Punerea în executare a sentințelor Curții Penale Internaționale

dr. Alina I. SZABÓ^*

ABSTRACT

On 18 December 2023, Dominic Ongwen, convicted by the International Criminal Court to 25 years of imprisonment for committing 61 crimes against humanity and war crimes, was transferred to Norway to serve his sentence of imprisonment. This paper presents the legal norms permitting the States-Parties to the Rome Statute to host the persons convicted by the International Criminal Court, as a form of international cooperation but also as an obligation deriving from the ratification of the Statute. Furthermore, the article looks into the Romanian efforts in fulfillment of this obligation.

Keywords: International Criminal Court, Agreements of serving sentences, Rome Statute, war crimes, crimes against humanity.

Introducere

După 10 ani de la intrarea în vigoare a Statutului de la Roma, Curtea Penală Internațională a pronunțat primele sentințe de condamnare[1]. Statutul de la Roma prevede, în Partea a IX-a (art. 86-102), obligațiile statelor părți de cooperare în vederea tragerii la răspunderea penală a persoanelor asupra cărora are jurisdicție, iar în Partea a X-a (art. 103-111) sunt reglementate dispoziții privind executarea pedepselor. Acestea sunt completate de Capitolul 12 din Regulamentul de proceduri și de probe[2] (Regulile 198-225). Statele care doresc să găzduiască condamnații în calitate de stat de executare își manifestă voința în acest sens, încheind un acord care poate avea caracter general sau poate fi un acord ad-hoc, strict pentru o persoană anume. Până în prezent au fost încheiate mai multe acorduri cu caracter general[3] și două acorduri cu caracter ad-hoc[4]. De asemenea, odată cu ratificarea Statutului, unele state și-au manifestat acordul privind primirea condamnaților numai în anumite condiții, în sensul primirii doar a condamnaților de naționalitatea statului respectiv sau doar a unui număr care să nu depășească numărul condamnaților de naționalitatea statului respectiv[5].

Dispoziții legale incidente în materie

Articolul 103 din Statut vizează rolul statelor în executarea pedepselor cu închisoarea, subliniind obligația statelor de a-și asuma rolul de stat executant în conformitate cu principiul distribuirii în mod egal, prevăzut de Regulamentul de proceduri și de probe. Sunt stabilite criteriile ce trebuie avute în vedere la momentul desemnării unui stat-membru ca stat executant. Astfel se ține cont de îndeplinirea standardelor asumate prin tratate internaționale cu privire la tratamentul deținuților, punctul de vedere al persoanei condamnate, naționalitatea acesteia, dar și de alți factori, precum circumstanțele comiterii infracțiunilor sau criterii ce țin de executarea efectivă a sentinței.

Atunci când declară că este dispus să primească condamnați, un stat poate pune anumite condiții care trebuie să fie acceptate de Curte și să fie conforme dispozițiilor Statutului. După desemnare, statul comunică Curții dacă acceptă desemnarea sau nu, precum și orice circumstanță care ar fi de natură să modifice sensibil condițiile sau durata detenției. În situația în care aceste circumstanțe sunt cunoscute, ele sunt notificate Curții cu 45 de zile înainte și, dacă acestea nu pot fi modificate, Curtea poate decide transferarea condamnatului în alt stat de executare. De asemenea, distinct de aceste împrejurări, Statutul prevede în art. 104 posibilitatea Curții de a decide transferarea persoanei condamnate în alt stat, în orice moment. La rândul său, condamnatul poate solicita transferul în afara statului însărcinat cu executarea, în orice moment. Dacă din diverse motive nu poate fi desemnat niciun stat pentru executare, pedeapsa cu închisoarea va fi executată într-o instituție penitenciară comunicată de statul gazdă.

Art. 105 din Statut prevede că, sub rezerva condițiilor comunicate de statul de executare, pedeapsa cu închisoarea este executorie pentru statele părți care nu pot în niciun caz să o modifice. Curtea este singura care are competență de soluționare a unei eventuale cereri de revizuire a deciziei sale asupra vinovăției sau pedepsei, iar statul însărcinat cu executarea are obligația de a permite condamnatului să prezinte o asemenea cerere în fața Curții. Pe perioada executării, Curtea are dreptul de a controla modul în care se execută pedeapsa, deși condițiile de detenție sunt reglementate de legislația statului însărcinat cu executarea. Acestea trebuie însă să fie conforme regulilor convenționale internaționale general acceptate în materie de tratament al deținuților. Conform Statutului, normele aplicabile nu pot în niciun caz să fie nici mai mult, nici mai puțin favorabile decât cele pe care statul însărcinat cu executarea le rezervă deținuților condamnați pentru infracțiuni similare.

Competența cu privire la o eventuală reducere de pedeapsă aparține tot Curții. Statul de executare nu poate elibera condiționat persoana condamnată, chiar dacă conform propriei legislații ar fi îndeplinite condițiile. Astfel, Statutul prevede în art. 110 propriile condiții, respectiv executarea a cel puțin două treimi din pedeapsă sau a 25 de ani de închisoare în cazul condamnării pe viață, ascultarea condamnatului, dar și alte condiții precum cooperarea constantă a condamnatului cu organele judiciare, oferind ajutor în anchetele și urmăririle Curții, facilitarea spontană a executării deciziilor și ordonanțelor Curții, în special ajutându-o să localizeze activele care fac obiectul deciziilor prin care se dispune confiscarea lor, plata unei amenzi sau o reparație și care pot fi folosite în favoarea victimelor sau orice alți factori care determină consecințe de natură să reducă pedepasa.

În situația unei evadări, statul de executare poate, conform art. 111 din Statut, după consultarea Curții, să ceară statului în care se află condamnatul să îi fie predat în aplicarea acordurilor bilaterale sau multilaterale în vigoare sau să ceară Curții să solicite predarea acestei persoane. În acest ultim caz, Curtea poate preda persoana condamnată aceluiași stat sau poate desemna un alt stat cu executarea în continuare a pedepsei.

După executarea pedepsei, dacă persoana în cauză nu este resortisant al statului de executare, se pune problema transferării sale în statul de origine, într-un alt stat care acceptă sau este ținut să îl primească sau într-un alt stat care acceptă să îl primească ca răspuns la dorința pe care persoana a exprimat-o de a fi transferată în acest stat, în afară de cazul în care statul însărcinat cu executarea autorizează această persoană să rămână pe teritoriul său. Statutul prevede că transferul se va face conform legislației statului de executare, cheltuielile fiind suportate de Curte, cu excepția situației când oricare dintre statele menționate mai sus ar fi dispus să le preia în sarcina sa.

La ispășirea pedepsei, statul de executare are de asemenea posibilitatea de a extrăda sau transfera în orice alt mod persoana în cauză statului care a cerut extrădarea sau predarea sa în scopul judecării sau executării unei pedepse, cu excepțiile prevăzute de art. 108 din Statut, care se referă la limitele în materie de urmăriri sau de condamnări pentru alte infracțiuni.

Astfel, condamnatul deținut de statul însărcinat cu executarea ar putea fi urmărit, condamnat sau extrădat către un stat terț pentru un comportament anterior transferului său în statul de executare, numai dacă Curtea a aprobat aceste urmăriri, condamnări sau extrădări la cererea statului însărcinat cu executarea, și numai după ascultarea condamnatului. Cu toate acestea, condițiile nu se mai aplică dacă condamnatul rămâne în mod voluntar peste 30 de zile pe teritoriul statului însărcinat cu executarea după ispășirea totalității pedepsei pronunțate de Curte sau dacă el revine pe teritoriul acestui stat după ce l-a părăsit.

Executarea sentințelor pronunțate de Curtea Penală Internațională. Cazuri practice

Până în prezent, cinci persoane au fost predate unor state-părți în vederea executării pedepselor.

Prima condamnare pronunțată de CPI l-a vizat pe Thomas Lubanga Dyilo, fost președinte al Uniunii Patrioților Congolezi/Forțelor Patriotice pentru Eliberarea Congo; el a fost condamnat la 14 ani închisoare pentru crime de război constând în recrutarea și folosirea copiilor soldați[6]. A fost predat Republicii Democrate Congo la data de 19 decembrie 2015 pentru executarea pedepsei în baza unui Acord ad-hoc încheiat în acest sens.[7] Fiind deja în custodia CPI încă din februarie 2006, Thomas Lubanga Dyilo a fost eliberat la data de 15 martie 2020, executându-și în întregime pedeapsa, fiindu-i respinsă anterior solicitarea de reducere a pedepsei făcută în baza art. 110 din Statut[8].

A doua persoană predată în baza unui Acord ad-hoc de executare a sentinței[9] a fost Germain Katanga, fost comandant al Forțelor de Rezistență Patriotice din Ituri, condamnat la 12 ani închisoare pentru complicitate la o crimă împotriva umanității și 4 crime de război constând în uciderea și atacarea populației civile, distrugerea proprietății și jefuirea acesteia[10]. A fost predat Republicii Democrate Congo la data de 19 decembrie 2015, odată cu Thomas Lubanga Dyilo, pentru executarea pedepsei. I-a fost dedusă perioada cât s-a aflat în detenția Curții Penale Internaționale, începând cu octombrie 2007. De asemenea, conform art. 110 din Statut, după executarea a două treimi din pedeapsă, Germain Katanga a solicitat eliberarea sa, cerere ce i-a fost admisă de Curte, astfel că acesta a fost eliberat la data de 18 ianuarie 2016, fiindu-i redusă pedeapsa cu 3 ani și 8 luni[11].

Primul stat care a fost de acord să îndeplinească rolul de stat executant pentru un condamnat de altă naționalitate decât proprii cetățeni a fost Marea Britanie, care încheiase deja un acord în acest sens încă din anul 2007[12]. Astfel, în august 2018 a fost predat Ahmad Al Faqi Al Mahdi, membru al unei grupări islamiste din Africa de Nord, condamnat la 9 ani închisoare pentru crime de război constând în atacarea și distrugerea monumentelor istorice și religioase din Timbuktu[13]. În noiembrie 2021, Curtea Penală Internațională a admis cererea de reducere a pedepsei întemeiată pe art. 110 din Statut, hotărând eliberarea condamnatului la data de 18 septembrie 2022, cu doi ani mai devreme[14].

Belgia a fost desemnată al doilea stat-gazdă pentru primirea unei persoane de altă naționalitate în vederea executării sentințelor pronunțate de Curtea Penală Internațională, având în vedere Acordul încheiat încă din anul 2014[15]. Astfel, Bosco Ntaganda, fost șef militar al grupării Forțelor Patriotice pentru Eliberarea Congo, condamnat la 30 de ani închisoare pentru 13 crime de război și 5 crime împotriva umanității comise în Ituri în perioada 2002-2003[16], a fost predat în decembrie 2022 către Belgia[17]. Din executarea pedepsei a fost dedusă perioada cât Ntaganda s-a aflat în detenția Curții, începând cu martie 2013.

Cel mai recent transfer al unei persoane condamnate de Curtea Penală Internațională este cel al lui Dominic Ongwen, comandant de brigadă al grupării LRA (Lord`s Resistance Army), condamnat la 25 de ani închisoare pentru comiterea a 61 de crime de război și crime împotriva umanității în Uganda de Nord[18]. Decizia de desemnare a Norvegiei ca stat de executare[19] a fost luată în noiembrie 2023, după ce, în prealabil, Curtea l-a informat pe condamnat că urmează să desemneze statul de executare dintre statele care și-au manifestat acordul, invitându-l, conform art. 103 (3)(c) din Statut și Regulii 203 (1) din Regulamentul de proceduri și de probe, să își exprime punctul de vedere. Luând în considerare opțiunea condamnatului pentru Norvegia, celelalte criterii enunțate în Statut, precum și Acordul încheiat de acest stat cu instanța internațională încă din anul 2016[20], a fost desemnată Norvegia pentru executarea sentinței. La data de 18 decembrie 2023, Ongwen a fost predat Norvegiei.

România și executarea sentințelor pronunțate de Curtea Penală Internațională

Până în prezent, România nu a încheiat un acord privind executarea pedepselor. Deși promotorul ideii unui tribunal internațional a fost chiar diplomatul și juristul internațional Vespasian Pella[21], iar România s-a aflat printre statele care au ratificat Statutul chiar în anul 2002, anul intrării sale în vigoare[22], totuși Legea privind cooperarea dintre România și Curtea Penală Internațională a fost adoptată abia 20 de ani mai târziu[23]. Legea transpune, cu excepția art. 3 și 22, întrutotul Partea a IX-a a Statutului. Este de așteptat ca în ceea ce privește Partea a X-a a Statutului, referitoare la executarea pedepselor, România să încheie un Acord bilateral în acest sens.

Cu toate acestea, până la încheierea unui asemenea acord, este de așteptat o îmbunătățire a condițiilor din penitenciare, luând în considerare recentele condamnări ale României la CEDO cu privire la condițiile de detenție[24], precum și art. 103 alin. 3 lit. b) și art. 106 alin. 2 din Statut care prevăd obligația statului de executare de a oferi un regim de detenție conform standardelor internaționale, regim care să fie egal cu cel al deținuților din statul respectiv, condamnați pentru infracțiuni similare. Deși executarea primelor sentințe de condamnare la pedeapsa cu închisoare, în România, pentru infracțiuni similare – în speță tratamente neomenoase (crime împotriva umanității)[25] – nu a generat incidente privind executarea din perspectiva prezentei lucrări, totuși condamnările cu privire la condițiile de detenție vizându-i pe alți condamnați[26] ar trebui să genereze o îmbunătățire cu privire la întregul sistem de detenție.

Concluzii

Rezultatele Curții Penale Internaționale au început să se vadă, fiind pronunțate primele sentințe de condamnare. Primii cinci condamnați la pedeapsa cu închisoare au fost deja transferați către state-părți la Statutul de la Roma, în vederea executării pedepsei. Curtea Penală Internațională are jurisdicție cu privire la cele mai grave crime: genocid, crime de război, crime împotriva umanității, crima de agresiune. România nu a încheiat încă un Acord cu instanța privind executarea sentințelor pronunțate de aceasta, deși a manifestat interes în lupta împotriva celor mai grave crime. Astfel, alături de alte state, România a sesizat Curtea Penală Internațională în legătură cu situația din Ucraina[27], a intervenit în cauza pe rolul Curții Internaționale de Justiție[28], în cea pe rolul Curții Europene a Drepturilor Omului[29] și este parte a echipelor comune de anchetă în Ucraina[30]. Apreciem însă că fără îmbunătățirea condițiilor din sistemul penitenciar, România riscă să nu îndeplinească criteriile prevăzute de Statutul de la Roma pentru desemnarea sa ca stat de executare a sentințelor pronunțate de Curtea Penală Internațională.

* Prim-procuror – Parchetul de pe lângă Judecătoria Toplița, e-mail: szabo_ioana@mpublic.ro.

[1] Thomas Lubanga Dyilo a fost prima persoană condamnată de Curtea Penală Internațională, la data de 14.03.2012. A se vedea comunicatul de presă disponibil la https://www.icc-cpi.int/news/icc-first-verdict-thomas-lubanga-guilty-conscripting-and-enlisting-children-under-age-15-and.

[2] Disponibil în limba engleză la adresa https://www.icc-cpi.int/sites/default/files/2023-10/RulesProcedureEvidenceEng-Dec-2022.pdf.

[3] A se vedea comunicatele de presă, disponibile la adresa https://www.icc-cpi.int/search?site_search_fulltext=agreement+sentence+austria&sort_bef_combine=field_date_received_DESC.

[4] Cu privire la Thomas Lubanga Dyilo și Germain Catanga, de către Republica Democrată Congo. A se vedea adresele https://www.icc-cpi.int/sites/default/files/RelatedRecords/CR2015_24967.PDF și https://www.icc-cpi.int/sites/default/files/RelatedRecords/CR2015_24966.PDF.

[5] A se vedea, în acest sens, declarațiile și rezervele la Statut, disponibile la adresa https://web.archive.org/web/20110604143602/http://treaties.un.org/Pages/ViewDetails.aspx?src=TREATY&mtdsg_no=XVIII-10&chapter=18&lang=en.

[6] Pentru detalii, a se vedea https://www.icc-cpi.int/sites/default/files/CaseInformationSheets/LubangaEng.pdf.

[7] Disponibil la https://www.icc-cpi.int/sites/default/files/RelatedRecords/CR2015_24966.PDF.

[8] A se vedea https://www.icc-cpi.int/news/icc-judges-decline-reduce-mr-thomas-lubanga-dyilos-sentence.

[9] Disponibil la https://www.icc-cpi.int/sites/default/files/RelatedRecords/CR2015_24967.PDF.

[10] Pentru detalii, a se vedea https://www.icc-cpi.int/sites/default/files/CaseInformationSheets/KatangaEng.pdf.

[11] A se vedea https://www.icc-cpi.int/news/germain-katangas-sentence-reduced-and-be-completed-18-january-2016.

[12] Disponibil la https://www.icc-cpi.int/sites/default/files/NR/rdonlyres/C540B3EF-F3FF-4AD0-93F5-DA85E96B1522/0/ICCPres040107ENG.pdf.

[13] Pentru detalii, a se vedea https://www.icc-cpi.int/sites/default/files/CaseInformationSheets/Al-MahdiEng.pdf.

[14] A se vedea https://www.icc-cpi.int/news/icc-judges-take-decision-mr-al-mahdis-sentence-review.

[15] Disponibil la https://www.icc-cpi.int/sites/default/files/iccdocs/oj/ICC-PRES-16-03-14-Eng.pdf.

[16] Pentru detalii, a se vedea https://www.icc-cpi.int/sites/default/files/CaseInformationSheets/NtagandaEng.pdf.

[17] A se vedea https://www.icc-cpi.int/news/bosco-ntaganda-transferred-belgian-prison-facility-serve-sentence.

[18] A se vedea https://www.icc-cpi.int/sites/default/files/2022-12/OngwenEng.pdf.

[19] A se vedea https://www.icc-cpi.int/sites/default/files/CourtRecords/CR2023_01717.PDF.

[20] A se vedea https://www.icc-cpi.int/news/icc-signs-enforcement-agreement-norway.

[21] Acesta publica în anul 1925 lucrarea „Criminalitatea colectivă a statelor și dreptul penal al viitorului”. Lucrarea a fost tradusă în limba română de A. Ciucă, A. Gentimir, R. Boca, Editura Hamangiu, București, 2017.

[22] Legea nr. 111/2002 privind ratificarea Statutului de la Roma, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 211 din 28 martie 2002.

[23] Legea nr. 44 din 7 martie 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 233 din 9 martie 2022.

[24] A se vedea Polgar împotriva României (2021), disponibilă la https://hudoc.echr.coe.int/eng?i=001-211234.

[25] A se vedea cauzele Vișinescu și Ficior prezentate în A. Szabo, Transpunerea principiului complementarității în jurisprudența instanțelor române, în „100 de ani de gândire românească. Vespasian V. Pella și dezvoltarea dreptului penal internațional și național”, Coord. A. Ciucă, Editura Universității Al. I. Cuza, Iași, 2018, p. 85-102.

[26] A se vedea, de exemplu, Florea împotriva României (2010), Iacov Stanciu împotriva României (2012), Mihăilă împotriva României (2014), Florea împotriva României (2014), Rezmiveș și alții împotriva României (2017), Ciupercescu împotriva României (2020), Polgar împotriva României (2021).

[27] A se vedea https://www.icc-cpi.int/ukraine.

[28] A se vedea https://www.mae.ro/en/node/58706.

[29] A se vedea https://www.mae.ro/en/node/59633.

[30] A se vedea https://www.eurojust.europa.eu/news/romania-becomes-seventh-member-joint-investigation-team-alleged-core-international-crimes.