ABSTRACT

Driving a vehicle on public roads in Romania for which the law requires the possession of a driving license by a person who does not have the right to drive motor vehicles in Romania, but who holds a valid provisional driving license issued by the competent authority in Great Britain to people who want to acquire the necessary skills to drive vehicles, meets the typical elements of the crime provided by art. 335 para. (2) of the Criminal Code.

Unlike the active subject of the offense provided for by art. 335 para. (1) of the Criminal Code, who does not have the necessary qualities for safe driving, because he does not have a driving license, in the case of the mitigated form provided by art. 335 para. (2) of the Criminal Code, the active subject has the training and physical and mental skills necessary to drive a vehicle on public roads, without endangering the safety of road traffic participants, certified by a valid driver’s license, but does not have the right to drive vehicles on public roads in Romania because it does not meet the conditions stipulated by art. 83 of the Government Emergency Ordinance no. 195/2002.

The provisions of art. 335 para. (2) of the Criminal Code do not distinguish between the provisional driving license and other categories of licenses held by persons who do not have the right to drive motor vehicles in Romania, and the lack of a correspondent in the Romanian legislation of the provisional driving license is not equivalent to its non-existence.

Keywords: provisional license, driving a vehicle without a driving license, lack of right to drive vehicles in Romania.^[1]

Curtea de Apel Alba Iulia – Secția penală, învestită în ultimul grad de jurisdicție cu soluționarea apelului formulat de inculpatul S.C. împotriva Sentinței penale nr. 19 din data de 9 februarie 2022, pronunțată de Judecătoria Avrig, prin care acesta a fost condamnat în baza art. 335 alin. (1) din Codul penal, cu aplicarea art. 396 alin. (10) din Codul de procedură penală, la pedeapsa de 11 luni închisoare, respectiv în baza art. 323 alin. (1) din Codul penal cu aplicarea art. 396 alin. (10) din Codul de procedură penală la pedeapsa de 3 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de uz de fals, a sesizat Înalta Curte de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept: ”În situația în care, potrivit legislației române, este obligatoriu ca persoana care conduce pe drumurile publice un vehicul să dețină un permis de conducere, iar aceasta posedă exclusiv un permis de conducere provizoriu eliberat de autoritatea competentă din Marea Britanie («Provisional Driving Licence»), se reține forma atenuată a infracțiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere prevăzută de art. 335 alin. (2) din Codul penal, respectiv situația în care persoana nu are dreptul de a conduce autovehicule în România?”.

Punctul de vedere al completului care a dispus sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție

Instanța de sesizare, Curtea de Apel Alba Iulia – Secția penală a arătat că situația juridică a dreptului de a conduce vehicule pe drumurile publice din România al persoanelor care posedă exclusiv un permis provizoriu emis de autoritățile din Regatul Unit al Marii Britanii a condus la apariția unei practici juridice neunitare, problema de drept fiind susceptibilă de interpretări diferite.

Astfel, s-a observat într-o primă orientare jurisprudențială, că deținerea unui permis de conducere provizoriu eliberat de autoritățile din Marea Britanie nu este, în sine, suficientă pentru a considera că cel depistat conducând un vehicul pe drumurile publice din România, fără a deține și un permis de conducere valabil conform legislației din România, a săvârșit infracțiunea de conducere a unui vehicul fără permis de conducere în varianta atenuată prevăzută de art. 335 alin. (2) teza finală din Codul penal, concluzionându-se că fapta săvârșită în aceste circumstanțe întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere, prevăzute de art. 335 alin. (1) din Codul penal. În argumentarea acestei interpretări s-a arătat că permisul respectiv nu este unul veritabil, nefiind obținut în urma promovării unui examen care să ateste că posesorul său avea abilitățile necesare conducerii autovehiculului în condiții de siguranță pe drumurile publice, ci doar pe baza unei simple cereri în vederea dobândirii unor asemenea abilități.

Într-o a doua orientare s-a opinat că fapta de a conduce un vehicul pe drumurile publice din România exclusiv în baza permisului provizoriu valabil în Marea Britanie poate fi încadrată juridic în varianta atenuată a infracțiunii, cu argumentarea că, deși persoana în cauză nu deține permis de conducere valabil în România, are un permis de conducere provizoriu emis de autoritățile engleze, astfel că este incidentă situația reglementată de art. 335 alin. (2) teza finală din Codul penal.

Referitor la permisul de conducere provizoriu pe care îl deținea și inculpatul apelant din prezenta cauză, Curtea de Apel Alba Iulia – Secția penală a reținut că Centrul de Cooperare Polițienească Internațională a comunicat că permisul de conducere provizoriu britanic denumit „Provisional Driving Licence” nu este valabil în afara teritoriului Marii Britanii, fiind emis de autoritatea britanică persoanelor care doresc să dobândească deprinderile necesare conducerii de autovehicule.

S-a reținut în fapt că, potrivit datelor comunicate prin Centrul de Cooperare Polițienească Internațională, permisul de conducere provizoriu are înscrise mențiuni speciale, iar titularii unor asemenea permise provizorii pot conduce autovehicule doar pe teritoriul Marii Britanii, în anumite condiții restrictive.

Astfel, instanța de trimitere a notat că pentru obținerea permisului provizoriu, limita de vârstă a solicitantului este de 15 ani și 9 luni, fiind impuse și o condiție privind abilitatea de a citi numărul de pe plăcuța de înmatriculare de la o distanță de 20 de metri, precum și obligația de a locui cu forme legale în Regatul Unit al Marii Britanii pentru cel puțin 185 de zile în total în ultimele 12 luni, fiind necesară și plata unei taxe, conform datelor disponibile pe pagina oficială a guvernului britanic.

În acest context, Curtea de Apel Alba Iulia a arătat că modul de obținere a acestui permis provizoriu implică exclusiv anumite formalități, rezultând că pentru obținerea permisului provizoriu în Regatul Unit al Marii Britanii nu este solicitat niciun fel de examen care să presupună o minimă verificare a cunoștințelor teoretice sau practice ale solicitantului, astfel încât s-ar putea concluziona în sensul că deținerea unui astfel de „permis” nu atestă abilitatea deținătorului de a conduce vehicule, în realitate persoana care l-a obținut neștiind să conducă, având, prin raportare la legislația românească, statutul similar cu cel al unui elev al școlii de șoferi, statut care reiese și din legislația britanică incidentă.

Instanța de trimitere a reținut că legislația națională în domeniu nu reglementează instituția permisului provizoriu, iar din analiza coroborată a dispozițiilor art. 20, art. 23 și ale art. 83 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, republicată, rezultă că în legislația națională dreptul de a conduce este conferit titularilor de permise de conducere naționale valabile numai dacă sunt îndeplinite și alte condiții imperative, acestea fiind expres indicate de legiuitor, astfel că, prin similitudine cu situația-premisă analizată, s-ar putea interpreta că, dacă o persoană care, chiar parcurgând cursurile de instruire teoretică și practică din cadrul unei școli de șoferi autorizate, este surprinsă conducând un vehicul pe drumurile publice din România în afara limitelor prevăzute de art. 23 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2022, respectiv fără a se afla în prezența și sub supravegherea directă a unui instructor auto atestat în acest sens ori a examinatorului din cadrul autorității competente în timpul desfășurării probelor practice ale examenului pentru obținerea permisului de conducere pentru oricare dintre categoriile prevăzute de lege, se va reține că a condus fără a poseda permis de conducere, săvârșind fapta prevăzută de art. 335 alin. (1) din Codul penal.

A fost subliniat faptul că, în conformitate cu legislația britanică, o persoană care conduce un vehicul în baza permisului provizoriu cu încălcarea condițiilor specifice impuse la momentul eliberării acestuia va săvârși infracțiunea prevăzută de art. 87 din Codul rutier al Marii Britanii, cu precizarea că acest articol cuprinde într-o singură incriminare atât varianta-tip (conducere fără permis, inclusiv în ipoteza conducerii cu permis provizoriu prin încălcarea condițiilor prevăzute de lege), cât și variante considerate atenuate de legislația română (conducere cu permis anulat/suspendat, conducere de către o persoană căreia i s-a interzis dreptul de a conduce etc.).

Curtea de Apel Alba Iulia a mai reținut că permisul provizoriu nu este recunoscut de Convenția asupra circulației rutiere (Viena, 8 noiembrie 1968), publicată în Buletinul Oficial nr. 86 din 20 octombrie 1980, iar dispozițiile art. 11 alin. (4) din Directiva 2006/126/CE privind permisele de conducere prevăd, printre altele, că „un stat membru refuză să recunoască valabilitatea oricărui permis de conducere eliberat de un alt stat membru unei persoane al cărei permis de conducere face obiectul unei restricții (…)”.

Punctele de vedere exprimate de către curțile de apel și instanțele judecătorești arondate

În urma consultării instanțelor de judecată s-au evidențiat următoarele opinii:

Într-o primă opinie, s-a apreciat că fapta de a conduce un autovehicul pe drumurile publice având un permis de conducere provizoriu eliberat de autoritățile din Marea Britanie și fără a avea dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice din România se încadrează în infracțiunea de conducere a unui vehicul fără permis de conducere, prevăzută de art. 335 alin. (1) din Codul penal.

Susținătorii acestei opinii au arătat că, spre deosebire de situația persoanei care conduce pe drumurile publice un autovehicul fără permis, respectiv fără deprinderile necesare exercitării acestei activități, faptă prevăzută de art. 335 alin. (1) din Codul penal, unde limitele de pedeapsă sunt mai mari, variantele infracțiunii reglementate de art. 335 alin. (2) din Codul penal – printre care se regăsește și cazul persoanei care conduce pe drumurile publice un vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere, fără însă a avea dreptul de a conduce autovehicule în România, ci doar în afara României – au ca element comun faptul că persoana în cauză are deprinderile necesare exercitării acestei activități, aspect reliefat inclusiv de limitele de pedeapsă prevăzute de lege pentru această infracțiune.

În continuare, s-a evidențiat conținutul alternativ al dispozițiilor art. 335 alin. 2 din Codul penal, subliniindu-se că teza finală a acestui articol vizează o serie de situații concret delimitate, mai exact ipoteza persoanei care conduce pe drumurile publice posedând un permis de conducere corespunzător, ce nu a fost retras sau anulat, căreia exercitarea dreptului de a conduce nu i-a fost suspendată, dar care nu are dreptul de a conduce autovehicule în România, având acest drept în afara teritoriului țării și, ca atare, deprinderile necesare exercitării acestei activități (de exemplu, cazul persoanei care, deși are un permis de conducere valabil eliberat într-un alt stat, nu a împlinit vârsta de 18 ani).

În acest context s-a făcut referire la faptul că permisul de conducere provizoriu eliberat de autoritățile din Marea Britanie (Driver and Vehicle Licensing Agency – DVLA) conferă dreptul provizoriu de a conduce exclusiv pe teritoriul Marii Britanii, în anumite condiții restrictive: deținătorul să fie asistat de o persoană în vârstă de minimum 21 de ani, ce deține un permis de conducere valid, definitiv (full driving licence), de cel puțin 3 ani, autovehiculul condus să aibă afișat la loc vizibil litera „L” (echivalentul școlii de șoferi), iar viteza maximă de deplasare să fie de 40 mile/oră (circa 65 km/oră).

Raportat la premisele acordării permisului de conducere provizoriu eliberat de autoritățile din Marea Britanie, s-a observat că acesta nu îl plasează pe posesorul lui în vreuna din situațiile prevăzute de art. 335 alin. 2 din Codul penal, dat fiind că nu este valabil în afara teritoriului Marii Britanii și este emis doar pentru cei care doresc să dobândească deprinderile necesare conducerii autovehiculelor, motiv pentru care conducerea unui autovehicul pe teritoriul României, chiar în condițiile deținerii unui astfel de permis eliberat într-un alt stat, realizează tipicitatea infracțiunii prevăzute de art. 335 alin. (1) din Codul penal.

În a doua opinie, s-a apreciat că în situația în care, potrivit legislației române, este obligatoriu ca persoana care conduce pe drumurile publice un vehicul să dețină un permis de conducere, iar aceasta posedă exclusiv un permis de conducere provizoriu eliberat de autoritatea competentă din Marea Britanie („Provisional Driving Licence”), se reține forma atenuată a infracțiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere, prevăzute de art. 335 alin. (2) din Codul penal, respectiv situația în care persoana nu are dreptul de a conduce autovehicule în România.

În argumentarea opiniei, instanțele care au exprimat acest punct de vedere au arătat în esență că, în primul rând, trebuie reținut aspectul conform căruia, deși persoana în cauză nu deține permis de conducere valabil în România, aceasta are un permis de conducere provizoriu emis de autoritățile din Marea Britanie, astfel încât fapta acesteia – de a conduce un vehicul pe drumurile publice din România exclusiv pe baza permisului provizoriu valabil în Marea Britanie – se subsumează infracțiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere, prevăzute de art. 335 alin. (2) teza finală din Codul penal (de către o persoană care nu are dreptul de a conduce autovehicule în România).

Totodată, s-a menționat că permisul de conducere provizoriu eliberat de autoritățile din Marea Britanie conferă dreptul provizoriu de a conduce exclusiv pe teritoriul Marii Britanii, în anumite condiții restrictive. S-a apreciat că permisul de conducere provizoriu eliberat de autoritățile din Marea Britanie îl plasează pe posesorul acestuia în situația reglementată de teza finală a art. 335 alin. (2) din Codul penal, dat fiind că nu este valabil în afara teritoriului țării emitente (Marea Britanie) și nefiind recunoscut de Convenția asupra circulației rutiere din 1968, ratificată de România prin Decretul nr. 318/1980.

Opinia specialiștilor consultați

Centrul de Cercetări în Științe Penale al Facultății de Drept – Universitatea de Vest din Timișoara, apreciind că se impune respingerea, ca inadmisibilă, a sesizării formulate de Curtea de Apel Alba Iulia, a reținut că, deși legiuitorul a reglementat exercitarea unui drept prevăzut de lege cu titlu de cauză justificativă, este unanim admis că atunci când norma care incriminează fapta prevede condiția săvârșirii fără drept, exercitarea unui drept prevăzut de lege devine o condiție negativă de atipicitate, condiție care, în cazul de față, atrage varianta atenuată a infracțiunii prevăzute de art. 335 din Codul penal. Astfel, s-a considerat că în ipoteza în care o persoană nu deține un permis de conducere valabil în România, dar deține un permis de conducere provizoriu emis de autoritățile engleze, deși cu un regim juridic diferit de cel tipic, este incidentă situația reglementată de art. 335 alin. (2) teza finală din Codul penal.

Punctul de vedere exprimat de Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a arătat că din coroborarea normei de incriminare prevăzute de art. 335 alin. (2) din Codul penal cu prevederile art. 83 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 rezultă că au dreptul să conducă autovehicule pe drumurile publice din România titularii permiselor de conducere valabile eliberate de autoritățile statelor membre ale Convenției asupra circulației rutiere, statelor membre ale Uniunii Europene sau statelor cu care România a încheiat un tratat privind recunoașterea reciprocă a permiselor auto. Pentru statele care nu se încadrează în aceste categorii, persoanele care doresc să își exercite dreptul de a conduce în România trebuie să posede și permis de conducere internațional, legiuitorul român nereglementând instituția permisului provizoriu.

În continuare s-a subliniat că, prin incriminarea variantei alternative de conducere a unui vehicul fără permis de conducere, prevăzute de art. 335 alin. (2) din Codul penal, legiuitorul a urmărit să sancționeze într-o variantă atenuată persoanele care dețin în principiu abilitatea de a conduce un vehicul, aspect recunoscut prin dobândirea la un moment dat a dreptului de a conduce, dar, din diverse motive, precum anularea, suspendarea, retragerea permisului, neconformitatea acestuia cu categoria vehiculului sau cu normele internaționale, ele nu pot conduce un vehicul în condițiile date.

Or, un permis de conducere provizoriu eliberat de autoritățile din Marea Britanie este supus unor condiții restrictive și nu îndeplinește condițiile de a fi recunoscut în afara teritoriului statului emitent. Prin urmare, persoana care îl deține are un drept de a conduce vehicule, însă limitat numai pe teritoriul statului emitent, încadrându-se astfel în ipoteza prevăzută de norma de incriminare de la art. 335 alin. (2) teza finală din Codul penal.

Considerentele Deciziei nr. 78 din 28 noiembrie 2022 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție

Înalta Curte de Casație și Justiție a arătat că rezolvarea chestiunii de drept presupune analiza celor două forme ale infracțiunii de conducere a unui autovehicul fără permis de conducere, prevăzute de articolul 335 alin. (1) și (2) (modalitatea descrisă în teza ultimă) din Codul penal, respectiv: 1. forma prevăzută de art. 335 alin. (1) din Codul penal, care poate fi săvârșită de către o persoană care nu posedă permis de conducere; 2. forma atenuată a infracțiunii, prevăzută de art. 335 alin. (2) (modalitatea descrisă în teza ultimă) din Codul penal, care poate fi săvârșită doar de către o persoană care nu are dreptul de a conduce autovehicule în România.

În ceea ce privește subiectul infracțiunii, instanța supremă a arătat că diferența dintre infracțiunea tip reglementată de art. 335 alin. 1 din Codul penal și cea reglementată de art. 335 alin. 2 din Codul penal este dată de faptul că, în timp ce forma prevăzută de alineatul (1) este săvârșită de către persoana care nu posedă niciun fel de permis de conducere, forma atenuată se comite de către o persoană care are permis de conducere, însă nu are dreptul să conducă autovehicule pe drumurile publice din România, deoarece nu îndeplinește condițiile reglementate de art. 83 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002.

Potrivit acestui text legal, ”Au dreptul să conducă autovehicule pe drumurile publice din România, dacă îndeplinesc condițiile prevăzute la art. 20 și art. 23 alin. (1), titularii permiselor de conducere naționale valabile, eliberate de autoritățile: a) statelor membre ale Convenției asupra circulației rutiere, prevăzută la art. 82 alin. (2); b) statelor membre ale Uniunii Europene; c) statelor cu care România a încheiat un tratat privind recunoașterea reciprocă a permiselor de conducere auto. (2) Pentru a conduce un autovehicul pe teritoriul României, persoanele care sunt titulare ale unui permis de conducere național eliberat de autoritățile unui stat care nu este membru al Convenției asupra circulației rutiere și nici membru al Uniunii Europene ori cu care România nu a încheiat un tratat privind recunoașterea reciprocă a permiselor de conducere auto trebuie să posede și permis de conducere internațional. (3) Permisele de conducere naționale eliberate de autoritățile prevăzute la alin. (1), precum și cele a căror valabilitate este recunoscută de România în mod unilateral, deținute de persoane care au domiciliul sau reședința în România în sensul art. 231 alin. (2), pot fi preschimbate cu documente similare românești, în condițiile stabilite prin ordin al ministrului afacerilor interne, care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

În completare au fost invocate dispozițiile art. 2 alin. (1) din Directiva 2006/126/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 20 decembrie 2006, permisele de conducere eliberate de statele membre sunt recunoscute reciproc, precum și dipsozițiile art. 41 alin. (1) din Convenția asupra circulației rutiere din 8.11.1968, publicată în Buletinul Oficial nr. 86 din 20 octombrie 1980, în vigoare de la 20 octombrie 1980, conform cărora ”Părțile contractante vor recunoaște: a) orice permis redactat în limba lor sau într-una din limbile lor ori, în cazul în care nu este redactat într-o astfel de limbă, însoțit de o traducere certificată; b) orice permis național conform dispozițiilor anexei nr. 6 a convenției; sau c) orice permis internațional conform dispozițiilor anexei nr. 7 a convenției, ca valabil pentru conducerea pe teritoriul lor a unui vehicul care intră în categoriile permisului, cu condiția ca permisul să fie în curs de valabilitate și să fi fost eliberat de o altă parte contractantă sau de una dintre subdiviziunile lor ori de către o asociație autorizată în acest scop de această altă parte contractantă sau de una dintre subdiviziunile sale. Dispozițiile prezentului paragraf nu se aplică permiselor de elev conducător”.

Cu privire la obiectul juridic și elementele de tipicitate ale infracțiunii prevăzute de art. 335 din Codul penal, instanța supremă a notat că aceasta face parte din categoria infracțiunilor contra siguranței circulației pe drumurile publice, având ca obiect juridic relațiile sociale referitoare la siguranța circulației pe drumurile publice. Acestea sunt puse în pericol prin faptul că o persoană conduce pe drumurile publice un vehicul, deși se află în anumite situații speciale prezumate absolut de legiuitor ca fiind periculoase circulației pe drumurile publice. Este o infracțiune de pericol, starea de pericol fiind generată ex re chiar la momentul săvârșirii acțiunii sau inacțiunii ce constituie elementul material al laturii obiective, fără a mai fi necesară producerea unei consecințe prejudiciabile. Infracțiunea este de pericol abstract, ceea ce înseamnă că însăși prezența conducătorului auto la traficul rutier, în condițiile descrise de textul de lege, este suficientă pentru existența infracțiunii, indiferent dacă acesta a condus doar pentru o perioadă scurtă de timp sau pe o distanță mică. Urmarea imediată constă în atingerea adusă relațiilor sociale referitoare la siguranța circulației pe drumurile publice și crearea unei stări de pericol din cauza existenței în traficul rutier a unor vehicule conduse de persoane care nu au cunoștințele teoretice și abilitățile practice specifice desfășurării unei asemenea activități.

Cu privire la elementele de tipicitate și regimul sanționator prevăzute pentru faptele incriminate de art. 335 alin. 1 și alin. 2 din Codul penal, Înalta Curte de Casație și Justiție a subliniat că motivul pentru care pedeapsa prevăzută la alin. (2) al art. 335 din Codul penal este mai mică decât cea prevăzută la alin. (1) al aceluiași articol constă în aceea că, în cazul alin. (2), subiectul activ are pregătirea și aptitudinile fizice și psihice necesare de a conduce un vehicul pe drumurile publice, fără să pună în pericol siguranța participanților la traficul rutier – atestate de un permis de conducere valabil –, însă, fie din cauza unei conduite necorespunzătoare a pierdut dreptul de a folosi permisul de conducere, fie nu are dreptul să conducă autovehicule pe drumurile publice din România deoarece nu îndeplinește condițiile reglementate de articolul 83 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002. În cazul alin. (1) al art. 335 din Codul penal, subiectul activ este prezumat a nu avea calitățile necesare unei conduceri neprimejdioase, deoarece nu posedă permis de conducere.

Instanța supremă a indicat că teza finală a art. 335 alin. (2) din Codul penal reglementează situația persoanei care conduce un vehicul pe drumurile publice, posedând permis de conducere, care nu a fost retras sau anulat, căreia nu i-a fost suspendată exercitarea dreptului de a conduce, dar care nu are dreptul de a conduce autovehicule în România, având acest drept în afara teritoriului țării și, ca atare, deprinderile necesare exercitării acestei activități.

Realizând interpretarea teleologică a dispozițiilor art. 335 alin. (2) din Codul penal, Înalta Curte a arătat că legiuitorul a urmărit să sancționeze într-o variantă atenuată persoanele care dețin abilitatea de a conduce un autovehicul, însă, din diferite motive, nu au dreptul de a conduce autovehicule în România.

În acest context, instanța supremă a reținut că pentru încadrarea corectă a faptei trebuie să se stabilească dacă cel care a condus un autovehicul pe drumurile publice posedă sau nu un permis de conducere, art. 335 alin. (2) din Codul penal neprevăzând cerința analizei condițiilor impuse de legislația statului străin pentru ca o persoană să obțină un permis de conducere provizoriu. Modalitatea de obținere și condițiile restrictive de folosire a unui astfel de permis constituie motivele pentru care titularul nu are dreptul de a conduce autovehicule în România. Pentru a se reține forma atenuată a infracțiunii, textul de lege nu face distincție între permisul de conducere provizoriu și alte categorii de permise deținute de către persoane care nu au dreptul de a conduce autovehicule în România.

Instanța supremă a notat faptul că permisul de conducere provizoriu care nu are corespondent în legislația din România, în condițiile în care a fost emis de autoritatea competentă britanică și putea fi folosit doar pe teritoriul Marii Britanii, nu echivalează cu inexistența acestuia.

Referitor la gravitatea faptei, instanța supremă a concluzionat asupra existenței unei diferențe între o persoană care nu are calitățile necesare pentru a conduce un vehicul pe drumurile publice și o persoană care are dreptul de a conduce un vehicul pe drumurile publice din Marea Britanie în baza unui permis de conducere provizoriu, chiar dacă acest drept este supus unor condiții, deoarece se presupune că deținătorul unui astfel de permis are cunoștințele de bază pentru a participa la traficul rutier în calitate de conducător auto. Această deosebire se găsește concretizată în limitele speciale prevăzute de lege pentru forma atenuată a infracțiunii. Gradul concret de pericol social al unei fapte este proporțional cu sancțiunea, de gravitatea infracțiunii depinzând stabilirea felului și cuantumului pedepsei de către legiuitor.

În concluzie, Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit că persoana care deține un permis de conducere provizoriu valabil eliberat de autoritățile din Marea Britanie face parte din categoria persoanelor care nu au dreptul de a conduce autovehicule în România, iar conducerea pe drumurile publice de către o asemenea persoană a unui autovehicul realizează elementele de tipicitate ale infracțiunii prevăzute de art. 335 alin. (2) din Codul penal.

Pe cale de consecință, a admis sesizarea formulată de Curtea de Apel Alba Iulia – Secția penală prin care s-a solicitat pronunțarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea chestiunii de drept: În situația în care, potrivit legislației române, este obligatoriu ca persoana care conduce pe drumurile publice un vehicul să dețină un permis de conducere, iar aceasta posedă exclusiv un permis de conducere provizoriu eliberat de autoritatea competentă din Marea Britanie («Provisional Driving Licence»), se reține forma atenuată a infracțiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere prevăzută de art. 335 alin. (2) din Codul penal, respectiv situația în care persoana nu are dreptul de a conduce autovehicule în România?” și a stabilit că: Potrivit legislației române, conducerea pe drumurile publice a unui vehicul de către o persoană care deține un permis de conducere provizoriu valabil, eliberat de autoritatea competentă din Marea Britanie („Provisional Driving Licence”), constituie infracțiunea de conducere a unui vehicul fără permis de conducere prevăzută de art. 335 alin. (2) din Codul penal, în situația în care persoana nu are dreptul de a conduce autovehicule în România.

[1] Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 51 din 18 ianuarie 2023.