Constantin Sima

Procuror șef serviciu

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție

The entry into force of the new Criminal Code has brought changes with regards to the notion of (public) clerk. Starting from this notion the author distinguishes between the persons that may be subject of the offence of accepting bribery.

1. Considerații prealabile

Infracțiunile de corupție au ca obiect protecția relațiilor sociale referitoare la exercitarea în mod corect și onest, a funcției publice.

Aceste relații nu privesc însă numai funcționarul public în sens administrativ, ci și funcționarul public în sensul dreptului penal și, din acest motiv, apărarea intereselor societății necesită o definire mai largă, mai cuprinzătoare a subiectului activ.

Iată de ce definiția subiectului activ nu a fost niciodată o problemă de drept simplă.

Potrivit art. 183 alin. (4) din Codul penal din 1936 funcționar public era cel care exercită în mod voluntar sau obligator, permanent sau temporar, în serviciu statului, județului, comunei sau instituțiilor publice dependente, o funcțiune sau o însărcinare de orice natură, fie chiar electivă, retribuită sau nu și indiferent de modul cum a fost învestit.

Cu mici modificări definiția a fost preluată în art. 147 din Codul penal de la 1968:

Prin funcționar se înțelege orice salariat care exercită permanent sau temporar, cu orice titlu, indiferent dacă și cum a fost învestit, o însărcinare în serviciul unui organ sau instituții de stat ori unei întreprinderi sau organizații economice de stat.

Prin Legea nr. 140/1996^[1] definiția a fost modificată introducându-se referirea la termenul public:

Prin funcționar public se înțelege orice persoană care exercită permanent sau temporar, cu orice titlu, indiferent cum a fost învestită, o însărcinare de orice natură, retribuită sau nu, în serviciul unei unități din cele la care se referă art. 145.

Art. 145 definea termenul public introducând în sfera acestei noțiuni pe lângă autoritățile publice și instituțiile publice și persoanele juridice de interes public.

În mod similar era definit funcționarul public în Legea nr. 301/2004^[2] cu diferența că termenul public, în cuprinsul art. 159 din acest act normativ făcea referire la autoritățile publice, instituțiile publice sau alte persoane juridice de drept public, nu de interes public.

2. Noțiunea de funcționar public în noul Cod penal.

Noul Cod penal a renunțat la definiția de principiu, prin referire la termenul public, adoptată de Codul penal din 1936 și de cel din 1968 în favoarea enunțării unor atribuții definitorii pentru funcționarul public:

a) exercitarea atribuțiilor și responsabilităților specifice prerogativelor de putere publică;

b) exercitarea funcțiilor de demnitate publică sau funcțiilor publice de orice natură;

c) exercitarea atribuțiilor legate de obiectul de activitate al unei persoane juridice cu capital integral sau majoritar de stat.

Din definiția funcționarului public a fost exclus serviciul de interes public, care a fost însă introdus în cuprinsul art. 175 alin. (2) care reglementează statutul funcționarului public asimilat.

Poate fi medicul sau președintele unei organizații non guvernamentale declarată de utilitate publică subiect al infracțiunii de luare de mită?

Este evident că medicul nu exercită în nici o situație atribuții specifice prerogativelor de putere publică.

La fel de evident este că nu exercită o funcție de demnitate publică.

Exercită însă atribuții legate de obiectul de activitate al unei persoane juridice cu capital integral sau majoritar de stat.

În aceste condiții putem afirma că medicul care profesează într-o unitate sanitară de stat este funcționar public în timp ce medicul care profesează într-o unitate privată este funcționar public asimilat, conform art. 178 alin. (2) C.pen.

Sesizând caracterul inechitabil al unei astfel de reglementări legiuitorul a introdus o reglementare complementară în partea specială a Codului penal, în cadrul titlului dedicat infracțiunilor de corupție și de serviciu.

Astfel, potrivit art. 308, dispozițiile privitoare la funcționarii publici, în sensul art. 289-292, 295, 297-301 și 304 se aplică și persoanelor care exercită permanent sau temporar, cu sau fără remunerație, o însărcinare de orice natură în serviciul unei persoane fizice dintre cele prevăzute la art. 175 alin. (2) ori în cadrul unei persoane juridice.

Cu alte cuvinte, orice persoană aflată în serviciul unui funcționar public asimilat prevăzut de art. 175 alin. (2) sau în serviciul unei persoane juridice, indiferent care ar fi aceasta este considerat subiect activ al infracțiunilor de corupție, delapidare, abuz în serviciu, neglijență în serviciu, folosire abuzivă a funcției în scop sexual, uzurparea funcției, conflict de interese, divulgarea informațiilor secrete sau nepublice.

Prin acest text s-a realizat o extindere discutabilă a calității de funcționar public ca subiect al infracțiunilor de corupție și de serviciu, mergând până acolo încât, chiar persoana fizică aflată în serviciul unui funcționar asimilat devine funcționar public în sensul prevăzut de art. 308 alin. (1) C.pen. este adevărat, cu o răspundere penală atenuată prin reducerea cu o treime a pedepsei prevăzută de lege.

Evident, în această situație se încadrează și președintele unei organizații nonguvernamentale declarată de utilitate publică.

Opinia noastră este însă că această soluție adoptată de noua lege penală nu este satisfăcătoare.

Definiția funcționarului public este nefiresc de complicată și, alături de alte opinii exprimate în doctrină^[3] propunem modificarea acesteia, prin revenire la o formulare simplă, de principiu:

„Funcționarul public este orice persoană care exercită permanent sau temporar, o însărcinare, retribuită sau nu, în serviciul unei organizații din cele prevăzute la art. 176.”

[1] Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 289 din 14 noiembrie 1996.

[2] Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 575 din 29 iunie 2004.

[3] G. Antoniu și colab., Explicații preliminare ale noului Cod penal, vol. II, București, Editura Universul juridic, 2011, p. 533.