Î.C.C.J.

Prin Dec. nr. 14/2018, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul în interesul legii formulat de către procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și a statuat că:

,,În interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor prevăzute de art. 344 alin. (2) din Codul de procedură penală stabilește următoarele:

Termenul în care inculpatul, persoana vătămată și celelalte părți pot formula în scris cereri și excepții cu privire la legalitatea sesizării instanței, legalitatea administrării probelor și a efectuării actelor de către organele de urmărire penală este un termen de recomandare.”

În cazul în care termenul prevăzut în art. 344 alin. (2) din Codul de procedură penală (în continuare C.pr.pen.) ar fi considerat a fi unul de decădere, părțile sau persoana vătămată nu l-ar mai putea depăși, iar cererile și excepțiile formulate cu depășirea acestui termen vor fi respinse, ca tardive. Totodată, de soluția dată acestei chestiuni depinde și posibilitatea ca acest termen să poată fi prelungit sau nu de către judecătorul care l-a stabilit. Această posibilitate este exclusă în cazul calificării termenului ca fiind unul de decădere, în timp ce, în cazul în care s-ar ajunge la concluzia că este vorba de un termen de recomandare, judecătorul de cameră preliminară ar putea să dispună prelungirea acestuia.

De plano, în raport cu dispozițiile explicite ale art. 282 alin. (4) lit. a) C.pr.pen., potrivit cărora nulitățile relative intervenite în cursul urmăririi penale pot fi invocate până la închiderea procedurii de cameră preliminară, nu se poate susține că astfel de cereri trebuie invocate doar în cursul urmăririi penale, de îndată ce partea a luat cunoștință de acestea. Acesta este și un argument în favoarea soluției că termenul de formulare a cererilor și excepțiilor nu este unul de decădere, ci de recomandare, deoarece procedura de cameră preliminară nu se încheie la termenul acordat de către judecător pentru formularea cererilor și excepțiilor.

Totodată, nefiind vorba de un termen de decădere, este permisă și suplimentarea cererilor și excepțiilor după expirarea termenului prevăzut în art. 344 alin. (2) C.pr.pen., dar nu mai târziu de momentul dezbaterii cererilor și excepțiilor în fața judecătorului de cameră preliminară.

După momentul dezbaterilor asupra cererilor și excepțiilor, până la data pronunțării soluției de către judecătorul de cameră preliminară, cererile și excepțiile nu ar mai putea fi formulate, deoarece acestea nu au fost puse în discuție contradictorie.

Singura excepție o reprezintă invocarea unor cazuri de nulitate absolută, care pot fi iterate și în calea de atac a contestației, chiar dacă nu au fost formulate în fața judecătorului de cameră preliminară de la fond.

Noțiunea de închidere a procedurii de cameră preliminară trebuie definită ca fiind momentul procesual la care judecătorul dezbate cererile și excepțiile, conform art. 345 C.pr.pen.

Dacă termenul stabilit de către judecător în procedura scrisă pentru depunerea cererilor și excepțiilor nu este unul de decădere, acest efect îl produce încheierea pronunțată în temeiul art. 345 C.pr.pen.

Ca atare, cererile și excepțiile formulate de către părți până la închiderea procedurii camerei preliminare nu ar putea fi suplimentate în calea de atac a contestației formulate împotriva încheierii pronunțate de judecătorul de cameră preliminară de la instanța de fond, cu excepția mai sus arătată.

Prin Dec. nr. 641/2014[1], Curtea Constituțională a României a declarat neconstituționale dispozițiile privind comunicarea cererilor și excepțiilor formulate către parchet cu posibilitatea acestuia din urmă de a răspunde în scris, precum și prevederile referitoare la soluționarea excepțiilor, fără participarea procurorului și inculpatului.

Mai mult, a statuat obligativitatea participării subiecților acțiunii civile la această procedură, precum și caracterul oral și contradictoriu al procedurii în camera preliminară.

Ca urmare a modificărilor survenite prin Legea nr. 75/2016 privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 82/2014 pentru modificarea și completarea Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, alin. (2) al textului anterior al art. 346 C.pr.pen. a fost abrogat, iar alin. (1) al acestui articol, care tratează situația pasivității părților în a formula cereri sau excepții, a fost reformulat astfel:

,,Dacă nu s-au formulat cereri și excepții în termenele prevăzute la art. 344 alin. (2) și (3) și nici nu a ridicat din oficiu excepții, la expirarea acestor termene, judecătorul de cameră preliminară constată legalitatea sesizării instanței, a administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penală și dispune începerea judecății. Judecătorul de cameră preliminară se pronunță în camera de consiliu, fără citarea părților și a persoanei vătămate și fără participarea procurorului, prin încheiere, care se comunică de îndată acestora.”

În legătură cu termenele prevăzute în art. 344 alin. (2) și (3) C.pr.pen., la care face trimitere textul anterior citat, se observă că aceste termene nu sunt unele de decădere, ci au caracter de recomandare. În acest sens, se apreciază că termenul stabilit de către judecătorul de cameră preliminară este unul judiciar, iar nu legal, părțile având posibilitatea invocării de cereri sau excepții noi chiar la termenul stabilit pentru asigurarea contradictorialității procedurii.

Și dispozițiile procedurale privitoare la regimul nulităților pledează în sensul posibilității invocării acestora la momente procesuale diferite decât cel limitat de art. 344 din codul sus-menționat.

Sintagmele închiderea/încheierea procedurii de cameră preliminară semnifică momentul procesual cu care, în faza camerei preliminare, se încheie verificarea dosarului de cameră preliminară. Or, în acord cu Dec. Curții Constituționale a României nr. 641/2014, acest moment nu poate fi decât unul la care părțile vor fi citate, cu asigurarea caracterului echitabil al procedurii.

Este evident că principalele excepții formulate în camera preliminară privesc nulitățile actelor de procedură, cu scopul excluderii probelor obținute în mod nelegal, criticile de neregularitate având deseori doar finalitatea unei temporizări a acțiunii penale.

Citarea părților și participarea procurorului la soluționarea procedurii de cameră preliminară depind, așadar, de împrejurarea dacă s-au formulat cereri și excepții sau dacă acestea au fost invocate din oficiu, în conformitate cu dispozițiile art. 344 alin. (4) C.pr.pen. și, respectiv, art. 346 alin. (1) din același cod.

Față de considerentele expuse anterior, se apreciază că invocarea cererilor și excepțiilor cu depășirea termenului judecătoresc, dar anterior pronunțării încheierii de soluționare a procedurii de cameră preliminară, nu echivalează cu o neformulare a cererilor, judecătorul fiind dator să se pronunțe asupra celor invocate.

Astfel, potrivit dispozițiilor art. 268 alin. (1) C.pr.pen., când pentru exercitarea unui drept procesual legea prevede un anumit termen, nerespectarea acestuia atrage decăderea din exercițiul dreptului și nulitatea actului făcut peste termen. Se constată faptul că acest text face referire expresă doar la termenele legale, nu și la cele judecătorești, sancțiunea decăderii neputând opera în acest caz, deoarece legea penală este de strictă interpretare și, ca atare, nu trebuie să se creeze norme noi prin interpretare, ci să se explice cele deja existente.

În plus, sancțiunea depășirii termenului judecătoresc, în această situație, trebuie privită în strânsă corelare cu regimul nulităților. În acest sens, art. 281 alin. (4) C.pr.pen. prevede că, în cazul nulității absolute, încălcarea dispozițiilor legale prevăzute la alin. (1) lit. e) și f) din același articol trebuie invocată până la închiderea procedurii de cameră preliminară, dacă încălcarea a intervenit în cursul urmăririi penale sau în procedura camerei preliminare.

Pe de altă parte, art. 282 alin. (4) din codul sus-menționat prevede, în cazul nulităților relative, că acestea pot fi invocate până la închiderea procedurii de cameră preliminară, dacă încălcarea a intervenit în cursul urmăririi penale sau în această procedură.

Interpretarea corelată a acestor dispoziții legale duce la concluzia că sintagma ,,închiderea procedurii de cameră preliminară” nu semnifică expirarea termenului stabilit de către judecător pentru depunerea cererilor și excepțiilor, ci chiar termenul la care această procedură este finalizată, prin pronunțarea unei soluții de către judecătorul de cameră preliminară.

În raport cu art. 268 alin. (1) C.pr.pen.[2], termenul legal nu poate fi decât de decădere, iar cel judiciar, de recomandare. Dacă în primul caz el nu poate fi depășit, în cel de-al doilea, da.

2. Nulitatea intervine în cazul încălcării unor dispoziții legale[3]. Or, depășirea termenelor judiciare orânduitorii (de recomandare) nu presupune nicio încălcare a legii, ci o nerespectare a dispoziției organului judiciar. Prin urmare, nu intervine sancțiunea nulității, ci (cel mult, dar nu ca regulă) neluarea în considerare a actului efectuat peste termenul fixat sau aplicarea altor sancțiuni[4].