Antonia-Eleonora CONSTANTIN

ABSTRACT

In this case, the Court referred to its previous jurisprudence in the field of surrogacy and to the Opinion no. P16-2018-001 of April 10, 2019 issued at the request of the French Court of Cassation and, recognizing that, in this matter, there is no European consensus, he emphasized that, in the field of art. 8 of the Convention, the member states have the positive obligation to establish the legal framework for the recognition of the filiation link of the child born from one gestation for another (GPA) practiced abroad and the intended father, when he is also the biological father of the child. Regarding the recognition of the filiation relationship with the intended mother, the Court recognizes the possibility of the signatory states of the Convention to refuse the recognition of maternity by transcribing the act of civil status, indicating at the same time the possibility of the intended mother to resort to the adoption procedure, in order to be recognized from legally as the child’s mother.

In order to ensure a quick and effective result according to the best interest of the child in the matter of establishing parentage between the biological parent and the child born from a GPA carried out abroad: a) the decision-making process of the national authorities must be sufficiently focused on the best interest of the to the child and, for this purpose, devoid of excessive formalism, able to realize the interests of the child, independent of possible procedural defects; b) domestic jurisdictions must cooperate with the parties, indicating the solutions chosen by the system, independently of the requests of the interested parties.

Keywords: child, best interests of the child, filiation, gestation for another, substitution motherhood, surrogate motherhood, intended parent, biological father, assisted human reproduction, marital status, birth certificate, transcript, foreign country, biological link, legal link, the right to identity, the right to family life.

Plângerea adresată Curții[1] a vizat refuzul autorităților italiene de a recunoaște legătura de filiație, stabilită printr-un act de naștere emis de autoritățile ucrainene, între copilul C., născut în străinătate dintr-o gestație pentru altul (,,GPA”), și tatăl său biologic și mama sa de intenție. Ea pune în discuție art. 8 din Convenție.

L.B. și E.A.M., tatăl biologic și mama de intenție, au acționat în numele minorei C., născută în anul 2019, apatridă, rezidentă în Italia.

În fapt

În anul 2018, L.B. și E.A.M., un cuplu heterosexual, cetățeni italieni, au contractat o gestație pentru altul (GPA) în Ucraina. Un embrion rezultat dintr-un ovul provenit de la o donatoare anonimă și spermă provenind de la L.B. a fost implantat în uterul unei mame surogat. Reclamanta s-a născut în luna august 2019 și acesteia i-a fost eliberat un act de naștere în Ucraina. În data de 16 septembrie 2019, L.B. și E.A.M. au solicitat ofițerului de stare civilă din localitatea italiană V. transcrierea în registrul de stare civilă a actului de naștere ucrainean emis în favoarea copilului. Printr-o decizie din 4 decembrie 2019, biroul de stare civilă a respins cererea cu motivarea că transcrierea solicitată contravenea ordinii publice. În data de 14 ianuarie 2020, L.B. și E.A.M. au declarat apel la tribunalul din localitatea italiană V., solicitând, în principal, transcrierea actului de naștere al minorei și, în subsidiar, transcrierea doar a numelui tatălui biologic. Parchetul a solicitat instanței admiterea cererii subsidiare.

Printr-o hotărâre din 16 martie 2020, instanța a respins calea de atac exercitată de reclamanți, cu motivarea că interesul superior al copilului nu poate conduce la încălcarea principiului incompatibilității gestației pentru altul cu ordinea publică.

L.B. și E.AM. au declarat recurs împotriva acestei hotărâri judecătorești și au solicitat transcrierea actului de naștere al minorei în privința tatălui, L.B. Parchetul a solicitat admiterea recursului.

Printr-o hotărâre din 14 iunie 2021, curtea de apel a respins recursul, subliniind, în special, că cererea de transcriere parțială a actului de naștere al minorei, formulată în recurs, era inadmisibilă, întrucât cererea introductivă avea ca obiect exclusiv transcrierea integrală a actului de naștere al minorei C.

La data de 8 iunie 2022, L.B. a solicitat oficiului de stare civilă al comunei C.S., unde și-a schimbat reședința, transcrierea parțială a actului de naștere al fiicei sale.

Printr-o rezoluție din 6 iunie 2022, biroul de stare civilă a refuzat transcrierea parțială, pe motiv că nu poate fi eludată interdicția gestației pentru altul (GPA)[2].

Cadrul juridic național și practica judiciară relevantă

Potrivit Decretului nr. 396 din 3 noiembrie 2000 al președintelui Republicii Italia (Legea pentru simplificarea stării civile), declarațiile de naștere făcute în străinătate cu privire la resortisanți italieni trebuie transmise autorităților consulare (art. 15). Oficiile consulare transmit aceste declarații localității în a cărei circumscripție persoana interesată urmează să își stabilească reședința, în vederea înscrierii în registrele de stare civilă (art. 17). Actele emise în străinătate nu pot fi transcrise în registrele de stare civilă atunci când sunt contrare ordinii publice (art. 18). Pentru a-și produce efectele în Italia, deciziile (provvedimenti) autorităților străine în materia capacității persoanelor sau a relațiilor de familie nu trebuie să fie contrare ordinii publice (art. 65)[3].

Legea nr. 40 din 19 februarie 2004 cu privire la reproducerea medicală asistată interzice practicarea și organizarea oricărei forme de maternitate de substituție, precum și orice formă de publicitate referitoare la aceasta. Dispozițiile acestei legi se adresează tuturor participanților la diferitele operațiuni legate de gestația pentru altul (GPA), incluzând atât mama purtătoare, cât și părinții comanditari. Această lege pedepsește orice practică care presupune organizarea sau promovarea comercializării gameților sau a embrionilor, precum și maternitatea de substituție. Legea prevede pedeapsa cu închisoarea de la 3 luni la 2 ani, precum și o amendă între 600.000 și 1.000.000 euro. Pentru medicii implicați, se prevede și posibilitatea interzicerii exercitării profesiei pentru o perioadă cuprinsă între un an și trei ani. Articolul 4 din această lege prevede interdicția recurgerii la tehnici heterologe de reproducere umană asistată (n. trad. – tehnici în care materialul genetic nu provine de la cuplu). Nerespectarea acestei dispoziții atrage o sancțiune pecuniară între 300.000 și 600.000 euro[4].

Prin hotărârea nr. 162 din 9 aprilie 2014, Curtea Constituțională a declarat aceste dispoziții neconstituționale în măsura în care ele se aplicau și cuplurilor heterosexuale care suferă de sterilitate sau infertilitate dovedită și ireversibilă. În schimb, prin aceeași hotărâre, Curtea Constituțională a declarat legitimă interdicția prevăzută de art. 12 paragraful 6 din legea în discuție, referitoare la recurgerea la maternitatea de substituție[5].

Prin hotărârea nr. 96 din 5 iunie 2015‚ Curtea Constituțională, fiind chemată să se pronunțe cu privire la interdicția de a recurge la tehnici de reproducere umane heterologe, a declarat aceste dispoziții neconstituționale în măsura în care se aplică și cuplurilor fertile, dar care sunt purtătoare de boli grave cu transmitere genetică[6].

Prin hotărârea nr. 12.193 din 8 mai 2019, Secțiile Unite ale Curții de Casație au reafirmat principiul potrivit căruia nu poate fi transcrisă în registrele de stare civilă italiene legătura de filiație recunoscută printr-o decizie a unei instanțe străine între un copil născut în străinătate dintr-o gestație pentru altul (,,GPA”) și o persoană cu care nu are nicio legătură biologică. Curtea de Casație a declarat, însă, că valorile protejate de interdicția în cauză nu exclud posibilitatea recunoașterii raportului parental prin intermediul altor instrumente prevăzute de ordinea juridică, precum adopția, în anumite cazuri particulare[7].

Printr-o hotărâre din 8 noiembrie 2022, Secțiile Unite ale Curții de Casație au reamintit că este contrar ordinii publice și nu poate fi transcris certificatul de naștere al unui copil născut dintr-o GPA efectuată în străinătate. S-a declarat că recunoașterea legăturii parentale nu poate fi încredințată unui instrument care operează automat, ci stabilirea respectivei legături trebuie să facă obiectul unei evaluări concrete, care impune verificarea interesului superior al copilului, având statutul juridic de fiu sau fiică, o relație afectivă care, de fapt, îmbracă deja forma unei relații parentale. În special, s-a afirmat că: „o soluție diferită ar duce la bazarea dobândirii filiației doar prin alegerea adulților, mai degrabă decât pe o relație emoțională deja stabilită și consolidată în practică”[8].

De asemenea, făcând trimitere la hotărârile D.B. și alții împotriva Elveției (nr. 58817/15 și 58252/15, 22 noiembrie 2022)și D. împotriva Franței (nr. 11288/18, 16 iulie 2020), Plenul Curții de Casație a stabilit că: ,,copilul născut printr-o maternitate de substituție (,,GPA”) are, în mod egal, un drept fundamental la recunoașterea, inclusiv juridică, a legăturii care se creează în virtutea relației afective stabilite și trăite cu cel care a participat la proiectul parental. Obligația fundamentală de a asigura copilului născut prin maternitate surogat aceleași drepturi ca și copiilor născuți în condiții diferite este îndeplinită prin posibilitatea adopției în cazuri speciale prevăzute la art. 44, § 1, lit. d) din Legea nr. 184 din 1983. În starea actuală de dezvoltare juridică, adopția este mijlocul prin care se poate obține recunoașterea juridică, prin conferirea unui astfel de copil, în ceea ce privește părintele adoptiv, a statutului de fiu sau de fiică, a legăturii de facto dintre copilul în cauză și persoana care a participat cu părintele biologic la procesul de procreare și a contribuit la întreținerea copilului încă de la nașterea acestuia”[9].

În aceeași hotărâre, Plenul Curții de Casație a arătat că, deși legiuitorul italian nu a răspuns invitației Curții Constituționale de a reglementa în această materie, făcând trimitere la hotărârea nr. 79 din 2022 în care s-a pronunțat asupra unui caz de adopție a unui copil rezultat din GPA în cazul unui cuplu de același sex aflat în parteneriat civil, însăși Curtea Constituțională a menționat că nu este obligatorie recurgerea la procedura adopției în anumite situații particulare, atunci când aplicarea acestei proceduri ar constitui un obstacol în calea stabilirii între adoptat și părinții adoptatori a legăturii de paternitate similare celei stabilite în cazul altor tipuri de adopție. Potrivit Plenului Curții, această hotărâre a înlăturat elementul cel mai important, al lipsei de pertinență a adopției speciale în situația copilului născut prin GPA[10].

Curtea Constituțională italiană, prin hotărârea nr. 33 din 2021, examinând probleme referitoare la constituționalitatea statutului civil al copiilor născuți prin GPA (practică interzisă de legea italiană și, în special, de art. 12 paragraful 6 din Legea nr. 40 din 2004), a reamintit obligația autorităților de a recunoaște legătura dintre minor și familia sa, astfel încât copilul să poate fi identificat ca membru al familiei în care trăiește. Ea a precizat că, în acest caz, nu se află în joc dreptul la paternitate al celor care îngrijesc copilul, ci interesul copilului, și a arătat că acest interes trebuie pus în echilibru cu obiectivul legitim al sistemului juridic, de a descuraja utilizarea maternității surogat, care este pedepsită de legea penală[11].

Curtea Constituțională a îndemnat legiuitorul să găsească o soluție care să țină seama de toate drepturile și interesele aflate în joc, prin adaptarea legii existente la necesitatea de a proteja copiii născuți prin GPA, inclusiv prin reglementarea adopției într-o modalitate conformă particularităților situației aflate în discuție[12].

Printr-o hotărâre din 24 februarie 2022, Curtea Constituțională a declarat neconstituționale dispozițiile referitoare la adopția ,,în situații speciale” în măsura în care excludeau formarea unei legături între adoptat și părinții adoptatorului, astfel cum aceste legături sunt stabilite în cazul altor tipuri de adopție[13].

Cu privire la fond

Invocând jurisprudența Curții, reclamanta a solicitat să se constate încălcarea dreptului său la viață privată și de familie din cauza imposibilității de a-și stabili filiația față de tatăl biologic și mama de intenție. Ea a arătat că refuzul autorităților naționale de a-i recunoaște ca părinți ai săi pe tatăl biologic și pe mama de intenție, pe de o parte, și faptul că nu are naționalitate, pe de altă parte, au pus-o într-o situație de incertitudine juridică foarte ridicată. Ea adaugă că, în lipsa unui document care să îi ateste legătura de filiație care o unește cu L.B. și E.A.M., viața sa socială este extrem de limitată. Ea subliniază, în special, dificultățile întâmpinate de părinți în situații legate de înscrierea sa la grădiniță și la școală precum și la serviciul național de sănătate, atunci când se pune problema accesului la un medic pediatru. Reclamanta a reamintit că, în temeiul art. 254 din Codul civil, L.B. a solicitat ofițerului de stare civilă transcrierea actului de naștere cu mențiunea tatălui biologic, întrucât fusese deja recunoscută ca fiică a acestuia potrivit certificatului de naștere ucrainean[14].

Aprecierea Curții

Ingerința, temeiul legal și scopul legitim

Curtea consideră că nu există nicio îndoială asupra faptului că a existat o ingerință în dreptul reclamantei la respectarea vieții sale private[15].

Ea reamintește că o asemenea ingerință este contrară art. 8 doar dacă, fiind prevăzută de lege, ea urmărește mai multe scopuri legitime indicate în cel de-al doilea paragraf al acestui articol și dacă ea este ,,necesară într-o societate democratică” pentru a le atinge, noțiunea de ,,necesitate” presupunând o ingerință bazată pe o nevoie socială presantă și, în mod special, proporțională cu scopul legitim urmărit [Mennesson împotriva Franței, nr. 65192/11, § 50, CEDH 2014 (extras)][16].

Curtea constată că respingerea cererii de transcriere în registrele de stare civilă a actului de naștere emis reclamantei în străinătate era prevăzută de lege, în sensul celui de-al doilea paragraf al art. 8, GPA fiind interzisă[17].

Ea reamintește că a stabilit deja că refuzul de recunoaștere a legăturii de filiație între un copil născut în străinătate dintr-o GPA și viitorii săi părinți (,,părinți de intenție”) exprimă voința unui stat de a-și descuraja resortisanții la a recurge, în afara teritoriului național, la o metodă de procreare pe care o interzic pe propriul teritoriu în scopul de a ocroti copiii și mama surogat (Mennesson, precit., § 62). În lumina acestor considerente, Curtea admite că ingerința în litigiu a vizat două dintre scopurile legitime enumerate în cel de-al doilea paragraf al art. 8 din Convenție, ,,protecția sănătății” și ,,protecția drepturilor și libertăților altora”[18].

În continuare, Curtea trebuie să stabilească dacă această ingerință a fost ,,necesară într-o societate democratică” pentru a atinge aceste scopuri[19].

În hotărârea Mennesson (precit., §§ 96 și 99) (a se vedea și Labassee împotriva Franței, nr. 65941/11, 26 iunie 2014), Curtea a examinat, din perspectiva art. 8 din Convenție, imposibilitatea a două fete născute în California, dintr-o GPA, de a obține în Franța recunoașterea filiației legal stabilită în Statele Unite față de tatăl lor biologic. Curtea a concluzionat în sensul încălcării dreptului la respectarea vieții private a copiilor. Pentru a ajunge la această concluzie, ea a subliniat că ,,respectarea vieții private include și dreptul oricărei persoane de a-și stabili identitatea ca ființă umană, ceea ce include și filiația sa” și că ,,un aspect esențial al identității noastre ca indivizi este în joc atunci când filiația se află în discuție” (§ 95 din hotărâre). Ea a subliniat că ,,dreptul la respectarea vieții private (a copiilor născuți în străinătate dintr-o GPA), care implică faptul că orice persoană își poate stabili în substanță propria identitate, inclusiv filiația, ar fi semnificativ afectat prin nerecunoașterea în dreptul francez a legăturii de filiație între acești copii și tatăl lor biologic”. Curtea a concluzionat că s-a ridicat ,,o serioasă problemă de compatibilitate a acestei situații cu interesul superior al copiilor, aspect care trebuie să ghideze toate deciziile care îi privesc”[20].

Astfel, Curtea s-a pronunțat asupra problemei recunoașterii legăturii de filiație între doi copii și tatăl lor biologic, în paragr. 100 din Hotărârea pronunțată în cauza Mennesson, astfel: ,,Nu doar legătura dintre reclamanți, adică reclamante și tatăl lor biologic nu a fost recunoscută cu ocazia transcrierii actelor de naștere, ci și consacrarea acestei legături printr-o recunoaștere de paternitate sau prin adopție ori ca efect al posesiei de stat ar intra în conflict cu jurisprudența prohibitivă stabilită în egală măsură sub aceste aspecte de Curtea de Casație. Ținând seama de consecințele de o asemenea gravitate asupra identității și dreptului la respectarea vieții de familie al reclamantelor, Curtea consideră că, prin obstrucționarea recunoașterii și stabilirii, în dreptul intern, a legăturii de filiație față de tatăl biologic, statul pârât a depășit marja sa de apreciere”[21].

La 10 aprilie 2019, Marea Cameră a Curții a dat un Aviz consultativ cu privire la recunoașterea în dreptul intern a legăturii de filiație între un copil născut dintr-o gestație pentru altul practicată în străinătate și mama de intenție (cererea nr. P16-2018-001 Curtea de Casație franceză, 10 aprilie 2019) al cărui dispozitiv are următoarea redactare:

«În situația în care, precum în ipoteza indicată în întrebarea Curții de Casație, un copil este născut în străinătate prin GPA și provine din gameții tatălui de intenție și ai unei terțe donatoare, și în care legătura de filiație între copil și tatăl de intenție a fost recunoscută în dreptul intern:

1. dreptul la respectarea dreptului la viață privată al copilului, în sensul art. 8 din Convenție, impune ca dreptul intern să ofere o posibilitate de recunoaștere a legăturii de filiație între acest copil și mama de intenție, indicată în actul de naștere legal emis în străinătate ca fiind ,,mama legală”.

2. dreptul la respectarea vieții private al copilului, în sensul art. 8 din Convenție, nu impune ca această recunoaștere să se realizeze prin transcrierea în registrele de stare civilă a actului de naștere legal emis în străinătate; ea poate fi realizată pe o altă cale, precum adopția copilului de către mama de intenție, cu condiția ca modalitățile prevăzute în dreptul intern să garanteze efectivitatea și celeritatea punerii sale în aplicare, conform interesului superior al copilului»[22].

Mult mai general, în acest aviz, Curtea subliniază că alegerea mijloacelor concrete pentru a permite recunoașterea legăturii dintre un copil și părintele de intenție aparține marjei de apreciere a statelor. În această privință, ea a observat că nu există un consens european (atunci când stabilirea sau recunoașterea legăturii între un copil și părintele de intenție este posibilă, mijloacele variază de la un stat la altul) și că identitatea individului nu este pusă în joc în mod direct atunci când în discuție nu se află însăși stabilirea sau recunoașterea filiației sale, ci doar mijloacele care sunt puse în aplicare pentru atingerea acestui scop (§ 51). În același aviz, Curtea a adăugat că necesitatea de a oferi o posibilitate de recunoaștere a legăturii între un copil și mama de intenție se aplică a fortiori atunci când copilul a fost conceput cu gameții tatălui de intenție și gameții mamei de intenție și când legătura de filiație între copil și tatăl de intenție a fost recunoscută în dreptul intern (§ 47)[23].

În cauza D. împotriva Franței (nr. 11288/18, 16 iulie 2020), care privea refuzul stabilirii legăturii de filiație între un copil născut în străinătate din GPA și mama sa de intenție, Curtea a aplicat principiile dezvoltate în avizul consultativ sus-menționat. De asemenea, ea a statuat că, atunci când un copil este născut în străinătate dintr-o GPA și provine din gameții tatălui de intenție, dreptul la respectarea vieții private al copilului impune ca dreptul intern să ofere o posibilitate de recunoaștere a legăturii de filiație între copil și tatăl de intenție și între copil și mama de intenție, care poate fi sau nu mama sa genetică (§ 54). Ea a precizat că această recunoaștere a legăturii de filiație între copil și tatăl său de intenție, tată biologic, și între copil și mama sa de intenție care nu este mama sa genetică se poate face în mod corespunzător prin alte mijloace decât transcrierea actului de naștere străin emis în privința copilului (Ibidem). Curtea a concluzionat, în această cauză, că adopția copilului de către soție constituie, în speță, un mecanism efectiv și suficient de rapid, care permite recunoașterea legăturii de filiație existente între copil și mama sa de intenție (§ 70). În consecință, Curtea a considerat că, în circumstanțele concrete ale cauzei, statul pârât nu și-a depășit marja de apreciere atunci când a refuzat transcrierea în registrele de stare civilă naționale a actului de naștere străin în măsura în care, în acest act, era indicată, ca mamă a copilului, mama sa de intenție (§ 71) și, prin urmare, nu a existat o încălcare a art. 8 din Convenție (§ 72)[24].

În fine, în cauza D.B. și alții împotriva Elveției (nr. 58817/15 și 58252/15, 22 noiembrie 2022), Curtea a ajuns la concluzia încălcării art. 8 din Convenție (dreptul la respectarea vieții private) în privința copilului și a neîncălcării art. 8 (dreptul la respectarea vieții de familie) în privința tatălui de intenție și a tatălui genetic. În ceea ce îl privește pe copil, a observat în mod special că la nașterea copilului, dreptul intern nu prevedea nicio posibilitate de a se recunoaște legătura de filiație între copil și părintele său de intenție. În consecință, părțile interesate au fost private timp de aproape 7 ani și 8 luni de orice posibilitate de a li se recunoaște filiația în mod definitiv. În consecință, Curtea a stabilit că prin refuzul recunoașterii legăturii de filiație stabilită în mod corespunzător prin actul de naștere străin, între tatăl de intenție și copilul născut în SUA printr-o GPA, fără oferirea unui alt mijloc ce ar face posibilă recunoașterea legăturii în discuție, autoritățile elvețiene au nesocotit interesul superior al copilului. Altfel spus, imposibilitatea generală și absolută, în decursul unei perioade semnificative, de a obține recunoașterea legăturii între copil și tatăl său de intenție constituie o ingerință disproporționată în dreptul copilului la respectarea vieții sale private[25].

Aplicarea acestor principii în speță

Curtea reamintește că respectarea vieții private impune ca orice persoană să își poată stabili detaliile identității sale ca ființă umană, cea ce include și filiația sa. Or, sub acest aspect, reclamanta s-a aflat într-o situație de incertitudine juridică, pe de o parte, întrucât jurisdicțiile interne nu au recunoscut legătura de filiație care rezulta din actul său de naștere emis de autoritățile ucrainene față de L.B. (tatăl biologic) și E.A.M. (mama sa de intenție) și, pe de altă parte, din lipsa naționalității italiene. Pentru a stabili dacă această situație încalcă art. 8 din Convenție, Curtea va examina, mai întâi, imposibilitatea reclamantei de a obține recunoașterea filiației sale față de tatăl biologic, și mai apoi, față de mama sa de intenție[26].

ɑ) Cu privire la stabilirea legăturii de filiație între reclamantă și tatăl său biologic

Curtea reamintește că, potrivit jurisprudenței sale în privința art. 8 din Convenție, solicită ca dreptul intern să ofere o posibilitate de recunoaștere a legăturii între un copil născut dintr-o GPA practicată în străinătate și tatăl său de intenție, atunci când acesta este tatăl biologic. Ea a afirmat, în cauza Mennesson, că absența unei asemenea posibilități atrage încălcarea dreptului copilului la respectarea vieții sale private, astfel cum este garantată prin dispoziția din Convenție (Mennesson, precit., §§ 100-101; a se vedea, de asemenea, Labassee, precit., precum și Foulon și Bouvet împotriva Franței, nr. 9063/14 și 10410/14, 21 iulie 2016, și Laborie împotriva Franței, nr. 44024/13, 19 ianuarie 2017)[27].

Curtea reamintește că, în Avizul consultativ (nr. P16-2018-001, precit., § 40), a arătat că stabilirea mijloacelor de acțiune care permit recunoașterea legăturii între un copil și tatăl său de intenție intră în marja de apreciere a statelor. Ea a observat că, în această privință, nu există un consens european și că identitatea individului este mai puțin în joc atunci când nu este vorba, în principiu, de stabilirea sau recunoașterea filiației sale, ci mai ales, de mijloacele puse în aplicare în acest scop (ibidem, § 51). Pe de altă parte, ea a constatat că absența recunoașterii unei legături de filiație între un copil născut dintr-o GPA practicată în străinătate și părintele de intenție are consecințe negative sub mai multe aspecte ale dreptului copilului la respectarea vieții private și îl defavorizează pe copil, de vreme ce îl plasează într-o anumită incertitudine juridică în ceea ce privește identitatea sa în societate (ibidem, §§ 96 și 75). Este în interesul copilului aflat într-o asemenea situație ca durata incertitudinii cu privire la stabilirea filiației sale să fie cât mai scurtă cu putință. În această privință, Curtea reamintește că o obligație de diligență excepțională se impune atunci când în joc se află relația unei persoane cu copilul său, trecerea timpului fiind susceptibilă să conducă la rezolvarea de facto a problemei (a se vedea, de exemplu, în ceea ce privește respectarea dreptului la viață privată, Ahrens împotriva Germaniei, nr 45071/09, § 76 și 78, 22 martie 2012, și, în ceea ce privește respectarea vieții de familie, Strand Lobben și alții împotriva Norvegiei [MC], nr. 37283/13, § 212, 10 septembrie 2019). Îi revine fiecărui stat sarcina de a institui cadrul juridic adecvat și suficient pentru a asigura respectarea obligațiilor pozitive care îi incumbă în temeiul art. 8 din Convenție, inclusiv obligația de diligență excepțională, atunci când în discuție se află relația unei persoane cu copilul său (a se vedea, de exemplu, Soares de Melo împotriva Portugaliei, nr 72850/14, § 92, 16 februarie 2016). Curtea observă că, potrivit jurisprudenței sale (Avizul consultativ nr. P16-2018-001, precum și D. împotriva Franței, precit.,), ea nu este preocupată de modalitățile concrete prin care se stabilește sau se recunoaște legătura de filiație a unui copil născut dintr-o GPA practicată în străinătate (transcrierea totală sau parțială a actului de naștere străin, adopția cu efecte depline sau restrânse, stabilirea ex novo a legăturii în statul de rezidență a copilului), ci trebuie să verifice, în schimb, dacă, în ansamblul său, procesul decizional al statului de reședință al copilului a asigurat protecția adecvată a intereselor aflate în joc. În esență, este primordial ca modalitățile de stabilire a filiației prevăzute în dreptul intern să garanteze efectivitatea și celeritatea punerii sale în aplicare (Avizul consultativ nr. P16-2018-001, precit, § 55), conform interesului superior al copilului, într-o manieră care să evite, în cea mai mare măsură posibilă, menținerea copilului într-o stare de incertitudine juridică pentru o perioadă îndelungată de timp[28].

Curtea observă că, în speță, consecutiv refuzului de transcriere a actului de naștere, în anul 2019, L.B. și E.A.M. au sesizat tribunalul V., solicitând transcrierea completă a actului de naștere și, în subsidiar, transcrierea parțială, doar cu privire la tatăl biologic. În pofida opiniei favorabile a parchetului, care a solicitat admiterea cererii de transcriere parțială, tribunalul a respins cererea pe motiv că luarea în considerare a principiului interesului superior al copilului nu poate conduce la încălcarea principiului incompatibilității GPA cu ordinea publică. Instanța nu a dat niciun răspuns specific în privința cererii subsidiare. L.B. și E.A.M. au declarat apel împotriva acestei hotărâri. În calea de atac au reiterat cererea de transcriere parțială a actului de naștere în privința lui L.B.; Curtea observă, în egală măsură, că parchetul a exprimat, din nou, o opinie favorabilă. Printr-o hotărâre din 14 iunie 2021, curtea de apel a respins recursul și a declarat inadmisibilă cererea de transcriere parțială, pentru chestiuni formale, întrucât cererea inițială privea exclusiv transcrierea integrală a actului de naștere al lui C., ceea ce era contrar ordinii publice. După aceea, L.B. a solicitat ofițerului de stare civilă transcrierea parțială a actului de naștere, cerere care i-a fost refuzată. Este evident că, în cauză, jurisdicțiile interne au respins cererile litigioase fără a pune în balanță diferitele interese aflate în joc și, mai presus de toate, fără a lua în considerare exigențele de celeritate și eficacitate cerute în procedurile precum cele din speță. În particular, în ceea ce privește ,,eficacitatea”, Curtea nu poate decât să constate că:

– respingerea opiniilor parchetului nu au fost motivate decât pe contrarietatea acestora cu ordinea publică;

– în ceea ce privește cererea de transcriere parțială, aceasta a fost respinsă doar pentru un motiv de un formalism excesiv, și anume că nu a format obiect al recursului, chestiune care nu poate fi pertinentă într-o procedură axată pe interesul superior al copilului; și

– în toate etapele procedurii, nicio indicație nu a fost dată în ceea ce privește eventualele mijloace alternative pentru a obține stabilirea legăturii de filiație între reclamantă și tatăl său biologic, punând-o pe reclamantă în fața unui simplu refuz care nu se axa pe absența condițiilor prealabile[29].

În ceea ce privește exigența de ,,celeritate”, Curtea constată următoarele:

– cu toate că au trecut aproximativ 4 ani de la data cererii de transcriere a actului de naștere al reclamantei, în pofida opiniei favorabile a parchetului, jurisdicțiile interne au respins cererea de transcriere integrală și, pentru anumite motive procedurale, nu au examinat cererea de transcriere parțială; și

– după respingerea cererii de transcriere, nicio altă cale procedurală nu a fost luată în considerare de jurisdicții, pentru a transforma procedura într-una mult mai adaptată, pentru a permite stabilirea legăturii de filiație, astfel încât, în lipsa acesteia, L.B. a trebuit să reia procedura, adresându-se ofițerului de stare civilă printr-o cerere de transcriere parțială care i-a fost, de asemenea, refuzată, deși ar fi trebuit să fie admisă, întrucât era părinte biologic[30].

Curtea nu poate specula cu privire la o eventuală procedură în fața jurisdicțiilor naționale care ar fi putut avea ca efect recunoașterea legăturii de filiație între reclamantă și tatăl său biologic. În orice caz, trebuie să concluzioneze că, în speță, jurisdicțiile interne nu au fost în măsură să adopte o decizie rapidă, pentru a proteja interesul reclamantei de a-i fi stabilită filiația biologică și se pare că acestea nu au luat în considerare nicio soluție alternativă. Reclamanta, în vârstă de 4 ani, a fost menținută, după naștere, într-o stare de incertitudine prelungită în ceea ce privește identitatea sa personală. Interesează în mod special că ea nu are filiația stabilită, ceea ce are consecințe importante cu privire la starea sa civilă și este considerată apatridă în Italia[31].

În concluzie, în lumina acestor considerente, Curtea reamintește în mod deosebit că, în scopul asigurării unui rezultat ,,rapid” și ,,eficace” conform interesului superior al copilului în materie de stabilire a filiației între părintele biologic și copilul născut printr-o GPA efectuată în străinătate: a) procesul decizional trebuie să fie suficient de axat pe interesul superior al copilului și, în acest scop, lipsit de un formalism excesiv, capabil să realizeze interesele copilului, independent de eventualele vicii de procedură; b) jurisdicțiile interne trebuie să coopereze cu părțile, indicând soluțiile alese de sistem, independent de cererile părților interesate. De asemenea, Curtea consideră că, în circumstanțele particulare ale speței, în pofida marjei de apreciere recunoscută statelor, autoritățile italiene au eșuat în obligația pozitivă de a garanta dreptul reclamanților la respectarea vieții sale private, drept care le este recunoscut în temeiul Convenției. În consecință, a existat o încălcare a art. 8 din Convenție sub acest aspect[32].

b) Cu privire la stabilirea legăturii de filiație între reclamantă și mama sa de intenție

În ceea ce privește imposibilitatea reclamantei de a-și vedea recunoscută legătură care o unește cu mama sa de intenție, Curtea constată că E.A.M. ar fi putut cere adopția reclamantei în temeiul art. 44 din Legea nr. 184 din 1983. În această privință, Curtea ține să reamintească și că, Curtea Constituțională a declarat neconstituționale dispozițiile referitoare la adopție ,,în cazuri speciale” în măsura în care acestea exclud formarea acelorași relații între adoptat și părinții adoptatorului, cu cea stabilită în alte cazuri de adopție. În aceeași măsură, ea relevă că, în noiembrie 2022, Plenul Curții de Casație, fiind chemat să stabilească în privința transcrierii actului de naștere al unui copil născut printr-o GPA practicată într-un stat străin, în măsura în care transcrierea îl privea pe părintele de intenție, transcriere interzisă din rațiuni de ordine publică, a stabilit, referindu-se, printre altele, la hotărârile D.B. și alții împotriva Elveției și D. împotriva Franței, că ,,adopția este mijlocul legal prin care este posibilă recunoașterea juridică prin oferirea unui asemenea copil, în considerarea părintelui adoptiv, a statutului de fiică sau de fiu, a legăturii de fapt între copilul în discuție și persoana care a participat cu părintele biologic la proiectul de procreare și contribuie la întreținerea copilului de la nașterea acestuia”[33].

Acestea fiind amintite, Curtea trebuie să stabilească dacă refuzul recunoașterii legăturii de filiație stabilite prin actul de naștere ucrainean între reclamantă și mama sa de intenție este compatibil cu dreptul celor interesați la recunoașterea vieții lor private și de familie în sensul art. 8 din Convenție. În această privință, Curtea consideră că principiile elaborate în cauzele Mennesson și Labassee, precitate, precum și în cadrul Avizului consultativ sus-menționat și, în fine, în cauza D. împotriva Franței, precitată, își găsesc aplicabilitatea în speța de față. În special, ea reamintește că, deși marja de apreciere a statelor este limitată în ceea ce privește însuși principiul stabilirii sau recunoașterii filiației (Avizul consultativ nr. P16-2018-001, precit., §§ 44-46), această marjă de apreciere este mult mai mare în privința mijloacelor utilizate pentru atingerea acestui scop (ibidem, § 51)[34].

Este cert că, deși legea italiană nu permitea transcrierea actului de naștere în ceea ce o privește pe mama de intenție, cu toate acestea, ea garanta acesteia din urmă posibilitatea recunoașterii juridice a legăturii cu copilul prin intermediul adopției[35].

În această privință, Curtea observă că, potrivit Plenului Curții de Casație, adopția permite instanțelor sesizate să aprecieze cu privire la exigențele art. 8 din Convenție și interesul superior al copilului. Acest examen este efectuat pe baza condițiilor prealabile pe care fiecare stat le stabilește în considerarea marjei sale de apreciere, spre exemplu, printr-o legătură între cei doi părinți și participarea părintelui de intenție, prin intermediul unor acte specifice, la proiectul parental (mutatis mutandis, D. împotriva Franței, precit.)[36].

Prin urmare, Curtea constată că dorința de a se recunoaște legătura între reclamantă și viitoarea sa mamă de intenție nu s-a confruntat cu o imposibilitate generală și absolută. Ținând seama de aceste aspecte, Curtea consideră că prin refuzul transcrierii actului de naștere ucrainean al reclamantei în registrul de stare civilă italian – pentru că în acest act de naștere era indicată E.A.M., ca mamă a copilului –, în circumstanțele concrete ale cauzei, statul pârât nu și-a depășit marja sa de apreciere. Prin urmare, nu a existat o încălcare a art. 8 din Convenție în această privință[37].

Note:

1. Hotărârea a fost pronunțată cu opinia parțial separată a judecătorului Wojtyczek care arată că jurisprudența Curții privind gestația pentru altul nu face din obligația transcrierii actului de naștere a unui copil născut în străinătate dintr-o GPA singurul mijloc de recunoaștere a legăturii de filiație, fiind suficient ca dreptul intern să ofere posibilitatea recunoașterii (a se vedea, în acest sens, Mennesson împotriva Franței, nr. 65192/11, § 100, CEDH 2014 (extras), D. împotriva Franței, nr. 11288/18, §§ 49 și 54, 16 iulie 2020, și H. împotriva Regatului Unit (dec.), nr. 32185/20, § 56, 31 mai 2022). Judecătorul opiniei separate observă că Guvernul Italian a indicat o cale de drept care permitea obținerea recunoașterii legăturii biologice de filiație și că reclamanta nu a avansat niciun argument pentru a demonstra că această cale nu era eficientă în speță. Prin urmare, nu se poate concluziona în sensul imposibilității generale și absolute, pe o durată semnificativă de timp, de a obține recunoașterea legăturii între ea și tatăl său biologic, potrivit standardului enunțat în paragr. 53 al hotărârii.

Referitor la motivul dezvoltat în considerentul 75 al hotărârii în sensul că ,,legea italiană nu permite transcrierea actului de naștere în privința mamei de intenție, însă aceasta din urmă poate recunoaște legal copilul prin adopție”, pe bună dreptate, această cale a fost considerată de Curte ca fiind suficientă din perspectiva art. 8 din Convenție în ceea ce privește relația dintre copil și mama de intenție. În plus, în mod corect, Curtea consideră că procesul decizional privind această relație nu a fost defectuos, deși acest proces decizional era același cu cel care îl privea pe tatăl biologic.

Judecătorul opiniei separate arată și că, copiii născuți dintr-o GPA au dreptul de a obține recunoașterea identității lor biologice. În același timp, experiența ne arată că, contractele de GPA pot servi ca paravan pentru traficul de copii în lipsa unei legături biologice reale cu ,,părinții de intenție” (a se vedea, în special, cauza Paradiso și Campanelli împotriva Italiei [MC], nr. 25358/12, 24 ianuarie 2017). Cazurile care implică contracte de gestație pentru altul impun o prudență și o diligență deosebite din partea autorităților naționale, precum și în fața Curții. În procedurile naționale, puse în aplicare pentru a stabili identitatea copiilor rezultați din GPA, este necesar să se verifice dacă premisele legăturii biologice cu ,,părinții de intenție” reflectă realitatea. Judecătorul opiniei separate consideră că nu a fost demonstrată realitatea legăturii de filiație biologică invocată în speță și, sub acest aspect, citează pct. 6 din textul opiniei concordante comune a judecătorilor De Gaetano, Pinto de Albuquerque, Wojtyczek și Dedov, anexate la Hotărârea Paradiso et Campanelli: ,,considerăm că gestația pentru altul, indiferent dacă este sau nu remunerată, nu este compatibilă cu demnitatea umană. Ea constituie un tratament degradant nu doar pentru copil, ci și pentru mama de substituție (…) O astfel de practică nu este compatibilă cu valorile care stau la baza Convenției”.

Prin urmare, devine din ce în ce mai urgentă nevoia de a fi adoptate, în Statele Membre ale Consiliului Europei și la nivel internațional, măsuri eficace care să interzică această practică și să instituie sancțiuni împotriva persoanelor care o folosesc.

2. Problematica etică și juridică rezultată din maternitatea de substituție/gestația pentru altul (GPA/,,surogacy”) este complexă, iar aspectele rezultate din aceasta nu fac obiectul unui consens la nivelul statelor membre ale Consiliului Europei. În esență, principala preocupare a autorităților naționale este aceea de a preveni și combate traficul de copii, acesta fiind și motivul pentru care, dincolo de problemele juridice legate de stabilirea identității și legăturii de filiație a copilului, autoritățile naționale manifestă o serioasă reticență în adoptarea unei legislații mult prea avangardiste în materia recunoașterii maternității rezultate din această practică de reproducere umană asistată.

GPA constituie o practică în care mama surogat acceptă să poarte sarcina și să dea naștere unui copil și să renunțe la toate drepturile părintești cu privire la acest copil în favoarea unei alte persoane sau a unui cuplu (,,părinții de intenție”).

GPA/maternitatea surogat este de două feluri: ,,surogația obișnuită” și ,,surogația gestațională”. În cazul ,,surogației obișnuite”, o mamă surogat este inseminată artificial, fie de tatăl de intenție, fie de un donator anonim, și duce sarcina la termen. Copilul poate fi înrudit genetic atât cu mama surogat care a furnizat ovulul, cât și cu tatăl de intenție sau cu donatorul anonim. În cazul ,,surogației gestaționale”, gameții provin fie de la mama de intenție, fie de la o donatoare anonimă, fie de la tatăl de intenție, fie de la un donator anonim, astfel încât copilul poate fi înrudit genetic fie cu femeia care a donat ovulul, fie cu tatăl de intenție sau cu terțul donator, însă în niciun caz cu mama surogat[38].

Având în vedere lipsa unui consens european și internațional în privința acestei tehnici reproductive, Curtea a recunoscut statelor o anumită marjă de apreciere în instituirea cadrului legal incident în materia recunoașterii filiației copilului născut dintr-o GPA și, atunci când a analizat plângerile referitoare la aplicarea art. 8 din Convenție în relațiile de familie ale copilului rezultat dintr-o astfel de tehnică de reproducere, Curtea a distins între dreptul copilului la respectarea vieții sale private, care include și dreptul la stabilirea identității proprii, ca personalitate umană, și identificării sale în societate și, din această perspectivă, accentul este pus pe interesul superior al copilului născut dintr-o GPA de a-și vedea stabilită cât mai curând și în mod efectiv identitatea (H. împotriva Regatului Unit, (dec.), 2022, §56); acest interes al copilului este cu atât mai evident și stringent atunci când în discuție se află un copil născut dintr-o GPA practicată în străinătate, iar în statul de reședință în care se află împreună cu ,,părinții de intenție” și în care se pune problema recunoașterii stării sale civile rezultate din actul său de naștere emis în străinătate, în lipsa recunoașterii, situația sa juridică ar fi cea de apatrid (Mennesson împotriva Franței,precit., §§97-100).

Art. 8 din Convenție, în interpretarea dată de Curte, solicită ca dreptul intern să prevadă posibilitatea recunoașterii filiației unui copil născut dintr-o GPA în străinătate și tatăl de intenție, atunci când acesta este și tatăl biologic al copilului. Lipsa cadrului juridic care să prevadă un mecanism adecvat cu acest scop încalcă dreptul copilului la respectarea vieții sale private (Menesson împotriva Franței,2014, §§ 97-100) și, în această privință, Curtea observă că nu există niciun temei pentru a avea o abordare diferită față de jurisprudența sa în cauzele care privesc copii născuți prin GPA în statul pârât (H. împotriva Regatului Unit, (dec.), 2022, §56).

În situații de reproducere umană asistată, atunci când în dreptul intern există prezumția legală de maternitate a femeii care poartă sarcina și naște copilul, precum și prezumția de paternitate a soțului mamei, Curtea a arătat că aceste prezumții intră în marja de apreciere a statelor, art. 8 din Convenție neimpunând ca tatăl biologic să fie înregistrat ca tată al copilului în actul de naștere al acestuia, încă de la data nașterii (H. împotriva Regatului Unit (dec.), 2022, § 54).

Atunci când copilul este născut dintr-o GPA în străinătate, în situația în care în practica de reproducere sunt folosiți gameți de la tatăl de intenție și ovule de la o donatoare anonimă, iar mama de intenție este indicată în certificatul de naștere emis în străinătate ca fiind mama copilului din punct de vedere legal, dreptul copilului la respectarea vieții sale private impune ca dreptul intern să prevadă o posibilitate de recunoaștere a legăturii de filiație față de mama de intenție (Avizul Consultativ nr. P16-2018-001, 2019, §§ 37-46; K.K. și alții împotriva Danemarcei,2022, §§74-77). Alegerea mijloacelor prin care se ajunge la recunoașterea legăturii de filiație între copil și mama sa de intenție intră în marja de apreciere a statelor; atunci când statele membre au adoptat o reglementare în acest sens, procedura instituită pentru recunoașterea maternității trebuie să fie implementată cu promptitudine și să fie eficientă (Avizul Consultativ nr. P16-2018-001, 2019, §§ 51-55). Obligația mamei de intenție de a recurge la procedura de adopție pentru recunoașterea maternității sale legale nu reprezintă o sarcină excesivă (C. și E. împotriva Franței (dec.), 2019, §43).

În cauza rezumată, Curtea a ajuns la concluzia existenței unei încălcări a art. 8 din Convenție din perspectiva obligațiilor pozitive ale statelor semnatare sub aspectul nerecunoașterii legăturii de filiație între un copil născut dintr-o GPA în străinătate și tatăl său de intenție, atunci când acesta este și tatăl biologic al copilului, considerând că, în această privință, autoritățile italiene, inclusiv instanțele de judecată care au soluționat contestația îndreptată împotriva refuzului de transcriere în registrele de stare civilă a actului de naștere al reclamantei, au manifestat un formalism excesiv, contrar interesului superior al copilului de a-și vedea reglementată situația legală în statul de reședință, cât mai rapid și cât mai eficient, starea de insecuritate juridică în care se află un asemenea copil neputând să treneze o perioadă semnificativă de timp, date fiind consecințele negative în privința identității copilului și integrării sale în viața socială.

3. În legislația internă nu există nicio prevedere legală care să justifice maternitatea de substituție, nici în Codul civil (2009), nici în Legea privind reforma în domeniul sănătății nr. 95/2006. Codul Civil reglementează în art. 441-447 doar reproducerea umană asistată medical cu terț donator[39].

Potrivit art. 41 alin. (13) din Legea nr. 119/1996 cu privire la actele de stare civilă, republicată[40], certificatele de naștere/extrasele de naștere/extrasele multilingve ale actelor de naștere emise de autoritățile străine prin care s-a stabilit o altă filiație decât cea prevăzută de legea română se transcriu în registrele de stare civilă cu aplicarea dispozițiilor art. 414 alin. (1) și art. 449 din Legea nr. 287/2009, republicată, cu modificările ulterioare[41].

În orice caz, filiația față de mamă rezultă din faptul nașterii, potrivit art. 408 alin. (1) teza I din Codul civil, și această regulă este aplicabilă și în cazul maternității copilului născut prin GPA. În situația în care în actul de naștere a fost înregistrată ca mamă o altă femeie decât cea care l-a născut și acest fapt este constatat de către instanță, filiația reală a copilului se poate dovedi cu orice mijloc de probă [art. 411 alin. (3) C. civ.][42], mama de intenție putând recurge la procedura adopției.

---

[1] Cauza C. împotriva Italiei, cererea nr. 47196/21, Hotărâre din 31 august 2023, Secția I, disponibilă la adresa https://hudoc.echr.coe.int/?i=001-226391 (consultată la 24 noiembrie 2023).

[2] Ibidem, paragr. 2-12.

[3] Ibidem, paragr. 13.

[4] Ibidem, paragr. 14-15.

[5] Ibidem, paragr. 16-17.

[6] Ibidem, paragr. 18.

[7] Ibidem, paragr. 22.

[8] Ibidem, paragr. 23.

[9] Ibidem, paragr. 24.

[10] Ibidem, paragr. 25.

[11] Ibidem, paragr. 26.

[12] Ibidem, paragr. 27.

[13] Ibidem, paragr. 28.

[14] Ibidem, paragr. 32-34.

[15] Ibidem, paragr. 40.

[16] Ibidem, paragr. 41.

[17] Ibidem, paragr. 42.

[18] Ibidem, paragr. 43.

[19] Ibidem, paragr. 44

[20] Ibidem, paragr. 45-46.

[21] Ibidem, paragr. 47.

[22] Ibidem, paragr. 48.

[23] Ibidem, paragr. 49-50.

[24] Ibidem, paragr. 51-52.

[25] Ibidem, paragr. 53.

[26] Ibidem, paragr. 54-55.

[27] Ibidem, paragr. 56.

[28] Ibidem, paragr. 57-60.

[29] Ibidem, paragr. 61-65.

[30] Ibidem, paragr. 66.

[31] Ibidem, paragr. 67.

[32] Ibidem, paragr. 68.

[33] Ibidem, paragr. 69-71.

[34] Ibidem, paragr. 72-74.

[35] Ibidem, paragr. 75.

[36] Ibidem, paragr. 76.

[37] Ibidem, paragr. 77-79.

[38] Pentru aceste distincții, a se vedea Key Theme article 8 Surrogacy, disponibil la adresa https://ks.echr.coe.int/documents/d/echr-ks/surrogacy și Thème Clé Article 8 Filiation disponibil la adresa https://ks.echr.coe.int/documents/d/echr-ks/la-filiation (accesate la 24 noiembrie 2023).

[39] În acest sens, C.O. Mihăilă, Dreptul copilului de a-și cunoaște originile – drept la identitate. Un drept absolut? Privire asupra adopției, RUAM și maternității de substituție,Revista de dreptul familiei (Universul Juridic) nr. 2/2022, disponibil la adresa https://lege5.ro/App/Document/geztcmrtg44tq/dreptul-copilului-de-a-si-cunoaste-originile-drept-la-identitate-un-drept-absolut-privire-asupra-adoptiei-ruam-si-maternitatii-de-substitutie?pid=511196176&expression=#p-511196176 (accesat la 26 noiembrie 2023).

[40] Republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 339 din 18 mai 2012, cu modificările și completările ulterioare.

[41] Art. 414 alin. (1) din Codul civil:

,,Copilul născut sau conceput în timpul căsătoriei are ca tată pe soțul mamei”.

Art. 449 din Codul civil:

,,(1) Copilul din căsătorie ia numele de familie comun al părinților săi.

(2) Dacă părinții nu au un nume comun, copilul ia numele unuia dintre ei sau numele lor reunite. În acest caz numele copilului se stabilește prin acordul părinților și se declară, odată cu nașterea copilului, la serviciul public comunitar local de evidență a persoanelor.

(3) În lipsa acordului părinților, instanța de tutelă hotărăște și comunică de îndată hotărârea rămasă definitivă la serviciul public comunitar local de evidență a persoanelor unde a fost înregistrată nașterea”.

[42] C.O. Mihăilă, op. cit.