ABSTRACT

The ”ne bis in idem” principle does not apply in case a criminal proceeding is launched for the failure to pay the VAT after the enforcement of a final tax sanction for the same deed, when this sanction was applied to a company with legal personality, while the above-mentioned criminal trial is launched against a natural person.

Key words: administrative sanction, criminal sanction, ne bis in idem, identity of an accused or sanctioned person.

În cauzele conexate C-217/15 și C-350/15[1], având ca obiect două cereri de decizie preliminară formulate în temeiul art. 267 al Tratatului de Funcționare a Uniunii Europene (în continuare TFUE) de către Tribunalul din Santa Maria Capua Vetere, Italia, prin deciziile din 23 aprilie și din 23 iunie 2015, primite de Curtea de Justiție a Uniunii Europene (denumită în continuare Curtea de Justiție a U.E.) la 11 mai și la 10 iulie 2015, în procedurile penale împotriva lui Massimo Orsi (C-217/15), și a lui Luciano Baldetti (C-350/15),

În fapt,

În perioadele fiscale în discuție în litigiile principale, domnul Orsi era reprezentantul legal al S.A. Commercio Srl, iar domnul Baldetti al E.M. Srl.

Domnii Orsi și Baldetti au fost trimiși în judecată în fața Tribunalul din Santa Maria Capua Vetere, Italia, pentru infracțiunea prevăzută și sancționată la art. 10 ter din Decretul legislativ nr. 74/2000 coroborat cu art. 10 bis din acesta, pentru motivul că, în calitate de reprezentanți legali ai acestor societăți, nu ar fi achitat în termenele prevăzute de lege TVA-ul datorat în temeiul declarației anuale pentru perioadele fiscale în discuție în litigiile principale. Cuantumul TVA-ului neachitat s-ar ridica, în fiecare caz, la mai mult de un milion de euro.

Aceste proceduri penale au fost inițiate după ce administrația fiscală a denunțat aceste infracțiuni la Procura della Repubblica (Parchet). În cadrul procedurilor penale respective, s-a instituit măsura sechestrului asigurător atât asupra bunurilor domnului Orsi, cât și asupra bunurilor domnului Baldetti, măsură împotriva căreia fiecare dintre aceștia a introdus o cerere de reexaminare.

Înainte de inițierea procedurilor penale menționate, cuantumurile TVA-ului în discuție în litigiile principale au făcut obiectul unei înștiințări de plată din partea administrației fiscale, care nu doar a stins datoria fiscală, ci a și aplicat o sancțiune fiscală pecuniară în privința S.A. Commercio și a E.M., reprezentând 30 % din cuantumul datorat cu titlu de TVA. În urma unei tranzacții privind aceste înștiințări de plată, acestea au rămas definitive, nefiind contestate.

În aceste condiții, Tribunalul din Santa Maria Capua Vetere a hotărât să suspende judecarea cauzei și să adreseze Curții de Justiție a U.E. următoarea întrebare preliminară:

„În sensul art. 4 din Protocolul nr. 7 la Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (denumită în continuare Convenția) și al art. 50 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene (denumită în continuare Cartă), dispoziția de la art. 10 ter din Decretul legislativ nr. 74/2000, în măsura în care permite să se procedeze la examinarea răspunderii penale a unei persoane care, pentru aceleași fapte (neplata TVA-ului), a făcut deja obiectul unei înștiințări de plată definitive emise de administrația financiară a statului, însoțită de o sancțiune administrativă […], este conformă dreptului Uniunii Europene?”

Curtea de Justiție a U.E. a subliniat (paragr. 15) că, întrucât instanța de trimitere se referă nu numai la art. 50 din Cartă, ci și la art. 4 din Protocolul nr. 7 la Convenție, trebuie precizat că deși, astfel cum confirmă art. 6 alin. (3) din Tratatul Uniunii Europene, drepturile fundamentale garantate de Convenție constituie principii generale ale dreptului Uniunii Europene și deși art. 52 alin. (3) din Cartă prevede că drepturile conținute în aceasta, corespunzătoare drepturilor garantate de Convenție, au același înțeles și aceeași întindere ca și cele pe care le conferă convenția amintită, aceasta din urmă nu constituie, atât timp cât Uniunea Europeană nu a aderat la ea, un instrument juridic integrat formal în ordinea juridică a Uniunii Europene (Hotărârea din 26 februarie 2013, Åkerberg Fransson, C-617/10, EU:C:2013:105, punctul 44, precum și Hotărârea din 15 februarie 2016, N., C-601/15 PPU, EU:C:2016:84, punctul 45 și jurisprudența citată). Astfel, examinarea întrebării adresate trebuie să se realizeze numai din perspectiva drepturilor fundamentale garantate de Cartă (a se vedea, în acest sens, Hotărârea din 28 iulie 2016, Conseil des ministres, C-543/14, EU:C:2016:605, punctul 23 și jurisprudența citată, precum și Hotărârea din 6 octombrie 2016, Paoletti și alții, C-218/15, EU:C:2016:748, punctul 22).

În ceea ce privește art. 50 din Cartă, Curtea de Justiție a U.E. a subliniat (paragr. 16) că sancțiuni fiscale și proceduri penale care au ca obiect infracțiuni în materie de TVA și care urmăresc să asigure colectarea în mod corect a acestei taxe și să prevină evaziunea, precum cele în discuție în litigiile principale, constituie o punere în aplicare a art. 2 și art. 273 din Directiva 2006/112, precum și a art. 325 TFUE și, așadar, a dreptului Uniunii Europene, în sensul art. 51 alin. (1) din Cartă (a se vedea în acest sens Hotărârea din 26 februarie 2013, Åkerberg Fransson, C-617/10, EU:C:2013:105, punctele 24-27, precum și Hotărârea din 8 septembrie 2015, Taricco și alții, C-105/14, EU:C:2015:555, punctele 49, 52 și 53). Prin urmare, dispozițiile de drept național care guvernează procesele penale având ca obiect infracțiuni în materie de TVA, precum cele în discuție în litigiile principale, intră în domeniul de aplicare al art. 50 din Cartă.

De asemenea, Curtea de Justiție a U.E. a subliniat (paragr. 17) că aplicarea principiului ne bis in idem garantat la art. 50 din Cartă presupune, în primul rând, ca aceeași persoană să facă obiectul sancțiunilor sau al proceselor penale avute în vedere.

Curtea de Justiție a U.E. constată că această interpretare a art. 50 din Cartă se coroborează cu Explicațiile cu privire la Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene (JO 2007, C 303, p. 17), care trebuie luate în considerare în vederea interpretării acesteia [a se vedea, în acest sens, Hotărârea din 26 februarie 2013, Åkerberg Fransson (C-617/10, EU:C:2013:105, punctul 20)]. Cu privire la articolul menționat, aceste explicații fac trimitere la jurisprudența Curții de Justiție a U.E. referitoare la principiul ne bis in idem, astfel cum a fost recunoscut în calitate de principiu general al dreptului Uniunii Europene anterior intrării în vigoare a Cartei. Potrivit acestei jurisprudențe, principiul menționat, în orice caz, nu poate fi încălcat dacă aceeași persoană nu este sancționată mai mult de o singură dată pentru aceeași conduită ilicită [a se vedea, în acest sens, în special, Hotărârea din 7 ianuarie 2004, Aalborg Portland și alții/Comisia,     C-204/00 P, C-205/00 P, C-211/00 P, C-213/00 P, C-217/00 P și C-219/00 P, EU:C:2004:6, punctul 338, precum și Hotărârea din 18 decembrie 2008, Coop de France bétail et viande și alții/Comisia (C-101/07 P și C-110/07 P, EU:C:2008:741, punctul 127)].

În speță, Curtea de Justiție a U.E. a constatat (paragr. 21) că din informațiile cuprinse în deciziile de trimitere, confirmate atât de anumite elemente ale dosarului pe care le are la dispoziție Curtea de Justiție a U.E., cât și de guvernul italian în cadrul ședinței în fața acesteia, reiese că sancțiunile fiscale în discuție în litigiile principale au fost aplicate în privința a două societăți cu personalitate juridică, și anume S.A. Commercio și E.M., în timp ce procedurile penale în discuție în litigiile principale îi vizează pe domnii Orsi și Baldetti, care sunt persoane fizice.

Rezultă astfel că, în cele două proceduri penale în discuție în litigiile principale, sancțiunea fiscală pecuniară și procesele penale privesc persoane diferite, și anume, în cauza C-217/15, S.A. Commercio, care a făcut obiectul unei sancțiuni fiscale, și pe domnul Orsi, împotriva căruia a fost declanșată o procedură penală, și în cauza C-350/15, E.M., căreia i-a fost aplicată o sancțiune fiscală, și pe domnul Baldetti, împotriva căruia a fost declanșată o procedură penală, așa încât pare să nu fie îndeplinită condiția de aplicare a principiului ne bis in idem, potrivit căreia obiectul sancțiunilor și al proceselor penale avute în vedere trebuie să îl facă aceeași persoană, ceea ce revine totuși instanței să verifice.

În temeiul art. 52 alin. (3) din Cartă, în măsura în care art. 50 din aceasta conține un drept ce corespunde celui prevăzut la art. 4 din Protocolul nr. 7 la Convenție, este necesar să se asigure că interpretarea menționată mai sus a art. 50 din aceasta nu ignoră nivelul de protecție garantat de Convenție (a se vedea, prin analogie, Hotărârea din 15 februarie 2016, N.,   C-601/15 PPU, EU:C:2016:84, punctul 77).

Raportat la cele constatate mai sus, Curtea de Justiție a U.E. a invocat jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, care stabilește că aplicarea de sancțiuni atât fiscale, cât și penale nu constituie o încălcare a art. 4 din Protocolul nr. 7 la Convenție, atunci când sancțiunile în cauză privesc persoane, fizice sau juridice, distincte din punct de vedere juridic (Curtea Europeană a Drepturilor Omului, Hotărârea Pirttimäki împotriva Finlandei din 20 mai 2014, CE:ECHR:2014:0520JUD00353211, § 51).

Pentru motivele sus-menționate, Curtea de Justiție a U.E. (Camera a patra) declară:

Articolul 50 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene trebuie interpretat în sensul că nu se opune unei reglementări naționale, precum cea în discuție în litigiile principale, care permite declanșarea procesului penal pentru neplata taxei pe valoarea adăugată după aplicarea unei sancțiuni fiscale definitive pentru aceleași fapte, atunci când această sancțiune a fost aplicată unei societăți care are personalitate juridică, în timp ce procesul penal menționat este declanșat împotriva unei persoane fizice.

[1] Disponibile pe site-ul http://curia.europa.eu/juris/document/document.jsf?text=&docid=189621&pageIndex=0&doclang=RO&mode=lst&dir=&occ=first&part=1&cid=189326 (accesat la 22 mai 2017).