Forma agravată a infracțiunii de luare de mită. Admisibilitate

ABSTRACT

The provisions of art. 7 paragraph (1) of Law no. 78/2000 on the prevention, finding and sanctioning of corrupt deeds (as in force before 2014) applies only in the instance in which the bribe-taking offence was made by the perpetrator in relation to their office competences relating to the finding or punishing contraventions.

Key words: aggravated offence, offence, bribe-taking. 

Decizia Î.C.C.J. Completul

 Î.C.C.J.

Actul normativ vizat Dispoziții vizate Obiectul cauzei
Dec. Î.C.C.J. nr. 2/2017 Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție (forma în vigoare anterior anului 2014) Art. 7 alin. (1) Dezlegarea unor chestiuni de drept cu privire la forma agravată a infracțiunii de luare de mită

În Monitorul Oficial al Românei, Partea I, nr. 135 din 22 februarie 2017, a fost publicată Dec. Înaltei Curți de Casație și Justiție (în continuare Dec. Î.C.C.J.) nr. 2/2017 privind dezlegarea unor chestiuni de drept referitoare la interpretarea și aplicarea formei agravate a infracțiunii de luare de mită prevăzute în art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 (forma în vigoare anterior anului 2014)*.

Obiectul chestiunii de drept:

,,Dacă în interpretarea și aplicarea formei agravate prevăzute în art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție (forma în vigoare anterior anului 2014) este suficient ca făptuitorul să aibă ca atribuții de serviciu constatarea ori sancționarea contravențiilor indiferent dacă infracțiunea de luare de mită nu are legătură cu atribuțiile de serviciu privind constatarea sau sancționarea contravențiilor sau reținerea formei agravate este condiționată de săvârșirea infracțiunii de luare de mită în legătură cu atribuțiile de serviciu privind constatarea sau sancționarea contravențiilor.”

Dispoziții legale incidente:

Art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000[1] (forma în vigoare anterior anului 2014):

,,Fapta de luare de mită, prevăzută de art. 254 din Codul penal, dacă a fost săvârșită de o persoană care, potrivit legii, are atribuții de constatare sau de sancționare a contravențiilor ori de constatare, urmărire sau judecare a infracțiunilor, se sancționează cu pedeapsa prevăzută la art. 254 alin. (2) din Codul penal, privind săvârșirea infracțiunii de către un funcționar cu atribuții de control.”[2]

Art. 254 alin. (1) din Codul penal anterior (în continuare C.pen. din 1969):

,,Fapta funcționarului care, direct sau indirect, pretinde ori primește bani sau alte foloase care nu i se cuvin ori acceptă promisiunea unor astfel de foloase sau nu o respinge[3], în scopul de a îndeplini, a nu îndeplini ori a întârzia îndeplinirea unui act privitor la îndatoririle de serviciu sau în scopul de a face un act contrar acestor îndatoriri, se pedepsește cu închisoarea de la 3 la 12 ani și interzicerea unor drepturi. 

Dec. Î.C.C.J. nr. 2/2017 – dispozitiv:

Prin Dec. nr. 2/2017, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis sesizarea formulată de C. Ap. Constanța, S. pen. și pentru cauze penale cu minori și de familie, în dosarul nr. 196/36/2015, și a stabilit că:

,,Dispozițiile art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție (forma în vigoare anterior anului 2014) se aplică doar în ipoteza în care infracțiunea de luare de mită a fost săvârșită de făptuitor în legătură cu atribuțiile de serviciu ale acestuia privind constatarea sau sancționarea contravențiilor.

 

Argumentele Î.C.C.J.:

Din analiza dispozițiilor art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 și art. 254 alin. (1) C.pen. din 1969 rezultă că legiuitorul, pe lângă modalitatea-tip a infracțiunii de luare de mită, a reglementat și o modalitate agravată prevăzută în alin. (2)[4], modificat și completat cu dispozițiile art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 (forma în vigoare anterior anului 2014), determinată de calitatea specială impusă subiectului activ nemijlocit (autorului), aceea de funcționar cu atribuții și competențe speciale. Potrivit acestei reglementări, infracțiunea de luare de mită era calificată, atrăgând un regim sancționator mai sever, atunci când fapta a fost săvârșită de o persoană care, potrivit legii, avea atribuții de constatare sau de sancționare a contravențiilor ori de constatare, urmărire sau judecare a infracțiunilor. Prin urmare, ceea ce agrava infracțiunea de luare de mită era calitatea specială a subiectului activ nemijlocit, determinată prin atribuțiile acestuia de constatare sau sancționare a contravențiilor ori de constatare, urmărire sau judecare a infracțiunilor.

Dar reținerea formei agravate presupunea, în mod obligatoriu, îndeplinirea condițiilor de incriminare ale variantei-tip a infracțiunii de luare de mită, fiind extinsă doar sfera subiectului activ.

Din această perspectivă și în forma agravată, fapta de luare de mită era săvârșită în scopul de a îndeplini, a nu îndeplini ori a întârzia îndeplinirea unui act privitor la îndatoririle de serviciu sau cu scopul de a face un act contrar acestor îndatoriri[5], dar nu a oricăror îndatoriri, ci doar a acelora care se circumscriau competențelor subiectului activ, respectiv funcționarului cu atribuții de constatare sau sancționare a contravențiilor ori de constatare, urmărire sau judecare a infracțiunilor.

În ceea ce privește actul pentru a cărui îndeplinire, neîndeplinire, întârziere, se pretindeau, se primeau, se acceptau sau nu se respingeau bani sau alte foloase necuvenite – ca și condiție esențială pentru existența infracțiunii –, acest act trebuia să facă parte din sfera atribuțiilor de serviciu ale funcționarului, adică să fie un act privitor la îndatoririle de serviciu ale acestuia sau un act contrar acestor îndatoriri.

În înțelesul art. 254 C.pen. din 1969, prin act se înțelegea orice activitate care trebuia efectuată de funcționar în conformitate cu îndatoririle, atribuțiile, competențele de serviciu ale acestuia. Era un act privitor la îndatoririle de serviciu ale funcționarului, cel care se înscria în limitele competenței sale, cel care intra în sarcina acestuia în conformitate cu normele care reglementau serviciul respectiv ori era inerent naturii lui.

Sintetizând, prin ,,act privitor la îndatoririle de serviciu” se înțelegea actul care avea legătură cu atribuțiile de serviciu ale subiectului activ al infracțiunii de luare de mită.

În raport cu obiectul sesizării, erau unele elemente de particularitate prevăzute în dispozițiile art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 (forma în vigoare anterior anului 2014), care consacra o calificare specială a subiectului activ al infracțiunilor prevăzute în art. 254, 256 și 257 C.pen. din 1969[6].

Astfel, fapta de luare de mită prevăzută în art. 254 C.pen. din 1969, dacă a fost săvârșită de o persoană care, potrivit legii, avea atribuții de constatare sau sancționare a contravențiilor ori de constatare, urmărire sau judecare a infracțiunilor, se sancționa cu pedeapsa, prevăzută la art. 254 alin. (2) din același cod, privind săvârșirea infracțiunii de către un funcționar cu atribuții de control.

În alin. (2) al art. 7 din Legea nr. 78/2000 (forma în vigoare anterior anului 2014) se stipula că fapta de dare de mită săvârșită față de una dintre persoanele care, potrivit legii, avea atribuții de constatare sau de sancționare a contravențiilor ori de constatare, urmărire sau judecare a infracțiunilor sau față de un funcționar cu atribuții de control se sancționa cu pedeapsa prevăzută la art. 255 C.pen. din 1969, al cărui maxim se majora cu 2 ani.

În ambele ipoteze, ne aflam în prezența unor variante speciale ale infracțiunilor din Codul penal anterior, elementul de particularitate fiind calificarea subiectului activ, respectiv a subiectului pasiv adiacent, în funcție de atribuțiile de constatare sau de sancționare a contravențiilor ori de atribuțiile de constatare, urmărire sau judecare a infracțiunilor.

Conform art. 15 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor[7], persoana care are, potrivit legii, atribuții de constatare sau de sancționare a contravențiilor este acea persoană anume prevăzută în actul normativ care stabilește și sancționează contravenția. Pot fi agenți constatatori: primarii, ofițerii și subofițerii[8] din cadrul Ministerului de Interne, special abilitați, persoanele împuternicite în acest scop de miniștri și de alți conducători ai autorităților administrației publice centrale, de prefecți, președinți ai consiliilor județene, primari, de primarul general al municipiului București, precum și de alte persoane prevăzute în legi speciale. De asemenea, ofițerii și subofițerii din cadrul Ministerului de Interne constată contravenții privind: apărarea ordinii publice; circulația pe drumurile publice; regulile generale de comerț; vânzarea, circulația și transportul produselor alimentare și nealimentare, țigărilor și băuturilor alcoolice; alte domenii de activitate stabilite prin lege sau prin hotărâre a Guvernului.

Deopotrivă, persoanele care au atribuții de constatare, urmărire sau judecare a infracțiunilor sunt acele persoane stabilite de Codul de procedură penală sau de o lege specială.

Analizând dispozițiile legale enunțate anterior, se constată că varianta agravată a infracțiunii de luare de mită era incidentă doar în ipoteza în care pretinderea, primirea, acceptarea ori nerespingerea promisiunii[9], respectiv darea de mită, se realiza în legătură directă cu atribuțiile persoanei care, potrivit legii, avea atribuții de constatare sau de sancționare a contravențiilor ori de constatare, urmărire sau de judecare a infracțiunilor. Aceste atribuții trebuiau să derive din lege, fiind nesocotite de subiectul activ al infracțiunii, care a pretins, a primit ori a acceptat promisiunea de bani sau alte foloase, sau de subiectul pasiv adiacent.

Prin urmare, dispozițiile art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 (forma în vigoare anterior anului 2014) aveau în vedere, exclusiv, persoana care săvârșea fapta în exercitarea atribuțiilor sale, de constatare sau de sancționare a contravențiilor, ori de constatare, urmărire sau judecare a infracțiunilor.

Pentru a fi incidente aceste norme, era necesar și obligatoriu să se constate că fapta reținută în sarcina subiectul activ se circumscria atribuțiilor la care textul făcea referire. Aceste atribuții se înscriau – astfel cum s-a arătat și dezvoltat anterior –, întotdeauna, în sfera de activitate sau de competență a subiectului activ/pasiv adiacent, care îi conferea capacitatea de a efectua în mod valabil acte sau activități cu privire la constatarea sau sancționarea contravențiilor ori constatarea, urmărirea sau judecarea infracțiunilor.

În plus, interpretarea textului, în sensul arătat, satisfăcea, pe deplin, și condiția previzibilității normei, astfel încât persoana căreia i se adresa putea să anticipeze care erau acțiunile sau omisiunile ce puteau atrage răspunderea penală în condiții agravate.

 

Notă aprobativă:

1. Într-adevăr, infracțiunea de luare de mită în forma agravată prevăzută în art. 254 alin. (1) C.pen. din 1969 cu referire la art. 6 (forma în vigoare anterior anului 2014)[10] și art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 (forma în vigoare anterior anului 2014) subzista numai dacă era săvârșită de făptuitor în legătură cu atribuțiile de serviciu ale acestuia privind constatarea sau sancționarea contravențiilor ori constatarea, urmărirea sau judecarea infracțiunilor.

2. În aceiași termeni se pune problema și în prezent, când în vigoare este noul Cod penal (în continuare C.pen.). Astfel, infracțiunea de luare de mită în forma agravată prevăzută în art. 289 alin. (1) C.pen.[11] cu referire la art. 6 și art. 7 lit. c) din Legea nr. 78/2000[12] subzistă numai dacă este săvârșită de făptuitor în legătură cu atribuțiile de serviciu ale acestuia privind constatarea sau sancționarea contravențiilor ori constatarea sau urmărirea infracțiunilor[13].

 


* Rubrică realizată de dr. Gheorghe Ivan, redactor-șef – revista ,,Pro Lege”,   procuror – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Serviciul de documentare și statistică judiciară, prof. univ. – Facultatea de Științe Juridice, Sociale și Politice, Universitatea ,,Dunărea de Jos” din Galați, cercetător științific asociat − Institutul de Cercetări Juridice ,,Acad. Andrei Rădulescu” al Academiei Române, e-mail: ivan_gheorghe_p@yahoo.com; ivan_gheorghe@mpublic.ro.

[1] Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 219 din 18 mai 2000.

[2] În prezent, art. 7 din Legea nr. 78/2000 are următorul conținut:

,,Faptele de luare de mită sau trafic de influență săvârșite de o persoană care:

a) exercită o funcție de demnitate publică;

b) este judecător sau procuror;

c) este organ de cercetare penală sau are atribuții de constatare ori de sancționare a contravențiilor;

d) este una dintre persoanele prevăzute la art. 293 din Codul penal

se sancționează cu pedeapsa prevăzută la art. 289 sau 291 din Codul penal, ale cărei limite se majorează cu o treime”.

[3] În prezent, nerespingerea promisiunii nu mai este incriminată.

[4] Alineatul (2) al art. 254 C.pen. din 1969 prevedea:

,,Fapta prevăzută în alin. (1), dacă a fost săvârșită de un funcționar cu atribuții de control, se pedepsește cu închisoare de la 3 la 15 ani și interzicerea unor drepturi”.

[5] În prezent, nu se mai cere ca făptuitorul să acționeze cu un scop special, ci doar ca banii sau celelalte foloase pretinse sau primite ori a căror promisiune a fost acceptată să fie în legătură cu îndeplinirea, neîndeplinirea, urgentarea ori întârzierea îndeplinirii unui act ce intră în îndatoririle de serviciu ale funcționarului public sau în legătură cu îndeplinirea unui act contrar acestor îndatoriri (a se vedea, pe larg, Gh. Ivan, M.-C. Ivan, Drept penal. Partea specială conform noului Cod penal, ediția 2, revizuită și adăugită, Editura C.H. Beck, București, 2015, p. 344).

[6] Este vorba de luarea de mită, darea de mită și traficul de influență.

[7] Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 410 din 25 iulie 2001.

[8] În prezent, ofițerii și agenții de poliție din cadrul Ministerului Afacerilor Interne.

[9] A se vedea nota de subsol nr. 3.

[10] ,,Art. 6

Infracțiunile de luare de mită – prevăzută la art. 254 din Codul penal, de dare de mită – prevăzută la art. 255 din Codul penal, de primire de foloase necuvenite – prevăzută la art. 256 din Codul penal și de trafic de influență – prevăzută la art. 257 din Codul penal se pedepsesc potrivit acelor texte de lege.

[11] ,,Art. 289. Luarea de mită

(1) Fapta funcționarului public care, direct ori indirect, pentru sine sau pentru altul, pretinde ori primește bani sau alte foloase care nu i se cuvin ori acceptă promisiunea unor astfel de foloase, în legătură cu îndeplinirea, neîndeplinirea, urgentarea ori întârzierea îndeplinirii unui act ce intră în îndatoririle sale de serviciu sau în legătură cu îndeplinirea unui act contrar acestor îndatoriri, se pedepsește cu închisoare de la 3 la 10 ani și interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcție publică ori de a exercita profesia sau activitatea în executarea căreia a săvârșit fapta.

[…]

[12] ,,Art. 6

Infracțiunile de luare de mită, prevăzută la art. 289 din Codul penal, dare de mită, prevăzută la art. 290 din Codul penal, trafic de influență, prevăzută la art. 291 din Codul penal, și cumpărare de influență, prevăzută la art. 292 din Codul penal, se pedepsesc potrivit prevederilor acelor texte de lege. Dispozițiile art. 308 din Codul penal se aplică în mod corespunzător.

[13] A se vedea, pe larg, Gh. Ivan, Luarea de mită (Infracțiuni de corupție), în ,,Explicațiile noului Cod penal, Vol. IV. Articolele 257-366”, de G. Antoniu (coord.) ș.a., Editura Universul Juridic, București, 2016, p. 243.

Forma agravată a infracțiunii de luare de mită. Admisibilitate was last modified: iulie 7th, 2017 by Costache Adrian

Căutare