Pavel PALCU ^*

ABSTRACT

There is an unprecedented development of cybernetics, concretized by the emergence of a computerized technology with possibilities difficult to estimate. In this context, the underworld and international organized crime have widened the area of criminal offenses, but new possibilities for investigating police and judicial bodies have also emerged, limiting the role of intuition and flair, human spontaneity, the weight falling on their ability to use the intelligence of the new technology they have at their disposal.

Keywords: spot research, crime, crime scene, forensic tactics. 

1. Considerații generale

O justiție adevărată, într-un stat de drept, presupune o optimizare a funcționării tuturor verigilor sale, cu respectarea legii, urmărind acel etern și unic deziderat: aflarea adevărului și, în virtutea acestui principiu, apărarea societății de efectele nocive pe care le provoacă infracționalitatea de orice tip^[1]. În această activitate, colaborarea factorilor responsabili devine o condiție implicită și impune utilizarea acelor mijloace și metode care să asigure investigației o obiectivitate apropiată de cea a cercetătorului aflat într-un laborator științific.

Pentru a pune de la început termenii ecuației investigative în raporturile lor logice, este limpede că, operând prin psihicul uman, investigațiile și anchetele penale nu vor conduce la adevăruri absolute de tipul celor cu care operează științele exacte în laborator. Or, tocmai dacă sunt implicate în activitatea organelor judiciare elemente care țin de aceste științe, relativitatea este limitată, iar probațiunea va avea o calitate vecină cu certitudinea^[2]. Această necesitate a condus, în urmă cu mai bine de o sută de ani, la apariția unei științe, criminalistica, prin care, adaptate cadrului specific al investigației judiciare, metodele specifice altor științe sunt folosite în evaluarea urmelor, în formarea convingerilor privind stări de fapt și la constituirea de probe pertinente și concludente în instanța de judecată.

La sfârșitul mileniului al doilea, societatea umană contemporană plătește tributul greu de imaginat în urmă cu o jumătate de secol, cel al creșterii fără precedent a criminalității și a noilor forme de manifestare, tot mai sofisticate și mai agresive, ale criminalității organizate.

În egală măsură, evaluarea criminalisticii și a aportului său în procesul judiciar trebuie să țină seama de câteva elemente principale ale stării de fapt și de evoluția societății contemporane.

Primul aspect îl reprezintă globalizarea tuturor fenomenelor socio-economice, inclusiv în planul internaționalizării infracționalității, ceea ce a determinat riposta organelor judiciare. Pe cale de consecință, de aici decurg măsuri care au condus la consolidarea cooperării între polițiile naționale în complexe de tip Interpol, Europol etc.

Un al doilea aspect, legat de cel dintâi, îl reprezintă dezvoltarea fără precedent a ciberneticii, concretizată prin apariția unei tehnologii computerizate cu posibilități greu de estimat. În acest context, lumea interlopă și crima organizată internațională și-au lărgit aria faptelor infracționale, dar, în aceeași măsură, au apărut noi posibilități de investigare pentru organele de poliție și organele judiciare, limitând rolul intuiției și al flerului, al spontaneității umane, centrul de greutate căzând pe capacitatea lor de a folosi inteligența noii tehnologii pe care o au la dispoziție^[3].

Omul însă nu poate fi înlocuit cu computerul, măcar pentru că datele primare cu care cel de-al doilea operează sunt cele pe care i le-a oferit activitatea nemijlocită a omului în identificarea și culegerea probelor la locul faptei și, în final, cel care decide asupra soluției este tot el. Computerul, prin programul creat de om, oferă posibilități mult mai rapide și mai fiabile de analiză și contribuie decisiv la obținerea reușitei^[4].

Referitor la noțiunea de ,,reguli tactice criminalistice”, se impune a fi făcute precizări privitoare la conținutul, înțelesul termenului de ,,regulă”, precum și la etimologia și înțelesul adjectivului ,,tactic”.

În dicționar, prin ,,regulă“ se înțelege ,,a pune în ordine, a aranja, a rândui, a sistematiza”, iar ca termen de specialitate, se referă la o activitate de ,,punere la punct a unui mecanism, de a-l face să acționeze regulat”^[5].

Studiind etimologia adjectivului ,,tactic”, constatăm că provine de la cuvântul francez ,,tactique” și se referă la ,,studiul, organizarea, pregătirea (…), pentru a îndeplini cu maximum de eficiență scopurile fixate”. Cu alte cuvinte, în general, ,,tactica” cuprinde totalitatea mijloacelor întrebuințate pentru a izbuti într-o acțiune.

Tactica criminalistică, parte integrantă a științei criminalistice, este constituită dintr-un sistem de procedee și reguli specifice, bazate pe dispozițiile legii procesual penale și pe experiența generalizată a organelor judiciare, elaborând metode referitoare la organizarea muncii de urmărire, la oportunitatea și efectuarea unor activități de urmărire penală (ca de exemplu, cercetarea la fața locului, percheziția, reconstituirea, altele)^[6].

Regulile tactice criminalistice de cercetare la fața locului ar putea prezenta următoarele elemente definitorii:

– ele fac parte integrantă din tactica criminalistică în ansamblu;

– reprezintă un sistem de procedee specifice bazate pe respectarea strictă a dispozițiilor legii procesual penale și experiența generalizată a organelor judiciare;

– impun o anumită conduită în ordinea și modul concret de efectuare a unor acte procesual penale la cercetarea la fața locului;

– urmăresc și înlesnesc atingerea scopului acestei activități (cunoașterea nemijlocită a locului faptei, descoperirea, fixarea și ridicarea urmelor).

Așadar, încercând o definire a regulilor tactice criminalistice aplicabile la fața locului, putem spune că ele reprezintă un sistem de procedee specifice, bazate pe dispozițiile legii procesual penale și pe experiența generalizată în practica de cercetare criminalistică, prin care este impusă o anumită conduită privind oportunitatea, ordinea și modul concret de efectuare a unor acte de investigație, pentru atingerea scopului cercetării la fața locului.

Regulile tactice de cercetare criminalistică, cum este și firesc, n-au o prevedere expresă în acte normative, ele fiind rezultatul practicii judiciare și experienței dobândite de-a lungul vremii, în rezolvarea anumitor cazuri fiind adoptată strategia corespunzătoare stării de fapt concrete.

Nerespectarea uneia sau mai multor reguli tactice, spre deosebire de nerespectarea regulilor procedurale, nu atrage nulitatea actelor întocmite cu această omisiune, singura sancțiune care poate interveni fiind tergiversarea soluționării cauzei, soluționarea cu dificultate sau neidentificarea infractorilor^[7].

2. Clasificarea regulilor tactice criminalistice în cercetarea la fața locului

Fără a avea pretenția unor criterii limitative, ci doar exemplificative, clasificarea regulilor tactice criminalistice aplicabile prin măsuri luate cu ocazia efectuării cercetării la fața locului poate fi realizată în felul următor:

a) după câmpul de aplicare, regulile tactice criminalistice se împart în două categorii:

– reguli tactice criminalistice generale;

– reguli tactice criminalistice specifice, care, la rândul lor, sunt de două feluri:

• preliminare efectuării cercetării la fața locului;
• aplicabile în timpul efectuării propriu-zise a cercetării la fața locului;

b) după faza în care se desfășoară cercetarea la fața locului, regulile tactice pot fi împărțite în două categorii:

– reguli tactice criminalistice aplicabile prin măsuri în faza statică;

– reguli tactice criminalistice aplicabile prin măsuri în faza dinamică.

c) după locul în care se găsește organul judiciar în momentul aplicării regulilor tactice, acestea se împart în două categorii:

– reguli tactice criminalistice aplicabile prin măsuri de la sediul organului judiciar;

– reguli tactice criminalistice aplicabile prin măsuri luate la fața locului.

d) după organul care le aplică, regulile tactice criminalistice se împart în două categorii:

– reguli tactice criminalistice aplicate prin măsuri preliminare de către primele organe sosite la fața locului;

– reguli tactice criminalistice dispuse și aplicate de către organul judiciar.

Concluzii

Cercetarea la fața locului constituie o activitate inițială și imediată, adică activitatea de început a investigațiilor legate de săvârșirea unei infracțiuni. Ea se situează într-un moment în care organele judiciare nu cunosc nimic sau se află în posesia unor informații reduse, neverificate cu privire la modul de comitere a infracțiunii^[8].

Imediat după ce a sosit la fața locului și a realizat măsurile pregătitoare, echipa de cercetare trece la efectuarea cercetării la fața locului. Cercetarea la fața locului presupune, alături de o pregătire atentă și conștiincioasă, respectarea unor reguli tactice cu caracter general aplicabile în întreaga cercetare, astfel încât să se ajungă la scopul propus^[9].

Regulile tactice generale ale cercetării la fața locului sunt în esență următoarele: urgența, caracterul obiectiv, complet și detaliat al cercetării, relevarea și fixarea integrală a tuturor aspectelor și mijloacelor materiale de probă ce pot servi la clarificarea cazului și planificarea activității echipei de cercetare, respectarea cerințelor morale și observarea comportamentului făptuitorului prezent la fața locului, când este cazul.

Cercetarea propriu-zisă a locului faptei se va face cu respectarea strictă a regulilor tactice generale enunțate mai sus. Aceste reguli se vor respecta, indiferent de natura faptei penale cercetate, chiar și în ipoteza în care la fața locului au pătruns anterior alte persoane. Aplicarea regulilor tactice se face și în funcție de specificul zonei cercetate (locuri închise sau deschise)^[10].

* Procuror – Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad, conf. univ. – Universitatea de Vest ,,Vasile Goldiș” din Arad, e-mail: pt_arad@mpublic.ro

Acest articol a fost publicat și pe site-ul http://www.rasfoiesc.com/legal/criminalistica/Notiunea-si-necesitatea-divers15.php (accesat la 8 noiembrie 2018), sub denumirea ,,Noțiunea și necesitatea diversificării regulilor tactice criminalistice aplicate în cercetarea la fața locului”.

[1] S. Murgu, N.M. Stoicu, Drept constituțional și instituții politice, Editura Cordial Lex, Cluj-Napoca, p. 184 și urm.; S. Murgu, N.M. Stoicu, Statul de drept și justiția în accepțiunea Consiliului Europei, în volumul ,,Dimensiuni ale culturii și practicii juridice”, Editura Dacia, Cluj-Napoca, p. 182-190.

[2]  M. Larie, Realități și perspective în activitatea criminalistică a parchetelor, Editura ,,Little Star” Impex SRL, București, 2001, p. 24.

[3] T. Duță, Investigarea omorului în sec. XXI, Editura ,,Little Star” Impex SRL, București, 2001, p. 63.

[4] R. Lechat, Enquête criminelle, Editura Modulo, Mont-Royal (Quebec), Canada, 2000, p. 68 și urm.

[5] I. Coteanu ș.a., Dicționarul explicativ al limbii române, Editura Republicii Socialiste România, București, 1984, p. 793.

[6] I. Mircea, Criminalistica, Editura Lumina Lex, București, 2001, p. 216.

[7] Ibidem.

[8] E. Stancu, Investigația științifică a infracțiunilor, Curs de criminalistică, Tipografia Universtății din București, 2012, p. 213.

[9] I. Mircea, op. cit., p. 231.

[10] I. Mircea, op. cit., p. 232; M. Le Clerc, Manuel de police technique, édité par Police-Revue, Paris, 1967, p. 210.