; leziunile necesită 100-120 de zile de îngrijiri medicale pentru vindecare, dacă nu survin complicații; în urma leziunilor suferite, viața sus-numitului a fost pusă în primejdie.

Starea de fapt reținută în actul de trimitere în judecată a fost dovedită cu următoarele mijloace de probă:

– procesul-verbal de cercetare la fața locului din 4 septembrie 2014, făcută în curtea SC G. SA M., unde a fost agresată persoana vătămată K.L.;

– planșa-foto privind cercetarea la fața locului;

– mijlocul material de probă: 1 scândură din lemn de 180 cm lungime, 12 cm lățime și 2,5 cm grosime, care se înaintează instanței de judecată;

– raportul de constatare medico-legală din 11 septembrie 2014 al Serviciului de Medicină Legală Județean S.;

– declarația de persoană vătămată și de constituire ca parte civilă a lui K.L.;

– adresa Spitalului Clinic Județean de Urgență S. din 18 septembrie 2014, de constituire ca parte civilă;

– adresa Serviciului de Ambulanță Județean S. din 17 septembrie 2014, de constituire ca parte civilă în cauză;

– declarațiile martorilor F.M.R., R.A.L., D.N., A.D., D.F. și T.F.;

– declarațiile, în calitate de suspecți și inculpați, date în cursul urmăririi penale de către T.A. și P.C.C.

În cauză, s-au constituit părți civile Spitalul Clinic Județean de Urgență S. și Serviciul de Ambulanță Județean S. cu contravaloarea serviciilor medicale acordate persoanei vătămate.

S-a întocmit referatul de evaluare a inculpatului-minor de către Serviciul de Probațiune M.

Înainte de citirea actului de sesizare[2], persoana vătămată K.L. a declarat în fața instanței că se constituie parte civilă împotriva fiecărui inculpat cu suma de 5.000 euro, reprezentând daune morale, și cu aceeași sumă (10.000 euro) ca despăgubiri materiale.

Tot până la începerea cercetării judecătorești, ambii inculpați au solicitat ca judecarea cauzei să aibă loc în baza procedurii simplificate a recunoașterii vinovăției prevăzută în art. 375 și art. 396 C.pr.pen.

Prin declarațiile de recunoaștere a vinovăției, inculpații au solicitat ca judecarea cauzei să aibă loc numai pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale, probe pe care și le însușesc, nesolicitând administrarea altor probe. Prima instanță a admis aceste cereri de judecare a cauzei prin procedura recunoașterii vinovăției, inclusiv în privința minorului P.C.C., pentru următoarele considerente:

Dispoziția procedurală a recunoașterii vinovăției are în vedere două obiective: judecarea cauzei cu celeritate; acordarea posibilității pentru inculpații care recunosc fapta comisă (cu excepția infracțiunilor pedepsite cu detențiunea pe viață) de a beneficia de o reducere a limitelor prevăzute de lege pentru pedeapsa ce urmează a fi aplicată cu o treime în cazul închisorii, respectiv cu o pătrime în cazul amenzii.

Nu există dispoziție în noul Cod de procedură penală prin care să fie exceptat inculpatul-minor de la posibilitatea (care-i este favorabilă, de altfel) de a fi judecat pe baza procedurii simplificate a recunoașterii vinovăției. Și un al treilea argument ar fi faptul că respingerea unei cereri a inculpatului minor privind recunoașterea vinovăției ar putea fi considerată discriminatorie față de admiterea cererii inculpatului major, în condițiile în care, în prezenta cauză, ambii inculpați au fost trimiși în judecată ca și participanți la comiterea acelorași fapte (minorul, în calitate de autor, iar majorul, în calitate de complice).

Din analiza întregului material probatoriu administrat în cursul urmăririi penale, coroborat cu declarațiile de recunoaștere a vinovăției ale inculpaților, prima instanță a subliniat că vinovăția inculpaților cu privire la infracțiunile pentru care au fost trimiși în judecată este dovedită.

Astfel, la data de 4 septembrie 2014, cei doi inculpați au fost surprinși de paznicul K.L. în incinta curții SC G. SA M., în timp ce încercau să sustragă bunuri aparținând acestei societăți, acțiune întreruptă din cauza apariției paznicului. Minorul a lovit partea civilă cu o scândură în zona capului, cauzându-i acesteia un traumatism cranio-cerebral cu fracturi craniene și dilacerare meningo-cerebrală.

Leziunile produse paznicului au necesitat 100-120 zile de îngrijiri medicale pentru vindecare și au pus viața acestuia în pericol.

În drept,

Faptele inculpatului-minor P.C.C. întrunesc elementele constitutive ale tentativei la infracțiunea de furt calificat prevăzută în art. 32 raportat la art. 228 cu referire la art. 229 alin. (2) lit. b) și art. 232 C.pen. și a tentativei la infracțiunea de omor prevăzută în art. 32 raportat la art. 188 alin. (1) și (2) din același cod, cu aplicarea art. 38, art. 113 alin. (3) și urm. C.pen.

Faptele inculpatului-major T.A., care a înlesnit și ajutat la comiterea infracțiunilor de furt și de omor în forma tentativei de către inculpatul-minor P.C.C., întrunesc elementele constitutive ale tentativei la infracțiunea de furt calificat prevăzută în art. 32 raportat la art. 228 cu referire la art. 229 alin. (2) lit. b) și art. 232 C.pen. și de complicitate la tentativa la omor prevăzută în art. 48 cu referire la art. 32 raportat la art. 188 alin. (1) și (2) din același cod, cu aplicarea art. 38 și art. 77 lit. d) C.pen.

Prezența inculpatului-major împreună cu inculpatul-minor la locul comiterii faptelor au sporit încrederea minorului în reușita acțiunilor sale, minorul acționând în calitate de autor, iar majorul, în calitate de complice.

La individualizarea pedepselor aplicate fiecărui inculpat prima instanță, s-a ținut seama de dispozițiile art. 74 C.pen., respectiv de împrejurările și modul în care faptele au fost comise, gravitatea rezultatului produs (starea de sănătate deosebit de precară a victimei), motivul săvârșirii faptelor, conduita inculpaților în cursul procesului penal, persoana fiecărui inculpat.

Sub aspectul laturii civile, constatând că, în speță, sunt întrunite condițiile răspunderii civile delictuale a inculpaților, care prin faptele comise au cauzat un prejudiciu atât părții civile K.L., cât și unităților spitalicești, au fost obligați inculpații la plata prejudiciilor cauzate, astfel cum mai sus s-a arătat.

În privința părții civile K.L., prima instanță a arătat că a admis doar pretențiile morale ale acesteia, prejudiciul material nefiind dovedit.

Împotriva Sentinței penale din 15 decembrie 2014 a Tribunalului Sibiu au declarat, în termen, apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu și inculpatul T.A.

Prin apelul său, parchetul a solicitat desființarea sentinței sus-menționate și, în rejudecare:

– să se rețină în defavoarea inculpatului T.A. circumstanța agravantă prevăzută în art. 77 lit. d) C.pen. cu referire la infracțiunea de furt,  motivându-se că și la săvârșirea acestei infracțiuni a participat inculpatul-minor P.C.C.;

– să se majoreze pedeapsa aplicată inculpatului T.A. pentru infracțiunea de omor;

– să se majoreze perioada internării inculpatului-minor P.C.C. în centrul de detenție, cu motivarea că perioada minimă a măsurii este de 5 ani.

La rândul său, inculpatul T.A. a solicitat desființarea sentinței sus-menționate și, în rejudecare, să se pronunțe o soluție de achitare pentru infracțiunea de omor, cu motivarea, în esență, că nu se face vinovat, neexistând o înțelegere prealabilă între el și celălalt inculpat, în sensul săvârșirii unui omor, și că se afla în altă locație, în momentul în care celălalt inculpat a lovit-o pe persoana vătămată.

Inculpatul P.C.C., personal și prin apărătorul desemnat din oficiu, și-a exprimat poziția procesuală, în sensul respingerii apelului parchetului.

Analizând sentința primei instanțe, pe baza motivelor invocate în cele două apeluri, dar și în acord cu art. 417 alin. (2) C.pr.pen., instanța de apel a statuat următoarele:

Prima instanță, dând o justă apreciere materialului probatoriu al dosarului, în conformitate cu dispozițiile art. 103 alin. (1) și (2) C.pr.pen., a reținut o corectă stare de fapt, pe care, de altfel, inculpații au recunoscut-o în faza de judecată în primă instanță.

Din declarațiile persoanei vătămate, coroborate cu recunoașterea inculpaților, dar și cu declarațiile martorilor și cu aspectele ce reies din certificatul medico-legal, rezultă că cei doi inculpați, frați după mamă, au pătruns în incinta SC G. SA M., cu intenția de a fura diverse bunuri, fiind surprinși, înainte de a reuși să sustragă vreun bun, de către persoana vătămată, angajat cu atribuții de pază, care le-a cerut să părăsească incinta fabricii. După ce au schițat că se îndreaptă spre ieșirea din incinta fabricii, inculpatul P.C.C. (minor la data faptelor), fiind sprijinit moral de prezența fratelui său major, inculpatul T.A., a lovit-o pe persoana vătămată, pe la spate, cu o scândură în cap, lovitură în urma căreia aceasta a căzut la pământ. După lovirea persoanei vătămate, inculpații au părăsit în grabă locul faptei, fiind văzuții de martorii R.A.L. și D.N., după care inculpații au părăsit localitatea M., plecând fiecare în altă localitate, cu intenția de a se sustrage unei eventuale urmăririi de către organele judiciare. În urma loviturii primite, persoana vătămată a suferit un traumatism cranio-cerebral cu fracturi craniene și cu dilacerare meningo-cerebrală, care i-au pus în pericol viața și care au necesitat, pentru vindecare, un număr de 100-120 zile de îngrijiri medicale, cu condiția să nu survină complicații.

Nu se poate reține apărarea inculpatului-apelant T.A., în sensul că el nu se face vinovat de săvârșirea faptei de omor în forma complicității, deoarece nu ar fi avut o înțelegere prealabilă cu fratele său să o ucidă pe persoana vătămată, iar, pe de altă parte, nu se afla la locul faptei în momentul lovirii.

Pentru a concluziona astfel, se observă, mai întâi, că în faza de judecată în primă instanță inculpatul-apelant a recunoscut inclusiv săvârșirea faptei de omor în forma complicității.

Pentru a fi în prezența complicității, nu este necesară existența doar a unei înțelegeri prealabile, aceasta putând surveni și în momentul săvârșirii faptei, după cum rezultă din dispozițiile art. 48 C.pen.

Declarațiile persoanei vătămate îl plasează pe inculpatul T.A., în momentele imediat precedente acțiunii de lovire, la locul săvârșirii faptei, în imediata apropiere a fratelui său și a persoanei vătămate. Aceste declarații se coroborează și cu cele ale martorilor care i-au văzut pe inculpați părăsind, în grabă, locul faptei, dar și cu declarațiile de recunoaștere ale inculpaților din faza de judecată în primă instanță.

Este adevărat că, în faza de urmărire penală, inculpații au declarat că T.A. nu se afla chiar aproape de locul în care persoana vătămată a fost lovită, însă aceste declarații sunt nesincere sub acest aspect, deoarece ele se contrazic flagrant, astfel: inculpatul T.A. a declarat că era în altă parte a fabricii, fără a putea vedea sau auzi măcar pe fratele său și pe persoana vătămată, neauzind nimic și aflând despre lovire de la fratele său, care ar fi venit în fugă să-i spună ce a făcut, în timp ce inculpatul P.C.C. a relatat că inculpatul T.A. se afla la circa 40-50 de metri de locul în care el l-a lovit pe paznic și că a zbierat pentru a fi auzit de fratele său atunci când persoana vătămată i-a dat câteva palme peste față. Lipsa de sinceritate a inculpatului T.A. cu referire la aspectul situării sale spațiale, în momentul lovirii, se deduce și din atitudinea lui după săvârșirea faptei, constând în părăsirea domiciliului și fuga într-o altă localitate, unde a fost prins de către organele de poliție, la o săptămână de la comiterea faptelor.

Având în vedere și relația de rudenie dintre cei doi inculpați, care sunt frați după mamă, ținând seama de faptul că cei doi s-au dus la locul faptelor pregătiți să comită infracțiunea de furt, mai precis să sustragă împreună bunuri din incinta SC G. SA M. și reținând, astfel cum mai sus s-a arătat, că inculpatul T.A. s-a aflat lângă inculpatul P.C.C. atunci când acesta din urmă a lovit-o pe persoana vătămată, se observă că sunt întrunite condițiile de existență ale participației penale sub forma complicității morale a inculpatului T.A. la săvârșirea, ca autor, a infracțiunii de tentativă la omor de către inculpatul P.C.C.; acesta din urmă, știindu-l pe fratele său în apropiere, a avut suficientă îndrăzneală să-i aplice lovitura persoanei vătămate, între cei doi inculpați, frați, survenind, pe loc, o înțelegere tacită în sensul comiterii infracțiunii de omor, înțelegere pe care inculpatul T.A. a confirmat-o prin situarea lui în apropierea fratelui său, în momentul imediat precedent lovirii, și prin fuga împreună a celor doi de la locul faptei.

Prima instanță a realizat și o justă încadrare juridică a faptelor săvârșite de către inculpați, acestea întrunind, într-adevăr, elementele constitutive ale:

– tentativei la infracțiunea de furt calificat prevăzută în art. 32 raportat la art. 228 cu referire la art. 229 alin. (2) lit. b) și art. 232 C.pen. și ale tentativei la infracțiunea de omor prevăzută în art. 32 raportat la art. 188 alin. (1) și (2) din același cod, în ceea ce-l privește pe inculpatul P.C.C.;

– tentativei la infracțiunea de furt calificat prevăzută în art. 32 raportat la art. 228 cu referire la art. 229 alin. (2) lit. b) și art. 232 C.pen. și ale complicității la tentativa de omor prevăzută în art. 48 cu referire la art. 32 raportat la art. 188 alin. (1) și (2) din același cod, referitor la inculpatul T.A.

În procesul de individualizare judiciară a pedepselor aplicate inculpatului-major T.A., prima instanță a omis să rețină, cu referire la infracțiunea de furt, circumstanța agravantă prevăzută în art. 77 lit. d) C.pen. (săvârșirea faptei de către un infractor-major, dacă aceasta a fost săvârșită împreună cu un minor), circumstanță care, de altfel, a fost reținută cu referire la infracțiunea de omor.

Deși a omis să rețină circumstanță agravantă sus-menționată în sarcina inculpatului T.A. pentru infracțiunea de furt, totuși, prima instanță a aplicat pedepse just individualizate atât pentru infracțiunea de tentativă la furt, cât și pentru aceea de complicitate la tentativa de omor, în acord cu criteriile de individualizare prevăzute art. 74 C.pen. Între aceste criterii, se apreciază că cel referitor la gravitatea redusă a infracțiunii de tentativă la furt și la participația redusă la infracțiunea de complicitate la tentativă la omor justifică aplicarea unei pedepse pentru furt de doar o lună peste minimul special obținut conform art. 33 alin. (2) C.pen. și art. 396 alin. (10) C.pr.pen. și a unei pedepse pentru omor la minimul special obținut conform acelorași dispoziții menționate anterior.

Cu referire la durata internării inculpatului P.C.C. în centrul de reeducare, este de menționat că, prin stabilirea unei durate de 2 ani, prima instanță nu a respectat dispozițiile art. 125 alin. (2) teza a II-a C.pen. coroborate cu cele ale art. 187 din același cod.

Potrivit art. 125 alin. (2) teza a II-a C.pen., în cazul în care pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea săvârșită este închisoarea de 20 de ani sau mai mare ori detențiunea pe viață, internarea într-un centru de detenție se ia pe o perioadă cuprinsă între 5 și 15 ani.

Conform art. 187 C.pen., prin pedeapsă prevăzută de lege se înțelege pedeapsa prevăzută în textul de lege care incriminează fapta săvârșită în forma consumată, fără luarea în considerare a cauzelor de reducere sau de majorare a pedepsei.

Cum, prin prisma dispozițiilor art. 187 C.pen., trebuie luată în considerare pedeapsa prevăzută în art. 188 alin. (1) din același cod, și anume aceea de la 10 la 20 de ani, durata internării inculpatului P.C.C. în centrul de detenție nu poate fi mai redusă de 5 ani.

O perioadă de internare de sub 5 ani nu este posibilă nici prin prisma dispozițiilor art. 396 alin. (10) C.pr.pen., deoarece acestea nu se referă la posibilitatea reducerii duratei unei măsuri educative.

Deci, prima instanță ar fi trebuit să aplice inculpatului-minor P.C.C. măsura educativă a internării într-un centru de detenție pe o perioadă de 5 ani, perioadă care apare ca fiind îndestulătoare, prin raportare la criteriile (în special cele legate de vârsta inculpatului la comiterea faptelor și de atitudinea de recunoaștere) prevăzute în art. 74 C.pen., la care face trimitere expresă art. 115 alin. (2) din același cod, pentru a asigura crearea condițiilor de reeducare a inculpatului.

Verificând cauza și sub celelalte aspecte de fapt și de drept, în acord cu dispozițiile art. 417 alin. (2) C.pr.pen., instanța de apel nu a descoperit alte fine de netemeinicie sau de nelegalitate.

Pentru toate considerentele sus-menționate, văzând și dispozițiile art. 421 pct. 2 lit. a) C.pr.pen., instanța de apel a admis apelul declarat de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu împotriva Sentinței penale din 15 decembrie 2014, pronunțată de către Tribunalul Sibiu, pe care a desființat-o cu privire la inculpatul T.A., doar sub aspectul omisiunii reținerii circumstanței agravante prevăzute în art. 77 lit. d) C.pen. cu referire la infracțiunea de tentativă la furt, și cu privire la inculpatul (minor la data faptelor) P.C.C., doar sub aspectul duratei măsurii educative privative de libertate a internării într-un centru de detenție și, rejudecând în aceste limite:

A. A reținut circumstanța agravantă prevăzută în art. 77 lit. d) C.pen. cu referire la infracțiunea de tentativă la furt calificat prevăzută în art. 32 raportat la art. 228 și art. 229 alin. (2) lit. b) și art. 232 din același cod cu aplicarea art. 396 alin. (10) C.pr.pen., săvârșită de către inculpatul T.A.

B. A menținut pedepsele aplicate inculpatului T.A. pentru infracțiunea de tentativă la furt calificat prevăzută în art. 32 raportat la art. 228 și art. 229 alin. (2) lit. b) și art. 232 C.pen., în condițiile art. 77 lit. d) din același cod, cu aplicarea art. 396 alin. (10) C.pr.pen., și pentru infracțiunea de complicitate la tentativă la omor prevăzută în art. 48 și art. 32 raportat la art. 188 alin. (1) și (2) C.pen., în condițiile art. 77 lit. d) din același cod, cu aplicarea art. 396 alin. (10) C.pr.pen.

C. A menținut pedeapsa rezultantă principală de 3 ani și 7 luni închisoare și regimul de executare efectivă a acesteia, precum și pedepsele complementare și accesorii aplicate inculpatului T.A.

D. În baza art. 72 alin. (1) C.pen., a scăzut din durata pedepsei închisorii perioada în care inculpatul T.A. a fost reținut și arestat preventiv în cauză, respectiv intervalul 11 septembrie 2014-10 februarie 2015.

E. A majorat de la 2 ani la 5 ani durata măsurii educative privative de libertate a internării într-un centru de detenție aplicate inculpatului (minor la data faptelor) P.C.C. pentru săvârșirea, în concurs real, a infracțiunilor de tentativă la furt calificat prevăzută în art. 32 raportat la art. 228 și art. 229 alin. (2) lit. b) și art. 232 C.pen. și de tentativă la omor prevăzută în art. 32 raportat la art. 188 alin. (1) și (2) din același cod.

F. În baza art. 127 și art. 72 alin. (1) C.pen., a scăzut din durata măsurii educative privative de libertate a internării într-un centru de detenție perioada în care inculpatul P.C.C. a fost reținut și arestat preventiv în cauză, respectiv intervalul 11 septembrie 2014-10 februarie 2015.

G. A menținut și celelalte dispoziții ale sentinței apelate, în măsura în care nu contravin prezentei decizii.

H. A respins ca nefondat apelul declarat de către inculpatul T.A. împotriva aceleiași sentințe (din 15 decembrie 2014 a Tribunalului Sibiu), pentru considerentele sus-menționate și văzând dispozițiile art. 421 pct. 1 lit. b) C.pr.pen.

I. În temeiul art. 275 alin. (2) C.pr.pen., inculpatul T. A. a fost obligat să plătească statului suma de 200 lei cu titlu de parte din cheltuielile judiciare avansate de către stat în apel.

J. A dispus ca, în baza art. 275 alin. (3) C.pr.pen., restul cheltuielilor avansate de către stat în apel să rămână în sarcina acestuia.

K. A acordat onorariile apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpați în apel, în sumă de câte 300 lei, stabilite potrivit art. 5 lit. b) din Protocolul privind onorariile apărătorilor din oficiu și care, potrivit art. 272 C.pr.pen., se vor avansa din fondul special destinat al Ministerului Justiției.

(C. Ap. Alba Iulia, S. pen. și pentru cauze cu minori și de familie, Dec. pen. nr. 131/A/2015)

II. Notă parțial aprobativă. 1. Ori de câte ori legea penală condiționează anumite efecte (de pildă, în caz de amnistie, grațiere, prescripție, reabilitare etc.) de pedeapsa prevăzută de lege, referirea se face la limitele speciale de pedeapsă prevăzute de lege pentru infracțiunea consumată, fără a se lua în considerare eventualele cauze de agravare (circumstanțele agravante, concursul de infracțiuni, recidiva, infracțiunea continuată) sau de atenuare (circumstanțele atenuante, tentativa, cauzele speciale de atenuare)[3]. Nu intră în această categorie cauzele speciale de agravare sau atenuare, care califică sau agravează fapta ori o atenuează, generând o variantă agravată, calificată sau atenuată a faptei tipice (de exemplu: omorul calificat față de omorul simplu; furtul în scop de folosință față de furtul simplu sau furtul calificat)[4]. În schimb, atunci când o cauză specială își păstrează doar rolul de modificare a pedepsei, ea se va supune regulii fixate în art. 187 C.pen.[5] (de exemplu, cauza prevăzută în 396 alin. (10) C.pr.pen.[6]).

2. Totuși, art. 396 alin. (10) C.pr.pen., astfel cum a fost modificat prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 18/2016[7], prevede posibilitatea reducerii cu o treime a limitelor perioadelor pe care se dispun măsurile educative privative de libertate, și nu cum a susținut instanța de apel (corect, de altfel, în momentul pronunțării deciziei sus-menționate).

Deci, relativ la art. 125 alin. (2) lit. b) C.pen.[8], cauza prevăzută în art. 396 alin. (10) C.pr.pen. nu operează asupra limitelor pedepsei prevăzute în art. 188 alin. (1) C.pen. (închisoarea de la 10 la 20 de ani), aplicându-se astfel teza a II-a a primului text legal (cazul în care pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea săvârșită este închisoarea de 20 de ani sau mai mare ori detențiunea pe viață), dar limitele internării într-un centru de detenție (5, respectiv 15 ani) trebuie reduse cu o treime.

Mai mult, instanța trebuie să aibă în vedere cauza prevăzută în art. 396 alin. (10) C.pr.pen., mai întâi, la alegerea măsurii educative.

3. Este adevărat că nu este necesară existența unei înțelegeri prealabile, aceasta putând surveni și în momentul săvârșirii faptei, după cum rezultă din dispozițiile art. 48 C.pen.[9] Însă, așa cum se deduce din descrierea situației de fapt, inculpatul T.A. nu a contribuit cu nimic la săvârșirea tentativei la omor de către inculpatul P.C.C. Simpla prezență a unei persoane la locul faptei nu poate atrage reținerea complicității, decât dacă aceasta a efectuat acte de sprijinire a autorului (de pildă: asigurarea pazei; încurajarea)[10].

Cu referire la infracțiunea de omor, instanța supremă a statuat: Nu rezultă din probele dosarului că inculpații s-ar fi înțeles înainte sau în timpul săvârșirii infracțiunii pentru a suprima viața victimei, intenția inculpatului B.M. fiind aceea de a-i aplica o corecție. Pentru existența complicității este necesar a fi îndeplinite cumulativ mai multe condiții, și anume prevederea de către complice a acțiunii sau inacțiunii ce urmează să fie executată de către autor și a urmărilor ei, alăturarea actului complicelui la acțiunea sau inacțiunea realizată de către autor, acceptarea sau urmărirea de către complice a producerii urmărilor prevăzute și contribuția efectivă a complicelui la comiterea infracțiunii. Or, din probele existente la dosar, nu se poate reține că inculpații au acționat în mod coordonat, acțiunile lor nu s-au intersectat, fiecare acționând singular, inițial victima fiind lovită de către inculpatul B.M. și, ulterior, venind și inculpatul B.G., care i-a aplicat o lovitură fatală. Faptul că inculpatul B.M. nu a cunoscut intenția inculpatului B.G. de a suprima viața victimei rezultă atât din declarațiile martorilor oculari care au declarat constant că inculpatul B.M. alerga după victimă, fiind înarmat cu un băț, cât și din atitudinea sa în sensul că, deși în căruță existau obiecte tăieoase, apte să producă rezultatul letal, el nu a luat niciunul dintre aceste obiecte, ci doar un băț, împrejurare ce conduce la concluzia că nu a dorit decât să o lovească pe victimă. Contribuția sa nu a fost de natură să-l determine pe inculpatul B.G. să acționeze cu mai mult curaj, știind că este ajutat de fratele său, cât timp, având în vedere comportamentul extrem de violent al inculpatului B.G., atât în familie, cât și în comunitate, nu avea nevoie nici de sprijin moral și nici de acțiuni conjugate ale fratelui său. Argumentele prezentate de către instanța de apel în sprijinul soluției adoptate nu sunt atât de puternice încât să întărească convingerea instanței că inculpatul B.M. a comis acte de complicitate la infracțiunea de omor[11].

În ceea ce privește infracțiunea de tâlhărie, tot instanța supremă a relevat: Săvârșirea furtului de către mai mulți făptuitori, dintre care unul, fără o înțelegere prealabilă cu ceilalți, acționează cu violență față de persoana care încearcă să-l rețină, după care toți participanții fug de la locul faptei, nu constituie infracțiunea de tâlhărie în modalitatea prevăzută în art. 233 teza ultimă C.pen. [art. 211 alin. (1) teza ultimă din Codul penal anterior (în continuare C.pen. din 1969)] decât pentru cel care a întrebuințat violența pentru a-și asigura scăparea, fapta celorlalți constituind infracțiunea de furt prevăzută în art. 228 alin. (1) C.pen. [furt calificat prevăzută în art. 209 alin. (1) lit. a) C.pen. din 1969], cu reținerea eventuală și a altor agravante. Într-un atare caz, sunt incidente prevederile art. 50 alin. (2) C.pen. [art. 28 alin. (2) C.pen. din 1969], potrivit cărora circumstanțele privitoare la faptă, ca în speță, nu se răsfrâng asupra participanților dacă aceștia nu le-au cunoscut și nici nu le-au prevăzut[12]. Tot astfel, potrivit art. 50 alin. (2) C.pen. [art. 28 alin. (2) C.pen. din 1969], în cazul complicității la infracțiunea de tâlhărie, exercitarea de violențe de către autor asupra persoanei vătămate, pentru ca atât autorul, cât și complicele să-și asigure scăparea în urma săvârșirii faptei de sustragere, constituie o circumstanță privitoare la faptă, care se răsfrânge asupra complicelui, dacă acesta a acționat în consens cu autorul în desfășurarea întregii activități infracționale și a prevăzut modalitatea de a-și asigura scăparea, între care și aceea de a exercita violențe asupra persoanei vătămate[13].

4. În atari condiții, încadrarea juridică corectă a faptelor era:

– tentativa la infracțiunea de tâlhărie calificată prevăzută în art. 32 alin. (1) raportat la art. 233 teza ultimă, art. 234 alin. (1) lit. f) și art. 237 C.pen., precum și tentativa la infracțiunea de omor calificat prevăzută în art. 32 alin. (1) raportat la art. 188 alin. (1) și art. 189 alin. (1) lit. d) și (2) din același cod, ambele cu aplicarea art. 38 alin. (1) teza a II-a, art. 113 și urm. C.pen. și art. 396 alin. (10) C.pr.pen., în ceea ce-l privește pe inculpatul P.C.C.;

– tentativa la infracțiunea de furt calificat prevăzută în art. 32 alin. (1) raportat la art. 228 alin. (1), art. 229 alin. (2) lit. b) și art. 232 C.pen., cu aplicarea art. 77 lit. d) din același cod și art. 396 alin. (10) C.pr.pen., referitor la inculpatul T.A.

[1] Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 289 din 14 aprilie 2008.

[2] Potrivit art. 329 alin. (1) C.pr.pen., rechizitoriul constituie actul de sesizare a instanței de judecată.

[3] Gh. Ivan, M.-C. Ivan, Drept penal. Partea generală conform noului Cod penal, ediția 3, revizuită și adăugită, Editura C.H. Beck, București, 2017, p. 297; Gh. Ivan, Cauzele modificatoare de pedeapsă în concepția noului Cod penal, în ,,Dreptul” nr. 9/2010, p. 27.

[4] Ibidem.

[5] Ibidem. În același sens, Înalta Curte de Casație și Justiție, S. pen., Dec. nr. 55/RC/2015, apud Gh. Ivan, M.-C. Ivan, op. cit., p. 297.

[6] ,,Art. 396. Rezolvarea acțiunii penale

[…]

(10) Când judecata s-a desfășurat în condițiile art. 375 alin. (1), (1¹) și (2), când cererea inculpatului ca judecata să aibă loc în aceste condiții a fost respinsă sau când cercetarea judecătorească a avut loc în condițiile art. 377 alin. (5) ori art. 395 alin. (2), iar instanța reține aceeași situație de fapt ca cea recunoscută de către inculpat, în caz de condamnare sau amânare a aplicării pedepsei, limitele de pedeapsă prevăzute de lege în cazul pedepsei închisorii se reduc cu o treime, iar în cazul pedepsei amenzii, cu o pătrime. Pentru inculpații minori, instanța va avea în vedere aceste aspecte la alegerea măsurii educative; în cazul măsurilor educative privative de libertate, limitele perioadelor pe care se dispun aceste măsuri, prevăzute de lege, se reduc cu o treime (sublinierea noastră – Gh. Ivan).”

[7] Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 389 din 23 mai 2016.

[8] ,,Art. 125. Internarea într-un centru de detenție

[…]

(2) Internarea se dispune pe o perioadă cuprinsă între 2 și 5 ani, afară de cazul în care pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea săvârșită este închisoarea de 20 de ani sau mai mare ori detențiunea pe viață, când internarea se ia pe o perioadă cuprinsă între 5 și 15 ani (sublinierea noastră – Gh. Ivan).

[…]”

[9] ,,Art. 48. Complicele

(1) Complice este persoana care, cu intenție, înlesnește sau ajută în orice mod la săvârșirea unei fapte prevăzute de legea penală.

(2) Este de asemenea complice persoana care promite, înainte sau în timpul săvârșirii faptei, că va tăinui bunurile provenite din aceasta sau că va favoriza pe făptuitor, chiar dacă după săvârșirea faptei promisiunea nu este îndeplinită.”

[10] A se vedea, pe larg, Gh. Ivan, M.-C. Ivan, op. cit., p. 101-102.

[11] Înalta Curte de Casație și Justiție, S. pen., Dec. nr. 983/2011, apud Gh. Ivan, M.-C. Ivan, Drept penal. Partea specială conform noului Cod penal, ediția 3, revizuită și adăugită, Editura C.H. Beck, București, 2017, p. 9-10.

[12] Curtea Supremă de Justiție, S. pen., Dec. nr. 2062/2003, apud Gh. Ivan, M.-C. Ivan, Drept penal. Partea specială conform noului Cod penal, ediția 3, revizuită și adăugită, op. cit., p. 198.

[13] Înalta Curte de Casație și Justiție, S. pen., Dec. nr. 2892/2006, apud Gh. Ivan,    M.-C. Ivan, Drept penal. Partea specială conform noului Cod penal, ediția 3, revizuită și adăugită, op. cit., p. 198.