Mari-Claudia IVAN*

Doctorand – Facultatea de Drept,

Universitatea din București

ABSTRACT

In this study it is analyzed the complex offence in aggravated form, in an unique modality, indicating their features, among which: the judicial object and the material one, the premise situation, the immediate consequence, the causal link, as well as the subjective side, accompanied by their supplementary conditions.

Key words: the aggravated circumstantial element, the offence, the complex offence in aggravated form, the legal unity of offence.

Considerații generale. Infracțiunea complexă reprezintă acea formă a unității legale de infracțiune ce constă în compunerea întregului său conținut juridic cu o altă acțiune sau inacțiune care, privită singular sau separat, constituie o faptă prevăzută de legea penală de sine stătătoare. Atunci când intră în conținutul unei infracțiuni complexe, această acțiune sau inacțiune poate produce efecte sau urmări juridice unice [de exemplu, furtul calificat săvârșit prin efracție – art. 229 alin. (1) lit. d) din Codul penal (în continuare C.pen.) –, unde urmarea imediată este reprezentată de un singur rezultat, atunci când nu se produce urmarea specifică distrugerii[1], și anume: scoaterea bunului din sfera de stăpânire a celui deposedat și lipsirea acestuia de posibilitatea de a mai dispune de acel bun[2]] sau multiple [de exemplu, tâlhăria – art. 233 C.pen. –, la care urmarea imediată principală este identică cu cea a infracțiunii de furt, iar urmarea imediată adiacentă sau secundară variază în raport cu modalitățile în care se prezintă acțiunea ce a pricinuit-o (de pildă, producerea unei suferințe fizice, în cazul violenței fizice)[3]]. Acțiunea sau inacțiunea pot fi inserate în norma de incriminare a faptei complexe ca elemente constitutive sau ca elemente circumstanțiale agravante.

În Partea generală a Codului penal al Marelui Ducat de Luxembourg (denumit în continuare Marele Ducat)[4] nu se fac referiri exprese la infracțiunea complexă, ci numai la recidivă (capitolul V al titlului ,,Despre infracțiuni și pedeapsă în general”) și la concursul mai multor infracțiuni (capitolul VI al aceluiași titlu). Mai mult, se instituie ca regulă a concursului de infracțiuni următoarea: atunci când aceeași faptă constituie mai multe infracțiuni, se va aplica pedeapsa cea mai mare (art. 65). Observăm că prin această regulă legiuitorul Marelui Ducat a asimilat cu concursul ideal următoarele forme ale unității de infracțiune: infracțiunea continuată, infracțiunea deviată și poate și cea progresivă. Putem totuși să concluzionăm că această regulă se aplică și la infracțiunea complexă? Legiuitorul Marelui Ducat folosește sintagma ,,aceeași faptă”, referindu-se prin aceasta fie la o unică acțiune, care produce mai multe urmări imediate, fie la o activitate infracțională unică, care se realizează prin mai multe acțiuni sau inacțiuni ce produc fiecare schimbări în lumea exterioară. Această acțiune sau activitate trebuie să constituie o pluralitate de infracțiuni. Aspectele constatate ne-ar permite să credem că în această ecuație putem include și infracțiunea complexă; dar nu se poate concluziona astfel, deoarece dacă urmăm raționamentul legiuitorului Marelui Ducat, observăm că atunci când fapta este comisă în această modalitate, ea trebuie să realizeze o pluralitate de infracțiuni ce sunt sancționate diferit (pedepse distincte), permițând să se aplice cea mai mare, pe când la infracțiunea complexă se prevede întotdeauna o pedeapsă unică.

Pe de altă parte, întâlnim în Partea specială a Codului penal al Marelui Ducat infracțiuni complexe, precum: paricidul (uciderea părinților sau a altor ascendenți legitimi, precum și uciderea numai a unuia dintre părinții naturali – art. 395), violul care a cauzat moartea persoanei asupra căreia a fost comis [art. 376 alin. (2)], omorul săvârșit pentru a înlesni violul [art. 376 alin. (3) – infracțiune complexă, pedepsită cu detențiunea pe viață), violul însoțit de acte de tortură (art. 377 pct. 4), furtul prin efracție (art. 467 pct. 1), tâlhăria (art. 468), tâlhăria prin violare de domiciliu și efracție (art. 471), tâlhăria care a avut ca urmare moartea victimei (art. 474), omorul comis pentru a înlesni furtul (art. 475 – infracțiune complexă, pedepsită cu detențiunea pe viață) etc.

Revenind la sistemul nostru de drept, menționăm că, în art. 35 alin (2) C.pen., legiuitorul, alături de infracțiunea continuată, o definește pe cea complexă ca fiind infracțiunea în al cărei conținut intră, ca element constitutiv sau ca element circumstanțial agravant, o acțiune sau o inacțiune care constituie prin ea însăși o faptă prevăzută de legea penală. Infracțiunea complexă, în funcție de rolul îndeplinit de acțiunea sau inacțiunea ce intră în conținutul său[5], poate lua două forme, și anume: infracțiunea complexă în formă tip și infracțiunea complexă în formă agravantă.

1. Definiție și modalități. Infracțiunea complexă în formă agravantă este caracterizată prin absorbția uneia sau a mai multor acțiuni ori inacțiuni în conținutul unei infracțiuni, ca element circumstanțial agravant, fapt ce atrage recalificarea întregii activități inițiale (varianta tip) într-o variantă agravată (calificată) a acesteia. Comiterea acțiunii sau inacțiunii absorbite nu constituie o nouă infracțiune terțiară (ca la infracțiunea complexă în formă tip), ci duce la agravarea activității inițiale, atrăgând astfel sancționarea cu o pedeapsă mai mare decât cea stabilită pentru varianta tip.

În doctrină s-a arătat că și această formă a infracțiunii complexe este susceptibilă de două modalități. Prima modalitate se realizează atunci când o infracțiune simplă include o altă infracțiune, ca circumstanță agravantă [de exemplu, furtul calificat săvârșit prin efracție – art. 229 alin. (1) lit. d) C.pen.], iar cea de-a doua ar fi atunci când o infracțiune complexă în formă simplă include o altă infracțiune ca circumstanță agravantă [de exemplu, infracțiunea de piraterie care a avut ca urmare vătămarea corporală – art. 235 alin. (3) C.pen.][6]. Infracțiunea complexă în formă simplă, în concepția prezentată mai sus, se referă la infracțiunea complexă în varianta tip (simplă), care este prevăzută în norma de incriminare separat de celelalte variante agravate ale sale (de exemplu, infracțiunea de tâlhărie – art. 233 C. pen. – față de infracțiunea de tâlhărie calificată – art. 234 C.pen.).

Ca infracțiuni complexe în formă agravantă întâlnim fie infracțiuni simple fie infracțiuni complexe la care sunt adăugate acțiuni sau inacțiuni noi ca elemente circumstanțiale agravante ale acestora. Astfel, vor putea fi calificate ca infracțiuni complexe în formă agravantă acele fapte penale care sunt săvârșite fie în modalitatea prevăzută ca variantă agravată a infracțiunilor respective [care cuprinde alte acțiuni față de varianta tip a infracțiunii – de pildă, infracțiunea de încăierare prin care s-a cauzat o vătămare corporală uneia sau mai multor persoane, art. 198 alin. (2) C.pen.], prevăzute în cuprinsul aceleiași norme, fie în împrejurările care constituie elementele circumstanțiale agravante ale unor fapte calificate, incriminate separat [de pildă, infracțiunea de omor calificat asupra a două sau mai multor persoane – art. 189 alin. (1) lit. f) C.pen.].  În ambele situații, fie se includ alte acțiuni față de varianta tip a infracțiunii, fie acțiunea sau inacțiunea respectivă produce urmări mai grave sau complexe (se întâmplă în cazul circumstanței săvârșirii faptei ,,asupra a două sau mai multor persoane”), fie acțiunile sau inacțiunile componente produc urmări multiple [de pildă, acțiunile de distrugere și furt incluse în infracțiunea de furt calificat prin efracție – art. 229 alin. (1) lit. d) C.pen.].

Circumstanța săvârșirii faptei ,,asupra a două sau mai multor persoane” califică fapta în infracțiune complexă în formă agravantă [fie că este prevăzută într-o variantă agravată a infracțiunii – uciderea din culpă prevăzută în art. 192 alin. (3) C.pen.[7] –, fie într-o formă calificată – omorul calificat prevăzut în art. 189 alin. (1) lit. f) C.pen.[8]]. Acest lucru apare, așa cum am arătat, la infracțiunile contra vieții, cu excepția însă a faptelor privitoare la uciderea la cererea victimei (art. 190 C.pen.) și la determinarea sau înlesnirea sinuciderii (art. 191 C.pen), care atunci când faptele respective își produc urmările imediate asupra a două sau mai multor persoane atrag o pluralitate de infracțiuni și nu o complexitate legală de infracțiuni. Totuși, observăm că la infracțiunile contra integrității corporale sau sănătății regula este că pluralitatea de persoane vătămate atrage o pluralitate de infracțiuni, în concurs real sau ideal, cu excepția infracțiunilor care constituie o complexitate legală, și anume: infracțiunile de vătămare corporală din culpă (art. 196 C.pen.[9]) și de încăierare (art. 198 C.pen.[10]).

Circumstanța faptei care ,,a avut ca urmare vătămarea corporală sau moartea victimei” califică fapta săvârșită în aceste condiții în infracțiune complexă, deoarece se produc urmări imediate noi, fie prin aceeași acțiune sau inacțiune, fie prin acțiuni sau inacțiuni diferite, dar care sunt absorbite în conținutul infracțiunii complexe, pierzându-și din individualitatea lor juridică.

Deopotrivă, circumstanța faptei care ,,a avut ca urmare avortul”, în principiu, determină calificarea întregii activități infracționale în forma complexă a unității legale de infracțiune, deoarece, deși făptuitorul ia hotărârea de a săvârși fapta de vătămare corporală asupra mamei, el cunoaște și prevede și urmările produse asupra fătului [cum se întâmplă la infracțiunea prevăzută în art. 194 alin. (1) lit. d) C.pen.[11]]. Trebuie să relevăm că infracțiunea de vătămare a fătului în timpul sarcinii și care a avut ca urmare moartea copilului [art. 202 alin. (3) teza a II-a C.pen.] are ca subiect pasiv fătul, iar dacă se exercită violențe asupra mamei în scopul vătămării fătului, mama este un subiect pasiv secundar, aflându-se într-o situație inversă față de celelalte infracțiuni care au avut ca urmare avortul. Dar este posibilă vătămarea fătului fără producerea de suferințe mamei? Ne aflăm în situația unei complexități legale sau a unei pluralități de infracțiuni?

Este infracțiune complexă în formă agravantă orice faptă al cărei conținut agravant (ca varianta agravată a infracțiunii sau ca element circumstanțial agravant) presupune și o altă acțiune sau inacțiune, ori mai multe (care ar putea constitui separat infracțiune). Astfel de fapte absorbite ca element circumstanțial agravant sunt: distrugerea, violarea de domiciliu, violarea sediului profesional, falsul, violența sau amenințarea [de exemplu, infracțiunea de împiedicare a exercitării libertății religioase – art. 381 alin. (3) C.pen.[12]] etc.

Toate circumstanțele sus-menționate compun sau reunesc acțiunile sau inacțiunile într-o complexitate legală. Așadar, de fiecare dată când ele nu presupun un concurs de infracțiuni (mai ales unul cu conexitate etiologică), vor determina constituirea unei infracțiuni complexe în formă agravantă.

Totuși, există și elemente circumstanțiale (cum ar fi cele referitoare la ,,punerea în primejdie a vieții persoanei” sau la ,,punerea în pericol a sănătății sau vieții victimei”) care nu atrag o complexitate legală a activității infracționale săvârșite. Ca argument, aducem faptul că starea de pericol se datorează însăși acțiunii sau inacțiunii comise (inițială), iar, pe de altă parte, acestea nu produc o lezare a victimei sau a altor entități materiale [de exemplu, vătămarea corporală prevăzută în art. 194 alin. (1) lit. e) C.pen.[13]].

2. Trăsăturile infracțiunii complexe în formă agravantă. Infracțiunea complexă în formă agravantă are individualitate fizică și juridică, în momentul în care fapta este săvârșită în condițiile cerute pentru variantă agravată (a însăși infracțiunii simple) sau pentru elementul circumstanțial agravant (a infracțiunii simple sau complexe). Acțiunile sau inacțiunile, deși privite singular reprezintă fapte penale, totuși își pierd individualitatea juridică atunci când intră în componența infracțiunii complexe, chiar dacă elementele conținutului juridic și ale celui constitutiv rămân aceleași. Totuși, ele își păstrează individualitatea fizică, deoarece în final se are în vedere situația nou creată prin aceste acțiuni sau inacțiuni, uneori săvârșite cu forma de vinovăție care poate fi diferită de cea inițială (de pildă, în situația în care acțiunea inițială a avut ca urmare vătămarea corporală a victimei) și în condițiile pe care trebuie să le îndeplinească acțiunea absorbită pentru a deveni o infracțiune complexă.

La analiza infracțiunii complexe în formă agravantă vom face referiri la infracțiunea complexă sau simplă absorbantă și, pe de altă parte, la acțiunea sau inacțiunea (acțiunile sau inacțiunile) absorbite sau la împrejurările în care s-au săvârșit.

Obiectul juridic, obiectul material, subiecții infracțiunii, situația premisă, latura obiectivă, latura subiectivă, în majoritatea cazurilor, sunt cele ale infracțiunilor absorbite [de exemplu, printr-o singură acțiune – făptuitorul accidentează mortal cu autoturismul două persoane, din culpă – se produce moartea a două persoane; elementele sus-menționate rămân aceleași, chiar dacă fapta constituie forma agravantă a uciderii din culpă prevăzută în art. 192 alin. (3) C.pen.]; uneori, acestea se cumulează, putându-se vorbi astfel de obiect juridic dublu sau multiplu, obiect material dublu sau multiplu și așa mai departe.

Trebuie să relevăm că circumstanțele despre care am amintit mai sus (săvârșirea faptei asupra a două sau mai multor persoane; fapta care a avut ca urmare vătămarea corporală sau moartea etc.) produc unele schimbări în conținutul juridic și constitutiv al infracțiunii absorbante, și anume: în privința subiecților pasivi, a obiectului material, a elementului material, a urmării imediate, a formei de vinovăție.

Subiecții pasivi sunt multipli, fiind împrejurarea care atrage complexitatea legală a faptei săvârșite, atunci când printr-o singură acțiune sau inacțiune, ori prin mai multe, se aduce atingere mai multor persoane.

Obiectul material al infracțiunii complexe în formă agravantă (la fel ca la infracțiunea complexă în formă tip) poate consta atât în lucruri, cât și în persoane. Uneori, efectele acțiunii sau inacțiunii absorbite [de exemplu, efracția la infracțiunea de furt calificat – art. 229 alin. (1) lit. d) C.pen.] se răsfrâng asupra altui lucru (cum ar fi încuietoarea distrusă, în exemplul dat) decât cel vizat prin infracțiunea absorbantă (cum ar fi bunul mobil sustras, tot în exemplul dat). Deopotrivă, obiectul material poate fi același cu cel al infracțiunii absorbante, dar asupra căruia se răsfrâng și alte urmări noi {de exemplu, infracțiunea de viol care a avut ca urmare vătămarea corporală a victimei [art. 218 alin. (3) lit. e) C.pen.], la care rămâne același obiectul material, anume corpul persoanei].

Elementul material este reprezentat fie dintr-o singură acțiune, anume cea inițială (în circumstanțe precum: săvârșirea faptei asupra a două sau mai multor persoane; fapta care a avut ca urmare vătămarea corporală), fie din acțiuni asemănătoare, când se repetă aceeași acțiune față de două sau mai multe persoane (nu atrage aplicarea regulilor de la infracțiunea continuată sau concursul de infracțiuni), fie din acțiuni sau inacțiuni diferite {de exemplu, infracțiunea de furt prin violare de domiciliu [art. 229 alin. (2) lit. b) C.pen.]}.

Posibilitatea reunirii unor acțiuni sau inacțiuni asemănătoare în cuprinsul unei infracțiuni complexe în formă agravantă nu o regăsim la infracțiunea complexă în formă tip, unde se observă că acțiunile sau inacțiunile reunite în conținutul său trebuie să fie distincte [tâlhăria constituie o infracțiune complexă în formă tip (art. 233 C.pen.), dacă furtul s-a săvârșit prin violență]. Un exemplu de infracțiune complexă în forma agravantă ar fi fapta de ucidere executată prin împușcarea a două persoane, prin acțiuni repetate, asemănătoare, reprezentate astfel: încărcarea pistolului, îndreptarea lui către persoana vizată și apăsarea trăgaciului. Aceste situații se disting de infracțiunea continuată, deoarece, în primul rând, infracțiunea continuată presupune ca întreaga activitate să se realizeze împotriva aceluiași subiect pasiv și, în al doilea rând, prin voința legiuitorului s-a instituit complexitatea legală.

Cu referire la acțiunile sau inacțiunile diferite sau asemănătoare care compun elementul material al infracțiunii complexe în formă agravantă, observăm că la fel ca la infracțiunea complexă în formă tip, trebuie să existe o legătură între acestea, poate chiar (dar nu obligatoriu) de la mijloc la scop (ambele cu intenție). Un exemplu, în acest sens, ar fi fapta de a lua banii  dintr-un seif care se află fie într-o locuință, fie într-un sediu profesional, făptuitorul neputând realiza infracțiunea de furt dacă nu execută și acțiunea de violare de domiciliu sau a sediului profesional[14]. Astfel, infracțiunea absorbită de violare de domiciliu sau de violare de sediu profesional (art. 224, respectiv art. 225 C.pen.) este necesară (fiind infracțiunea mijloc) pentru realizarea furtului (scopul întregii activități infracționale).

Urmarea imediată a infracțiunii complexe în formă agravantă, uneori, este aceeași cu cea a infracțiunii absorbite, atunci când se comite în împrejurări care presupun alte acțiuni sau inacțiuni. De exemplu, infracțiunea de furt calificat prin efracție – art. 229 alin. (1) lit. d) C.pen. –, unde urmarea imediată este identică cu cea a infracțiunii de furt în forma simplă a unității de infracțiune. Celelalte circumstanțe ce conduc la constituirea unei complexități legale, menționate mai sus, produc și alte urmări noi, care alături de cele inițiale (a infracțiunii absorbante) constituie un întreg, anume urmarea imediată a infracțiunii complexe în formă agravantă.

Forma de vinovăție inițială se schimbă în cazul în care prin fapta inițială s-a produs și o vătămare corporală sau moartea victimei, deoarece astfel de rezultate se produc din culpă. Acest aspect determină ca forma de vinovăție a întregii activități infracționale să fie praeterintenția [de exemplu, violul care a avut ca urmare vătămarea corporală – art. 218 alin. (3) lit. e) C.pen.]. Dacă făptuitorul, pe lângă comiterea faptei inițiale, urmărea și producerea cu intenție a vătămării corporale sau a morții victimei, atunci nu ne vom afla în fața unei complexități legale, ci infracțiunile de vătămare corporală și de omor își redobândesc individualitatea juridică, intrând în concurs real sau ideal cu infracțiunea inițială (de exemplu, concursul alcătuit din infracțiunea de viol și infracțiunea de vătămare corporală, atunci când făptuitorul lovește victima cu un cuțit în picior pentru a o determina la act sexual, cauzându-i o infirmitate). Însă în situația săvârșirii faptei asupra a două sau mai multor persoane, constatăm că intenția făptuitorului trebuie să le privească pe ambele sau pe toate [în plus: la producerea rezultatelor prin aceeași acțiune sau inacțiune, ori prin acțiuni sau inacțiuni diferite, în aceeași împrejurare sau cu aceeași ocazie[15], trebuie să nu se constate trecerea unei perioade lungi de timp sau luarea unei singure hotărâri infracționale (numai cu privire la o victimă)], astfel că, dacă din culpă se produc efecte și asupra altei persoane, atunci ne vom afla în fața unui concurs de infracțiuni (în situația în care fapta respectivă este incriminată și din culpă) sau poate a unei infracțiuni deviate. Cu toate acestea, observăm că există și infracțiuni simple din culpă, care odată comise în anumite circumstanțe, dobândesc caracterul complex al infracțiunii astfel creată de legiuitor, determinând existența unei infracțiuni complexe în formă agravantă, dar din culpă. Un exemplu ar fi infracțiunea de distrugere din culpă, care a avut ca urmare un dezastru – art. 255 alin. (2) C.pen.[16]

În atari condiții, infracțiunea complexă în formă agravantă poate fi comisă fie cu intenție, fie din culpă, fie cu praeterintenție, vinovăția fiind prezentă cu toate formele ei.

3. Pedeapsa pentru infracțiunea complexă în formă agravantă. Potrivit art. 36 alin. (2) C.pen., infracțiunea complexă în formă agravantă se sancționează cu pedeapsa prevăzută de lege pentru acea infracțiune, avându-se în vedere la individualizarea pedepsei, printre altele, felul acțiunilor sau inacțiunilor absorbite, precum și urmările produse.

4. Recalcularea pedepsei pentru infracțiunea complexă în formă agravantă. În art. 37 C.pen. se prevede că dacă cel condamnat definitiv pentru o infracțiune complexă este judecat ulterior și pentru alte acțiuni sau inacțiuni care intră în conținutul aceleiași infracțiuni, ținându-se seama de infracțiunea săvârșită în întregul ei, se stabilește o pedeapsă corespunzătoare, care nu poate fi mai ușoară decât cea pronunțată anterior.

Recalcularea pedepsei pentru întreaga infracțiune complexă se poate face oricând, pentru alte acțiuni sau inacțiuni care intră în conținutul acesteia, după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare pentru infracțiunea complexă și până la înlăturarea răspunderii penale pentru infracțiunea complexă săvârșită în întregul ei. Recalcularea pedepsei nu mai este posibilă în cazul în care pentru actul sau actele de executare descoperite ulterior s-a pronunțat o altă condamnare și aceasta a fost executată^[17].

Considerații concluzive. Infracțiunea complexă în formă agravantă, ca unitate legală de infracțiune, este acea faptă penală care se poate săvârși fie într-o modalitate ce este prevăzută ca variantă agravată a unei infracțiuni simple sau complexe, fie într-o împrejurare care constituie un element circumstanțial agravant ce califică o infracțiune, incriminată separat față de forma sa simplă.

* e-mail:  mariclaudia_i @yahoo.com

[1] Constituie efracție și atunci când făptuitorul a înlăturat plasa care acoperea fereastra de la balcon spre a ajunge la locul faptei (Trib. București, S. a II-a pen., Dec. nr. 2588/1984, în ,,Repertoriu de practică judiciară în materie penală pe anii 1981-1985”, de V. Papadopol, Șt. Daneș, Editura Științifică și Enciclopedică, București, 1988, p. 123).

[2] Gh. Ivan, Drept penal. Partea specială, ediția a II-a, Editura C.H. Beck, București, 2010, p. 241.

[3] Idem, p. 274.

[4] Disponibil pe site-ul http://www.legilux.public.lu/leg/textescoordonnes/codes/code_penal/codepenal.pdf (accesat la 10 februarie 2017).

[5] C. Mitrache, Cr. Mitrache, Drept penal român. Partea generală. Conform noului Cod penal, Editura Universul Juridic, București, 2014, p. 311.

[6] C. Butiuc, Infracțiunea complexă, Editura All Beck, București, 1999, p. 43.

[7] ,,Art. 192. Uciderea din culpă

[…]

(3) Dacă prin fapta săvârșită s-a cauzat moartea a două sau mai multor persoane, limitele speciale ale pedepsei prevăzute în alin. (1) și alin. (2) se majorează cu jumătate.”

[8] ,,Art. 189. Omorul calificat

(1) Omorul săvârșit în vreuna dintre următoarele împrejurări:

[…]

f) asupra a două sau mai multor persoane;

[…]

se pedepsește cu detențiune pe viață sau închisoare de la 15 la 25 de ani și interzicerea exercitării unor drepturi.

[…]”

[9] ,,Art. 196. Vătămarea corporală din culpă

[…]

(4) Dacă urmările prevăzute în alin. (1)-(3) s-au produs față de două sau mai multe persoane, limitele speciale ale pedepsei se majorează cu o treime (sublinierea noastră – M.-C. Ivan).

[…]”

[10] ,,Art. 198. Încăierarea

[…]

(2) Dacă în cursul încăierării s-a cauzat o vătămare corporală uneia sau mai multor persoane și nu se cunoaște care dintre participanți a produs urmările, se aplică tuturor pedeapsa închisorii de la unu la 5 ani, cu excepția victimei, care răspunde potrivit alin. (1) (sublinierea noastră – M.-C. Ivan).

(3) Când prin fapta săvârșită în condițiile alin. (2) s-a cauzat moartea unei persoane, pedeapsa este închisoarea de la 6 la 12 ani, iar dacă s-a cauzat moartea a două sau mai multor persoane, limitele speciale ale pedepsei se majorează cu o treime (sublinierea noastră – M.-C. Ivan).

[…]

[11] ,,Art. 194. Vătămarea corporală

(1) Fapta prevăzută în art. 193, care a cauzat vreuna dintre următoarele consecințe:

[…]

d) avortul;

[…]

se pedepsește cu închisoarea de la 2 la 7 ani.

[…]”

[12] ,,Art. 381. Împiedicarea exercitării libertății religioase

[…]

(3) Cu aceeași pedeapsă se sancționează obligarea unei persoane, prin violență sau amenințare, să îndeplinească un act interzis de cultul, organizat potrivit legii, căruia îi aparține.

[…]”

[13] ,,Art. 194. Vătămarea corporală

(1) Fapta prevăzută în art. 193, care a cauzat vreuna dintre următoarele consecințe:

[…]

e) punerea în primejdie a vieții persoanei,

se pedepsește cu închisoarea de la 2 la 7 ani.

[…]”

[14] ,, Art. 229. Furtul calificat

[…]

(2) Dacă furtul a fost săvârșit în următoarele împrejurări:

[…]

b) prin violare de domiciliu sau sediu profesional;

[…]

pedeapsa este închisoarea de la 2 la 7 ani.

[…]”

[15] A. Boroi (coordonator) ș.a., Practică judiciară în materie penală. Drept penal. Partea specială, Editura Universul Juridic, București, 2014, p. 65, 77. Autorii susțin că: pentru existența infracțiunii de omor calificat prevăzut în art. 189 lit. f) C.pen. – asupra a două sau mai multor persoane – nu este necesar ca fapta să fie săvârșită printr-o acțiune unică, ci este suficient să fie comisă în aceleași împrejurări, chiar prin acțiuni diferite; infracțiunea sus-menționată presupune stabilirea existenței intenției de a ucide în raport cu fiecare dintre persoanele împotriva cărora se îndreaptă acțiunea făptuitorului.

[16] ,,Art. 255. Distrugerea din culpă

(1) Distrugerea, degradarea ori aducerea în stare de neîntrebuințare, din culpă, a unui bun, chiar dacă acesta aparține făptuitorului, în cazul în care fapta este săvârșită prin incendiere, explozie sau prin orice alt asemenea mijloc și dacă este de natură să pună în pericol alte persoane sau bunuri, se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă.

(2) Dacă faptele au avut ca urmare un dezastru, pedeapsa este închisoarea de la 5 la 12 ani.”

,,Art. 254. Distrugerea calificată

[…]

(2) Dezastrul constă în distrugerea sau degradarea unor bunuri imobile ori a unor lucrări, echipamente, instalații sau componente ale acestora și care a avut ca urmare moartea sau vătămarea corporală a două sau mai multor persoane.”

[17] A. Boroi (coordonator) ș.a., op. cit., p. 314.