ABSTRACT * [1]

Only the quality of an injured person in the meaning of the provisions of art. 336 par. (1) of the new Criminal Procedure Code, attracts the legitimacy of formulating the complaint against the decision to classify or waive the criminal prosecution according to art. 340 par. (1) of the same code.

However, in the present case, the applicant B.L. he is not the injured person, and the attacked solution has not damaged his legitimate interests. This is the father of the injured person, but he filed the complaint in his own name, without having any authority from the injured person.

Key words: the injured person, the complaint against the decision to renounce or prosecute, the complaint against non-infringement or non-adjudication.

I. Prezentare speță. Prin plângerea formulată de către petentul B.L., înregistrată la Curtea de Apel Alba Iulia sub nr. 452/57/2015, a fost atacată Ordonanța Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia nr. (…)/P/2014, menținută prin Ordonanța procurorului general al aceluiași parchet nr. (…)/(…)/(…)/2014.

În expunerea motivelor, petentul a invocat următoarele: instituțiile statului ,,înșală” și ,,păcălesc” cetățenii României, promițându-le locuri de muncă în străinătate; numitul M.D., în calitate de comisar-șef de poliție din L., i-a agresat fiica, persoana vătămată B.M., și a injuriat-o; martorii au dat declarații mincinoase de frica intimatului.

Potrivit art. 341 alin. (2) din noul Cod procedură penală (în continuare C.pr.pen.), au fost înaintate de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia notele scrise întocmite, anexându-se dosarul nr. (…)/P/2014 și lucrarea nr. (…)/(…)/(…)/2014 ale Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia.

La termenul de judecată din 9 septembrie 2015, petentul B.L. a depus la dosar plângerea formulată de către persoana vătămată B.M., aceasta susținând, în esență, că organele judiciare nu i-au ,,făcut dreptate”, nici chiar Curtea de Apel Alba Iulia, că a fost bătută și injuriată de către făptuitorul M.D., pe considerentul că a parcat neregulamentar, că avocatul angajat nu a făcut demersurile necesare pentru a o apăra și că se constituie parte civilă față de făptuitor cu suma de 700 euro daune morale pentru suferințele încercate, precum și că în situația în care făptuitorul achită această sumă de bani tatălui său, B.L., ea își retrage plângerea de față.

Potrivit actelor și lucrărilor existente la dosar, judecătorul de cameră preliminară din cadrul Curții de Apel Alba Iulia a reținut următoarele:

Prin Ordonanța nr. (…)/P/2014 din 19 noiembrie 2014, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba-Iulia a dispus, în temeiul art. 314 alin. (1) lit. a), art. 315 alin. (1) lit. a) și art. 16 alin. (1) lit. b) și i) C.pr.pen., clasarea cauzei privind comiterea infracțiunilor de abuz în serviciu prevăzută în art. 297 alin. (1) din noul Cod penal (în continuare C.pen.) și purtare abuzivă prevăzută în art. 296 alin. (1) din același cod [art. 250 alin. (1) și (3) din Codul penal anterior (în continuare C.pen. din 1969)], sesizate de către persoana vătămată B.M., domiciliată în L., județul H.

În motivarea ordonanței sus-menționate, procurorul-anchetator a reținut că persoana vătămată B.M. a formulat o sesizare cu privire la faptul că, în urma formulării unei plângeri penale față de comisarul-șef de poliție    M.D. – comandantul Poliției L. –, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor (de lovire sau alte violențe) prevăzute în art. 180 alin. (2) C.pen. din 1969 și în art. 250 alin. (1) și (3) din același cod, iar dosarul a fost soluționat prin netrimiterea acestuia în judecată – soluție menținută prin ordonanța procurorului general, precum și prin încheierea judecătorilor din cadrul Curții de Apel Alba Iulia.

Împotriva Ordonanței nr. (…)/P/2014 din 19 noiembrie 2014 a depus plângere petiționarul B.M., care o consideră drept netemeinică și nelegală, susținând, în esență, că s-au săvârșit infracțiunile descrise în sesizare.

Prin Ordonanța nr. (…)/(…)/(…)/2014 din 19 decembrie 2014 a procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia, plângerea petiționarului B.M. a fost respinsă, ca neîntemeiată.

S-a reținut de către procurorul general, pe baza lucrărilor dosarului, că soluția a fost emisă cu respectarea dispozițiilor legale care garantează drepturile persoanei vătămate, astfel încât ordonanța este temeinică și legală. În mod întemeiat, procurorul-anchetator a relevat că: acțiunea penală nu poate fi exercitată împotriva comisarului-șef M.G.D., deoarece o sesizare similară a fost soluționată de către procuror prin Ordonanța nr. (…)/P/2013 din 28 iunie 2013 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia; soluția respectivă de netrimitere în judecată a fost menținută de către judecător prin Sentința penală nr. (…) din 15 octombrie 2013 a Curții de Apel Alba Iulia, aceasta având autoritate de lucru judecat în raport cu noua sesizare.

Prin formularea unei plângeri penale, nu pot fi cenzurate soluțiile dispuse de către magistrați în cauzele pe care le-au instrumentat, indiferent care ar fi natura lor. Cenzurarea unei soluții dispuse de către aceștia se poate realiza numai prin exercitarea căilor de atac prevăzute de lege; în caz contrar, se încalcă principiul independenței puterii judecătorești.

În lipsa unor dovezi de interferență exterioară actului de deliberare propriu-zis, un procuror – în cursul unei anchete – nu este îndreptățit să facă aprecieri în legătură cu justețea unor hotărâri judecătorești.

Deci, în mod justificat s-a reținut că magistrații, care s-au pronunțat în cauzele în care persoana vătămată a avut interes, nu au săvârșit nicio faptă de natură penală.

Prin urmare, în mod legal s-a statuat că, în cauză, nu poate fi exercitată acțiunea penală împotriva comisarului-șef M.G.D., despre care s-a afirmat că a comis infracțiunile de lovire sau alte violențe prevăzute în art. 180 alin. (2) C.pen. din 1969 (art. 193 C.pen.) și purtare abuzivă prevăzută în art. 250 C.pen. din 1969 (art. 296 C.pen.), deoarece există un impediment la punerea în mișcare a acțiunii penale – acela prevăzut în art. 16 alin. (1) lit. i) C.pr.pen. [în legătură cu o sesizare similară judecătorul s-a mai pronunțat, în sensul că ofițerul de poliție nu a comis infracțiunile descrise de către persoana vătămată; acțiunea penală nu poate fi pusă în mișcare nici împotriva magistraților care au soluționat cauzele în care persoana vătămată avea interes și despre care s-a afirmat că au comis infracțiunea de abuz în serviciu prevăzută în art. 246 C.pen. din 1969 (art. 297 C.pen.)], precum și acela prevăzut în art. 16 alin. (1) lit. b) C.pr.pen. (magistrații și-au îndeplinit corespunzător sarcinile de serviciu).

Împotriva ordonanței procurorului general (sus-menționate), în temeiul art. 341 C.pr.pen., petenții B.L. și B.M. au formulat plângerile penale deduse prezentei judecăți.

Prealabil analizării pe fond a motivelor invocate în plângerile penale de către petenții B.L. și B.M., judecătorul de cameră preliminară din cadrul curții de apel va analiza cu prioritate excepția inadmisibilității plângerii petentului B.L., respectiv excepția tardivității plângerii petentei B.M., excepții invocate de către Ministerul Public raportat la dispozițiile art. 340 C.pr.pen.

A. În ceea ce privește plângerea petentului B.L.V., judecătorul de cameră preliminară din cadrul curții de apel a relevat următoarele:

Potrivit art. 336 alin. (1) C.pr.pen., ,,orice persoană poate face plângere împotriva măsurilor și actelor de urmărire penală, dacă prin acestea s-a adus o vătămare intereselor sale legitime”.

Conform art. 340 alin. (1) din codul sus-menționat, ,,persoana a cărei plângere împotriva soluției de clasare sau renunțare la urmărirea penală, dispusă prin ordonanță sau rechizitoriu, a fost respinsă conform art. 339 poate face plângere, în termen de 20 de zile de la comunicare, la judecătorul de cameră preliminară de la instanța căreia i-ar reveni, potrivit legii, competența să judece cauza în primă instanță”[2].

Din economia dispozițiilor legale menționate mai sus rezultă că legiuitorul a prevăzut posibilitatea ca orice persoană nemulțumită de actele și măsurile de urmărire penală să facă plângere împotriva acestora, ca o garanție a respectării legalității în procesul penal.

În concepția legiuitorului, poate face o astfel de plângere orice persoană ale cărei interese legitime au fost vătămate printr-un act sau printr-o măsură procesuală, fără însă a se aduce atingere autorității de lucru judecat a unei hotărâri definitive. Accesul liber la justiție este reglementat de către legiuitor, iar cel nemulțumit de soluția dispusă se poate adresa judecătorului de la instanța căreia i-ar reveni, potrivit legii, competența să judece cauza în primă instanță.

Curtea de Apel Alba Iulia a constatat, pe de o parte, că, în cauza ce formează obiectul dosarului nr. (…)/P/2014, calitatea de persoană vătămată o deține B.M., care a formulat plângere. În acea plângere s-a arătat, în esență, că: la data de 5 ianuarie 2013, persoană vătămată B.M. a fost lovită și amenințată de către comisarul-șef de poliție M.G.D.; plângerea penală față de acesta, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute în art. 180 alin. (2) și în art. 250 alin. (1) și (3) C.pen. din 1969, a fost soluționată prin netrimitere în judecată, soluție menținută prin ordonanța procurorului general, precum și prin încheierea judecătorilor din cadrul Curții de Apel Alba Iulia, activitatea care în opinia petentei este defectuoasă.

Petentul B.L. nu este persoană vătămată, iar prin ordonanța atacată nu i-au fost vătămate interesele legitime. Acesta este tatăl persoanei vătămate, însă a formulat plângerea în nume propriu, fără a avea vreo împuternicire de la persoana vătămată.

În atari condiții, plângerea petentului B.L. apare ca fiind formulată de către o persoană fără calitate, urmând a fi respinsă, ca inadmisibilă, în conformitate cu art. 341 alin. (6) lit. a) C.pr.pen.

Fiind în culpă procesuală, în baza art. 192 alin. (2) din Codul de procedură penală anterior (în continuare C.pr.pen. din 1969), va fi obligat petentul să plătească în favoarea statului suma de 50 lei cheltuieli judiciare.

B. Cu referire la plângerea petentului B.M., judecătorul de cameră preliminară din cadrul curții de apel a reținut următoarele:

Din economia dispozițiilor art. 340 alin. (1) C.pr.pen. rezultă că plângerea împotriva soluțiilor de neurmărire penală sau netrimitere în judecată se formulează, în termen de 20 de zile de la comunicare. Acesta este un termen procedural, iar neexercitarea dreptului în termenul prevăzut de lege atrage decăderea din exercițiul dreptului și nulitatea actului făcut peste termen.

În cauză, potrivit procesului-verbal de comunicare, petiționarei B.M. i s-a comunicat, la data de 9 ianuarie 2015, Ordonanța nr. (….)/(…)/(…)/2014 din 19 decembrie 2014 a procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia, prin care plângerea petiționarului B.M. împotriva Ordonanței nr. (…)/P/2014 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia a fost respinsă, ca neîntemeiată, cu menținerea ordonanței atacate.

Petiționara a depus plângere la judecătorul de cameră preliminară din cadrul curții de apel, la data de 9 septembrie 2015, prin intermediul tatălui său, petentul B.L., cu mult peste termenul prevăzut în art. 340 alin. (1) C.pr.pen. și calculat potrivit art. 269 din același cod. Or, în acest context, plângerea petiționarei B.M. împotriva Ordonanței Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia – emisă în dosarul nr. (…)/P/2014, la data de 19 noiembrie 2014, și menținută prin Ordonanța procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia nr. (…)/(…)/(…)/2014 din 19 decembrie 2014 – este tardivă, urmând a fi respinsă, ca atare, potrivit art. 341 alin. (6) lit. a) C.pr.pen.

Fiind în culpă procesuală, în baza art. 192 alin. (2) C.pr.pen. din 1969, a fost obligată petenta să plătească în favoarea statului suma de 50 lei cheltuieli judiciare.

(C. Ap. Alba Iulia, S. pen. și pentru cauze cu minori și de familie, Înch. pen. nr. 92/2015)

II. Notă parțial aprobativă. Este de adăugat că plângerea împotriva soluțiilor de neurmărire sau netrimitere în judecată – numai de clasare[3] – se poate formula nu numai de către persoana lezată prin infracțiunea săvârșită, adică de către persoana vătămată, astfel cum este definită în art. 79 C.pr.pen.[4], ci și de către orice altă persoană, dacă este îndeplinită condiția prevăzută în art. 336 alin. (1) din același cod, și anume i s-a adus o vătămare intereselor sale legitime prin soluțiile menționate anterior.

* Rubrică realizată de dr. Gheorghe Ivan, redactor-șef – revista ,,Pro Lege”,   procuror – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Serviciul de documentare și statistică judiciară, prof. univ. – Facultatea de Științe Juridice, Sociale și Politice, Universitatea ,,Dunărea de Jos” din Galați, cercetător științific asociat − Institutul de Cercetări Juridice ,,Acad. Andrei Rădulescu” al Academiei Române, coordonatorul Centrului pentru studii în materie de justiție penală și al Laboratorului de investigații și cercetare  criminalistică − Institutul Transfrontalier de Studii Internaționale și Justiție Penală Galați,     e-mail: ivan_gheorghe_p@yahoo.com; ivan_gheorghe@mpublic.ro.

[1] Spețele selectate au fost preluate din lucrarea (în format electronic) Curtea de Apel Alba Iulia, Buletinul Jurisprudenței, de A.I. Paștiu, A.Gh. Mocan, M.A. Motolea (coordonatori) ș.a., 2015.

[2] În prezent, art. 340 alin. (1) C.pr.pen. are următorul conținut:

(1) Persoana a cărei plângere împotriva soluției de clasare, dispusă prin ordonanță sau rechizitoriu, a fost respinsă conform art. 339 poate face plângere, în termen de 20 de zile de la comunicare, la judecătorul de cameră preliminară de la instanța căreia i-ar reveni, potrivit legii, competența să judece cauza în primă instanță (sublinierea noastră – Gh. Ivan).”

[3] În prezent, soluțiile de renunțare la urmărirea penală nu pot fi atacate cu plângeri de către persoanele vătămate, acestea fiind supuse obligatoriu verificării și confirmării judecătorului de cameră preliminară de către procuror.

Procedura de control este prevăzută în următorul text din noul Cod de procedură penală:

,,Art. 318. Renunțarea la urmărire penală

[…]

(10) Ordonanța prin care s-a dispus renunțarea la urmărirea penală este verificată sub aspectul legalității și temeiniciei de prim-procurorul parchetului sau, după caz, de procurorul general al parchetului de pe lângă curtea de apel, iar când a fost întocmită de acesta, verificarea se face de procurorul ierarhic superior. Când a fost întocmită de un procuror de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, ordonanța este verificată de procurorul-șef de secție, iar când a fost întocmită de acesta, verificarea se face de către procurorul general al acestui parchet (sublinierea noastră – Gh. Ivan).

(11) Dispozițiile alin. (10) se aplică în mod corespunzător atunci când ierarhia funcțiilor într-o structură a parchetului e stabilită prin lege special.

(12) Ordonanța prin care s-a dispus renunțarea la urmărirea penală, verificată potrivit alin. (10), se comunică în copie, după caz, persoanei care a făcut sesizarea, părților, suspectului, persoanei vătămate și altor persoane interesate și se transmite, spre confirmare, în termen de 10 zile de la data la care a fost emisă, judecătorului de cameră preliminară de la instanța căreia i-ar reveni, potrivit legii, competența să judece cauza în primă instanță (sublinierea noastră – Gh. Ivan).

(13) Judecătorul de cameră preliminară stabilește termenul de soluționare și dispune citarea persoanelor prevăzute la alin. (12).

(14) Judecătorul de cameră preliminară hotărăște prin încheiere motivată, în camera de consiliu, cu citarea persoanelor prevăzute la alin. (12), precum și cu participarea procurorului, asupra legalității și temeiniciei soluției de renunțare la urmărirea penală. Neprezentarea persoanelor legal citate nu împiedică soluționarea cererii de confirmare (sublinierea noastră – Gh. Ivan).

(15) Judecătorul de cameră preliminară verifică legalitatea și temeinicia soluției de renunțare la urmărirea penală pe baza lucrărilor și a materialului din dosarul de urmărire penală și a înscrisurilor noi prezentate și, prin încheiere, admite sau respinge cererea de confirmare formulată de procuror. În cazul în care respinge cererea de confirmare, judecătorul de cameră preliminară (sublinierea noastră – Gh. Ivan):

a) desființează soluția de renunțare la urmărire penală și trimite cauza la procuror pentru a începe sau a completa urmărirea penală ori, după caz, pentru a pune în mișcare acțiunea penală și a completa urmărirea penală;

b) desființează soluția de renunțare la urmărirea penală și dispune clasarea.

(16) Încheierea prin care s-a pronunțat una dintre soluțiile prevăzute la alin. (15) este definitivă. În cazul în care judecătorul a respins cererea de confirmare a soluției de renunțare la urmărirea penală, o nouă renunțare nu mai poate fi dispusă, indiferent de motivul invocat.”

[4] ,,Art. 79. Persoana vătămată

Persoana care a suferit o vătămare fizică, materială sau morală prin fapta penală se numește persoană vătămată.”