ABSTRACT

The action of the defendant to make three workers carry out demolition works to the interior circular stairway – forced co-ownership – of the building located in the protection area of the historical monuments Haralambie Botescu Square and Haralambie Botescu Bust, as well as works of bricking in two doors which gave access to the owners in the respective building, although he had not received an authorization to this end, meets the constitutive elements of the improper participation in the offenses of destruction and performing works without construction or demolition license on buildings located in the protected area of a historical monument set out by art. 31 par. (2) in relation to art. 217 par. (1) of the previous Criminal Code (of 1969) and by art. 24 par. (1) a) of Law no. 50/1991 on the authorization for performing construction works, republished, with subsequent amendments, with application of art. 33 b) of the previous Criminal Code and art. 5 of the new Criminal Code.

The material object of the offense of destruction is performed on an asset belonging to another, therefore also including the asset which is in the forced co-ownership of several persons, and one of them destroys the asset in question.

As for the moral damages claimed by the injured party, the court finds that the amount of 3,000 lei is a fair compensation, meant to make up for the emotional damages he suffered as a result of the defendant’s actions, who disregarded his ownership right by blocking their access to the premises held in the building at issue.

Key words: fine, destruction, performing construction works without a building or demolition license or by failing to comply with the provisions thereof, offense, the more favorable criminal law, historical monument, material object, improper participation, restoration of the situation before the offense was committed.

I. Prezentare speță. Prin Sentința penală nr. 109/2016, pronunțată de către Judecătoria Sectorului 1 București în dosarul nr. 44255/299/2014, s-a hotărât condamnarea inculpatului K.J. la pedeapsa cea mai grea de 15.000 lei amendă penală pentru instigare la săvârșirea infracțiunilor de distrugere și de executare fără autorizație de construire sau de desființare a lucrărilor la construcții amplasate în zone de protecție a unui monument istoric prevăzute în art. 25 raportat la art. 217 alin. (1) din Codul penal anterior (în continuare C.pen. din 1969) cu aplicarea art. 5 din noul Cod penal (în continuare C.pen.) și în art. 25 C.pen. din 1969 raportat la art. 24 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 51/1991[1] cu aplicarea art. 5 C.pen., ambele cu aplicarea art. 33 lit. b) și art. 34 lit. c) C.pen. din 1969. Totodată, s-a admis în parte acțiunea civilă, fiind obligat inculpatul la plata de daune morale și dispunându-se restabilirea situație anterioare săvârșirii infracțiunilor.

Din cuprinsul actului de sesizare a instanței – rechizitoriul procurorului – rezultă că, în luna noiembrie a anului 2012, inculpatul K.J. a efectuat lucrări de distrugere la scara circulară-interioară, coproprietate forțată, a imobilului situat în Piața Haralambie Botescu din București, respectiv în zona de protecție a monumentelor istorice Piața Haralambie Botescu și Bustul lui Haralambie Botescu, precum și lucrări de zidire a două uși ce deserveau accesul proprietarilor în respectivul imobil, deși nu obținuse autorizație de construire sau de desființare de lucrări.

În ceea ce privește situarea imobilului în zona de protecție a monumentelor istorice, se va reține că nu există niciun dubiu că imobilul la care s-au efectuat lucrări de desființare/construire se afla într-o zonă de protecție a unui monument istoric, astfel cum rezultă din adresa Ministerului Culturii[2] coroborată cu dispozițiile Legii nr. 422/2001 privind protejarea monumentelor istorice[3], republicată, cu modificările și completările ulterioare.

Potrivit dispozițiilor Legii nr. 422/2001 (art. 9):

,,(1) Pentru fiecare monument istoric se instituie zona sa de protecție, delimitată pe baza reperelor topografice, geografice sau urbanistice, în funcție de trama stradală, relief și caracteristicile monumentului istoric, după caz, prin care se asigură conservarea integrată și punerea în valoare a monumentului istoric și a cadrului său construit sau natural.

(2) Delimitarea și instituirea zonei de protecție se realizează, simultan cu clasarea bunului imobil ca monument istoric, în condițiile legii.”[4]

Conform dispozițiilor art. 59 din actul normativ sus-menționat, „până la instituirea zonei de protecție a fiecărui monument istoric potrivit art. 9 se consideră zonă de protecție suprafață delimitată cu o rază de 100 m în localități urbane, 200 m în localități rurale și 500 m în afara localităților, măsurată de la limita exterioară, de jur-împrejurul monumentului istoric”.

Din relațiile furnizate de către Ministerul Culturii[5] coroborate cu acelea furnizate de către inculpat cu privire la situarea imobilului în arealul urban rezultă că imobilul proprietatea societății administrate de către inculpat se afla în zona de protecție a monumentelor istorice „Hala Matache Măcelarul” (cod …) și „Bustul lui Haralambie Botescu” (cod …).

De altfel, din cuprinsul contractului de vânzare-cumpărare cu plata în rate, încheiat între Municipiul București și societatea (în continuare S.) ,,Cristian Philippe Import-Export” S.R.L. (actuala ,,S. Euro J&K Piese Auto” S.R.L.), la data 7 iunie 2012, reiese că imobilul în cauză se afla în „zona de protecție a monumentelor istorice care se regăsesc în anexa la Avizul nr. 84/S.C./29.03.2004 al Ministerului Culturii și Cultelor[6]”. Așadar, inculpatul a cunoscut faptul că imobilul se afla în zona de protecție a unui monument istoric, iar împrejurarea că nu a obținut autorizația prealabilă pentru lucrările de construire/desființare atrage răspunderea sa penală. Faptul că în cuprinsul aceluiași contract se menționa că „cumpărătorul este obligat ca pentru orice intervenție care aduce modificări ale imaginii și volumetriei exterioare, să respecte prevederile art. 36 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 422/2001 privind protejarea monumentelor istorice, republicată”, nu poate conduce la înlăturarea răspunderii penale a inculpatului, întrucât, printr-un contract de vânzare-cumpărare, cum este cel în cauză, nu se poate deroga de la dispozițiile imperative ale Legii nr. 50/1991, care la art. 3 stipulează că ,,se pot realiza numai cu respectarea autorizației de construire, precum și a reglementărilor privind protejarea și executarea construcțiilor, pentru: (…) b) lucrări de construire, reconstruire, extindere, reparare, consolidare, protejare, restaurare, conservare, precum și orice alte lucrări, indiferent de valoarea lor, care urmează să fie efectuate la construcții reprezentând monumente istorice, inclusiv la anexele acestora, identificate în același imobil-teren și/sau construcții amplasate în zone de protecție a monumentelor și în zone construite protejate, stabilite potrivit legii, ori la construcții cu valoare arhitecturală sau istorică deosebită, stabilite prin documentații de urbanism aprobate”[7].

Din cuprinsul Legii nr. 50/1991 [art. 11 alin. (3)] rezultă că singurele derogări cu privire la lucrările ce pot fi efectuate asupra unor imobile situate în zona de protecție a unui monument istoric sunt cele prevăzute în art. 11 alin. (1) lit. e) (,,zugrăveli și vopsitorii exterioare, dacă nu se modifică elementele de fațadă și culorile clădirilor”) și j) (,,lucrări de investigare, cercetare, expertizare, conservare și restaurare a componentelor artistice ale construcțiilor prevăzute la art. 3 lit. b), cu avizul Ministerului Culturii și Cultelor[8] și al autorității administrației publice județene sau locale, după caz”) din același act normativ, situații neîntâlnite în speță.

Cu referire la existența lucrărilor de desființare/construire efectuate la imobilul în litigiu în cursul lunii noiembrie 2012, instanța reține că din cercetarea locului faptei realizată la data de 23 mai 2014, însoțită de   planșele-fotografice aferente, și declarațiile martorilor P.I. și L.A., audiați în cursul cercetării judecătorești, rezultă faptul că la imobilul, proprietatea societății administrate de către inculpat, au fost efectuate lucrări de desființare a scării care asigura accesul la etajele superioare, cât și lucrări de construire, care au constat în zidirea unor uși de acces aflate la parterul imobilului, respectiv la etaj, și care asigurau exploatarea apartamentului aflat la etaj (în proprietatea persoanei vătămate M.S., dar în corpul de clădire aflat în proprietatea societății administrate de către inculpat).

În ceea ce privește executarea în concret a lucrărilor de desființare/construire, instanța constată că din declarațiile martorilor propuși de către persoana vătămată rezultă că lucrările de desființare/zidire a ușilor de acces s-au efectuat de către un număr de trei muncitori, la indicațiile inculpatului K.J.

Subiectul activ al infracțiunilor de distrugere și de executare fără autorizație de construire sau de desființare de lucrări la construcții amplasate în zona de protecție a unui monument istoric prevăzute în art. 253 alin. (1) C.pen. și în art. 24 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 50/1991 cu aplicarea art. 38 alin. (2) C.pen. este persoana care, în mod efectiv, procedează la executarea fără autorizație de construire sau de desființare ori cu nerespectarea prevederilor acesteia a lucrărilor prevăzute în art. 3 lit. b) din Legea nr. 50/1991 ori la distrugerea, degradarea sau aducerea în stare de neîntrebuințare a unui bun aparținând altuia.

Din declarațiile martorilor P.I. și L.A., audiați în cursul cercetării judecătorești, rezultă că lucrările au fost efectuate în concret de către trei muncitori, care acționau la ordinul inculpatului K.J. De altfel, din întregul material probator administrat în cauză nu rezultă faptul că inculpatul a întreprins în concret activități de desființare/executare de lucrări de zidire a ușilor de acces, care asigurau accesul persoanei vătămate în spațiul aflat la etajul imobilului.

Cu referire la apărarea inculpatului, în sensul că, în perioada în care se susține că s-au executat lucrările (luna noiembrie 2012), nu se afla în țară, instanța o va respinge, întrucât din declarațiile martorilor rezultă că acesta s-a deplasat la locația respectivă însoțit de către trei muncitori, care au executat lucrări la ordinul său. În același sens, instanța observă că, prin înscrisurile depuse de către inculpat la dosarul cauzei, acesta nu a făcut dovada faptului că în cursul lunii noiembrie 2012 nu s-a aflat în țară. Simplul fapt că, în perioada octombrie 2012-ianuarie 2013, inculpatul s-a cazat la unități hoteliere din afara țării, nu conduce la concluzia că în acest interval nu s-a aflat în țară. De altfel, înscrisurile prezentate de către inculpat atestă plata serviciilor hoteliere doar pentru data de 1 noiembrie 2012, restul înscrisurilor făcând trimitere la perioade care nu reprezintă interes în cauză, respectiv lunile octombrie 2012 și ianuarie 2013.

Pentru motivele sus-menționate, instanța apreciază că se impune schimbarea încadrării juridice a faptelor deduse judecății, respectiv prin reținerea participației inculpatului la săvârșirea faptelor sub forma instigării, iar nu a autoratului. Împrejurarea că persoanele care au executat, în concret, lucrări de executare de construcții sau de desființare fără autorizație de construire/desființare nu au fost identificate, nu poate avea nicio consecință în ceea ce privește răspunderea penală a inculpatului, acesta urmând să răspundă în limitele prevăzute de către legiuitor pentru faptele deduse judecății, indiferent de poziția psihică a autorului/autorilor faptei care pot acționa cu intenție, din culpă și fără vinovăție.

Cu privire la dreptul de proprietate al persoanei vătămate asupra scării de acces în spațiul deținut la etajul imobilului, instanța relevă că obiectul material al infracțiunii de distrugere poartă asupra unui bun aparținând altuia, fiind inclus aici și bunul care se află în coproprietatea forțată a mai multor persoane, iar una dintre acestea distruge bunul în cauză. Astfel, în această ipoteză, ar fi absurd ca cel care distruge bunul aflat în coproprietatea mai multor persoane să beneficieze de impunitate, întrucât exercită asupra bunului în cauză prerogativele dreptului de proprietate (inclusiv sub aspectul dreptului de dispoziție asupra bunului), atât timp cât dreptul său de proprietate vine în concurs cu dreptul coproprietarilor asupra aceluiași bun în întregul său, iar nu asupra unor părți determinate din acel bun.

Instanța va reține că faptele inculpatului K.J., care, în luna octombrie 2012, a determinat persoane neidentificate să efectueze lucrări de desființare la scara circulară-interioară coproprietate forțată a imobilului situat în Piața Haralambie Botescu, respectiv zona de protecție a monumentelor istorice Piața Haralambie Botescu și Bustul lui Haralambie Botescu, precum și lucrări de zidire a două uși ce deserveau accesul proprietarilor în respectivul imobil, deși nu obținuse autorizație de construire sau de desființare de lucrări, întrunește elementele constitutive ale infracțiunilor de instigare la distrugere și instigare la executarea fără autorizație de construire sau de desființare de lucrări la construcții amplasate în zona de protecție a unui monument istoric, infracțiuni prevăzute în art. 25 raportat la art. 217 alin. (1) C.pen. din 1969 și în art. 25 din același cod raportat la art. 24 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 51/1991[9], ambele cu aplicarea art. 33 lit. b) C.pen. din 1969 și art. 5 C.pen.

Instanța constată că faptele sus-menționate au fost săvârșite de către inculpat cu intenție directă și urmează să îi aplice acestuia câte o pedeapsă.

Chiar dacă acțiunea de desființare a scării de acces la apartamentul persoanei vătămate situat la etajul imobilului s-a realizat printr-o singură acțiune, instanța va reține că fapta a adus atingere unor valori sociale diferite, care ocrotesc, pe de o parte, integritatea bunurilor, infracțiunea de distrugere fiind o infracțiune contra patrimoniului, iar, pe de altă parte, valorile sociale care ocrotesc bunurile integrate în patrimoniul cultural, împrejurare în care se impune ca executarea de lucrări de construire/desființare la imobilele situate în apropierea monumentelor istorice să se facă în deplină siguranță, cu avizul și sub controlul autorităților de resort competente (Ministerul Culturii[10], autoritățile publice locale care eliberează autorizația de construire/desființare).

În ceea ce privește legea penală mai favorabilă, se va observa că sancțiunile prevăzute în legea în vigoare la data săvârșirii faptelor sunt mai favorabile inculpatului sub aspectul limitelor de pedeapsă, cât și sub aspectul tratamentului juridic al concursului de infracțiuni.

La individualizarea sancțiunilor, instanța va avea în vedere gradul de pericol social concret al faptelor săvârșite de către inculpat, pericol social exprimat inclusiv prin pedepsele prevăzute alternativ de către legiuitor și limitele acestora.

Ținând seama de condițiile concrete de săvârșire a faptelor, instanța se va orienta către pedeapsa amenzii penale, apreciind că scopul acesteia poate fi atins și prin obligarea inculpatului la plata unei sume de bani în folosul statului.

Cu referire la infracțiunea de distrugere, instanța va lua în considerare faptul că, potrivit dispozițiilor art. 217 C.pen. din 1969, pedeapsa prevăzută de lege este închisoarea de la o lună la 3 ani alternativ cu pedeapsa amenzii, iar potrivit noului Cod penal pedeapsa este închisoarea de la 3 luni la 2 ani alternativ cu amenda.

Relativ la pedeapsa amenzii penale, se va avea în vedere faptul că limitele ce vor rezulta din aplicarea dispozițiilor art. 63 alin. (3) C.pen. din 1969, respectiv art. 61 C.pen., se vor situa între 500 lei și 30.000 lei, respectiv 1.200 lei și 120.000 lei.

În ceea ce privește infracțiunea prevăzută în art. 24 alin. (1) din Legea nr. 50/1991, se va ține seama de faptul că, anterior modificărilor operate prin Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal[11], limitele de pedeapsă erau cuprinse între 3 luni și 3 ani închisoare alternativ cu pedeapsa amenzii cuprinsă între 1.000 lei și 5.000 lei, în timp ce, prin modificările aduse prin Legea nr. 187/2012, limitele de pedeapsă se situează între 3 luni și 1 an închisoare alternativ cu pedeapsa amenzii cuprinsă între 1.200 lei și 120.000 lei.

Astfel, dispozițiile legii vechi cu privire la pedeapsa amenzii penale sunt mai favorabile inculpatului sub aspectul cuantumului prevăzut de către legiuitor, cât și sub aspectul tratamentului juridic al concursului de infracțiuni.

Din probatoriul administrat în cauză rezultă că imobilul aflat în proprietatea societății administrate de către inculpat – subsolul, parterul și etajul 1 parțial, nivel la care se află și spațiul persoanei vătămate M.S. – este într-o avansată stare de degradare, conform declarațiilor martorului P.F., evaluator imobiliar, reieșind astfel că imobilul se află într-o stare avansată de degradare, lipsind finisajele și instalațiile, aspecte prezentate și în cuprinsul raportului de evaluare depus la dosar de către inculpat. De altfel, planșele fotografice, reprezentând imobilul administrat de către inculpat, atestă faptul că acesta era impropriu desfășurării oricărui tip de activitate, planșele fotografice fiind realizate la data de 23 mai 2014.

Or, în lipsa oricăror elemente care să convingă un observator obiectiv că spațiul aflat în proprietatea persoanei vătămate se afla într-o stare satisfăcătoare, astfel încât să poată fi închiriat și folosit conform destinației (spațiu-birouri, locuință etc.), instanța apreciază cererea acesteia de acordare a despăgubirilor civile cu titlu de daune materiale ca nefiind întemeiată.

Cu privire la daunele morale reclamate de către persoana vătămată, instanța relevă că suma de 3.000 lei reprezintă o satisfacție echitabilă, de natură să acopere prejudiciile încercate de către aceasta pe plan afectiv prin acțiunile inculpatului care i-au nesocotit dreptul de proprietate, blocându-i accesul la spațiul deținut în imobilul aflat în litigiu.

Astfel, în baza art. 25 din noul Cod procedură penală (în continuare C.pr.pen.), se va admite, în parte, acțiunea civilă formulată de către partea civilă M.S. și se va obliga inculpatul K.J. la plata către aceasta a sumei de 3.000 lei cu titlu de daune morale. Deopotrivă, se va lua act că Asociația Pro Matache nu a formulat pretenții civile față de inculpat.

Constatând că starea de fapt existentă anterior executării lucrărilor de desființare/construire realizate din dispoziția inculpatului poate fi restabilită, în baza art. 25 și art. 256 C.pr.pen., instanța va dispune obligarea acestuia la înlăturarea lucrărilor de construire executate fără autorizație de construire, respectiv la refacerea elementelor de construcții desființate fără autorizație de desființare, cu respectarea dispozițiilor legale.

Curtea de Apel București – Secția I penală a hotărât, prin Decizia penală nr. 1541/A/2016, admiterea apelului declarat de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 București, desființarea, în parte, a sentinței apelate și, în fond, rejudecând, a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor săvârșite de către inculpatul K.J. din infracțiunile prevăzute în art. 25 raportat la art. 217 alin. (1) C.pen. din 1969 și în art. 25 din același cod raportat la art. 24 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 51/1991[12], ambele cu aplicarea art. 33 lit. b) C.pen. din 1969 și art. 5 C.pen., în infracțiunile prevăzute în art. 31 alin. (2) raportat la art. 217 alin. (1) C.pen. din 1969[13] și în art. 24 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 50/1991, ambele cu aplicarea art. 33 lit. b) C.pen. din 1969 și art. 5 C.pen.

În baza art. 31 alin. (2) raportat la art. 217 alin. (1) C.pen. din 1969 cu aplicarea art. 5 C.pen., instanța de apel l-a condamnat pe inculpatul K.J. la pedeapsa de 15.000 lei amendă penală pentru săvârșirea infracțiunii de distrugere (faptă săvârșită în cursul lunii noiembrie 2012).

În baza art. 24 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 51/1991 cu aplicarea art. 5 C.pen., instanța sus-menționată l-a condamnat pe inculpatul K.J. la pedeapsa de 5.000 lei amendă penală pentru săvârșirea infracțiunii de executare fără autorizație de construire sau de desființare a lucrărilor la construcții amplasate în zone de protecție a unui monument istoric (fapta săvârșită în cursul lunii noiembrie 2012).

În baza art. 33 lit. b) și art. 34 alin. (1) lit. c) C.pen. din 1969, au fost contopite cele două pedepse aplicate inculpatului în pedeapsa cea mai grea de 15.000 lei amendă penală.

În fine, instanța de apel a menținut celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate.

(C. Ap. București, S. I pen., Dec. pen. nr. 1541/A/2016)

II. Notă parțial aprobativă. 1. Într-adevăr, participația inculpatului K.J. la săvârșirea faptei de distrugere este una improprie, acesta acționând cu intenție, iar cei trei muncitori, fără vinovăție.

2. Atât timp cât bunul distrus nu făcea parte din patrimoniul cultural, el aflându-se doar în zona de protecție a unui monument istoric, încadrarea faptei în forma tip a infracțiunii de distrugere [art. 217 alin. (1) C.pen. din 1969, respectiv art. 253 alin. (1) C.pen.], și nu în aceea a formei agravate [art. 217 alin. (2) C.pen. din 1969, respectiv art. 253 alin. (3) C.pen.[14]], este corectă.

3. Totuși, bunul aparținând, în întregime sau în parte, inculpatului poate constitui obiect material al infracțiunii de distrugere numai în ipotezele prevăzute în art. 217 alin. (2)-(4) C.pen. din 1969, respectiv art. 253 alin. (3) și (4) C.pen.; în celelalte cazuri, ca și acela din speța prezentată, nu.

4. Relativ la fapta de executare de lucrări fără autorizație de construire sau de desființare ori cu nerespectarea prevederilor acesteia, încadrarea juridică este în art. 24 lit. a) (așa cum a fost modificat prin Legea nr. 187/2012) combinat cu art. 3 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 50/1991[15] cu aplicarea art. 5 C.pen.[16]

5. Acordarea de daune morale, în cazul infracțiunii de distrugere, este discutabilă; numai dacă bunul distrus era strâns legat de afectivitatea persoanei vătămate (cum ar fi amintirile de familie[17]), cauzându-i astfel puternice suferințe psihice, se justifica admiterea acțiunii civile.

[1] Este vorba de Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții (republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 933 din 13 octombrie 2004), cu modificările și completările ulterioare.

[2] În prezent, Ministerului Culturii și Identității Naționale.

[3] Republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 938 din 20 noiembrie 2006.

[4] Articolul 9 din Legea nr. 422/2001 mai conține patru alineate, respectiv (3)-(6).

[5] Actualmente, Ministerului Culturii și Identității Naționale.

[6] Ibidem.

[7] În prezent, art. 3 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 50/1991 are următorul conținut:

,,(1) Construcțiile civile, industriale, agricole, cele pentru susținerea instalațiilor și utilajelor tehnologice, pentru infrastructură de orice fel sau de oricare altă natură se pot realiza numai cu respectarea autorizației de construire, precum și a reglementărilor privind proiectarea și executarea construcțiilor, pentru:

[…]

b) lucrări de construire, reconstruire, extindere, reparare, consolidare, protejare, restaurare, conservare, precum și orice alte lucrări, indiferent de valoarea lor, care urmează să fie efectuate la toate categoriile de monumente istorice prevăzute de lege – monumente, ansambluri, situri – inclusiv la anexele acestora, identificate în același imobil-teren și/sau construcții, la construcții amplasate în zone de protecție a monumentelor și în zone construite protejate, stabilite potrivit legii, ori la construcții cu valoare arhitecturală sau istorică deosebită, stabilite prin documentații de urbanism aprobate;

[…]”

[8] În momentul de față, Ministerului Culturii și Identității Naționale.

[9] Este vorba de Legea nr. 50/1991.

[10] Actualmente, Ministerului Culturii și Identității Naționale.

[11] Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 757 din 12 noiembrie 2012.

[12] Este vorba de Legea nr. 50/1991.

[13] În art. 31 alin. (2) C.pen. din 1969 era reglementată participația improprie.

[14] ,,Art. 253. Distrugerea

(1) Distrugerea, degradarea sau aducerea în stare de neîntrebuințare a unui bun aparținând altuia ori împiedicarea luării măsurilor de conservare sau de salvare a unui astfel de bun, precum și înlăturarea măsurilor luate se pedepsesc cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.

[…]

(3) Dacă fapta prevăzută în alin. (1) privește bunuri care fac parte din patrimoniul cultural, pedeapsa este închisoarea de la unu la 5 ani.

(4) Distrugerea, degradarea sau aducerea în stare de neîntrebuințare a unui bun, săvârșită prin incendiere, explozie ori prin orice alt asemenea mijloc și dacă este de natură să pună în pericol alte persoane sau bunuri, se pedepsește cu închisoarea de la 2 la 7 ani.

(5) Dispozițiile prevăzute în alin. (3) și alin. (4) se aplică chiar dacă bunul aparține făptuitorului.

[…]”

[15] ,,Art. 24

Constituie infracțiuni și se pedepsesc cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă următoarele fapte:

a) executarea fără autorizație de construire sau de desființare ori cu nerespectarea prevederilor acesteia a lucrărilor prevăzute la art. 3 alin. (1) lit. b), c), e) și g), cu excepțiile prevăzute de lege;

b) continuarea executării lucrărilor după dispunerea opririi acestora de către organele de control competente, potrivit legii;

c) întocmirea ori semnarea documentațiilor tehnice – D.T. necesare pentru autorizarea executării lucrărilor de construcții, precum și a proiectelor tehnice și a documentațiilor de execuție, pentru alte specialități decât cele certificate prin diplomă universitară, în condițiile prevăzute la art. 9.”

,,Art. 3

(1) Construcțiile civile, industriale, agricole, cele pentru susținerea instalațiilor și utilajelor tehnologice, pentru infrastructură de orice fel sau de oricare altă natură se pot realiza numai cu respectarea autorizației de construire, precum și a reglementărilor privind proiectarea și executarea construcțiilor, pentru:

[…]

b) lucrări de construire, reconstruire, extindere, reparare, consolidare, protejare, restaurare, conservare, precum și orice alte lucrări, indiferent de valoarea lor, care urmează să fie efectuate la toate categoriile de monumente istorice prevăzute de lege – monumente, ansambluri, situri – inclusiv la anexele acestora, identificate în același imobil – teren și/sau construcții, la construcții amplasate în zone de protecție a monumentelor și în zone construite protejate, stabilite potrivit legii, ori la construcții cu valoare arhitecturală sau istorică deosebită, stabilite prin documentații de urbanism aprobate;

[…]”

[16] ,,Art. 5. Aplicarea legii penale mai favorabile până la judecarea definitivă a cauzei

(1) În cazul în care de la săvârșirea infracțiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea mai favorabilă.

(2) Dispozițiile alin. (1) se aplică și actelor normative ori prevederilor din acestea declarate neconstituționale, precum și ordonanțelor de urgență aprobate de Parlament cu modificări sau completări ori respinse, dacă în timpul când acestea s-au aflat în vigoare au cuprins dispoziții penale mai favorabile.”

[17] În art. 1141 din noul Cod civil se prevede:

,,(1) Constituie amintiri de familie bunurile ce au aparținut membrilor familiei și stau mărturie istoriei acesteia.

(2) Sunt incluse în această categorie bunuri precum corespondența purtată de membrii familiei, arhivele familiale, decorațiile, armele de colecție, portretele de familie, documentele, precum și orice alte bunuri cu semnificație morală deosebită pentru respectiva familie.”